La Mulți Ani Doamna membru corespondent Maria NEDEALCOV!

26.06.2020
Unique visitors: 2120
M. Nedealcov

 

Eugenia Astăzi este ziua de naștere a membrului corespondent Maria Nedealcov, doctor habilitat, profesor universitar, specialist în climatologie și agrometeorologie, director al Institutului de Geografie și Ecologie. De aproape patru luni încoace ne felicităm personalitățile care aniversează o anumită vârstă doar virtual. Pentru mulți dintre noi, obiceiurile de viață s-au transformat substanțial. Ni s-au schimbat radical tabieturile, situația în care ne aflăm afectându-ne grav sub aspect psihologic, moral și existențial. Efectele pandemiei bat cu cruzime în noi și se fac tot mai prezente. Am avut cu toții speranțe că vom reuși să ieșim cât mai curând de sub asediul provocat de temutul virus, să revenim la activitatea de odinioară, să ne revedem cu cei dragi, apropiați, colegi, dar, după cum ne informează specialiștii, autoritățile, situația devine tot mai alarmantă.

 Acesta este și motivul pentru care mesajele de felicitare, adresate cu căldură omagiatei Maria Nedealcov, din acest 26 iunie, cu ocazia celor șase decenii de viață, vor fi transmise, de asemenea, virtual. Nu avem de ales, decât să învățăm să trăim cu această provocare zilnică, să ne protejăm și avem grijă de viața noastră și a celor apropiați.

Așa sau altfel, aniversarea doamnei profesor Maria Nedealcov nu poate fi anulată. Omagiata va simți oricum, prezența, deși nu fizică, a colegilor și celor doriți de Domnia Sa, în această zi memorabilă. Cu siguranță, că și-a imaginat cu totul diferit această aniversare, dar suntem optimiști și rămânem în așteptarea timpurilor mai bune.

Până atunci, Serviciul de Presă al AȘM a reușit să adune câteva mesaje de felicitare, dedicații speciale de apreciere și referințe de la personalități notorii în știință, colegi, prieteni, discipoli, care Vă doresc, distinsă Doamna membru corespondent Maria Nedealcov, ani de viață lungă, putere de muncă, rezistență, considerația și aprecierea muncii dedicate, recunoștința discipolilor și, nu în ultimul rând, sănătate bună ca să le puteți duce pe toate în continuare, căci de aici începe restul vieții, iar cei mai frumoși ani din viață ce vor veni, vor fi următorii 60. Oricum, nimic nu este mai de prețuit ca valoarea zilei.

Așa că, Vă urăm la Mulți Ani! 

A consemnat:

Eugenia Tofan,

Serviciul de Presă al AȘM

 

I.T.Academician Ion TIGHINEANU, președinte al Academiei de Științe a Moldovei

Doamna membru corespondent Maria Nedealcov se evidențiază prin inițiative, energie și consacrare. Este coordonatorul primei platforme științifice, create în cadrul Academiei de Științe a Moldovei – „Securitatea ecologică în contextul modificărilor accelerate de mediu", lansată la 11 octombrie 2019 prin prelegerea „Variabilitatea spațio-temporală a riscurilor meteo-climatice”. În cadrul acestei platforme a AȘM, la 5 decembrie 2019, și-a desfășurat lucrările Masa rotundă „Evoluția în dinamică și starea actuală a florei și faunei în Republica Moldova”, cu participarea experților de la Institutul de Ecologie și Geografie, Institutul de Zoologie, Grădina Botanică Națională (Institut) „Alexandru Ciubotaru”, precum și de la Procuratura Republicii Moldova, Secția investigarea fraudelor contra mediului si intereselor publice.

Doamna doctor habilitat, profesor universitar Maria Nedealcov a înaintat conceptul efectuării estimărilor complexe privind schimbările climatice și în baza metodelor deterministe și stocastice a scos în evidență particularitățile de schimbare a climei actuale și posibilele schimbări climatice în viitorul apropiat. A fundamentat o direcţie nouă a zonării agroclimatice, reușind regionarea teritoriului Republicii Moldova cu referire la gradul de pretabilitate a climei pentru agricultură. Împreună cu colegii săi, a elaborat și a editat Primul Atlas științifico-tematic „Resursele Climatice ale Republicii Moldova”, în limbile română și engleză.

În calitatea sa de membru corespondent al AȘM, este totalmente devotată valorilor academice, are un rol consolidator în comunitatea științifică, emanând convingerea că institutele de cercetare trebuie să-și desfășoare activitatea în cadrul AȘM.

Stimată doamnă Maria Nedealcov, cu ocazia frumoasei aniversări, Vă dorim multă sănătate, bunăstare, bucurii de la cei apropiați și noi realizări în activitatea Dumneavoastră managerială și științifică!

La Mulți Ani!  

 

T.F.Academician Teodor FURDUI, prim-vicepreședinte de onoare al AȘM, director de onoare al Institutului de Fiziologie și sanocreatologie

Membru corespondent Maria Nedealcov – autoritate de prestigiu în domeniul științelor geografice și ecologie

Doamna profesor universitar Maria Nedealcov, fiind printre puținii, care posedă o pregătire teoretică și metodologică profundă, complexă, pe parcursul a mai multor ani a efectuat studii geografice și ecologice, fapt ce i-au permis să publice lucrări științifice de o deosebită importanță. În premieră, a dezvăluit și descris noi transformări în natură, în mediul ambiant, manifestări necunoscute în interrelațiile factorilor naturali și antropogeni, evoluția factorilor naturali, ce determină eficacitatea produselor agricole etc., prin ce a obținut o autoritate de prestigiu atât în domeniul științelor geografice, cât și ecologice.

Modificările continue a mediului ambiant, în special, cele climatice au determinat-o pe doctorul în științe geografice Maria Nedealcov să efectueze cercetări complexe cu scopul realizării unor prospecțiuni climatice veridice, drept rezultat elaborează pentru prima dată conceptul efectuării estimărilor complexe privind schimbările climatice, conform căruia, în baza metodelor deterministe și stocastice, a devenit posibilă evidențierea particularităților de schimbare a climei actuale și posibilele schimbări climatice în viitorul apropiat.

În baza metodei estimative prin pontaje și a Sistemelor Informaționale Geografice ca instrument de cercetare, a efectuat studii complexe a uneia din cele mai actuale și dificile probleme privind regionarea atât pe componente naturale separate, cât și a potențialului natural în întregime și a obținut date concrete, în temeiul cărora a fost fundamentată o direcție nouă a regionării agroclimatice. În premieră, a fost efectuată regionarea teritoriului Republicii Moldova privind gradul de pretabilitate a climei pentru agricultură în general și pentru dezvoltarea pomiculturii și a viticulturii în particular. În baza acestor studii, în anul 2011, a fost prezentată și susținută cu mare succes teza de doctor habilitat „Fundamente teoretico-practice de estimare a potențialului agroclimatic în contextul schimbărilor globale ale climei”.

Monografia doamnei Maria Nedealcov „Resursele agroclimatice în contextul schimbărilor de climă” (2012, 306 p.) și cea editată împreună cu doctorul habilitat M. Rapcea „Fundamentarea dezvoltării durabile a viticulturii în dependență de climă” (2014), în care au fost generalizate rezultatele studiilor doctorului habilitat Maria Nedealcov, au fost înalt apreciate de oamenii de știință și practicieni.

Studiile sistematice ale particularităților regionale de schimbare a climei pe parcursul multor decenii și actuale și a pronosticului posibilelor schimbări au prilejuit elaborarea și editarea, împreună cu unii colegi, a primului Atlas științific-tematic, în limbile română și engleză „Resursele Climatice ale Republicii Moldova” (2013), în care sunt reflectate estimările temporale pe o perioadă de mai mult de un secol în aspect lunar, semnificația științifică și practică a căruia este indiscutabilă.

Rezultatele cercetărilor profesorului universitar Maria Nedealcov sunt recunoscute și înalt apreciate la rang interdisciplinar, despre care mărturisește editarea, în colaborare cu savanții din România și Ucraina, a monografiei „Vulnerability of the Danube Delta to climate change” (2012). Metodologia autohtonă de cartografiere a resurselor climatice și agroclimatice a fost extinsă pe arealele țărilor vecine (România și Ucraina), obținându-se astfel, hărți și regionări la nivel de bazin hidrografic (Prut, Nistru) și regiuni geomorfologice (Podișul Moldovei care se extinde până la Carpații Orientali și Hotin). 

Studiile dr.hab. Maria Nedealcov sunt direcționate spre rezolvarea nu doar a problemelor teoretice ale geografiei și ecologiei, dar și celor practice cu care se confruntă agricultura și alte domenii de activitate ale societății, caracterizându-se prin originalitate, complexitate și solicitarea lor practică. Despre aceasta vorbește conținutul științific și practic al mai multor lucrări, inclusiv, în coautorat: „Dinamica precipitațiilor excedentare pe teritoriul Republicii Moldova în contextul schimbărilor climatice” (2018); „Clima și apele de suprafață” (2018); „Estimarea expunerii Republicii Moldova către anumite riscuri naturale în contextul dezvoltării durabile” (2019); „Impactul schimbărilor climatice asupra productivității grâului de toamnă” (2019).

Despre eforturile colosale depuse de membrul corespondent Maria Nedealcov în vederea eficientizării cercetărilor științifice ale Institutului de Ecologie și Geografie, demonstrează și faptul, că din 16 monografii editate pe parcursul a 18 ani, în perioada de 5 ani de executare a funcției de director au fost publicate 7, printre care Atlasul „Regimul termic și pluviometric din sudul Republicii Moldova (raionul Cahul și comuna Zîrnești)” (2020 p.) și monografia „Schimbările climatice regionale” (2020), care nu doar familiarizează societatea cu manifestările regionale de schimbare a climei, dar realizează și primul Atlas cu caracter topoclimatic, atât de necesar în luarea măsurilor adecvate de adaptare la nivel local, către noile condiții climatice.

Caracteristic pentru activitatea științifică a mem.cor. Maria Nedealcov este originalitatea și creativitatea, ceea ce-i permite de a studia, analiza și generaliza inedit. Această calitate a determinat revizuirea indicilor tradiționali pentru estimarea regimului termic și de umiditate și introducerea a șapte indici noi, stabilirea de prima dată a impactului aridizării climei asupra diferitor specii de arbori, impactului schimbărilor climatice asupra calității apelor de suprafață, etc.

Membrul corespondent Maria Nedealcov contribuie activ la pregătirea cadrelor științifice, îndeplinind funcția de director al școlii doctorale pe specialitate, de profesor universitar invitat, de conducător științific a opt doctoranzi, care au susținut tezele de doctor cu succes și editând patru manuale pentru studii universitare. De asemenea, grație rezultatelor științifice de o semnificație teoretică și practică deosebită, managementului chibzuit al Institutului de Ecologie și Geografie, cât și a capacităților umane, precum jertfirea de sine, insistența, integritatea, cinstea, onestitatea, generozitatea, stima față de colegi, Doamna Maria Nedealcov se bucură de autoritate și prestigiu în domeniul științelor geografice și ecologice.

Mult stimată Doamnă membru corespondent Maria Nedealcov, la acest frumos popas aniversar, Vă doresc Dumneavoastră, familiei și colegilor sănătate, realizări noi și prosperare!

La Mulți Ani!

 

 

V.I.Violeta IVANOV, deputat în Parlamentul RM, discipol

Multstimată Doamnă membru corespondent Maria Nedealcov, doctor habilitat, profesor universitar,

Am o deosebita plăcere de a Vă adresa cele mai cordiale felicitări cu prilejul frumoasei aniversări. Vă urez succese din plin în responsabila Dumneavoastră activitate, în calitate de director al Institutului de Ecologie și Geografie, precum și în formarea noilor pleiade de cercetători științifici în domeniul științelor geografice, de mediu, protecție și utilizare responsabilă a resurselor naturale.

În această zi deosebită, omagiez devotamentul şi profesionalismul de care daţi dovadă în activitatea cotidiană. Îmi amintesc cu onoare și înaltă apreciere conlucrarea noastră fructuoasă asupra mai multor lucrări de cercetare științifică care au adus plusvaloare profesională la dezvoltarea științelor de mediu în Republica Moldova.

Cu prilejul aniversării, ţin să Vă exprim profunde sentimente de recunoştinţă pentru eforturile depuse în promovarea valorilor de mediu și respectul deosebit faţă de multilaterala Dumneavoastră activitate științifică și managerială, calităţile Dumneavoastră omeneşti şi profesionale, apreciind înalt munca Dumneavoastră şi atitudinea responsabilă faţă de activitatea pe care o îndepliniţi.

Vă doresc să aveţi parte de multă sănătate, fericire, bunăstare, bucurii de la cei apropiaţi, noi împliniri și realizări majore în domeniul cărora Vă consacraţi viaţa!

La Mulţi Ani!

 

L.U.Dr.hab., prof. Laurenția UNGUREANU,

director al Institutului de Zoologie

Numele Doamnei membrului corespondent al AȘM Maria Nedealcov este bine cunoscut în rândurile comunităţii ştiinţifice din ţară, precum şi peste hotare prin rezultatele de valoare ale cercetărilor în domeniul în care profesează, poziţia ei combativă în problemele cu care se confruntă ecosistemele pe teritoriul Republicii Moldova, cât și lucrările de înaltă semnificație în domeniul climatologiei.

Cu prilejul celei de a 60-a aniversări a zilei Dumneavoastră de naştere am bucuria, împreună cu cercetătorii științifici ai Institutului de Zoologie, de a Vă transmite toate urările noastre de bine, sănătate deplină şi nesfârşită putere de muncă pentru a vă putea continua proiectele de cercetare cu aceeaşi abnegaţie şi dăruire, pentru ştiinţă şi comunitatea ştiințifică, pentru oameni şi societate, pentru prestigiul personal şi familie, pentru Institutul de Ecologie și Geografie pe care aveți onoarea să îl conduceţi, pentru Academia de Științe a Moldovei şi pentru ţară.

Cu cele mai bune gânduri, Vă adresez tradiționala urare La multi si luminosi ani!

 

V.D.Veaceslav DERMENJI, Directorul Agenției de Mediu

Stimată Doamnă director,

Această zi este o ocazie deosebită pentru a Vă exprima, în numele colectivului Agenției de Mediu și al meu personal, cele mai cordiale felicitări cu prilejul zilei de naștere. Omagiem devotamentul de care dați dovadă în activitatea cotidiană, urându-Vă noi succese și realizări frumoase în activitatea pe care o desfășurați.

Împreună cu echipa pe care o conduceți să aveți parte de un viitor plin de împliniri, multă sănătate, prosperitate, fericire alături de cei dragi.

La Mulți Ani!

 

V.S.Dr., conf. cerc.  Vasile STEGĂRESCU,

director adjunct știință Institutul de Ecologie și Geografie

Pe parcursul activității în echipa managerială a directorului Institutului de Ecologie și Geografie, membru corespondent, dr. hab., prof. univ. Maria Nedealcov am observat o grijă deosebită față de generația în vârstă, cu o bogată experiență științifică, managerială și de viață (mem. cor. Ion Dediu, acad. Andrei Ursu), precum și asupra creșterii tinerii generații de geografi și ecologi. În primul rând, prof. Maria Nedealcov a preluat conducerea doctoratelor discipolilor răposatei academician T. Constantinov, finalizându-le cu susținerea reușită a acestora. Astfel, în perioada 2014-2019, sub îndrumarea nemijlocită a Domniei Sale, au fost susținute 8 teze de doctorat la specialitățile 153.05 Meteorologie, climatologie, agrometeorologie și 166.02 Protecţia mediului ambiant și folosirea raţională a resurselor naturale - domeniul geografie.

În perioada ce a urmat, tot la insistența și prin exemplul propriu a motivat și ceilalți doctoranzi și conducători științifici din institut să finalizeze tezele de doctorat (4 teze la specialitatea 166.01 Ecologie și 2 teze la specialitatea 166.02 Protecţia mediului ambiant și folosirea raţională a resurselor naturale).

De menționat că măiestria pedagogică a Doamnei Maria Nedealcov a manifestat-o și în calitate de profesor universitar și director al Școlii Doctorale Științe Geonomice din cadrul Universității „D. Cantemir” din Chișinău (2014-2020) și profesor asociat la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, România (2018-2020). În perioada 2018-2019 a participat la schimbul de doctoranzi organizat cu Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, pe problematica însușirii metodelor autohtone  de modelare cartografică a fenomenelor meteo-climatice de risc.

În contextul aniversar, mem. cor. Maria Nedealcov  vine  cu o surpriză editorială către acest frumos prag sexagenar, lansând două volume de excepție – „Schimbările climatice regionale” și ATLAS-ul „Regimul termic și pluviometric din sudul Republicii Moldova”. 

La această clipă aniversară, când experiența acumulată, capacitățile fizice și intelectuale se manifestă pe deplin, îi dorim multă sănătate, bunăstare, inspirație în muncă și realizări frumoase!

Categorie:

Înregistrări online