Academia de Științe a Moldovei: angajarea activă în dialogul valoric european

21.03.2022
Vizitatori unici: 1223

Am primit cu multă satisfacție, dar și explicabile emoții, vestea despre depunerea cererii de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Este incontestabil un pas istoric, care Vă permite să aveți pe merit un viitor în familia țărilor dezvoltate. Mă bucur de fiecare dată când aud despre reforme care vor contribui la bunăstarea şi evoluţia societății din spațiul pruto-nistrean.

Ca intelectual şi membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, îmi permit să afirm că îmi sunt familiare potențialul științific și activitatea cotidiană a înaltei Dumneavoastră instituţii, mai ales că am avut onoarea să fiu de mai multe ori invitat la Chișinău cu prelegeri la diferite manifestări științifice susținute de savanți din țară și de peste hotare, printre care cunoscuți și recunoscuți academicieni, laureați ai Premiului Nobel, lideri de instituții academice etc.  Academia de Științe a Moldovei a fost privată, în urmă cu câţiva ani, de institutele sale de cercetare. Cred că este o mare greșeală, care va fi, mai devreme sau mai târziu, reparată, dar care atârnă greu, în sens negativ, asupra afirmării internaţionale a ştiinţei ţării Dumneavoastră.

Activitatea membrilor Academiei de Științe a Moldovei este destul de vizibilă și, personal, sunt mândru de apartenenţa la această înaltă instituţie. Mărturie în acest sens sunt lecțiile publice reciproce, conferințele comune şi organizarea mai multor evenimente în cadrul Săptămânii Științei, când au fost discutate probleme ce țin de pandemie, securitate alimentară, destinul valorilor, integrarea europeană etc. De asemenea, sunt organizate evenimente consacrate memoriei personalităților marcante ale neamului românesc din domeniile științei, culturii, artei, literaturii (Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale, Vasile Alecsandri, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Nicolae Paulescu, Eugeniu Coșeriu, Maria Cebotari, Grigore Vieru, Nicolae Donici ș.a.).

Cu toate acestea, nu pot să nu-mi exprim îngrijorarea cauzată de unele atacuri sistematice și bine chibzuite din partea unor persoane care, de mai mulţi ani, denigrează activitatea Academiei de Științe a Moldovei și a membrilor ei prin zeci de scrisori trimise membrilor Academiei Române. În opinia mea, afirmaţiile negative cuprinse în aceste scrisori sunt nefondate. Dovadă stă activitatea științifică a membrilor AȘM materializată în monografii, articole în reviste internaționale, participări la conferințe și proiecte europene, activitate înalt apreciată în lumea științifică.

Mă bucură faptul că Republica Moldova este asociată la programele comunitare și că membrii Academiilor noastre s-au angajat activ în dialogul valoric european, aducând soluții constructive la provocările Secolului XXI.

Pe pagina de deschidere a site-ului Academiei de Ştiinţe a Moldovei, colegii moldoveni au postat o constatare care îmi aparţine – “Academia este prezentă și activă în societate, dar nu iubește vâlva, nu-i plac agresivitatea, vulgaritatea și scandalurile”. Îmi permit să închei scurta mea intervenţie reiterând aceste cuvinte. Este datoria noastră, a tuturor, să sprijinim activitatea depusă în mod constant de către Academia de Ştiinţe a Moldovei în folosul ţării, al ştiinţei şi culturii româneşti.

 

                                                        Acad. Bogdan C. Simionescu

                                                        Vicepreşedinte al Academiei Române

                            Membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei

 

Sursa:
Categorie: