- Views: 171
Un eveniment remarcabil s-a produs, la 27 martie 2023, în Sala Azurie a Academiei de Științe a Moldovei. După cum a fost anunțat, de Ziua Unirii Basarabiei cu România – la 105-a aniversare, urma să aibă loc o prelegere publică cu genericul „Republica Democratică Moldovenească și imperativul unității naționale în anii 1917-1918”, raportor istoricul Gheorghe Cojocaru, directorul Institutului de Istorie, membru corespondent nou ales la 10 martie curent.
Academicianul Ion Tighineanu, președintele AȘM, a deschis manifestarea științifică, în Sala Azurie a AȘM, aducând cordiale felicitări în adresa celor prezenți fizic și online cu prilejul evenimentului aniversar. Amintindu-și de centenarul Zilei Marii Uniri, marcat acum cinci ani printr-o suită de manifestări memorabile, a subliniat că ele au fost rodul cooperării dintre Academia de Științe a Moldovei și Academia Română. Vremea ce s-a scurs de atunci a fost una plină de provocări, iar noi astăzi din nou vorbim despre unirea Basarabiei cu România, – a subliniat președintele AȘM. – Ceea ce s-a întâmplat cu105 ani în urmă este o lecție de istorie pentru noi toți. Timpul ne va arăta, dacă noi am învățat și am însușit acea lecție și experiență de curaj și demnitate națională.
În continuare, tribuna i-a revenit raportorului Gheorghe Cojocaru care și-a prezentat prelegerea „Republica Democratică Moldovenească și imperativul unității naționale în anii 1917-1918”, urmărind să redea acea atmosferă complicată și complexă, generată de dezintegrarea Imperiului țarilor și agenda Revoluției ruse, mișcarea de emancipare națională și Primul Război Mondial. Să ne amintim că la acel moment Basarabia se aflase în componența Imperiului Rus peste 100 de ani, ca urmare a încheierii războiului ruso-turc (1806-1812), prin care Imperiul Otoman a cedat rușilor teritoriul dintre Prut și Nistru.
Printre revendicările fundamentale ale mișcării naționale de la 1917 cerința unei entități aparte a Basarabiei, a unei republici, nu se regăsește, a specificat raportorul. Cel care a expus public această idee a fost Ion Inculeț, după alegerea sa în funcția de președinte al Sfatului Țării la 21 noiembrie 1917. Basarabia, spunea Inculeț, în baza dreptului la autodeterminare, dobândit în urma Revoluției, „va trebui să devină republică democratică, formând o parte indivizibilă din marea republică federativă democratică rusă”. Această idee, a unei „republici democratice basarabene”, a fost susținută printre primii de Pantelimon Erhan, ales în fruntea instituției executive a Basarabiei.
Termenul „Republică Moldovenească”, ne aduce la cunoștință dl Gheorghe Cojocaru, se întâlnește pentru prima dată în procesul-verbal al ședinței Sfatului Țării din 28 noiembrie 1917, când un reprezentant al congresului de front al militarilor polonezi a salutat surprinzător „Republica Moldovenească”. Drept răspuns, Pan Halippa, care prezida ședința, a declarat că „Basarabia este o parte a Moldovei, ruptă de la ea. Noi, moldovenii, proclamând Republica Moldovenească, ne mărginim cu cucerirea drepturilor noastre între Nistru și Prut. Scopul final al popoarelor este unirea poporațiilor; unirea este o chestiune a viitorului, iar noi, deocamdată, ne vom pune în slujba ordinii”.
Documente de arhivă de dată mai recentă, a precizat istoricul, relevă că chestiunea „național-politică” în Basarabia a constituit subiectul central al unor dezbateri printre militarii basarabeni de la Odessa, cu participarea delegațiilor comitetelor militare moldovenești din garnizoanele Sevastopol, Ekaterinoslav, Herson și Novogheorgievsk, din 30 august, 1-5 septembrie 1917. Anume acolo, după mai multe discuții, s-a hotărât ca Basarabia să fie proclamată „Republică Moldovenească Populară Democratică – ca o primă fază spre Unirea” cu România, care trebuia să se înfăptuiască cu condiția respectării anumitor drepturi democratice și naționale, câștigate în urma prăbușirii țarismului.
În consecință, conform celor relatate, la 2 decembrie 1917 Sfatul Ţării a adoptat Declaraţia cu privire la Republica Democratică (Populară) Moldovenească. Discuţiile asupra preambulului acestui act au reliefat două puncte de vedere contrare: (1) în favoarea unei strânse relaţii cu centrul sau cu un eventual Guvern al Rusiei, expus preponderent de reprezentanţii populaţiei minoritare şi (2) în vederea asigurării unui statut efectiv noii entități basarabene, sprijinit de deputaţii moldoveni. În opinia deputatului bulgar Misirkov nu ar fi existat suficiente temeiuri istorice pentru a declara Republica Moldovenească. El vedea în această iniţiativă, nici mai mult nici mai puțin, un prim „semn al naţionalismului naţiunii dominante”, propunând denumirea de Republică Basarabeană. I s-a obiectat, de către deputaţii Pantelimon Erhan şi Ion Pelivan, că „la baza acestei denumiri trebuie să fie pus principiul naţional şi nu geografic”, aşa cum, de exemplu, „ucrainenii şi-au numit Republica Ucraineană, dar nu Kieveană ori Poltavă”. Indignarea firească a deputaţilor moldoveni faţă de propunerea lui Misirkov a fost împărtășită cu înflăcărare şi de polonezul Dudkevici.
În baza dreptului la autodeterminare şi organizare de stat naţional-teritorială și în scopul instaurării ordinii şi consolidării cuceririlor democratice, Basarabia a fost declarată Republică Democratică Moldovenească, ca parte egală în drepturi a unei preconizate „republicii federative democratice ruse unice”. Conform Declaraţiei din 2 decembrie, până la data convocării Adunării Populare basarabene, Sfatul Ţării reprezenta puterea supremă a noii Republici.
Raportorul s-a referit și la Programul Sfatului Ţării, care trasa o serie de obiective social-economice și politice, propunându-și încheierea unei păci fără anexe şi contribuţii, în înţelegere cu Aliaţii. Textul rezumativ al Declaraţiei despre Republica Democratică Moldovenească a fost adus la cunoştinţa Radei Centrale de la Kiev, Republicii Ural şi Musulmane, Districtului Militar şi Consiliului Comisarilor Poporului de la Petrograd.
Așa cum rezultă din textul Declarației, noua entitate dintre Prut și Nistru, proclamată în întreg cuprinsul fostei gubernii a Basarabiei, se revendica și se legitima, din punct de vedere politic, din dreptul său la autodeterminare, dar și „din trecutul său istoric”. Această sintagmă urmărea să releve nu numai un anumit statut pe care Basarabia l-a avut în cadrul Imperiului Rus între 1818-1828, dar și să reliefeze, în special, prin stema și drapelul său tricolor, vechea sa apartenență la spațiul moldovenesc și românesc, deopotrivă. La fel de important este și faptul că, oricât de firavă, această formațiune de stat era una de inspirație și de factură europeană.
Trebuie de amintit că Sfatul Ţării, ca şi Rada Centrală de la Kiev şi alte instituţii similare constituite în teritoriile naţionale ale fostului Imperiu, nu a recunoscut oficial regimul bolşevic. Sfatul Țării ar fi fost dispus, eventual, să vadă în guvernul condus de Lenin (Ulianov) doar o instituţie a Rusiei în hotarele sale naturale, nu şi a așa-zisei „federaţii democratice”, al cărei statut, prerogative, organisme administrative şi legislative trebuiau să fie edificate de comun acord de toate statele interesate.
Totodată, a fost remarcat că noua entitate cu capitala la Chișinău, declarată de Sfatul Țării, avea toate atribuțiile și drepturile suverane pentru a funcționa și a participa la negocieri externe. Faptul că noua Republică avea și prerogative în sfera politicii externe, reliefează statutul său de subiect suveran și nu de republică autonomă, cum s-a afirmat adeseori. Mai mult, odată cu declararea Republicii Democratice Moldovenești, statutul Basarabiei autonome, proclamate de Congresul Militarilor Moldoveni la 21 octombrie 1917, încetează.
Într-un compartiment aparte, autorul se referă la criza de la sfârșitul anului 1917 – începutul anului 1918 în urma prăbușirii Frontului Român, ca o consecință a ieșirii unilaterale a Guvernului bolșevic din război. Astfel, a avut loc o acutizare abruptă a crizei politice, social-economice și militare, care a afectat profund situația Republicii Moldovenești. Republica risca să devină o pradă ușoară în mâinile forțelor inamicale.
Vorbitorul a amintit că la 5 ianuarie 1918 autoritățile bolșevice au dizolvat cu baioneta Adunarea Constituantă a întregii Rusii, punând capăt experimentului democratic inițiat de Revoluția din Februarie. La Harkov se puneau bazele unei Republici Sovietice Ucrainene care, sub steagul armatei roșii, urmărea să preia puterea în întreg teritoriul Ucrainei Populare cu capitala la Kiev. În aceste condiții alarmante, la 13 /26 ianuarie 1918, Republica Populară Ucraineană şi-a proclamat independența de stat.
Tot atunci, la Chișinău, s-a încercat o lovitură împotriva Sfatului Țării care imediat a cerut ajutor de la Guvernul României. În situația de criză acută prin care trecea Republica Moldovenească, Guvernul României, dând curs demersurilor executivului legitim de la Chișinău și de comun acord cu Aliații și cu generalul Șcerbaciov, comandantul Frontului Român, a dispus, din considerente de securitate militară, trimiterea a patru divizii peste Prut, în ajutorul autorităților basarabene. În consecință, guvernul bolșevic al lui Lenin (Ulianov) a rupt relațiile cu România și a sechestrat tezaurul român, transportat spre păstrare la Moscova în anii 1916-1917.
În ziua istorică de 24 ianuarie a anului 1918, „în virtutea situației care s-a creat şi în corespundere cu voinţa poporului”, Sfatul Ţării a adoptat cu unanimitate de voturi Declaraţia prin care proclama Republica Democratică Moldovenească independentă, – a consemnat istoricul Gheorghe Cojocaru. – Sfatul Ţării a fost declarat Organul Suprem al Republicii. Fostul Consiliu al Directorilor devenea Consiliu de Miniştri, ceea ce avea menirea să evidențieze noul statut al Republicii.
În continuare, raportorul s-a referit la semnificația independenței pentru noua republică, la relațiile ei cu autoritățile României care, în acea vreme de război, s-au refugiat la Iași. Basarabiei i se deschidea perspectiva istorică de a reveni la trunchiul firesc al civilizației sale și de a se pune în acele timpuri extrem de tulburi și de periculoase la adăpostul statului român.
Au urmat pași și acțiuni hotărâte care au condus la unirea Basarabiei cu România. În context, raportorul se referă cu multe detalii la rolul enorm pe care l-a avut Constantin Stere în procesul de readucere a Basarabiei acasă. Fiind profesor universitar de drept administrativ și constituțional, Stere a inclus în Declarația de Unire a Basarabiei cu țara-mamă, România, pe care a redactat-o el însuși, un set de elemente conceptuale, în consens cu valorile și obiectivele mișcării democratice de emancipare națională dinte Prut și Nistru. Aceste și alte informații interesate, expuse de dl Gheorghe Cojocaru le puteți asculta și viziona la adresa:
Prelegerea prezentată la Academia de Științe de membrul corespondent Gheorghe Cojocaru a captivat atenția celor sală, fiind apreciată cu zâmbete și aplauze. Autorul a reușit să stabilească acea conexiune imaginară cu un eveniment care s-a produs acum105 ani, dar care bucură și emoționează în prezent prin aspirațiile fierbinți pentru libertate, democrație, fraternitate și revenirea la patria-mamă.
În cadrul discuțiilor, acad. Mihai Cimpoi s-a referit și la alți scriitori din acea epocă care s-au manifestat prin unionism și și-au adus contribuția lor la realizarea visului a sute de mii de basarabeni. În articolul „Ce ne trebuie nouă?” (1905), preotul, poetul și traducătorul Alexie Mateevici răspundea: „Cârmuirea (autonomă) neamului (”Căci fiecare neam numai atunci se ocârmuiește bine, când se cârmuiește potrivit cu obiceiurile lui, potrivit cu drepturile lui naționale”). În alt context, Mateevici semnalează: „Toate neamurile neruse, precum suntem şi noi, moldovenii, când au drepturile lor naţionale, adică când au voie să vorbească, să scrie, să citească, să înveţe, să se judece şi să se roage în limba lor, atunci ele pot desfăşura în pace şi linişte toate puterile minţii şi ale inimii lor”. În concluzie, Mihai Cimpoi a specificat că Actul istoric al Unirii Basarabiei cu România a fost determinat de alianța dintre țărănime și intelectualitate.
Academicianul Andrei Eșanu, în luarea sa de cuvânt, a subliniat înalta ținută academică a acestui discurs. De experiențele istoriei trebuie să se țină cont, ele se pot repeta. O realitate a zilei de azi, ca și în trecut – Federația Rusă vrea să acapareze, prin război, fostele teritorii ale republicilor sovietice.
Membrul corespondent Ion Hadârcă l-a întrebat pe istoricul Gheorghe Cojocaru: în ce condiții se pot repeta experiențele din trecut ale istoriei? Răspunsul formulat de raportor: astăzi situația internă și externă favorizează pregătirea și realizarea visului altor milioane de români basarabeni – de reunificare a Republicii Moldova (Basarabia) cu patria-mamă. Trebuie să ne concentrăm cu responsabilitate asupra acestui deziderat și să fim pregătiți pentru o reîntâlnire cu istoria!
Tatiana ROTARU
