OMAGII PROFESORULUI AURELIAN DĂNILĂ, REMARCABIL OM DE CULTURĂ ȘI ȘTIINȚĂ

16.01.2023
Unique visitors: 1296

La 19 ianuarie curent, cu începere de la ora 11.00, în Sala Mică a Academiei de Științe a Moldovei (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 1), se va întruni o masă rotundă, consacrată dr. hab. prof. univ. Aurelian Dănilă, membru al Academiei Europene de Științe și Arte, diplomat, cu prilejul aniversării a 75-a de la naștere.

În cadrul evenimentului va avea loc prezentarea volumului „Scrieri răzlețe” (2023), proaspăt ieșit de sub tipar, la patru luni de la lansarea altei cărți cu un răsunet în societate „Retrospectivă diplomatică”.   

La eveniment vor participa acad. Ion TIGHINEANU, președintele AȘM, Sergiu PRODAN, ministrul culturii al Republicii Moldova; Svetlana BIVOL, președinte al Uniunii Muzicienilor din Moldova, director al Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, Maestru în Artă. Moderator al evenimentului este membrul corespondent Victor MORARU, vicepreședintele Academiei de Științe a Moldovei.

Conform programului de lucru, comunicări la tema mesei rotunde vor prezenta dr. Dumitru OLĂRESCU, cineast, Maestru în Artă și Mihai POIATĂ, scriitor, cineast.

În cadrul omagierilor, se vor referi la cel care este omul de cultură și știință Aurelian Dănilă, colegii și prietenii săi: acad. Mihai CIMPOI, președintele Consiliului consultativ al academicienilor; prof. Constantin RUSNAC, compozitor, secretar general al Comisiei Naționale a Republicii Moldova pentru UNESCO, Artist al Poporului;  acad. Gheorghe MUSTEA, dirijor, compozitor, Artist al Poporului; Nicolae DOHOTARU, dirijor, director al Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, Artist al Poporului; dr. Iulian FILIP, scriitor, poet, dramaturg, folclorist.

La eveniment sunt invitați membrii Secției  Științe Sociale, Economice, Umanistice și Arte, specialiști din domeniul științei, culturii, artei și mass-mediei.

 

Tatiana ROTARU

 

Sursa:
Categorie:
Cuvinte-cheie: