Lansare de carte. Portițele culturale deschise de dl Aurelian Dănilă funcționează și azi

21.09.2022
Vizitatori unici: 1399

Lansarea cărții „Retrospectivă diplomatică” în Sala Mică a AȘM, autorul ei, dr. hab,  prof. univ. Aurelian Dănilă, membru al Academiei Europene de Științe și Arte, diplomat, remarcabil cercetător, a așteptat-o cu emoții. Nu e simplu să scrii o lucrare în baza amintirilor, interviurilor realizate, a documentelor ce vizează domeniul diplomatic la începuturile devenirii statului Republica Moldova, desprins de URSS. Dar până la acel ultim acord a fost perestroika lui Gorbaciov, când se vorbea cu un viu interes despre democratizare, transparență, susținerea și dezvoltarea culturilor naționale. Și iată într-un așa moment de maximă trăire sufletească, ceas de vârf, numit de acad. Mihai Cimpoi, vine la Ministerul Culturii al RSS Moldovenești de la Ambasada sovietică în România, condusă de Evgheny Mihailovici Teajelnikov, avându-l în calitate de consilier pe Mihai Popov, propunerea de a iniția relații culturale directe. Era o recomandare inopinată și a stârnit îngrijorare în vârful piramidei de partid din cele două capitale – Chișinău și București în frunte cu Nicolae Ceaușescu.

„Acea invitație a adus după ea și un Pod de Flori și multe alte poduri  (la propriu și la figurat), poduri pe care au trecut și ar trebui să treacă în veci neam din neamul nostru, toți cei ce gânduri bune au, pentru că deschiderea ce ni s-a dat obligați suntem cu sfințenie s-o păstrăm”, citat din carte, capitolul Începutul… La un moment din acea perioadă turbulentă a vieții, dl Aurelian Dănilă, funcționar la Ministerul Culturii al RSSM, s-a pomenit în calitate de atașat cultural la Ambasada sovietică din România, Mihai Popov fiind avansat la un alt post. Așa a început cariera diplomatică a dlui Aurelian Dănilă, ulterior a devenit primul Ambasador al Republicii Moldova la București, după care au urmat ambasadele altor state. În virtutea acestor împrejurări traseul vieții jurnalistului, clarinetistului și omului de cultură a fost schimbat în mod radical.

Academicianul Mihai Cimpoi, moderatorul mesei rotunde de la Academie, a făcut o Introducere judicioasă la această carte cu titlul Ceasurile de vârf ale unui diplomat și om de cultură, fiind însuși scriitorul martor al acelor evenimente, intersectându-se cu autorul cărții și cu eroii descriși în ea în diverse situații atât în țară, cât și peste hotare. A surprins spiritul cărții, implicit a căii pe care a străbătut-o distinsul nostru coleg –observație evidentă făcută în cadrul discuțiilor de prof. univ. Victor Moraru. În contextul zilelor de azi, dl Mihai Cimpoi a subliniat că Aurelian Dănilă are prin excelență conștiința că mijlocul cel mai efectiv pentru a apropia oamenii și popoarele, mereu măcinate de morbul vrajbei, este cultura, pusă în serviciul diplomației, această capătă o forță sporită.

Președintele Academiei de Științe a Moldovei, acad. Ion Tighineanu a remarcat personalitatea polivalentă a dlui Aurelian Dănilă: diplomat iscusit, om de cultură remarcabil, valoros cercetător. Drept dovadă a celor spuse, a nominalizat cunoscuta carte a autorului „Maria Cebotari. În amintiri, cronici și imagini”, care, în calitate de ambasador în Germania,a făcut și cercetări în arhive pentru a o scoate din anonimat pe renumita cântăreață basarabeană – reprezentantă de frunte a școlii germane de canto. Președintele AȘM Ion Tighineanu i-a adus mulțumiri protagonistului evenimentului pentru devotament, abnegație și contribuții la consolidarea valorilor europene.

În discuție s-a inclus și diplomatul Mihai Popov, doctor în istorie, ambasador, ex-ministru de externe, unul din eroii principali ai acestui volum, care l-a felicitat pe dl Aurelian Dănilă pentru această minunată carte, ce va fi utilă tinerilor diplomați, dar și celor care se interesează de istoria Republicii Moldova, prin ce greutăți a trecut pentru a-și crea structurile și atributele necesare unui stat independent. Nu erau diplomați de formație, cunoscători de limbi străine. Și dl Dănilă a învățat totul din mers – doar să fii responsabil și să ai dorință. A deschis portițe de schimburi culturale și la București, și la Iași, unde s-a implicat cu talent și dăruire. Până atunci a fost jurnalist, a condus un teatru, a lucrat la minister. Diplomația a devenit cu timpul domeniul în care s-a simțit în albia sa. Astăzi rămâne același  diplomat și om de cultură.

Prezent la eveniment a fost și cel de al doilea Președinte al Republicii Moldova Petru Lucinschi (1996-2001), care s-a referit la acea perioadă zbuciumată de devenire a statului Republica Moldova. Prin ce greutăți am trecut! Crearea Ambasadei la Viena e un exemplu în acest sens! Trebuia să ai oameni de încredere și cu experiență ca să rezolve problemele ce apăreau. Dl ambasador Dănilă căuta  variante de soluții ca să ieșim din impas. De multe ori ne-a reușit. Am citit cu interes această carte. Trebuie de mai revenit la tematica respectivă, căci oamenii nu cunosc istoria adevărată. Și astăzi, în contextul  problemelor de azi, trebuie să ne întâlnim cu oamenii, să vorbim cu ei, să le explicăm privind situația actuală. Mă bucur că astăzi Republica Moldova este respectată în lume și prin atitudinea de condamnare a războiului ruso-ucrainean. Revenind la volumul „Retrospectivă diplomatică”, lansată astăzi voi sublinia că autorul ei Aurelian Dănilă este cel mai pregătit diplomat în cultură și cel mai mare om de cultură în diplomație” – gânduri selectate  din luarea de cuvânt a Președintelui P. Lucinschi.

Membrul corespondent Victor Moraru, vicepreședinte al AȘM, a menționat cu bună știință că o carte de memorii este axată pe trecut, dar oricum, obiectivul ei este prezentul. Substanțialitatea și valoarea ei constă tocmai în aceste învățăminte, lecții însușite, care permit o evaluare și reevaluare necesară a evenimentelor, pentru a avea o busolă, utilă celor care îți continuă drumul. Totodată, vorbitorul s-a întrebat la un moment: care este motivul care l-a făcut pe Aurelian Dănilă să fixeze aceste mărturisiri, aceste amănunte, cunoscute doar lui. Și a ajuns la concluzia: povara amintirilor. Vine o vreme, când aceste amintiri care trăiesc în conștiința ta revin, te frământă, trebuie să-și găsească loc, să răbufnească, să te eliberezi de ele, fiind așternute pe hârtie.

Felicitări i-a adus autorului noii cărți prof. univ. Nicolae Osmochescu, confirmând că totul ce-i scris în această carte este veridic. În continuare, s-a lăsat atras de vraja amintirilor cu bune și rele, așa cum a fost viața în toată diversitatea ei. La final, i-a făcut o invitație dlui Aurelian Dănilă la o lansare de carte la USM, unde se va întâlni cu viitorii specialiști în domeniul dreptului internațional.

Cineva dintre antevorbitori remarcase că succesul dlui Aurelian Dănilă începe cu cei șapte ani de acasă, deci educația în familie. Compozitorul Constantin Rusnac, doctor Honoris Causa al AȘM, a precizat că succesul protagonistului de azi rezidă și în cei 11 ani de studii muzicale – școala muzicală, apoi Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. S-a referit și la activitatea sa de creație și interpretativă, nu știe prea multă lume că Aurelian Dănilă este un clarinetist înzestrat, are CD-uri cu imprimări din creația compozitorilor clasici, munca respectivă o continuă și în prezent.

Academicianul Gheorghe Mustea, compozitor, prim dirijor și director artistic al Orchestrei Simfonice Naționale a Companiei „Teleradio-Moldova” (din 1989), l-a felicitat pe dl Aurelian Dănilă cu această frumoasă apariție editorială sub aspectul conținutului, dar și cel grafic. Martor și dumnealui al perioadei deschiderii portițelor culturale, a participat cu concerte la acele schimburi culturale și-și amintește cu emoții de vremurile trecute, când a traversat hotarul nu numai al României, dar și al altor țări, unde ambasadele organizau și susțineau schimburile culturale.

Asistența a rămas plăcut surprinsă și de prezența dlui Anatol Vangheli, director al Secției pentru analiză, monitorizare și evaluare a politicilor din cadrul Ministerului de Externe. Oficialul și-a exprimat recunoștința celor care au pus bazele diplomației în republică, prezenți în sală printre eroii acestei cărți, cu atât mai mult că dânsul a lucrat sub conducerea unora dintre ei. A evidențiat și aportul lor la primirea statutului Republicii Moldova de țară candidată la U.E.

În încheiere, prof. univ. Aurelian Dănilă a mulțumit cordial cititorilor și oaspeților prezenți la manifestare, mărturisind că după lecturarea cărții sale, s-a prins cu gândul că încă multe epizoade interesante au rămas în afara lucrării. Astfel, și-a pus drept obiectiv că va mai reveni la acest volum într-o altă ediție sau va mai scrie o carte nouă.

 

 

Multă sănătate și inspirație, Excelență!

Tatiana ROTARU

Sursa:
Categorie:
Cuvinte-cheie: