- Vizualizări: 290
Interesul față de prelegerea publică cu genericul „Educația: între paideia și job (Problema omului)”, autor profesorul universitar Ion Gagim, a fost mare deja la etapa publicării avizului referitor la acest eveniment, care s-a produs vineri, în a doua jumătate a zilei de 7 iulie curent, în Sala Azurie a AȘM și în spațiul virtual. Exeget în materie de educație, doctor habilitat în pedagogie, reputat savant și profesor universitar, și-a început discursul său emoțional de la tribună, fiind adresat nu doar către membrii AȘM, colegii de breaslă, managerii din educație, dar și către părinți și bunici. Știe ce știe profesorul Gagim din capitala de nord a republicii, care pe parcursul a 40 de ani de activitate pedagogică a trecut universitățile vieții, dar și o pregătire temeinică profesională, începând cu educator la grădinița de copii (la 17-18 ani, cumulând studiile de elev al Școlii Pedagogice din Călărași cu primele „probe pe teren”), cadru didactic într-un sat de la sudul și în altul de la nordul republicii, apoi – la o școală generală din orașul Bălți. În continuare, cariera sa profesională se desfășoară în două colegii pedagogice din Călărași și Bălți. Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți a constituit instituția de învățământ superior care l-a primit cu drag pe talentatul student și, ulterior, profesor Ion Gagim, unde și-a aplicat abilitățile profesionale obținute de ani buni prin muncă și dăruire. A realizat două doctorate în pedagogie, a devenit profesor universitar, a ocupat, rând pe rând, funcțiile de șef de catedră, decan, prorector, rector, devenind formator național, conducător de doctorat etc. Marea bucurie a vieții dumnealui sunt cărțile sale: a editat circa 40 de volume în domeniul educației, filosofiei educației, filosofiei muzicii, psihologiei muzicii și muzicologiei. Totodată, a publicat în țară și în străinătate peste 200 de lucrări de alt gen. Îi încununează activitatea sa profesională de patru decenii titlul onorific de Maestru în Artă și Ordinul de Onoare. Iar la 10 aprilie curent, exegetul și expertul în educație Ion Gagim a fost ales în calitate de membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei.
La inaugurarea prelegerii publice, acad. Ion Tighineanu, președintele AȘM, a remarcat că profesorul Ion Gagim s-a încadrat activ în viața Academiei de Științe, participă la manifestările științifice și alte acțiuni ale acesteia. De această dată a venit cu inițiativa de a elabora, în calitate de membru corespondent și cadru didactic universitar cu o vastă experiență de muncă, o prelegere publică ce ține de domeniul educației. Ideea a fost acceptată ca una de importanță națională și i-a urat succese savantului în pregătirea și prezentarea acestei prelegeri.
În calitate de Motto la prelegerea sa, m.c. Ion Gagim a luat cunoscuta frază a unuia din cei mai mari gânditori din istoria modernă – a filosofului Immanuel Kant: „Omul nu poate deveni om, decât prin educație”. Și, parafrazându-l aici pe Kant, precizează: „O societate nu poate deveni societate umană, decât doar prin educație”. Prin urmare, concluzionează raportorul, educația și omul, omul și educația sunt categorii-gemene.
În fiecare an, ne amintește autorul prelegerii, la 1 Septembrie, toate drumurile în sate, trotuarele și străzile în orașe, tot transportul, toate curțile din instituțiile de învățământ sunt pline de lume. Dar de ce, oare? – se întreabă dânsul și ne propune un răspuns, la fel, interogativ. Nu de aceea, că acest eveniment este de o nespus de mare importanță și valoare pentru viața societății?
În reflecția savantului, începutul unui nou an școlar este reluarea, de fiecare dată, de la o nouă treaptă, înaintarea noastră pe calea vieții de mâine, pe calea dezvoltării, a edificării spiritului nostru și urcarea la un alt nivel al vieții noastre. Or, ce este școala? Este învățarea vieții. Mai mult ca atât, ea este (sau trebuie să fie) învățarea viețuirii, adică a artei de a trăi. Și dacă școala nu face acest lucru, ea nu-și îndeplinește misiunea. Or aici, la școală, încolțește sămânța vieții unei societăți umane, care urmează apoi să crească și să devină un multi-ramificat și rodnic pom, pe care se desfășoară toate activitățile vieții sociale.
Iar sămânța acestui pom este școala, conchide vorbitorul. Și dacă școala are condițiile prielnice, adică solul fertil pentru a funcționa, a se dezvolta, a urca spre lumină, vom avea un frumos pom, ca societate, cu o frumos înflorită și bogată coroană. Dar dacă se întâmplă că sămânță n-are condițiile necesare ca să se transforme în rădăcini sănătoase, ce se întâmplă atunci cu coroana unui pom? Ea poate și să fie înflorită pe suprafață, dar amăgitoare. Căci ce zice Eminescu? „Multe flori sunt, dar puține, rod în lume o să poarte...”
M. c. Ion Gagim consideră că acțiunile pe domeniul științelor educației trebuie să capete un caracter permanent aici, în acest Templu al științei. Și nu numai aici, în Academie. Avem de făcut multe lucruri pe probleme de educație și în alte sfere ale vieții noastre. Ministerul Educației și sistemul de învățământ își fac treburile lor – după meserie. Dar societatea trebuie să-și facă treburile ei – după datorie. Pentru că problema educației este o problemă socială generală.
În acest context, există lacune, ne mărturisește autorul. Avem un mare deficit, dacă nu chiar o lipsă de reflectare a educației în spațiul informațional, în mass-media de toate tipurile. Nu întâlnim emisiuni, dedicate educației, pe canalele TV sau la posturile de Radio (poate cu anumite excepții). Să zicem, cicluri de emisiuni, rubrici permanente etc. Avem emisiuni specializate în alte domenii: criminalistică, economie etc., nu mai zicem de politică. În fond, suntem actualmente o societate politică cu un puternic sindrom de frică existențială și nu o societate culturală, spirituală, armonică. Are educația, oare, ceva cu aceasta? Întrebarea nu este retorică.
Nu avem jurnaliști specializați în educație. Ca rezultat, nu întâlnim știri zilnice în mass-media despre ce se întâmplă în domeniul educațional. Așa cum avem zilnic știri sportive, economice, politice, senzații de diferită natură.
În concepția savantului, nu doar școala educă. Întreaga societate este o mare școală: televizorul educă, radio educă, mass-media de toate tipurile educă, ceea ce vedem în stradă – educă, ceea ce privim în Parlament – educă ș.a.m.d. Să nu uităm că elevul, ieșind din școală după lecții sau din grădiniță, intră direct într-o altă mare școală, care este mai puternică decât școala propriu-zisă.
Avem nevoie de o culturalizare pedagogică generală a societății – prin diverse mijloace și posibilități – a părinților, a bunicilor, a surorilor și fraților mai mari, căci ei tot educă pe cei mai mici ai lor. Iar aici e o mare lipsă și o mare neunire și neînțelegere. Dacă adresăm o întrebare oricărei persoane, întâlnită în stradă, despre educație, oare ce va răspunde? Raportorul precizează răspunsul. În societate se discută mult despre educație, dar nu întotdeauna – în termeni elogioși sau competenți. Discuțiile au loc în stradă, în piață, la bucătărie. Dar de ce să nu inițiem un ciclu de dezbateri deschise sau chiar sfaturi la nivel național – la televizor, de exemplu, cu adresările respective, cu intonații familiare „ca acasă”. Adică, să concepem și să realizăm un program național în acest sens. Căci educația este comunicare – comunicare vie, ochi în ochi, este explicare, este adresare, este dialog.
În discuțiile din societate despre educație, fiecare vorbește în felul său: părinții – în felul lor, cadrele didactice/educatorii – în felul lor, managerii – de asemenea, copiii – în dependență de vârstă... Nu se observă o unitate a gândirii – a gândirii publice cu privire la această activitate socială, termenul Educația, pierzându-și, în ansamblu, din greutatea sa, chiar devalorizându-se în mare parte prin această „spălare” a termenului în toate apele spațiului larg al societății. A lăsa problema la voia întâmplării, înseamnă a nu o soluționa.
În contextul necesității comunicării, autorul ne informează că și-a creat propriul canal Youtube, unde a postat circa 90 de materiale pe probleme de educație, cultură, artă, inclusiv 25 de prelegeri publice cu genericul „Educația: Paradigma iubirii sau arta de a trăi”.
Unde au dispărut cuvintele „instruire”, „învățământ”, „învățare”? În continuare, profesorul Ion Gagim analizează termenul Educație, care astăzi se aplică în raport cu orice acțiune, activitate, concept, idee, fapt, structură etc. Noi zicem, bunăoară: Ministerul Educației, Codul educației, sistem educațional, politică educațională, strategie educațională, acțiuni educaționale, instituții educaționale, educație de calitate, educație digitală, educație pentru tehnologie și progres, educație economică și casnică, educație nutrițională, educație sanitară, educație demografică... Totul este educație. Au dispărut din vocabular cuvintele „instruire”, „învățământ”, „învățare” ca termeni pedagogici fundamentali. Îi întâlnim doar în dicționarele de pedagogie.
Dar educație și instruire sunt lucruri diferite. Însăși știința pedagogică ne-o spune, care se împarte, tradițional, în două ramuri fundamentale: Teoria Educației și Teoria instruirii – interconectate, dar totuși diferite ca substanță, ca finalitate, ca spirit de realizare. Astăzi s-a mai adăugat a treia ramură – Teoria curriculumului, fondată pe conceptul competențelor, care de fapt s-a contopit, prin ceea ce face, cu Teoria instruirii, această parte a pedagogiei devenind, astfel, mai grea, „trăgând într-o parte” și dezechilibrând procesul de formare a elevilor.
Învățarea tăbliței înmulțirii, învățarea operațiilor matematice – adunarea, scăderea, socotitul – se numesc educație, și nu instruire; învățarea normelor gramaticale, a scrisului, a cititului, a respectării semnelor de punctuație se numește educație, și nu instruire; învățarea calculatorului și mânuirea lui sub toate formele se numește educație digitală, și nu instruire digitală etc.
Profesorul Ion Gagim înțelege perfect că termenul „educație” se aplică peste tot la noi din necesitatea de a internaționaliza învățământul, de a-l aduce la standardele mondiale, ceea ce este corect, preluând noțiunea engleză de „education”. Dar aceasta nu rezolvă problema, despre care vorbește. Substituirea formală a termenilor duce la formalizare, la ficțiune.
Instruirea se face în laborator. Iar educația se face în templu. În templu se fac oameni, constată autorul. Este astăzi școala un templu, oare, ca spirit al activităților, unde se formează eul copilului, ființa lui umană, înaltele virtuți, sau este o fabrică de producere a persoane incolore îmbâcsite cu competențe, care urmează apoi să-și realizeze „visul” – să găsească un Job?
Prelegerea abordează Educația ca domeniu al științei și culturii, ca activitate umană fundamentală și ca problemă existențială în contextul provocărilor globale în care se află, actualmente, civilizația umană. Omenirea a ajuns pentru prima dată în evoluția sa în fața unei eventuale apocalipse (un posibil război nuclear mondial). Care este legătura educației, culturii, artei, religiei, ca factori umani edificatori, cu situația creată? De ce strădaniile lor multiseculare n-au „neutralizat/suprimat” apariția la un moment dat al istoriei a posibilei auto-distrugeri a „faimosului” homo sapiens?
Problema educației, subliniază savantul, este problema omului și, în aceeași măsură, problema omului este problema educației. Oare ține cont educația de noua realitate, în care ne-am pomenit astăzi (de fapt, avem o nouă lume, nu doar o realitate trecătoare): lumea fake-urilor, a totalei minciuni, inclusiv la nivel de conducători de state și de politici ale unor state; lumea totalei manipulări; lumea așa numitei „noua etică”, care răstoarnă toate normele eticii și moralei tradiționale; epoca post-adevărului, când adevărul nu-l mai găsești nici chiar la fundul mării; lumea propagandei negre ce răzbate din țara, care a declanșat un război fratricid atât de groaznic: Cain și Abel?
În continuare, m.c. Ion Gagim reflectă cum a pornit educația, la nașterea ei în mintea marilor cugetători antici, și unde a ajuns ea astăzi? Care au fost funcțiile fundamentale, atribuite acțiunii educaționale la origini, la zămislirea ei, ca scânteie a gândirii omului (conceptul antic Paideia: „educația pe verticală”, cultivarea virtuților). De la Paideia a provenit cuvântul Pedagogie – Știința și arta cultivării ființei copilului, și cuvântul Paidagogos, care înseamnă, la figurat, a lua copilul de mână, a te uita în ochii lui și a-l duce în lumea tainelor – a tainelor lumii și neapărat a tainelor sufletului său. Anticul dicton „Cunoaște-te pe tine însuți” rămâne a fi suprema și veșnica chemare a ceea ce se numește Educația omului.
Dar care sunt, în esență, exigențele față de învățământul contemporan? Sunt problema Job-ului: „educația pe orizontală”, formarea competențelor. În special, la calculator și, cât mai mult, prin teste. Nu știu dacă „mâna” calculatorului și a testelor, pe care o întinde elevilor, este la fel de caldă, ca și mâna Paidagogului. Teste, teste – învățare pro-teste, adică prin teste, care duce la proteste. Nu proteste în stradă, dar în sufletul copiilor. Și atunci ne trezim că avem nevoie de a face „Școala prietenoasă copilului”, concluzionează vorbitorul.
Autorul prelegerii publice, dl Ion Gagim nu și-a propus să vină astăzi în special cu soluții, ci cu întrebări de esență. Căci pentru a identifica soluțiile adecvate, este nevoie de a stârni gândirea asupra educației din perspectiva construirii vieții sub aspectul ei uman în sensul adevărat al acestui cuvânt, nu numai social-economic. Or, supermarketurile sunt super încărcate, iar sufletul omului de azi devine tot mai gol și rătăcit într-o lume incertă și turbulentă. Ne vom ridica, oare, vreodată, deasupra banalei griji a „pâinii cele de toate zilele” la un alt nivel al ființării?
Și o concluzie, la final, a autorului: după cum a fost nevoie în pandemie de o culturalizare generală pandemică, pentru a supraviețui, la fel, este nevoie astăzi de o Culturalizare generală Paideică, la fel pentru a supraviețui.
Tatiana Rotaru
