La mulți ani, stimată doamnă membru corespondent Elena Zubcov!

18.01.2024
Unique visitors: 2106

Stimată doamnă membru corespondent Elena Zubcov,

Cu prilejul împlinirii frumoasei vârste de 75 de ani, Prezidiul Academiei de Științe a Moldovei și membrii Secției Științe ale Vieții a AȘM Vă adresează cele mai sincere felicitări, însoțite de urări de sănătate, prosperitate și bunăstare.

Această zi semnificativă pentru Dumneavoastră și pentru toți cei care Vă cunosc ne oferă posibilitatea de a ne exprima întreaga recunoștință pentru munca Dumneavoastră asiduă, profesionalismul înalt și dedicația de care dați dovadă în asigurarea dezvoltării și promovării hidrobiologiei, ihtiologiei și acvaculturii în plan național și internațional. Vă admirăm pentru tenacitatea cu care studiați aceste domenii de cercetare inedite, atât de necesare pentru țara noastră. Cercetările conduse de Dumneavoastră au stat la baza formării conceptului privind evaluarea capacităţii de tampon a ecosistemelor acvatice din Moldova și determinarea limitei toleranței unor organisme acvatice la substanțele toxice. Sunt înalt apreciate recomandările elaborate de Domnia voastră privind bioremedierea ecosistemelor acvatice și a calității apei, precum și implementarea tehnologiilor noi în acvacultură etc.

Constatăm cu mândrie că, în pofida tuturor dificultăților asociate cu timpurile prezente, rămâneți, pe parcursul anilor, un exemplu de implicare, devotament și dăruire de sine atât în activitatea Dvs. în cadrul Institutului de Zoologie, cât și în calitate de membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, manifestându-vă ca o persoană cu înalte calități organizatorice și umane. Vă exprimăm înalte aprecieri pentru efortul depus la formarea profesională a cadrelor de înaltă calificare în domeniul zoologiei și Vă dorim să păstrați în continuare acelaşi spirit inovativ, verticalitate şi perseverenţă în activitatea ştiinţifică și managerială.

 

La mulți ani, stimată doamnă membru corespondent Elena Zubcov!

 

 

Categorie: