- Vizualizări: 906
(Interviu în exclusivitate cu un Laureat al Premiului Nobel în Medicină)
Randy Schekman: „Este crucial ca educația științifică să fie dezvoltată în școală și ca publicul să fie bine informat cu fapte și să nu fie indus în eroare de zvonuri și denaturări”.
Profesorul Randy Wayne Schekman, citolog american, savant cu renume mondial, Laureat al Premiului Nobel în Medicină, 2013, apropo, cu origini din nordul Republicii Moldova, va vizita țara noastră în vara acestui an. Vizita respectivă, după cum s-a exprimat chiar dumnealui, va fi prima întoarcere a unui membru al familiei în decurs de aproape 100 de ani. Să sperăm, totuși, că epidemia va deveni istorie până atunci și profesorul american va reuși să ne viziteze țara, va avea posibilitatea să meargă la mormântul străbunilor, în Lipcani, și va realiza scopul de bază al vizitei sale de a ține o lecție publică la Academia de Științe a Moldovei, pentru membrii comunității științifice din țară.
Interviu realizat de
Eugenia Tofan,
Serviciul de Presă al AȘM
Randy Wayne Schekman s-a născut la 30 decembrie 1948, în capitala Statului Minnesota, orașul Sfântul Paul, într-o familie evreiască: tata - Alfred Israel Schekman (n. 1927), a fost inginer electric, mama - Esther Shekman (née Bader, 1929-1998) a fost casnică. Încă din copilărie a fost pasionat de biologie, după ce sora lui, Wendy, a murit de leucemie.
In 1966 a absolvit Western High School din Anaheim, California, iar în anul 1971 ia diploma de licență în științe moleculare, la Universitatea din Los Angeles (UCLA). După ce a studiat biologia moleculară la Universitatea din California, Los Angeles, a fost înmatriculat la Universitatea Stanford, la Secțiunea Biochimie.
In 1975 primește titlul de doctor în științe, pentru cercetarea sa privind reaplicarea ADN-lui, activând în laborator cu prof. Arthur Kornberg. Acolo a urmat post-doctoratul, iar în 1976 a revenit în calitate de cercetător științific la Universitatea din California, Berkeley. În 1984 a fost promovat ca Profesor asociat, iar în 1994, Profesor.
În 1999 este ales președinte al Societății Americane de Biologie Celulară, este membru al Academiei Americane de Arte și Științe, Fellow al Asociației Americane pentru promovarea științei (AAAS). Din 2006 până în 2011, a fost redactor la revista de profil eLife, iar din 2011, redactor-șef al eLife.
Premii:
In 2002, Schekman a primit Premiul „Albert Lasker” pentru cercetări fundamentale în medicină; Premiul „Louisa Gross Horwitz” a Universității din Columbia, împreuna cu James Rothman, pentru descoperirea lor în traficul de membrane celulare, un proces în care celulele își organizează activitățile și comunică cu mediul.
În 2010 i-a fost acordat Premiul „Massry” al Universității de Sud a Californiei.
Este, de asemenea, membru al Comitetului de Selecție pentru Științele Vieții și Medicină care aleg câștigătorii Premiului „Shaw”.
In 2013, Schekman, împreună cu Thomas C. Südhof si James Rothman devine Laureat al Premiului Nobel în Medicina pentru descoperirea mecare reglează traficul vezicular, un sistem de transportare în celulele noastre foarte important.
Stimate Domnule Profesor Randy Schekman, pentru început, aș vrea să-mi exprim onoarea de a realiza, în exclusivitate, un interviu cu Dumneavoastră și de a informa comunitatea științifică, dar și societatea, în general, despre vizita unui Laureat al Premiului Nobel din SUA. Aceasta ne dă certitudinea că, Republica Moldova, deși este o țară mică, are recunoașterea sa în lume și asta, în primul rând, grație oamenilor de știință din țara noastră, care s-au impus și ei la scară internațională prin cercetările fundamentale realizate.
Dumneavoastră, Domnule Profesor, sunteți un savant cu renume mondial, rezultatele cercetărilor Dvs sunt apreciate pe plan internaţional. Oamenii de știință din Republica Moldova și, în general, comunitatea academică din țara noastră așteaptă cu mare interes vizita Dumneavoastră la Academia de Științe, unde, la finele lunii iunie curent veți susține lecția publică „Importanța cercetărilor fundamentale pentru descoperirile în domeniul medicinii”. Cum și de ce ați ales să faceți aceasta vizită anume în Republica Moldova și care ar fi așteptările Dumneavoastră de la vizita într-o țară atât de îndepărtată?
Sunt încântat să vizitez Republica Moldova, deoarece părinții mamei mele provin dintr-un sat mic, Lipcani, în nord-vestul țării, foarte aproape de granița cu Ucraina. După cum am menționat în biografia mea Nobel , bunicul meu a fost croitor în Armata Română. Și el și bunica mea au participat la o loterie pentru a emigra în SUA, în 1927. Au lăsat în urmă familia, cel puțin, unii dintre ei au emigrat în Israel. După ce am primit invitația de a vizita Republica Moldova, am fost în contact cu membrii familiei cu referire la călătorie și am aflat că străbunicii mei au fost înmormântați într-un cimitir evreiesc, la mijlocul anilor 1920. Am aflat, de asemenea, că rămășițele acelui cimitir sunt încă vizibile în Lipcani, așa că intenționez să vin în vizită care va reprezenta prima întoarcere a unui membru al familiei în decurs de aproape 100 de ani. Desigur, sper să văd mai multe aspecte ale țării și să împărtășesc entuziasmul meu pentru cercetarea științifică fundamentală cu savanții și studenții pe care ii voi întâlni în vizita mea.
Dacă e să deschidem niște paranteze, despre ce mai exact este prelegerea Dumneavoastră, pe care o veți susține la Academia de Științe a Moldovei?
Prelegerea mea la Academie va prezenta motivele pentru care cercetarea științifică fundamentală este atât de importantă pentru progresul medical. Voi scoate în evidență situația emotivă cu tehnicile de editare a genomului care recent a apărut, în urma unor studii fundamentale despre cum evoluează bacteriile și virusurile lor și modul în care bacteriile au dezvoltat un sistem imunitar primitiv adaptiv pentru a lupta împotriva propriilor lor virusuri. Voi vorbi, de asemenea, despre propriile mele cercetări privind mecanismele, în baza cărora celulele exportă molecule de proteine și cum o înțelegere profundă a acestui proces într-un organism simplu, drojdia lui Baker, a rezultat în producerea la scară industrială a vaccinurilor și proteinelor clinic importante.
Actualmente, se vorbește mult despre cercetările aplicative și elaborările tehnologice și mai puțin despre cercetările fundamentale care, de altfel, sunt și finanțate mai modest. Care este opinia Dvs referitor la rolul cercetărilor fundamentale în progresul științific și tehnologic?
După cum am menționat mai sus, consider că cercetarea fundamentală are o importanță definitorie pentru avansarea medicinii. Chiar și acum, când ne confruntăm cu cea mai mare criză de sănătate publică din ultimii 100 de ani, efortul nostru de a reține și învinge noul coronavirus se va baza pe înțelegerea genomului viral, proteinele codificate de acel genom și modul în care proteinele de suprafață sunt recunoscute la nivel molecular de sistemul nostru imunitar. În continuare, deoarece ne confruntăm cu inevitabila reemergență a unei noi variante de coronavirus, va trebui să descoperim noi compuși chimici care interferează în modalități foarte selective cu enzimele ce permit virusului să se reproducă. Va trebui să evaluăm modul în care virusul evoluează, studiind schimbările din genom, deoarece prin mutații se adaptează la noile medii, inclusiv modul în care virusul poate fi transmis în timp de la animale la om si viceversa. Pare aproape sigur că noul coronavirus a sărit, adică, a fost transmis de la animal la om la începutul acestei pandemii, la fel cum se crede că s-a întâmplat când epidemiile SARS și MERS au apărut în urmă cu 10-20 de ani.
Dumneavoastră, împreună cu profesorii Thomas C. Südhof și James Rothman, ați descoperit mecanismele traficului vezicular în celule. Care a fost motivația pentru care ați ales domeniul medicinii și în ce circumstanțe ați selectat tematica investigațiilor care V-au adus apreciere internațională, care s-au soldat cu Premiul Nobel în anul 2013?
Am fost instruit ca student de unul dintre marii biochimiști ai secolului XX, Arthur Kornberg, la Universitatea Stanford. De la Kornberg am învățat cum să realizez un proces biologic în parte, pas cu pas. Precizia, concentrarea și claritatea lui de gândire mi-au influențat selecția unui proces biologic, exportul de proteine, pentru a explora cariera mea de cercetare independentă. Când mi-am început munca la Universitatea din California, Berkeley, am decis să folosesc drojdia Baker ca un organism experimental cu care să studiez secreția de proteine. Drojdia a apărut ca un simplu organism model pentru a studia procesele care au loc în celulele eucariote (celule care adăpostesc cromozomii dintr-un nucleu). Avantajele unei abordări genetice simple și posibilitățile largi pentru investigarea biochimică m-au atras, având în vedere interesele mele în a înțelege procesele de asamblare a membranelor și a traficului vezicular la nivel molecular. După ce am descoperit genele și proteinele care operează acest proces în drojdie, am fost încântați să stabilim că aceleași gene și proteine operează calea de secreție în celulele umane. Astfel, această cale esențială s-a păstrat în decursul a două miliarde de ani de evoluție. Drept urmare, a devenit posibilă utilizarea celulelor de drojdie pentru fabricarea și secretarea proteinelor umane, cum ar fi insulina, la o scară viabilă comercial pentru a trata boli, precum diabetul.
Ca om de știință recunoscut lumii întregi, Laureat al Premiului Nobel, cum credeți, ce calități trebuie să posede un cercetător științific pentru a atinge succes la scară internațională?
Nu există cale prescrisă spre succes în cercetare. Oamenii de știință sunt la fel de diferiți ca și oamenii din diverse domenii de activitate. Aptitudinile care lucrează pentru o persoană pot să nu se potrivească altor persoane. Pentru mine, am constatat că, concentrarea neclintită, obișnuința de a munci din greu, uneori obsesivă, și o deschidere către idei, abordări și respect pentru alte opinii, în special din partea studenților, erau cele mai potrivite pentru propria personalitate.
Care este opinia Dumneavoastră despre rolul științei în lumea modernă?
„Omenirea are o sete intrinsecă de cunoaștere a universului și a locului nostru în el. Căutarea acestor cunoștințe este una dintre cele mai înalte aspirații ale omenirii și ne distinge ca ființe umane”.
Știința poate și trebuie utilizată pentru a ghida politica publică în chestiuni urgente, precum sănătatea globală, aprovizionarea cu alimente, energia, educația și clima. Este crucial ca educația științifică să fie dezvoltată în școală și ca publicul să fie bine informat cu fapte și să nu fie indus în eroare de zvonuri și denaturări. Amenințarea liderilor politici direcționați de dezinformare și ambiție personală poate învinge chiar și cel mai bun ce este oferit de știință. Și la fel de important, omenirea are o sete intrinsecă de cunoaștere a universului și a locului nostru în el. Căutarea acestor cunoștințe este una dintre cele mai înalte aspirații ale omenirii și ne distinge ca ființe umane.
Care sunt preocupările științifice ale Dumneavoastră la ora actuală? Ce perspective se conturează la orizont?
Rămân destul de interesat în procesul de asamblare a membranelor și a traficului vezicular, deși cercetarea mea este acum concentrată pe celulele umane. Interesul nostru deosebit este în secreția veziculelor care transportă ARN, așa-numitele exosomi. Acești purtători veziculari pot furniza ARN către celulele țintă pentru a influența creșterea și procesele de diferențiere și pot juca un rol în maladii precum cancerul metastatic. De asemenea, m-am implicat într-un efort de organizare a unui consorțiu internațional focusat pe cercetări fundamentale ale bolii Parkinson (https://parkinsonsroadmap.org/).
Și o ultimă întrebare, căci nu pot s-o evit, este cu referire la coronavirus. Întreaga lume s-a oprit din mers. COVID–19 a schimbat drastic viața întregii lumi. Trăim timpuri rupte, parcă, din filmele SF, oamenii sunt panicați și nu mai știu cum să se protejeze de furia virusului ucigaș. Asediul la care ne-a supus, ne-a demonstrat că suntem mult mai slabi, vulnerabili și neputincioși în fața acestei pandemii. Cum vedeți Dvs, ca un om de știință, situația în lume la moment, dar și în perspectivă? Este în puterea savanților să identifice soluții rapide la această provocare globală a secolului XXI? La ce va trebui să renunțăm și ce ar trebui să înțelegem din lecția dură „oferită” de această pandemie?
În afară de numeroasele erori logistice care au făcut ca abordarea pandemiei COVID-19 să fie deosebit de provocatoare, cea mai mare greșeală a noastră a fost aceea de a nu anticipa apariția încă a unui coronavirus mortal. Începând cu SARS, acum 18 ani, și MERS, în urmă cu 8 ani, ar fi trebuit să facem un efort public-privat pentru a ataca virusul încă la etapa incipientă. Coronavirusurile au atras o atenție considerabilă în comunitatea de cercetare fundamentală și s-au publicat multe despre ciclul de viață și replicarea virusului încă din zilele SARS și MERS. Studiile mecanistice privind reproducerea virusului sunt preludiul necesar intervenției la boală. Totuși, aceste epidemii au încetat prea repede pentru a justifica o investiție a industriei farmaceutice în descoperirea și comercializarea medicamentelor, un efort care consumă miliarde de dolari pentru fiecare aplicație de succes. În absența remediilor noi, medicamentele dezvoltate pentru alte infecții virale sunt cercetate sau reaplicate pentru SARS-CoV-2, dar rezultatele sunt mixte. Două astfel de medicamente au fost luate în considerare: unul care vizează Ebola este în proces de studii clinice în stadiu tardiv, iar celălalt dezvoltat pentru HIV s-a dovedit deja ineficient. Alte medicamente utilizate pentru tratarea malariei (cauzate de un microorganism parazit și nu un virus), cloroquina și hidroxicloroquina, au dat rezultate confuze pentru COVID-19. Din păcate, nu a fost disponibil niciun medicament care să oprească invazia primului val al pandemiei COVID.
Dacă totul merge bine, vom avea un vaccin rezonabil contra SARS-CoV-2 către anul viitor. Pacienții care s-au recuperat din epidemia SARS în 2008 și-au păstrat imunitatea doar pentru un sezon sau două. Prin urmare, este posibil să fie necesar să se livreze un vaccin la fel de regulat ca și vaccinul gripal anual. Evoluția naturală a antigenilor de suprafață ai virusurilor, precum ai celor de gripă și HIV, face dificilă anticiparea unui candidat la vaccin. De asemenea, pentru SARS-CoV-2, încă trebuie să producem un vaccin care ar funcționa pe o multitudine de variante de coronavirus. În schimb, nucleul ingineresc pe care îl codifică genomul unui virus este mai puțin flexibil la mutația aleatorie și, prin urmare, mai predispus la atacul chimic țintit sub formă de medicamente spre a bloca funcțiile esențiale pentru reproducerea virusului. Aceasta este lecția dificilă, dar și triumful abordării noastre reușite în terapia cu HIV și acest exemplu trebuie să ghideze acum eforturile noastre de a stăpâni versiunile prezente și viitoare ale coronavirusului. Acest efort trebuie susținut chiar dacă este dezvoltat un vaccin de succes pentru SARS-CoV-2.
Vă mulțumesc!