„O carte ca omul, un om ca o carte” sau omagierea unui istoric total, membru corespondent Demir Dragnev

13.07.2022
Unique visitors: 999

Institutul de Istorie, în colaborare cu Biblioteca Științifică (Institut) „Andrei Lupan”, a organizat, la 6 iulie 2022, lansarea volumului „Societatea medievală și modernă a românilor. În onoarea lui Demir Dragnev la 85 de ani”, coordonatori: dr.hab.Gheorghe Cojocaru, dr.hab. Igor Cereteu, apărută la Editura Academiei Române. Editura ISTROS a Muzeului Brăilei „Carol I”. București-Brăila, 2021.

 

La eveniment a participat conducerea Academiei de Științe, colectivul Institutului de istorie, cercetători istorici, familia omagiatului. Pe post de moderatori s-au produs dr.hab., Nicolae Enciu, vicedirector al II și dr. Lidia Prisac, vicedirector al Bibliotecii Științifice (Institut) „A. Lupan”.

 

Evenimentul s-a constituit din două părți. Prima parte a fost dedicată omagiilor aduse profesorului Demir Dragnev, membru corespondent al AȘM, cu prilejul aniversării sale, partea a doua fiind consacrată lansării unui set de lucrări, monografii elaborate în cadrul Secției Istorie medievală. Manifestarea este considerată de o deosibită importanță științifică și culturală în egală măsură, dat fiind că este o prezentare a activității Secției Istorie medievală, dar, prin extensie și a colectivului Institutului de Istorie pe parcursul a doi ani și jumătate în cadrul realizării Programului de Stat a proiectului instituțional.

 

Pentru un cuvânt inaugural a fost invitat președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu. „Cred că luna iulie a fost aleasă cu bune intenții și în cunoștință de cauză pentru lansare de carte, fiindcă, studiind CV-ul Dvs aflăm că în iulie 1957, adică 65 de ani în urmă, ați luat licența în istorie la Universitatea de Stat din Moldova. Tot din 1957 datează prima mențiune de activitate în cadrul Institutului de istorie al AȘM, dând dovadă de alese calităţi de cercetător. De atunci, ați valorificat editorial rezultatele cercetărilor Dvs. în peste 350 de lucrări ştiinţifice: monografii, broşuri, materiale, culegeri de documente, articole științifice etc. În această îndelungată perioadă ați exercitat o prodigioasă activitate atât ca manager al științei, al institutului de istorie, cât și cercetător fidel și cadru didactic. Volumele coordonate de Dvs „Moldova în epoca feudalismului” au devenit surse substanțiale de studiu pentru istorici, iar în cazul depistării vreunui document de arhivă, toți știu că sunteți cel mai bun paleograf din spațul românesc, reușind și la acest capitol să antrenați colegi ca să devină specialiști în domeniul paleografiei”, a menționat președintele AȘM, exprimând certitudinea că nu există domeniu conex cu istoria care să nu poarte amprenta cercetărilor prof. Dragnev: istorie, cultură, învățământ, religie, studii militare etc.

Cu referire la volumul omagia, președintele Tighineanu a subliant că lansarea acestuia este un moment important atât pentru protagonist, cât și pentru întreg mediul academic. Este o totalizare a celor cinci ani de la cartea omagială editată în anul 2016 „Orizonturi medievale şi moderne în istoria românilor (economie, societate, politică, cultură, istoria ştiinţei): in onoarea profesorului Demir Dragnev”, care a întruchipat contribuțiile cercetătorilor în diferite domenii conexe ale istoriei, în care membrul corespondent Demir Dragnev s-a remarcat la scară internațională.

„Volumul în cauză, care a fost editat sub auspiciile Academiei Române la prestigioasa editură Istros, în colecția Basarabica (mulțumim domnului academician Victor Spinei), este unul special, nu doar prin faptul că vine cu o serie de contribuții ale istoricilor în onoarea membrului AȘM Demir Dragnev la cele 85 de veri ale domniei sale. Este, mai degrabă, un semn de înaltă recunoștință al colegilor, al discipolilor și discipolilor lor, al conducerii Institutului de Istorie, al colaboratorilor Bibliotecii științifice „Andrei Lupan” și al Academiei. Fiindcă sunteți, distinse domnule profesor, cel mai riguros și meticulos cronicar al istoriei Academiei de Științe a Moldovei, promotor fidel al unei discipline care merită a fi studiată în Republica Moldova – istoria științei”, a punctat acad. Tighineanu, remarcând deopotrivă cu numeroasele studii privind istoria institutelor de cercetare, albumul enciclopedic, elaborat și editat împreună cu dr. hab. Constantin Manolache și dr. Ion Xenofontov, care a devenit un veritabil cadou pentru AȘM, întruchipând o istorie în date și imagini a devenirii celui mai înalt for științific din Republica Moldova de-a lungul anilor, de la 1946 până în zilele noastre.

 

„Distinse Domnule Profesor Demir Dragnev, astăzi pe drept cuvânt sunteți o personalitate de prim rang, un specialist arhicunoscut care a realizat una dintre cele mai strălucite şi impresionante cariere în domeniul cercetării istorice academice şi în cel al învăţământului istoric superior din Republica Moldova, ducând faima școlii și localității natale din județul Soroca, căreia ați rămas totdeauna recunoscător”, a mai spus președintele Ion Tighineanu, aducând în numele Prezidiului AȘM, sincere felicitări pentru superba realizare a colectivului de autor, care au adunat sub o copertă mai multe articole, aducând și pe această cale un omagiu profesorului Demir Dragnev.

 

Un mesaj de felicitare a adresat, m.c. Victor Moraru, vicepreședinte al AȘM, în numele Secției științe sociale, economice, umanistice și arte a AȘM. „Am plăcerea să vă urez de sănătate, de noi împliniri, sunteți un adevărat etalon al atitudinii și al activității în acest domeniu. Ne exprimăm bucuria că suntem alături de dvs, că suntem contemporanii dvs și întotdeauna avem ce învăța de ceea ce faceți și felul în care înțelegeți misiunea unui adevărat istoric, unui om al științei. Am avut întotdeauna bucuria întâlnirii cu dvs. Îmi doresc ca încă mulți ani să ne bucurăm de activitățile dvs rezultatele muncii”, a relevat prof. Moraru.

 

Cuvinte de felicitare a adresat și dr. Lidia Prisac, director adjunct al Bibliotecii Științifică (Institut) „A. Lupan”, care a exprimat bucuria de a se afla la un eveniment care reunește o lume bună a istoricilor din Republica Moldova cu lucrările valoroase și importante, dar și bucuria întâlnirii pentru a omagia un adevărat istoric, profesor, discipoli ai căruia sunt mai mulți din cei prezenți în sală. „Ne bucurăm foarte mult că acest eveniment este găzduit de Biblioteca Științifică (Institut) „A. Lupan” și este un eveniment care nu doar lansează o carte dedicată activității celor 85 de ani a m.c. Demir Dragnev, dar și reunește frumosul eveniment de lansare a unei suite de cărți istorice. Este important ca aceste cărți să se regăsească în cadrul bibliotecii noastre, întrucât reprezentă acel loc, unde vin lucrările științifice și ne bucurăm de fiecare dată să primim o nouă carte în domeniul istoriei. Vă așteptăm cu noi lucrări și să ne întâlnim cât mai des la lansări de carte de o valoare incomensurabilă, cum este această lucrare dedicată celor 85 de ani pe care i-a împlinit m.c.  Demir Dragnev”, a spus vicedirectorul Lidia Prisac.  

 

Dr.hab. conf. Nicolae Enciu, vicedirectorul Institutului de istoria a transmis mesajul directorului, dr.hab. Gheorghe Cojocaru, în care se conține parcursul cu succes al activității științifice a dlui prof. Demir Dragnev, funcțiile manageriale pe care le-a deținut timp de 65 de ani, publicațiile științifice, monografiile, sutele de articole științifice și de popularizare a științei. De asemenea, au fost menționate numeroasele proiecte științifice, pe care le-a coordonat distinsul profesor, încadrarea plenară în elaborarea manualelor de istorie pentru ciclurile gimnaziale, liceale și universitare. „A îndrumat tineri pe făgașul activității de cercetare, a avut zeci de discipoli care se manifestă cu succes în activitatea de cercetare. Aceste calități ale domniei sale l-au plasat pe bună dreptate printre cei mai importanți istorici din RM. Prin activitatea prodigioasă istoricul Demir Dragnev a devenit cunoscut și apreciat în mediile științifice universitare din RM, Româna, Rusia, Ucraina și alte țări”, se arată în mesaj, unde se mai precizează că în prezent, dl Demir Dragnev coordonează cu succes primul volum de sinteză din Proiectul evoluția istorică a Moldovei din antichitate până în epoca modernă, în contextul civilizației europene Basarabia în cadrul Imperiului Rus, sinteze, studii, documente și materiale didactice, Partea I.  

Din partea sa personală, dr.hab. Nicolae Enciu a ținut să exprime câteva cuvinte sau emoții trăite, rupte din amintirile momentul  de când l-a cunoscut și până în prezent, regretând însă faptul că fericirea de a fi studentul dlui Dragnev. A reținut însă pentru totdeauna îndemnurile, sfaturile pe care i le dădea, fie că țineau de colaborarea pe dimensiunea de cercetare, fie în plan personal.

 

Un omagiu deosebit a venit din partea discipolului, dr.hab.Valentin Tomuleț, Facultatea de Istorie a USM. S-a simțit onorat să vorbească despre mentorul său Demir Dragnev, care i-a fost referent oficial la ambele teze de doctorat. Nuanțând câteva din calitățile profesorului său, dl Niculiță a subliniat că m.c. Dtragnev a negat să rămână în turnul său de fildeș cum au făcut-o mulți. Prof. Dragnev a fost acel care a lucrat pentru cei mulți, a scris manuale, monografii și lucrul cel mai migălos este că a întrunit în jurul său o pleiadă întreagă de cercetători temerari din   acest areal geografic. Dl prof. Valentin Niculiță a venit și cu sublinierea că mentorul său a confirmat spusele lui Miron Costin, că pentru scrierea istoriei, „gândul slobod și fără valuri trebuiește”. Se potrivește foarte bine pentru dl Demir Dragnev și spusele lui Lucian Blaga „Cu penele altuia te poți împodobi, dar nu poți zbura” sau sintagma aristotelică „Mi-a prieten Platon, dar mai prieten îmi este adevărul”, pentru că adevărul istoric este ceea ce contează pentru prof. Dragnev. „Istoricul Dragnev este un cercetător cultivat și distins. Are un deosebit cult al scrisului, al cercetării. Este un om modest, chibzuit și limpede în gândire și judecată. Este onest, tenace și competent în tot ce face. Dispune de o bogată experiență științifică și didactică și o ținută excelentă de pedagog, având responsabilitatea lucrului bine făcut”, a reliefat prof. Niculiță.

 

Un alt patriarh al facultății de istorie, dr.hab. Pavel Cocârlă, a împărtășit din frumoasele și luminoasele amintiri despre cum l-a cunoscut pe Demir  Dragnev. Îi este recunoscător pentru că l-a ajutat atât de mult în demersul său științific, pentru faptul că a reușit să-l convingă că Historia est Magista Vitae.

 

Dr. conf. Silvia Corlăteanu-Granciuc, secretar științific al Institutului de Istorie a evocat personalitatea complexă a prof. Demir Dragnev, reiterând regretul că la fel ca și colegul său Nicolae Enciu nu a avut fericita ocazie de a-l avea în calitate de profesor.  În schimb, fiind discipola lui Ștefan Ștefănescu, a exprimat bucuria și mândria de a afla de la acesta despre prof. Dragnev. Dr. Silvia Corlăteanu-Granciuc a precizat că despre onoarea de a-l cunoaște prin lucrările domniei sale, despre cine este cu adevărat prof. Demir Dragnev, a realizat un interviu, pe care îl recomandă cu căldură tuturor să-l citească. „Probabil cuvântul care vă caracterizează este universalitatea, universalitatea în tot ceea ce faceți, istoric total, pentru că nu v-ați oprit asupra unui aspect sau subiect al cercetării, pasiunea cea mai mare fiind publicarea corpusului de documente, despre care mi-ați povestit și în acel interviu pe care l-am realizat cu dvs. Sunteți o persoană echilibrată care nu a avut frică să spună lucrurilor pe nume”, a spus istoricul, venind cu sublinierea că cei care l-au cunoscut, au avut de învățat de la Profesorul Dragnev și sunt impresionași de calitățile Omului Dragnev,  Să reușim să menținem știința istorică la locul care i se cuvine, așa cum ne învață Demir Dragnev, și-a încheiat discursul secretarul științific al II .

 

Cuvinte mândrie, mulțumire și respect pios pentru profesorul lor au fost exprimate și de dr.hab., prof. Ion Eremia, dr. Igor Cașu, directorul Agenției Naționale a arhivelor, dr.hab. Liliana Condaticova ș.a.

 

Dr. hab, conf, Igor Cereteu, șeful Secției Istorie medievală a Institutului de Istorie a inaugurat partea a doua a manifestării științifice, dând start lansărilor de carte preconizate în cadrul acestui eveniment, domnia sa alăturându-se acelor frumoase cuvinte care au fost spuse în adresa prof. Dragnev de antevorbitorii săi. A început chiar cu volumul omagial pe care a avut onoarea să-l coordoneze, împreună cu dr.hab. Gheorghe Cojocaru. A menționat tematica abordată, argumentarea documentară, subiectele incluse în lucrare.

 

Pentru o descriere mai detaliată a volumului a fost invitat dr. conf. Vlad Mischevca din cadrul secției, care a exprimat bucuria de a face o totalizare a lucrărilor Institutului, în special, ale secției, lucrări ce îi reprezintă și le caracterizează preocupările științifice. „Este vorba totuși de un singur an, 2021, cărți editate care au apărut la începutul anului în curs și sunt astăzi prezentate în fața dvs. Volumul „Societatea mediaevală și modernă a românilor. În onoarea lui Demir Dragnev la 85 de ani”, face parte dintr-o serie deosebită, cu numărul 21, a colecției Basarabica, lansată acum 6 ani, 2016, de către doi academicieni, membri ai Academiei Române, prietenii noștri, ai istoricilor din Basarbia, Victor Spinei și Ionel Cândea, care au avut grijă, ca pe parcursul acestor ani, să ne solicite cele mai reprezentative monografii care au însumat cele 21 de volume. Sunt și eu onorat să fiu printre acestea, jumătate parctic din aceste volume fiind scrise de istoricii de la Institutul de Istorie. Volumul de față însumează 27 de studii, scrise de 34 de autori, lucrarea fiind structurată în patru compartimente, axate pe istoria românilor și cea universală în Evul Mediu și în Perioada Modernă, acestea fiind axele cronologice prioritare din opera științifică a istoricului Demir Dragnev”, a spus dr. Vlad Mischevca.

 

„O carte ca omul, un om ca o carte”, avea să spună dr. Ion Valer Xenofontov cu referire la Culegerea de studii și articole științifice consacrate distinsului istoric-enciclopedist Demir Dragnev, membru corespondent al AȘM, care constituie o noutate editorială de excepție. Afilierea instituțională a celor 34 de autori o reprezintă Academia de Științe a Moldovei, Academia Română, Biblioteca Științifică (Institut) „Andrei Lupan” a Ministerului Educației și Culturii (MEC), Institutul de Istorie; Institutul Patrimoniului Cultural; Facultatea de Istorie și Filosofie a USM; Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Universitatea din Oradea; Societatea Științifică a Bulgariștilor din Republica Moldova. Tematica abordată în recenta apariție editorială este una variată, bine argumentată și documentată, cuprinde subiecte cu (re)evaluări ale demersului istoric referitor la întregul spațiu locuit de român și parțial din istoria universală. Autorii cărții, ca și personalita- tea căreia îi este consacrată lucrarea – profesorul universitar Demir Dragnev sunt cercetători notorii din domeniul istoriei. Lucrarea, asemenea caracteristicilor intelectuale ale protagonistului căruia îi este consacrată, comportă un caracter enciclopedic, oferind noi deschideri istoriografice”, a punctat istoricul.

 

În cadrul evenimentului au fost lansate și alte lucrări științifice realizate de către cercetătorii Secției Istorie medievală în cadrul Proiectului de cercetare Evoluția istorică a Moldovei din antichitate până în epoca modernă în contextul civilizației europene. Basarabia în cadrul Iperiului Rus. Sinteză academică, studii, documente și materiale didactice.

 

Eugenia Tofan,

AȘM

 

 

 

 

 

 

Categorie: