Acad. Grigore Belostecinic: „Faptul că m-am născut de Crăciun, m-a făcut să mă mobilizez mai mult și să fiu mai îndrăzneț. În caz contrar, nu aș fi corespuns unor predicții”

06.01.2020
Vizitatori unici: 114

Acad. BelostecinicClepsidra timpului ne-a deschis primele zile din anul 2020, iar semnificația și bucuria zilei de astăzi pe care fără tăgadă o mărturisesc pentru cei care se pot bucura, este că într-o zi de 7 ianuarie, când sărbătorim Crăciunul, pe stil vechi, se năștea nimeni altul decât un Om care recidivează mereu în reușite, un Om cu miros de speranță, frumos ca dimineața de Crăciun, împovărat de superlative, talentat și dedicat, informat și implicat, curajos și ingenios, respectat și apreciat – academicianul Grigore BELOSTECINIC, profesor universitar, doctor habilitat în științe economice, specialist în marketing și logistică, rector al Academiei de Studii Economice din Moldova (din 2001), președinte al Consiliului Rectorilor din Republica Moldova, autor a sute de publicații științifice, monografii, studii, tratate, deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

Acesta e și motivul pentru care ne-am dorit să realizăm un interviu, în exclusivitate, cu sexagenarul Grigore BELOSTECINIC, pentru că avem tare multe curiozități referitor la personalitatea Domniei Sale. Suntem curioși să aflăm, de exemplu, cum e să duci pe umeri atâtea superlative, cum e să te naști de Crăciun, ce-i cu spiritul acesta născocitor al omagiatului zilei, cum s-a întovărășit cu profesoratul, dar și cum e să ajungi să fii rector la o instituție de top din țară, când și cum a făcut joncțiunea cu știința, ce părerea are despre știința de azi, ce-i fac copiii, filosofii despre viață, dar și despre visele nerealizate.

A consemnat:
Eugenia Tofan,
Serviciul de Presă al AȘM

 

Domnule academician, sunteți la ceas de sărbătoare. V-ați născut chiar în ziua de Crăciun, pe stil vechi, iar aceasta nu-mi permite luxul de a nu profita, în sensul bun și frumos al acestui cuvânt, de ocazia de a Vă adresa sincere felicitări, însoțite de cele mai frumoase gânduri, considerații și urări de sănătate, dar și să Vă adresez câteva întrebări, pentru că nu fiecare are norocul și destinul să se nască în asemenea zi.
- Vă mulțumesc mult pentru urări, dar și pentru faptul că nu ați lăsat în afara atenției Domniei voastre ajungerea mea la o obișnuită aniversare, dar într-o zi de mare sărbătoare – Crăciunul, pe care unii îl consideră într-un stil mai vechi, ceea ce nicidecum nu-i diminuează valoarea, semnificația și importanța. Le doresc și de această dată tuturor un Crăciun Fericit, iar, deoarece mai suntem și la început de an – tradiționalul La Mulți Ani. Fie ca în acest an, care deja a sosit, 2020, să vă bucurați de multă sănătate, bunăstare și doar succese în tot ceea ce faceți!
Aș vrea să vă mărturisesc, că nu prea îmi place să discut despre modesta mea persoană, dar, în același timp, nici nu pot să refuz această provocare.

Dumneavoastră sunteți o fire, așa, mai ruptă din tipare. E cumva din cauza că V-ați născut de Crăciun, chiar dacă și pe stil vechi?
- Probabil că m-am născut, totuși, de Crăciun, atunci nu se vorbea despre stiluri noi și vechi. Asta a apărut mai târziu. Și, probabil, asta a fost voia părinților mei, dar și a Celui de Sus. Pe atunci iernile erau mai geroase, timpurile mai grele, se cereau mai mari eforturi pentru a supraviețui, mai multă implicare, curaj și insistență. Am fost nevoit să le accept. Unele înnăscute, altele dezvoltate prin educație și muncă. Iar faptul că m-am născut de Crăciun m-a făcut să mă mobilizez mai mult și să fiu mai îndrăzneț. În caz contrar, nu aș fi corespuns unor predicții.

Acum chiar o curiozitate. Să fii născut de Crăciun, e pe de-o parte o binecuvântare și o zi cu totul specială, de care nu se pot bucura foarte mulți dintre noi, pe de altă parte, aniversarea poate fi eclipsată de febra sărbătorii de Crăciun. Ce magii vi se întâmplau de Crăciun în copilărie și ce Vă aducea Moș Crăciun că tot ați venit pe lume într-o zi specială și spirituală, mai curând ca un dar de la el?
- Statistic vorbind, probabil că același număr de copii se nasc în toate zilele anului, iar 7 ianuarie, Crăciunul (chiar și pe stilul considerat a fi vechi), nu este o excepție. Adică, de întreaga magie a acestei sărbători se bucură un număr mare de oameni. Vă mai divulg un secret. Exact în aceiași zi, de Crăciun, dar cu trei ani mai devreme, s-a născut și sora mea mai mare. Deci, în copilărie sărbătoream împreună. Părinții aveau grijă. Eu, de regulă, invitam acasă la noi băieții, iar ea – fetele. Așa că sărbătoarea era deopotrivă. Cu muzică, dansuri, cântece, colinde, săniuș, nuci, mere, gutui, șoric și friptură de porc. Tăiatul porcului în ajunul Crăciunului era întotdeauna o tradiție în familia noastră. Iar surorii mele mai mari îi revenea codița. De ce ? Să-i crească mai bine cosița. Cel puțin, așa se considera. Iar troienele de zăpadă ne păreau a fi imense, uneori, mai mari decât noi. Din cauza că noi eram prea mici. Dacă predomina Crăciunul sau ziua mea de naștere? Probabil, ambele, în egală măsură. Dar totul se întâmpla de Crăciun. Și acest lucru rămâne a fi o frumoasă amintire despre copilăria mea.

Ați fost privilegiat? Ce sărbătoreați mai întâi, ziua de naștere a Dumneavoastră sau Crăciunul, căci, totuși, pe atunci nu se prea vorbea de Crăciunul pe stil nou? Care sunt avantajele de a te naște în asemenea zi?
- Ba din contra, poate chiar discriminat și dezavantajat. Despre Crăciun, o sărbătoare preponderent considerată a fi religioasă (iar atitudinea față de religie din perioada sovietică este cunoscută) nu se permiteau discuții. Îmi amintesc că în toți anii mei de studenție, la colegiu (tehnicum) și facultate, în ziua mea de naștere, adică de Crăciun, aveam examene. Și nu era o simplă întâmplare sau coincidență. Făcea parte din politica oficială a statului (a partidului) de a împiedica sărbătorirea Crăciunului, Paștelui și a altor sărbători religioase. Dar, nu era să fie. Tradiția era respectată. Fiind născut în localitatea Voinova din raionul Strășeni, la doar 50 km distanță de Chișinău, spre seară, la căminul studențesc în care locuiam, sarmalele și alte bucate specifice sărbătorii, ajungeau încă calde de acasă. Mama mea a fost o gospodină foarte bună și pregătea bucate gustoase. De curând, lucrurile s-au inversat. Crăciunul a devenit sărbătoare oficială și zi de odihnă, uneori făcând parte dintr-o vacanță mai mare, iar sărbătorile de Crăciun au devenit mai mult familiale.

Cunoașteți careva superstiții care îi învăluie misterios pe cei născuți de Crăciun? Ați simțit vreo aură aparte sau acestea sunt niște credințe populare sau obiceiuri rămase și pentru noi cei, de acum?
- Nu, desigur. Fără niciun fel de aură aparte. Face parte din folclorul popular.

Cum V-au prins cei 60 de ani?
- De 18 ani... plus alți 42 de experiență de viață... Mai face parte din ciclul de maturizare a vieții omului, când ai deja acumulată suficientă experiență, iar capacitățile fizice, psihice și intelectuale se mai manifestă pe deplin. Bateriile mai sunt încărcate. E vârsta la care oamenii sunt cei mai fericiți. Au ce vedea în spate și, de regulă, nu-și mai fac planuri grandioase pentru viitor. Fiecare vârstă este frumoasă în felul său și are farmecul și bucuriile ei la orice etapă a vieții.

Deși V-ați făcut remarcat grație gamei largi de activități, aș vrea să ne întoarcem puțin în timp, deja nu la cel din copilărie, și să ne spuneți cum a venit sau cum V-ați descoperit pasiunea pentru știință sau dacă nu a fost o pasiune, cum ați făcut joncțiunea cu știința și cum și-a găsit aceasta justificare în viața Dumneavoastră?
- Probabil, vă așteptați să zic că a fost un vis al meu din fragedă copilărie... O să vă dezamăgesc. Mai întâi, doream să mă fac pădurar, în situația în care mergeam destul de des cu tatăl meu la lucru în pădure și la vânătoare. Mai apoi - dansator, și nu doar dansator, dar dansator în ansamblul „Joc”. Acesta a fost cu adevărat un vis al meu. Am dansat tot timpul în anii de școală (apropo, l-am avut în calitate de îndrumător-conducător al ansamblului de dans și pe actualul director al Teatrului Fără Nume – Ginta Latină, Dl Tudor Țarină), dar și la facultate. Bine. Am absolvit școala, colegiul (tehnicumul) și facultatea cu mențiune. La absolvirea facultății, fiind primul în listă la repartizare (se întocmea o listă în ordinea descrescătoare a notei medii pe anii de studii, primul alegând din lista întreagă a eventualelor locuri de muncă oferite spre repartizare, iar următorii – din ceea ce a mai rămas), decanul facultății, Petru Secrieru (apropo, un adevărat intelectual și om de înaltă ținută și cultură, dar și conducătorul meu la teza de absolvire a facultății), mi-a propus să accept calitatea de asistent la catedră. Nu pot să zic că nu mi-am dorit acest lucru, motiv din care am acceptat imediat. Și de aici a început totul. Cei care activau pe timpuri în universități erau apreciați și respectați în societate. Ba chiar și foarte bine salarizați. Scopul meu a fost să devin conferențiar universitar (pe atunci, docent). A urmat doctoratul (aspirantura) la actuala Universitate Economică „G.V. Plehanov” din Moscova, devenind ulterior lector superior, conferențiar universitar, profesor universitar, șef de catedră, decan de facultate și... rector al ASEM. După cum observați, este o carieră tipică în domeniul învățământului universitar și care este imposibilă fără implicare în activitatea de cercetare științifică, în contextul în care educația și cercetarea în învățământul superior sunt inseparabile. Sunt de acord că fiecare își construiește propriul destin, dar nu trebuie să evităm a remarca sau să neglijăm și rolul întâmplărilor din viața noastră, care pot schimba acest destin. Personal, nu regret faptul că am mers pe această cale și recunosc că îmi place ceea ce fac. Mă consider un om împlinit în plan profesional.

Trăim timpuri ale crizelor de tot felul – culturale, politice, economice… Nu vreau să trasez paralele directe, dar parcă nici nu aș vrea să fim superficiali și să trecem cu vederea anumite probleme majore care frământă actualmente comunitatea științifică și nu numai, că na, vocile critice au fost mereu prezente. Societatea noastră este ca niciodată bulversată de reforme, de legi care mai de care, trăim timpuri și crize, când fiecare a ajuns să se lupte, aproape la propriu, pentru un loc și, de data aceasta, nu neapărat sub soare, dar măcar undeva. Care e, totuși, rolul omului de știință și de ce atâta forfotă în jurul ei, căci nu putem să nu constatăm evidența?
- Faptul că trebuie să luptăm pentru orice, după cum ați remarcat, nu este un lucru rău. Aceasta înseamnă concurență, iar dintr-o concurență loială au de câștigat toți: cel care se implică, în măsura în care este nevoit să facă ceea se face mai calitativ și cu mai puține resurse, cel pentru care se face, deoarece va beneficia de o calitate mai bună și la prețuri mai mici, dar și societatea în ansamblu, progresul tehnic și științific la general. Este important ca această concurență să se desfășoare într-un anumit cadru legal, transparent și în condiții și norme respectate de către toți actorii. Ce ține de știință în Republica Moldova, aceasta a trecut prin perioade diferite, fiind în anumite timpuri apreciată, susținută, ignorată sau chiar considerată a fi inutilă și negată. Cu regret, perioada actuală nu poate fi considerată a fi cea mai reușită sau favorabilă pentru știință. Și oamenii de știință simt aceste schimbări de atitudine și reacționează, fiecare în felul său. Trebuie să recunoaștem că mulți dintre oamenii de știință și-au dedicat cercetării științifice întreaga viață, renunțând poate la alte plăceri și activități, mai bine plătite sau mai de perspectivă, și-au făcut doctorate, și-au câștigat o reputație, un nume de rezonanță prin ceea ce au realizat, iar acum se simt inutili și nesolicitați. Iar să o ia de la început, uneori, este prea târziu. Oamenii de știință se află în fața unor incertitudini și lipsiți de perspective. Și trebuie să le înțelegem starea de spirit în care se află și să-i facem să se simtă utili și protejați.

Ca să nu schimb registrul, voi atinge și un subiect la fel de sensibil, ce naște controverse și care vizează tentativa de readucere a institutelor de cercetare sub auspiciile firești ale Academiei de Științe a Moldovei, aceasta după ce au fost transmise, în anul 2018, în gestiunea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării care mai este și al Tineretului și Sportului. Acest lucru este în beneficiul sau defavoarea științei?
- După mine, nu orice schimbare poate fi considerată a fi o reformă. Reforma este o schimbare spre mai bine. Despre situația din Academia de Științe s-a vorbit în spațiul public în ultimii ani, probabil, mai mult decât suficient. S-au dat cu părerea atât cei care au tangențe cu cercetarea, cât și unii care nu au absolut nimic comun cu acest important domeniu de activitate. S-au aplicat lovituri dure atât din interior, cât și din afara Academiei. Și cine a avut de câștigat din toate acestea? Probabil, nimeni. Toți au avut de pierdut, iar imaginea Academiei de Științe, dar și a cercetătorilor, a oamenilor de știință, la general, a suferit probabil că cel mai mult și încă vom simți consecințele.
Personal, am participat la majoritatea discuțiilor care țineau de eventuale reforme în sistemul de cercetare din Republica Moldova. Părerea mea de fiecare dată a fost că aceste reforme erau, firește, necesare, dar în cadrul Academiei de Științe, fără a zdruncina întregul sistem, și cu păstrarea Academiei, inclusiv ca entitate de cercetare. Totodată, a fost și rămâne a fi absolut necesară susținerea, inclusiv financiară, a activității de cercetare științifică în universități, or, aici avem și cea mai scurtă cale de transfer a rezultatelor cercetării, sub formă de noi cunoștințe, către actualii studenți și viitorii tineri angajați în sectorul real al economiei, în sectorul public sau alte domenii de activitate. Sistemul de cercetare din Republica Moldova trebuie să devină unul competitiv și atractiv, inclusiv în termeni de eficiență, performanțe și racordare la necesitățile economiei naționale. Mai pragmatic, dacă doriți, dar fără a ignora cercetarea fundamentală, acolo unde avem unele avantaje competitive și suntem recunoscuți la nivel internațional. Desigur, nimic nu se poate întâmpla în condițiile inexistenței sau lipsei unei cereri dezvoltate pentru rezultatele cercetării. Iar aici deja nu este vina celor din domeniul cercetării.
A fost sau nu binevenit transferul institutelor Academiei de Științe în componența Ministerului Educației, Culturii și Cercetării? E greu de spus. A trecut foarte puțin timp și nu putem spune nimic în termeni de rezultate. Discuțiile pe acest subiect continuă în societatea noastră. Acum este important, potrivit unei expresii populare, să nu aruncăm și copilul împreună cu apa din albie.

Lărgind un pic cadrul discuției, remarcăm faptul că, de când a demarat procesul de reformare a științei, Academia de Științe a devenit „sacul de box” predilect. Dumneavoastră sunteți parte a numeroasei familii universitare, acolo V-ați format, ați făcut carieră, dar, în același timp, sunteți și membru titular al Academiei de Științe. Cum credeți, cât de versată este opinia publică privind contextul conturării unei perspective pro-universitare în cercetare? Unde ar fi bine și unde ar trebui, de fapt, să se facă cercetarea?
- Cercetarea trebuie să se facă acolo unde există potențial și performanță, iar rezultatele sunt recunoscute și solicitate. Să nu uităm de necesitatea prezenței concurenței în accesul la resursele, inclusiv financiare, destinate cercetării.
Cu certitudine, în universitățile noastre există un potențial avansat de cercetători, care, din păcate, rămâne în mare parte nevalorificat, atât de stat, cât și de sectorul privat. Chiar dacă și foarte puțin, dar statul investește în cercetare, în mare măsură fără a ști ce dorește în termeni de rezultate, ceea ce-i reduce din valoare. Iar sectorul privat, cel puțin deocamdată, nu alocă resurse pentru cercetare, fie din lipsa necesității de a implementa rezultatele acesteia în practică, fie din lipsa de încredere în potențialul din centrele noaste de cercetare, fie din cauza accesului gratuit la diverse surse de informații, în condițiile în care proprietatea intelectuală rămâne a fi slab protejată în Republica Moldova.
Și chiar dacă sunt, în primul rând, rector a unei universități, am fost și rămân a fi împotriva unei alipirii „mecanice” a institutelor de cercetare la universități, aceasta ar fi calea acestora spre pieire. Știința în universități trebuie să se afirme în jurul unor cercetători concreți, reieșind din interesele științifice ale acestora, prin crearea pe lângă aceștia a unor echipe de cercetători, care se pot transforma ulterior în laboratoare, centre și institute de cercetare, demonstrându-și eficiența și eficacitatea. De fapt, aceasta este calea pe care s-a dezvoltat cercetarea științifică în universitățile occidentale și din întreaga lume.

La noi se suportă cu greu reușitele. ASEM-ul și-a rezervat, în acest sens, un loc suficient de apreciat în topul celor mai solicitate instituții de învățământ superior. Cum reușiți să armonizați activitatea de manager în învățământ, profesorat, om de știință? Sau dați prioritate vreuneia, totuși?
- Desigur, sunt în primul rând rector al ASEM, lucrez în cadrul acestei instituții din momentul fondării, la 25 septembrie 1991, mă mândresc cu acest lucru, iar toate reușitele noastre sunt datorate muncii întregului colectiv de profesori, personal administrativ și de conducere, dar și tuturor celor care și-au făcut studiile în ASEM de-a lungul anilor și ne duc cu mândrie faima atât în țară, cât și în întreaga lume. Totodată, nu am încetat niciodată activitatea științifică și didactică. Continui să lucrez cu studenții, mi-am menținut cursurile pe care le-am ținut și până a deveni rector, am fost conducător al mai multor proiecte de cercetare, naționale și internaționale, și voi reveni integral la activitatea științifico-didactică și după finalizarea mandatului. Iar munca de conducere cu colective mari, în mod deosebit, într-o universitate, cu personal bine instruit și pregătit, este mult mai dificilă, decât pare la prima vedere și solicită foarte mare implicare personală, responsabilitate, corectitudine și colegialitate, respectiv, eforturi psiho-emoționale deosebite, care uneori te epuizează. Dar, este alegerea celor care acceptă aceste posturi.

Domnule rector, ce puteți să ne spuneți despre viitorul învățământului universitar? Cum sunt studenții de astăzi? Când începe „lupta” pentru studenți, cum Vă împărțiți funcția de președinte al Consiliului Rectorilor cu cea de rector al ASEM, deoarece se știe că în cursele anevoioase de înmatriculare sunt antrenate instituții de top în tendințele existențiale?
- Într-adevăr, problemele ce țin de viitorul universităților sunt discutate astăzi foarte intens în întreaga lume, făcându-se uneori concluzii și prognoze destul de radicale, precum că universitățile sunt deja la ora actuală nişte ruine sau că peste 30 de ani marile campusuri universitare vor deveni nişte relicve. Există şi numeroase întrebări, pentru care astăzi nu există răspunsuri certe, cum ar fi: Cine va învăţa în viitoarele instituții de învățământ? Cine vor fi cei care-i vor învăța pe viitorii studenți? Cine va plăti pentru studii? Cum vor funcţiona universităţile? Vor fi sau nu universități fără studenți? Va fi pe viitor obligatorie prezența fizică a studenților în campusurile universitare sa nu? Va fi învățământul universitar unul elitar sau de masă? Putem fi sau nu fi de acord cu asemenea abordări. Cert însă este faptul că în viitorul apropiat universitatea se va schimba radical, deşi astăzi nimeni nu poate spune cu exactitate cum va arăta universitatea viitorului. Probabil, va fi regândită însăși ideea universității.
Cu certitudine, nu putem vorbi despre rețete universale care pot fi implementate în vederea dezvoltării universităților. Fiecare universitate trebuie sa aibă drept scop atingerea performanței în conformitate cu misiunea și prioritățile sale strategice. Totodată, este firesc, că doar o autonomie universitară veritabilă, în paralel cu o finanțare corespunzătoare, și de rând cu creșterea responsabilității universităților, dar și a statului, implicarea mai activă a cadrelor didactice din universități in procesul de cercetare științifică, mobilitatea internațională a studenților, cercetătorilor și personalului, internaționalizării învățământului superior vor contribui la sporirea capacității sistemului universitar de formare a cadrelor înalt calificate și competitive pe piața muncii. Ce ține de ASEM, sloganul nostru este „ASEM – Universitate angajată în viitor”, iar Planul nostru strategic de dezvoltare instituțională este orientat anume spre transformări prin care să corespundem acestor cerințe.
Cert este și faptul că lupta pentru studenți devine una foarte dură, și nu doar în Republica Moldova. Probabil că, în cazul nostru, această luptă capătă o amploare mult mai mare, reieșind din mai multe considerente. Cu certitudine, tinerii pleacă la studii peste hotare nu din cauza nivelului calității învățământului superior aici, la noi, chiar dacă avem și unele rezerve. Învățământul de calitate costă. Pleacă acolo unde le sunt părinții sau acolo unde doresc să rămână după absolvirea studiilor. Probabil, până la urmă, numărul de universități în Republica Moldova se va reduce. Și acest proces a început deja cu mulți ani în urmă, și nu la solicitarea cuiva. Este important să supraviețuiască universitățile care au investit în dezvoltare, dispun de personal calificat și o infrastructură corespunzătoare, sunt atractive pentru pretendenții la studii din punct de vedere al calității programelor oferite și oportunitățile pe care le oferă după absolvire studiilor etc., și nu în baza unor decizii administrative sau pe placul cuiva. Iar în cadrul Consiliului Rectorilor, care rămâne a fi o asociație obștească, chiar dacă ar merita un alt statut, discutăm și aprobăm decizii ce țin de interesul tuturor universităților-membre și mai puțin despre interesele unor universități concrete sau despre ceea ce ne dezbină.

Mai puteți argumenta mitul despre cel tânăr și neexperimentat? Ce face țara cu atâția economiști buni, absolvenți ai ASEM, unde sunt angajați sau se pierd prin lume ca și mulți alți absolvenți ai altor universități?
În primul rând, ASEM nu este o universitate care pregătește doar economiști. Confuzia vine din denumirea instituției. Iar spectrul domeniilor în care sunt organizate studiile este unul destul de larg. Desigur că, în primul rând, oferim toate specialitățile ce țin de profilul economic și nu ne limităm doar la cele mai solicitate de pretendenții la studii. La acestea se adaugă întregul spectru de specialități în domeniul tehnologiilor informaționale, dar și cele din domeniul științelor administrative, politice și chiar inginerești (mă refer aici la specialitatea „Tehnologie și management în alimentația publică”).
Trebuie să recunoaștem și faptul că am trecut printr-o perioadă când învățământul superior economic era unul suprasolicitat și aproape toate universitățile și-au deschis facultăți de profil economic. Era și firesc, în măsura în care se vorbea foarte mult despre tranziție spre o economie de piață, reforme economice, apariția unor specialități inexistente anterior, precum marketing, logistică, management, relații economice internaționale etc. În plus, absolvenții noștri au avut întotdeauna și continuă să aibă și în prezent oportunități mai bune de angajare în câmpul muncii, reieșind din structura economiei naționale și din faptul că pot fi angajați în toate domeniile de activitate economică și socială, atât în sectorul public, cât și cel privat, aici, în Republica Moldova sau peste hotare. Cu toate acestea, încă nu putem considera că avem o inflație de economiști bine pregătiți, iar specialitățile de profil economic vor rămâne solicitate și pe viitor, indiferent de prioritățile stabilite în dezvoltarea economică a țării. Iar după pondere, în numărul total de studenți, ponderea celor care îți fac studiile la specialități de profil economic este în Republica Moldova similară celor din statele europene.

V-ați gândit cumva să organizați, să instituiți o asociație, comunitate ceva, în care să încadrați toți absolvenții buni ai ASEM și să puneți pe roate niște proiecte revoluționare pentru a porni motorul economic în țara noastră care se pare ca nu mai avea suflare…?
- Dezvoltarea economică a țării nu este asigurată doar de economiști, chiar dacă vina insucceselor ne este atribuită deseori nouă, reieșind din denumirea specialității. Există industrie, agricultură, construcții, transporturi, prestarea unui spectru larg de servicii etc., care toate în ansamblu formează ceea ce definim drept economie națională. Sunt convins că vor veni și timpuri mai bune, or, într-o lume globalizată, și fiind amplasată geografic aproape în centrul Europei, Republica Moldova nu poate să rămână pentru multă vreme o insula subdezvoltată din punct de vedere economic. Iar, după mine, problemele principale cu care se confruntă țara noastră pe departe nu sunt de ordin economic. Ele țin de incertitudinile referitoare la viitorul Republicii Moldova ca stat, nesoluționarea conflictului transnistrean și situația din sistemul judecătoresc, care nu garantează protecția proprietății. Sunt motivele din care nu suntem atractivi pentru eventuale investiții venite din afară, iar fără investiții nu putem vorbi despre dezvoltare și creșterea bunăstării. În rest, mâna invizibilă a lui Adam Smith (1723-1790, unul din cei mai influenți reprezentanți ai școlii economice clasice) este în stare să rezolve o multitudine de probleme. Desigur, în situația în care vom dori acest lucru și vom crea condiții corespunzătoare. Iar o Asociație a absolvenților ASEM avem deja, activează, dar trebuie să recunoaștem că, cel puțin deocamdată, nu este implicată plenar în a-și expune părerea sau în a veni cu propuneri referitoare la organizarea procesului de studii în instituția noastră, sau cum putem schimba lucrurile spre mai bine. Compensăm însă aceasta prin dezvoltarea, în ultimul timp, a unor relații foarte bune de colaborare și parteneriate cu reprezentanții mediului de afaceri sau a potențialilor angajatori la general, care conștientizează tot mai mult că implicarea lor este una tot mai necesară pentru a beneficia ulterior de o calitate mai înaltă a celor pe care îi vor angaja în câmpul muncii.

Ce se află acum pe masa de lucru a academicianului, rectorului Grigore Belostecinic? Cine sau ce Vă face nopți albe sau ce Vă fură liniștea?
- Probabil că m-am dedicat prea mult în ultimul timp unor activități organizatorice, de conducere și cercetare (ceea ce este și firesc, reieșind din funcția pe care o dețin) și mai puțin celor didactice. La acest capitol am restanțe. Am finalizat elaborarea, la sfârșit de an, a raportului pe proiectul de cercetare și vreau să continui să lucrez mai intens asupra unui manual de Marketing, General și B2B (business to business).

Ca sa mai folosesc o metaforă, care a fost cartea de maturitate pentru Dumneavoastră, totuși?
- M-a impresionat foarte mult Dostoevskii, cu întreaga sa operă. Asta în cazul în are aceasta ați avut în vedere. În rest, am trecut prin mai multe încercări. Unele le-am depăși ușor, altele mai greu, iar unele au rămas în afara puterilor mele.

Se spune că frica este o reacție, iar curajul este o decizie. De ce aveți frică în viață și pentru ce aveți curaj?
- Probabil că, curajul – prin lipsa de indiferență și dorința de a mă implica, uneori asumându-mi și unele riscuri. Iar teama... mai greu de spus. Mi-ași dori un viitor bun pentru copiii mei, sănătate mie, copiilor și apropiaților mei, dar și la toată lumea. Totuși, am teamă, de insuccese, singurătate și sărăcie.

Apropo, ce Vă fac copiii?
- Mersi, bine. Am trei copii. Cel mai mare, Daniel, și-a întemeiat recent o familie. Lucrează și locuiește în Londra. Felicia, fiica mea, după facultate a lucrat doi ani în Oficiul Central al Fondului Monetar Internațional din Washington, iar acum este într-o misiune într-un stat african (Senegal). Iar mezinul, Alexandru, este de abia în clasa a opta. Mă mândresc cu copiii mei și mă bucur de succesele lor.

De câte ori vi s-a întâmplat să răspundeți cu dragoste și iertare la trădări și cuțite în spate și cum Vă respectați dușmanii, căci nu cred că nu-i aveți?
- Încerc și mă strădui să fiu corect în relațiile mele cu oamenii, respectiv, să am și mai puțini dușmani. Dar aceasta nu înseamnă că nu-i am. Încerc să-i ignor sau să-i îndepărtez din viața mea. Loviturile din spate însă sunt mai greu de evitat. Asta din cauza că nu te aștepți la ele sau vin și sunt aplicate de cei de la care nu te-ai așteptat, respectiv, nu te-ai protejat. Și simt că ar putea să vină. Cu regret, nu pot ierta ușor trădările. Este un mare neajuns al meu.

Ce înseamnă viața pentru Dumneavoastră?
- Este un dar de la Dumnezeu și trebuie să o trăim destoinic. Vă amintiți cum zicea Кorceaghin, în romanul „Как закалялась сталь” (Așa s-a călit oțelul) de Nicolai Ostrovski: „Жизнь дается человеку один раз, и прожить её надо так, чтобы не было больно и мучительно за бесцельно прожитые годы”. Aș putea greși un pic în redare. O spun din amintire. Iar de la aceasta sensul nu se schimbă.

Să trecem și la alte aspecte mai frumoase, aș spune eu, ale vieții, dar nu mai puțin curioase. Pentru că vă văd adesea la evenimente nu doar care țin de știință și învățământ, dar și la o serie de evenimente culturale, înțeleg că aveți o relație specială cu oamenii de cultură. În ce măsură credeți că, cultură ar putea salva țara într-o perioada cam complicată, aș spune eu, pe care o parcurge acum Republica Moldova și pe care o simțim cu toții?
- Am avut întotdeauna un mod activ de viață. Și mi-am format deprinderi. La școală am dansat, am cântat în cor și în fanfara școlii (la bariton și alt), am fost implicat în tot genul de activități artistice, inclusiv scenete la diverse genuri de concursuri școlare și raionale. Unele le-am menținut și făcându-mi studiile la colegiu și facultate. Teatrul mi-a plăcut întotdeauna. Am fost prezent la toate spectacolele de la Teatrul Național „M. Eminescu”, pe atunci „A.S Pușkin”, dar și alte teatre din Chișinău, în anii de studenție. Probabil ca am fost prezent la spectacole în toate teatrele din Moscova în perioada în care mi-am continuat acolo studiile. Fac aceasta și în prezent, atunci când îmi pot permite. Uneori, cu colectivul ASEM. Totodată, asta îmi permite să îndemn și studenții mei să facă același lucru. Teatrul te formează ca personalitate. Iar cultura, ca domeniu, trebuie susținută, inclusiv financiar, și doar în acest caz își va putea îndeplini misiunea la care v-ați referit.

De Ziua Internațională a Muzicii, 1 octombrie, invitatul de onoare al ASEM a fost o personalitate a muzicii universale, celebrul compozitorul, dar și academician Eugen Doga. Cum v-a venit această idee și dacă este o tradiție a ASEM de a invita personalități ale vieții culturale?
- În ASEM au fost, și probabil că vor mai fi, personalități notorii ale vieții culturale, artistice, oameni de știință, politicieni, comisari europeni, europarlamentari, senatori americani etc. Este important să conștientizăm, că într-o universitate nu se pregătesc meseriași sau doar specialiști într-un anumit domeniu. Universitățile pregătesc și personalități, personalități multilateral dezvoltate. Iar vizitele și discuțiile pe care le-au avut cu studenții și profesorii noștri Grigore Vieru, Nicolae Dabija, alte personalități, iar mai recent – Eugeniu Doga, rămân de neuitat. Stimă și respect maestrului Eugeniu Doga pentru tot ceea ce a făcut și va rămâne pentru viitorul umanității!
Am și un vis nerealizat la acest capitol. Câțiva ani în urmă, în anul aniversării de 80 de ani a marelui scriitor și Părinte a lui Guguță, Spiridon Vangheli, care prin operele sale ne-a dus faima în întreaga lume, am avut mai multe discuții cu Domnia Sa, dar și cu responsabili de la Primăria Chișinău, referitoare la edificarea unei compoziții sculpturale grandioase din bronză, întitulată „Căciula lui Guguță” (sub care să încapă cel puțin vreo 8-10 oameni, pentru a face poze), și care putea să devină un element important de atractivitate turistică și, de ce nu, un simbol al Chișinăului, fiind amplasată într-un un loc potrivit (trebuie să recunoaștem că Chișinăul duce lipsă de legende și simboluri pozitive (!), mai mult așa, politice și revoluționare...)). La acel moment, identificaserăm chiar și o eventuală finanțare. Dar nu a fost să fie. Din cauza unor ambiții neclare pentru mine ale unor persoane. Mai vedem.

Ce le-ași dori la acest început de an colegilor, studenților, dar și celor care vor citi acest interviu?
- Studenților – să-și trăiască din plin viața de student. Să investească cât mai mult acum în ei, pentru ca mai apoi să poată culege roadele. Iar tuturor - multă sănătate, bunăstare, inspirație în muncă și doar succese în anul care abia a început – 2020. La Mulți Ani!

Domnule academician, ați fost un oaspete de maximă onoare. Vă mulțumesc pentru acest interviu, pe care ni l-ați oferit într-o zi cu dublă semnificație și care este și primul din acest an. Vă dorim multă sănătate, realizări pe potriva implicării și energiei Dumneavoastră și să rămâneți în continuare un nume de referință atât în elita savanților, cât și dascălilor care își lasă amprente pronunțate pe unde merg.
- Vă mulțumesc și eu și vă doresc succes în activitatea pe care o realizați.

Sursa:
Categorie: