Comunitatea științifică este angajată responsabil în Campania de informare corectă a societății cu privire la pandemie

06.04.2021
Vizitatori unici: 1425

La data de 5 aprilie 2021, începând cu ora 17.15, a avut loc emisiunea CONCRET transmisă la postul de televiziune Moldova 1, în cadrul căreia a fost abordat un subiect primordial ce ține de implicarea oamenilor de știință în luptă cu SARS-CoV-2.

Astfel, comunitatea științifică a venit cu un răspuns eficient pe marginea hotărârii nr. 51 din 19 martie 2021 a Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică, punctul 17 al căreia solicita „comunităţii academice şi experţilor în domeniu să se angajeze în campania de informare corectă a societăţii cu privire la subiectul pandemiei, prin explicarea argumentată a cauzelor răspândirii intense a noului tip de coronavirus SARS-CoV-2 şi a efectelor negative pe care le produce, la subiectul vaccinării şi altor măsuri de prevenire a îmbolnăvirilor cu infecţia COVID-19”.

În cadrul emisiunii au participat acad. Ion TIGHINEANU, președintele Academiei de Științe a Moldovei, dl. Emil CEBAN, dr. hab., profesor, rectorul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testimițanu” din Chișinău, în direct de la București fiind conectat dl acad. Victor VOICU, vicepreședintele Academiei Române, Președintele secției de științe medicale a Academiei Române, profesor de farmacologie, toxicologie și psihofarmacologie clinică, iar direct din California, SUA, a intervenit dl prof. Randy SCHEKMAN, Laureat al Premiului Nobel pentru medicină (2013), o personalitate cunoscută cercetătorilor noștri și grație prelegerilor publice susținute online în cadrul Academiei de Științe a Moldovei.

Vorbitorii au abordat mai multe probleme ce frământă societatea astăzi cu referire la pandemie, vaccin, efecte negative ale infecției. Emisiunea este disponibilă integral la link-urile http://trm.md/ro/concret/concret-din-5-aprilie-2021-oamenii-de-stiinta-in-lupta-cu-sars-cov-2 și https://www.facebook.com/teleradiomoldova/videos/1093305054509541ș

 

Menționăm faptul că membrii Adunării generale a AȘM, în ședința din 18 martie 2021, au aprobat un apel, prin care au chemat întreaga comunitate academică, mijloacele mass-media, societatea civilă să se angajeze într-o campanie de informare privind pandemia, de explicare argumentată a cauzelor apariției și efectelor nocive pe care le produce coronavirusul de tip nou, a necesității vaccinării și a altor măsuri sigure de protecție (https://asm.md/apel-al-adunarii-generale-academiei-de-stiinte-moldovei-din-18-martie-2021).

De asemenea, prin Hotărârea Prezidiului AȘM nr. 47 din 23 martie 2021, s-a solicitat ca membrii secțiilor de științe să se implice activ în campania de informare a societății cu privire la vaccinări și măsuri de prevenire a îmbolnăvirilor cu infecția COVID-19 prin continuarea organizării evenimentelor științifice tematice și susținerea prelegerilor publice inițiate de AȘM de la debutul pandemiei în 2019, informarea și mediatizarea prin interviuri în presa scrisă și electronică, emisiuni radio/TV, în rețele de socializare etc.

 

Dr. hab. Liliana Condraticova

Sursa:
Categorie:
Cuvinte-cheie: