- Vizualizări: 349
Pe 24 martie 2025, în Sala Azurie a Academiei de Științe a Moldovei, a avut loc conferința științifică „Nanotehnologiile schimbă lumea”, un eveniment de marcă dedicat avansării cercetării în domeniul nanotehnologiilor și omagierii președintelui AȘM, academicianul Ion Tighineanu, la împlinirea vârstei de 70 de ani.
Evenimentul, organizat de Secția de Științe Exacte și Inginerești a Academiei de Științe a Moldovei, a reunit personalități din lumea științifică, oficialități și experți internaționali. În deschidere, au fost transmise mesaje de salut și de felicitare din partea președintelui Academiei Române, academicianul Ioan-Aurel Pop, prof. Randy Schekman, Universitatea California, Berkeley, USA, Laureat al Premiului Nobel, și a doamnei Maria Grapini, prim-vicepreședinte al Delegației UE - Republica Moldova. Ei au apreciat înalt activitatea academicianului Ion Tighineanu, recunoscând eforturile enorme depuse pe parcursul anilor pentru dezvoltarea cercetării în Republica Moldova, dar și impactul internațional al cercetărilor sale și echipelor pe care le-a coordonat. O felicitare a fost recepționată de la Parlamentul României, Comisia juridică, de disciplină și imunități, semnată de Președintele Comisiei Prof. Univ. Liviu-Bogdan Ciucă, care a fost data citirii de către doamna vicepreședinte Svetlana Cojocaru.
Momentul central al conferinței a fost prelegerea susținută de academicianul Ion Tighineanu, președintele Academiei de Științe a Moldovei și membru de onoare al Academiei Române. Acesta a prezentat evoluția globală a nanotehnologiilor și contribuțiile cercetătorilor din Republica Moldova la dezvoltarea acestui domeniu. Evenimentul a avut o semnificația triplă, marcând 25 de ani de la lansarea de către președintele Bill Clinton a Noii Inițiative Naționale pentru Nanotehnologie în SUA, moment istoric la care academicianul Ion Tighineanu a fost prezent, de asemenea marchează 50 de ani de activitate științifică și 70 de ani din ziua nașterii academicianului, care este și fondatorul Centrului Național de Studiu și Testare a Materialelor (CNSTM). Printre inovațiile remarcabile ale acestui Centru în cei 24 de ani de activitate, s-au numărat Litografia cu sarcină de suprafață, electrodepunerea prin salturi, Aerogalnitul – un nanomaterial fascinant cu proprietăți duale hidrofile/hidrofobe, ș.a.
Evenimentul a inclus felicitări din partea colegilor, reprezentanților mediului academic, dar un moment special a fost intervenția dr. habil. Eduard Monaico, primul discipol de la CNSTM, care recent a susținut cu succes și teza de doctor habilitat în domeniul nanotehnologiilor, sub îndrumarea academicianului Ion Tighineanu. Domnia sa a trecut în revistă evoluția CNSTM, menționând că pe parcursul anilor Centrul a pregătit 14 doctori în științe și 1 doctor habilitat, zeci de studenți au avut posibilitatea să acumuleze experiență științifică internațională, fiind organizate peste 30 de mobilități internaționale cu durata de ședere mai mare de 30 zile, ș.a.
De asemenea, de către colaboratorii Centrului au fost obținute 3 burse de postdoctorat Alexander von Humboldt și 7 burse doctorale oferite de Serviciul German de Schimb Academic (DAAD). În acest context, dr. hab. Eduard Monaico i-a mulțumit academicianului Ion Tighineanu, exprimându-și recunoștința pentru aportul substanțial adus acestui domeniu de cercetare.
În cadrul evenimentului omagial, academicianul Ion Tighineanu a fost felicitat de către Prezidiul AȘM pentru contribuția sa remarcabilă la dezvoltarea științei și promovarea imaginii Academiei pe plan internațional. Mesajul de felicitare, citit de vicepreședintele AȘM, m.c. Ion Hadârcă, a evidențiat realizările deosebite, printre care menținerea Academiei pe linia de plutire, consolidarea parteneriatelor internaționale și extinderea vizibilității instituției prin colaborări cu laureați ai Premiului Nobel și cu diverse academii naționale și europene.
Vicepreședintele Ion Hadârcă a subliniat, de asemenea, contribuția acad. Tighineanu în domeniul nanotehnologiei și inovațiilor științifice, recunoscându-l drept un lider incontestabil în acest domeniu. În încheiere, Prezidiul AȘM i-a transmis omagiatului tradiționala urare „La mulți ani!”, reafirmând aprecierea comunității academice pentru munca și dedicarea sa.
Președintele Consiliului Directorilor Institutelor de Cercetare, membrul corespondent al AȘM, Victor Juc, alături de directorii institutelor de cercetare, i-a urat academicianului mulți ani, exprimându-și încrederea că institutele vor beneficia în continuare de suportul AȘM în toate demersurile. De asemenea, calde cuvinte în adresa omagiatului a transmis din partea Consiliului Rectorilor din Moldova, rectorul Academiei de Studii Economice din Moldova, m.c. Alexandru Stratan.
Un moment special al evenimentului l-a constituit discursul susținut de către Aurelia Mocanu, directoarea gimnaziului din satul de baștină al academicianului Ion Tighineanu. Mai mult decât atât, din satul Sofia, raionul Drochia au ajuns cuvintele de recunoștință ale elevilor, printr-un mesaj video emoționant.
Și la acest eveniment frumos, maestrul Constantin Rusnac a venit cu un moment artistic. De această dată având-o alături pe interpreta Veronica Roșca, care a cântat două romanțe, una dintre ele fiind pe versurile scrise de către academicianul Ion Tighineanu.
Prezența oamenilor dragi în sală, florile, diplomele și cuvintele de apreciere au făcut ca atmosfera evenimentului dedicat avansării cercetării în domeniul nanotehnologiilor și omagierii președintelui AȘM, academicianul Ion Tighineanu, să fie una deosebită, ce reflectă pe deplin personalitatea complexă a omagiatului, despre evoluția căruia puteți afla mai multe detalii din interviul publicat recent.
Conferința „Nanotehnologiile schimbă lumea”, a fost transmisă live de Institutul pentru Dezvoltarea Societății Informaționale și Privesc.eu, oferind astfel posibilitatea unui public larg să participe la acest moment de referință pentru știință.
Cristina Bumbu