Academician Bogdan C. Simionescu: „Trebuie de păstrat Academia, pentru că este o carte de vizită”

11.12.2019
Vizitatori unici: 1026

ASM MECC Simionescu

Președintele Academiei de Științe a Moldovei, academicianul Ion Tighineanu, și academicianul Bogdan C. Simionescu, vicepreședinte al Academiei Române, au avut o întrevedere, la 28 noiembrie 2019, cu ministrul Educației, Culturii și Cercetării, dr. Corneliu Popovici.

În cadrul întâlnirii părțile au abordat o serie de subiecte ce vizează procesul de reformare al domeniului cercetării-inovării și impactul reformei asupra științei din Republica Moldova.

Cunoscând în profunzime realitățile problemei puse în discuție, vicepreședintele Academiei Române consideră că Academia de Științe a Moldovei trebuie păstrată, confirmând cele expuse prin exemplele academiilor din alte state (Austria, Polonia, Bulgaria, Belarus, Ucraina etc.) și, nu în ultimul rând, prin exemplul Academiei Române care are o istorie de 153 de ani. Renumitul savant român a remarcat că mulți ani în urmă, Academia Română a fost deposedată de institutele sale de cercetare și doar în anul 1990 s-a reușit reîntoarcerea lor în subordinea Academiei. În context, acad. Simionescu a subliniat că doar trei institute de cercetare nu au revenit atunci în subordinea firească a Academiei, constatând cu o doză de regret că acestea au dispărut.

„Dacă vrem să ne cunoască lumea, trebuie ca Academia să fie puternică, să-și facă treaba, pe care știe s-o facă bine. Academia, după ce ai ajutat-o la început să se pornească, aduce contributii importante la dezvoltarea societatii moderne. Trebuie de păstrat Academia, pentru că este o carte de vizită. Cercetarea, rezultatele cercetării sunt importante pentru fiecare țară. Așa cum sportul de performanță este un ambasador, exact cum cultura este un ambasador, la fel și cercetarea științifică este un ambasador”, a afirmat acad. Bogdan C. Simionescu.

Totodată, vicepreședintele Simionescu a exprimat disponibilitatea Academiei Române de a reveni la lansarea programelor bilaterale, care ar intensifica și dinamiza colaborarea între cele două academii. „Investiția în cercetare este investiția în viitor”, a rezumat vicepreședintele Academiei Române.

Președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu a susținut ideea reintroducerii programelor bilaterale, care în decursul ultimilor ani s-au dovedit a fi foarte eficiente. Acestea presupun un efect sinergic foarte puternic și deschid posibilitatea utilizării la maximum a infrastructurii de cercetare, a echipamentelor moderne disponibile. Urmează să fie restabilit și schimbul interacademic, care, cu regret, anul curent nu a funcționat. Președintele AȘM a exprimat speranța că, după adoptarea modificărilor la lege, se va reveni la aceste subiecte importante pentru comunitatea științifică.

Ministrul Cormeliu Popovici a remarcat implicarea ministerului în elaborarea documentelor de politici, precum și în identificarea mecanismelor de finanțare a cercetătorilor etc. Oficialul și-a declarat toată susținerea pentru a stimula activitatea științifică și pentru ca totul să revină la normalitate. Totodată, demnitarul a apelat la vicepreședintele Academiei Române să intervină în promovarea acestor propuneri de interes reciproc, pentru ca inițiativele discutate să aibă finalitatea scontată. „Potențial bilateral este, urmează să intensificăm colaborarea prin valorificarea acestuia”, a conchis ministrul, mulțumind pentru vizită.

De menționat, că în vizita sa de două zile la Chișinău, vicepreședintele Academiei Române, acad. Bogdan C. Simionescu, a avut întrevederi la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, IMSP Institutul Mamei și Copilului, Institutul de Chimie.

Sursa:
Categorie:
Cuvinte-cheie: