Savantul, patriotul și cetățeanul Isaac Bersuker la 95 de ani

01.02.2023
Unique visitors: 1064

Institutul de Chimie și Academia de Științe a Moldovei organizează vineri, 10 februarie 2023, cu începere de la ora 16:00, în Sala Mică a AȘM, seminarul științific “Spontaneous Symmetry Breaking and Jahn-Teller Effects” (Ruperea spontană a simetriei și efectele Jahn-Teller), dedicat aniversării a 95-a de la nașterea academicianului Isaac Bersuker. Savantul chimist omagiat s-a format în Republica Moldova, unde a activat peste trei decenii la Institutul de Chimie al AȘM. Aici a făcut prima sa descoperire științifică, atestată în 1978 în Registrul de Stat al URSS cu titlul „Fenomenul de scindare-tunel a nivelelor energetice ale sistemelor poliatomice în stare de degenerare electronică”.

În 1972, Isaac Bersuker a fost ales membru corespondent și în 1989 – membru titular al Academiei de Științe a Moldovei. În anul 1993, a emigrat în Statele Unite ale Americii, unde a activat în calitate de profesor la Universitatea din Texas, Austin. A păstrat relațiile de colaborare cu foștii colegi de la Institutul de Chimie, dar și cu societatea academică din republică. A luat atitudine publică privind trecerea institutelor de cercetare din administrația AȘM către alte structuri de stat și universități, finanțarea precară a cercetării și, în consecință, perspectiva sumbră de dezvoltare a ei. Ultima sa ieșire publică online a avut loc la 1 iulie 2022, în cadrul Adunării Generale a membrilor Academiei de Științe a Moldovei, unde a dat citire Scrisorii deschise adresată autorităților din Republica Moldova. Această mărturie de profundă îngrijorare, expusă de un savant consacrat, poate fi accesată aici.

La seminarul aniversar sunt invitați membrii titulari, membrii corespondenți și membrii desemnați ai Secțiilor de Științe ale AȘM, directorii de institute, rectorii, reprezentanții ministerelor și agențiilor, cercetătorii științifici.

Evenimentul va fi transmis livestream de către IDSI la link-ul: https://youtu.be/CmKYpJ0rBpE și este deschis pentru reprezentanții mass-mediei.

Seminarul științific omagial, consacrat academicianului Isaac Bersuker, se va desfășura în format mixt, cu  prezență fizică în Sala Mică a AȘM (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 1) și online, pe platforma ZOOM.                                                                                  

Date de conectare la platforma ZOOM:

https://us02web.zoom.us/j/88194508246?pwd=UTZLRmdYZVJZeWVJZDBOZHRGNmVXQT09

Meeting ID: 881 9450 8246
Passcode: 100223

Programul evenimentului prevede o prelegere susținută de către omagiat, precum și comunicări ale cercetătorilor din Republica Moldova, SUA, Belgia, China etc. și poate fi accesat aici.

Tatiana ROTARU

Categorie: