- Vizualizări: 471
Luni, 13 decembrie 2021, cu începere de la ora 14.00, Academia de Științe a Moldovei organizează o masă rotundă în cadrul căreia vor fi discutate acțiunile ce urmează a fi întreprinse la nivel internațional și național pentru limitarea încălzirii globale și adaptarea la schimbările climatice în contextul stipulărilor „Pactului climatic de la Glasgow” semnat de 197 de state la 12 noiembrie 2021. La eveniment vor participa prof. Rattan Lal de la Universitatea de Stat din Ohio (SUA), Laureat al Premiului Nobel pentru Pace (2007) și al Premiului Mondial pentru Alimentație (2020), dna Iuliana Cantaragiu, Ministru al Mediului, dl Viorel Gherciu, Ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, acad. Boris Gaina, vicepreședinte al AȘM, prof. Boris Boincean, director interimar al ICCC „Selecția”, precum și alți reprezentanți ai comunității academice. Masa rotundă va fi moderată de acad. Ion Tighineanu, Președinte al Academiei de Științe a Moldovei.
AGENDA
14.00-14.15
Deschiderea evenimentului și mesaje de salut
Acad. Ion Tighineanu, Președinte al AȘM
Dna Iuliana Cantaragiu, Ministru al Mediului
Dl Viorel Gherciu, Ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare
14.15-14.55
„Menținerea sănătății solului pentru fortificarea serviciilor ecosistemice” („Sustaining soil health for strengthening ecosystem services”)
Prof. Rattan Lal, Universitatea de Stat din Ohio, SUA
14.55-15.10
„Măsurile necesare de întreprins pentru limitarea încălzirii globale și adaptarea la schimbările climatice cu asigurarea securității alimentare a țării”
Prof. Boris Boincean, director interimar al ICCC „Selecția”
15.10-15.30
Discuții. Recomandări în contextul stipulărilor „Pactului climatic de la Glasgow".
15.30
Închiderea evenimentului.
Manifestarea științifică este organizată în format ONLINE pe platforma ZOOM. Evenimentul va fi transmis Live Stream de către Institutul de Dezvoltare a Societății Informaționale la link-ul: https://youtu.be/3QI0VUuyPZo.