Participarea cercetătorilor din Republica Moldova la Programul UE „Orizont Europa” a fost discutată la emisiunea „Spațiul public”, din 15 iunie 2023

16.06.2023
Vizitatori unici: 895

Joi, 15 iunie, la emisiunea Companiei Teleradio Moldova „Spațiul public” moderată de Tatiana Fișer, a fost abordat subiectul cu privire la participarea cercetătorilor din Republica Moldova la Programul UE „Orizont Europa”. Invitații în studio și prin telefon – dr. hab. Liliana Condraticova, secretar științific general al Academiei de Științe a Moldovei, mem. cor. al AȘM Elena Zubcov, dr. hab., profesor, șef de laborator la Institutul de Zoologie al Universității de Stat din Moldova și mem. cor. al AȘM Rodica Sturza, dr. hab., profesor de la Universitatea Tehnică a Moldovei – au pus în evidență mai multe aspecte ce țin de experiența cercetătorilor din Republica Moldova în accesarea granturilor europene pentru dezvoltarea științei și inovării, calificarea echipelor de specialiști, impactul cercetărilor și implementarea rezultatelor obținute, conclucrarea cu autoritățile specializate și circuitul de idei, probleme întâlnite pe durata executării proiectului sau la etapa depunerii documentelor etc.

Un loc aparte a revenit colaborării fructuoase între echipele de cercetători din Republica Moldova și partenerii, reliefate ulterior în alte proiecte, publicații, conferințe științifice.

Mem. cor. al AȘM Elena Zubcov, care participă la proiecte europene începând cu anul 1992, fiind unul dintre primele granturi europene) și mem. cor. al AȘM Rodica Sturza au împărtășit din experiența acumulată de-a lungul anilor la capitolul scriere, depunere, implementare a proiectelor europene, aspecte foarte importante pentru cei care vor să depună proiectele la apelurile Programul UE „Orizont Europa”.

De menționat că actualmente se află în derulare proiectul Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022–2023 „GreenSCI – Știința verde pentru o societate sănătoasă” (GA 101060678), implementat de Consorțiul format de către Universitatea Tehnică a Moldovei, Academia de Științe a Moldovei, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți și AO InfoGroup (https://noapteacercetatorilor.md/).  În perioada 13-15 iunie 2023, în cadrul acestui proiect s-a desfășurat Școala de vară „Calea către descoperiri științifice”, organizată cu suportul financiar al Comisiei Europene. (https://www.asm.md/sites/default/files/2023-06/SUMMER%20SCHOOL_13-15%20June_Program_v.ro-no-link_1.pdf; https://www.facebook.com/NoapteaCercetatorilorRM).

Emisiunea „Spațiul public” din 15 iunie 2023 este disponibilă la link-ul https://www.facebook.com/teleradiomoldova/videos/7042640155752805/.

 

Dr. hab. Liliana Condraticova

Categorie: