- Views: 190
Acad. Eugen DOGA: „Doar să fie pace.. Acum pacea este tot”.
Acad. Gheorghe MUSTEA: „Viața Dumneavoastră, Maestre Doga, a fost și este frumoasă.
V-ați creat o viață pentru muzică și ați creat o muzică pentru viață, pentru viața oamenilor”
Prof. Ion GAGIM: „Orice am spune despre Eugen Doga, niciodată nu vom spune totul până la capăt”
Constituindu-și un profil de înaltă ținută și demnitate academică, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, l-a onorat, la 26 mai 2022, în cadrul ședinței festive a Senatului, pe compozitorul academician Eugen Doga, cu titlul de Doctor Honoris Causa, echilibrând astfel tradiția și excelența în instituție. Or, este o onoare aparte și pentru comunitatea universitatea bălțeană să-l primească în marea și frumoasa sa familie pe marele compozitor național și universal Eugen Doga, artistul care a știut ca nimeni altul să așeze valorile spiritului, frumosului și sublimului la baza întregii sale creații.
Astfel, omagierea celebrului artist la Universitatea din Bălți a fost apreciată și ca un prilej fericit de a omagia muzica, marea muzică a maestrului Doga în care se poate trăi și visa, împletită organic cu o stare de beatitudine, dar și ca un îndemn la pace, care ne dărâme de ceva vreme liniștea forului interior și chiar existența. Or, poate darul muzical a lui Eugen Doga care a creat pe bună seamă un univers muzical străbătut de frumusețe și alte virtuți înălțătoare, vine tocmai ca să vindece de acest cotidian cenușiu și ne redea, măcar și pentru puțin timp, frumusețea vieții de altă dată.
La festivitatea conferirii onorificului titlu maestrul Eugen Doga a fost însoțit de Doctor Honoris Causa al USARB, compozitorul academician Gheorghe Mustea, dirijor al Orchestrei Simfonice Naționale a Companiei „Teleradio-Moldova”, în sală fiind prezenți membrii Senatului, șefi de catedre și subdiviziuni, profesori, studenți, reprezentanți ai APL, manageri și reprezentanți ai instituțiilor de învățământ preuniversitar.
Compozitorul a fost întâmpinat în aplauzele distinsului public, fiind invitat în prezidiu, alături de rectorul USARB, dr.,conf. univ. Natalia Gașițoi, prorectorul pentru activitatea științifică și relații internaționale, dr.,conf. univ, Valetina Prițcan, care a avut și calitatea de moderator, și secretarul științific al Senatului, dr., conf.univ. Oxana Chira.
Ședința solemnă a fost deschisă de rectorul Natalia Gașițoi care a exprimat onoarea, de a vorbi despre personalitatea distinsului compozitor Eugen Doga. „Conferirea titlurilor onorifice reprezintă o tradiție valoroasă, ce definește istoria multiseculară a învățământului universitar mondial. Universitatea noastră deține această tradiție mai bine de două decenii și conferă titlului onorific Doctor Honoris Causa celor mai remarcabile personalități la nivel național și internațional, în semn de profundă gratitudine și înaltă apreciere unor personalităţi din afara Universităţii, care au marcat la nivel naţional şi internaţional domeniul în care activează, au contribuit la dezvoltarea ştiinţei, culturii şi civilizaţiei, sunt adepţi şi promotori ai democraţiei şi libertăţilor individuale”, a remarcat în mesajul său inaugural rectorul Universității bălțene.
Înalta misiune și onoare de a alcătui și prezenta Laudatio In Honorem Eugen Doga, compozitor, academician, strălucită personalitate a culturii naționale și universale i-a revenit profesorului universitar, doctor habilitat Ion Gagim, maestru în arte, figură proeminentă în domenii precum pedagogia muzicii, psihologia muzicii, filosofia muzicii, muzicologia, autor de manuale și monografii, mai nou, autorul volumului „Eugen Doga: Perspectiva inversă”, apărut anul trecut, la București, în Colecția „Basarabica”, editată de Academia Română.
„Am început să scriu Laudatio astfel: EUGEN DOGA. Și aici m-am oprit. Pentru că a mai adăuga ceva la această îmbinare de cuvinte e ca și cum ai spune ceva mai mult decât a-i rosti - convențional vorbind -, numele, de exemplu, a lui Mozart, pentru a-i identifica personalitatea: „Mozart, Artist al Poporului, Laureat al Premiului de Stat, membru al Uniunii Compozitorilor...”, a menționat profesorul Ion Gagim. Desigur, pentru a creiona un portret al compozitorului, cu ocazia conferirii Titlului Onorific de Doctor Honoris Causa al Universității, profesorul și-a îngăduit să facă această parafrază poznașă „doar pentru a demonstra ideea cu care a început - cu păstrarea proporțiilor de rigoare, bineînțeles. Or Doga este Doga. Punct! Spunând „Eugen Doga”, am mai putea să ne oprim cu vorba și din alt motiv – pentru a transmite cuvântul muzicii compozitorului. Or cel mai bine despre Eugen Doga vorbește muzica sa. Despre Eugen Doga, despre cine este Domnia sa, despre crezul vieții sale, despre menirea sa în această lume – despre toate acestea vorbesc anume sunetele creațiilor sale”.
Deși e greu de cuprins în câteva cuvinte sau minute personalitatea complexă a celebrului compozitor, să redai în câteva pagini anvergura unei notorietăți de talia compozitorului Eugen Doga, prof. Gagim a reușit să realizeze misiunea deloc ușoară, dar onorantă de a-l prezenta în cel mai frumos și profund mod pe cel care ne-a bucurat sufletul și ne-a făcut mândri de atâtea ori - Eugen Doga, parcurgând traseul copilului desculț pornit la Chișinău să facă muzică, de la cum s-a format, cum a evoluat și cum si-a desăvârșit o atare personalitate. A trecut în revistă cele mai importante repere ale carierei de excepție a protagonistului zilei „alfel”, cum ar spune acad. Gheorghe Mustea, parcurgând itinerarul vieții maestrului, reliefând totodată esențialele ei momente ale devenirii sale artistice, în încercarea de a-l prezenta pe celebrul artict ca și creator al numelui său - nume pe care-l cunoaște o lume. Debutul în muzică, marile întâlniri cu celebrități din muzică și artă, colaborări cu artiști de renume – Maria Bieșu, Grigore Vieru, Emil Loteanu, Ion Ungureanu, Ion Popescu-Gopo, Gheorghe Vodă ș.a. „Dacă e să aducem o foarte generală statistică despre opera lui Eugen Doga, atunci remarcăm următoarele creații:Trei balete: Luceafărul, Venancia și Regina Margo. Șase cantate vocal-simfonice. Șase cvartete. 12 coruri a cappela. Muzică la circa 200 de filme artistice, documentare, de animație, televizate. O simfonie, Un poem simfonic, Un poem vocal-simfonic. Circa 40 de piese instrumentale pentru pian, violoncel, vioară, flaut, acordeon, nai, clavecin, trompetă, saxofon, ansamblu de violoniști. Peste 90 de romanțe și arii. Peste 70 de valsuri. 10 tangouri. Peste 200 de cântece de diferit gen – de muzică ușoară, în stil popular, pentru copii ș.a. Muzică pentru deschiderea și închiderea Jocurilor Olimpice din anul 1980 și din anul 2014. CD-uri cu muzica Maestrului editate în România, Rusia, Bulgaria, Italia, Germania, Franța, Japonia, Finlanda, Cehia, Moldova”, remarcă prof. Gagim. Maestrul în arte, relevă că Eugen Doga nu scrie numai muzică, maestrul fiind prezent și ca scriitor-gânditor, înșirând pe pagină rezultatul meditațiilor sale - despre viață, despre oameni, despre lucruri - sub formă de cugetări, aforisme, fraze pline de spirit. Despre acestea, dar și alte întâmplări este și recentul volum autobiografic: „Eugen Doga. Viața mea așa cum a fost să fie”, dar și „Memoria ploilor de vară. Confesiuni”, lanasată de curând la iași.
Dar, spune profesorul Ion Gagim, „Orice am spune despre Eugen Doga, niciodată nu vom spune totul până la capăt. Mă refer la ceea ce a creat și a realizat Domnia sa până la moment ca operă, ca activități și ca fapte. Dar dacă e să ne referim la muzica Maestrului, la acele melodii, armonii, ritmuri, pe care ea le degajă și care pătrund în cele mai tainice ascunzișuri ale eului nostru, atunci aici nu putem folosi expresii de genul „am ajuns la final”. Pentru că viața sonorităților muzicii compozitorului Eugen Doga nu au final. Ele sunt, pentru noi, pentru locuitorii acestui pământ, doar un început. Căci, contopindu-ne cu ele, le urmăm calea spre Univers, spre Veșnicie și Nemurire. Căci muzica Maestrului într-acolo ține calea”, își încheie Laudațio profesorul Gagim.
Un mesaj de felicitare cu ocazia importantului eveniment a adresat compozitorul academician Gheorghe Mustea, dirijor al Orchestrei Simfonice Naționale a Companiei „Teleradio-Moldova”, care s-a învrednicit și Domnia sa, acum câțiva ani, de onorificul titlu de DHC al Universității bălțene. Compozitorul Mustea a schițat unele aspecte ale activității creației artistului Eugen Doga, așa cum l-a cunoscut, cum îl știe din viața reală, din colaborarea pe care o au de-a lungul anilor, dar și ca coleg – în calitate de compozitor, dar și academicieni ai AȘM. „Viața Dumneavoastră, Maestre Doga, a fost și este frumoasă. V-ați creat o viață pentru muzică și ați creat o muzică pentru viață, pentru viața oamenilor. Numele și creația Dumneavoastră înfrumusețează prezentul și va înfrumuseța viitorul neamului nostru, dar și al altor neamuri, intonațiile cărora la fel se simt ca acasă în muzica Dumneavoastră, aducându-le în dar ceea ce poate fi mai frumos și înălțător în această lume – armonia, muzicii, coborâtă cândva de la Dumnezeu”, a spus acad. Gheorghe Mustea.
„Solemnă și emoționantă în același timp, festivitatea de conferire a titlului a reconstituit calea de viață și de creație a marelui compozitor, vorbitorii subliniind legătura organică a artistului cu sonurile plaiului natal, dar și cu tradiția muzicală universală. Limpede și complexă totodată, îmbinînd armoniile unei clasicități perene și un remarcabil spirit creator, opera lui Eugen Doga se constituie într-o realizare majoră a culturii române, definindu-ne identitatea cu aceeași forță cu care o fac poezia lui Eminescu, sculptura lui Brâncuși sau pictura lui Grigorescu”, avea să spună dr.hab., prof. Nicolae Leahu, conf. univ. dr., șef al Catedrei de literatură română și universală a Universității. Domnia sa a precizat că academicianul compozitor Eugen Doga, personalitate proeminentă a culturii naționale din ultima jumătate de secol, și-a adăugat în palmares încă un titlu academic de Doctor Honoris Causa, conferit de data aceasta de Senatul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți.
În numele cadrelor didactice și studenților din domeniul pedagogiei muzicale, un gând de recunoștință i-a dedicat și conf. dr. Tatiana Bulagra, șef Catedră de arte și educație artistică. „Nu-mi amintesc un elev, student, care nu ar veni cu solicitări multiple de a interpreta Valsul Gingașa și tandra mea fiară, Sonet, Portret, Cascade din Paris, Gramofon,...lista poate fi continuată și atunci va lua foarte mult timp. Pot să declar cu maxima mândrie și bucurie faptul că avem posibilitatea să educăm tinerii muzicieni în perioada istoriei muzicii naționale și universale, care se face acum în văzul nostru tuturor și putem fi martorii acestei glorioase file a ei, precum marele compozitor Eugen Doga”, a subliniat conferențiarul.
Mesaje de felicitare i-au adresat maestrului și directorul Colegiului Pedagogic „Ion Creangă” din Bplți, dl Anatol Moraru și alții. Gândurile de bine adresate maestrului Doga au fost armonios completate cu o „altfel” de interpretare a celebrelor melodii ale compozitorului Doga. În recital s-au produs soprana Tatiana Cozub, la pian, conf. univ. Lilia Granețcaia cu „De-aș avea”; Dina Morari, profesoară de canto, absolventă a USARB cu Valsul „Gingașa și tandra mea fiară” și Victor Granețchi, masterand, cu „Sonet”, la chitară.
Deși performanțele de-a lungul carierei sale artistice, componistice și interpretative au fost răsplătite de-a lungul timpului cu cele mai importante premii și distincții naționale și internaționale, proaspătul Doctor Honoris Causa al USARB, Eugen Doga, a mărturisit că acest titlu și acest înalt gest de recunoștință, venit din partea Senatului Universității, îl onorează mult și îl emoționează deopotrivă, pentru că e mare lucru să știi că ești apreciat acasă, de oameni dragi, cu suflet, cu trăiri, cu simțiri ai neamului tău. Maestrul a exprimat mulțumiri rectoratului, membrilor Senatului, profesorului Ion Gagim pentru un Laudațio, pe care l-a ascultat cu mare atenție și glumind în stilul propriu, a spus că s-a recunoscut cu greu în descrierea prezentată de muzicolog. „Oare chiar acesta sunt eu…?”, s-a întrebat artistul. Cuvinte de gratitudine i-a adresat și colegului academician Gheorghe Mustea, care l-a însoțit la acest onorant eveniment, cu care colaborează și cu care vor continua să înregistreze alte noi creații din volumul „Dialogurile Dragostei”. Maestrul Doga le-a lăsat în dar universitarilor Colecția „Eterna”, volumul I, muzica de colecție pe ritmuri universale.
Iar pentru a răscumpăra amenințarea unei apocalipse a spiritului, artistul a promis să vină în toamnă, la Bălți, cu un spectacol de excepție, împreună cu compozitorul Gheorghe Mustea și Orchestra Simfonică Națională a Companiei „Teleradio-Moldova”. „Doar să fie pace. Acum pacea este tot”, a spus maestrul.
Cu siguranță, acest frumos omagiu pe care l-a adus Universitatea din Bălți compozitorului Eugen Doga reprezintă nu doar un binemeritat semn de admirație și de recunoștință față de marea personalitate a culturii naționale, ci și un îndemn spre o mai bună cunoaștere a creației sale. Și dacă se crede că titlul de DHC este titlu academic pe care o personalitate îl primește cumva fără un examen, la o cântărire atentă a apariției celebrului artist în sute și mii de spectacole în fața publicului, maestrul Doga susține de fiecare dată un examen și de fiecare dată, cel mai important.
Compozitorul Eugen Doga este cel de-al 35 Doctor Honoris Causa al USARB.
Eugenia Tofan,
AȘM,
26 mai 2022,
Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți