ACADEMIA ROMÂNĂ: „Ideea concentrării cercetării sub o singură egidă şi sub o singură conducere … aminteşte de perioada dictaturii comuniste”

07.07.2022
Vizitatori unici: 2858

Academia Română a luat act cu îngrijorare de iniţiativa din 27 iunie 2022 a Ministerului Educaţiei şi Cercetării din Republica Moldova, privind o aşa numită reformă a domeniului învăţământului superior şi al cercetării, prin care s-ar asimila și comasa institutele foste ale Academiei de Ştiinţe a Moldovei cu institutele din universităţi. În acest sens, suntem deplin de acord cu protestul Academiei de Ştiinţe a Moldovei îndreptat împotriva acestui act şi confirmăm ideea că „deciziile eventuale de fuzionare, transferare, absorbţie trebuie să se bazeze pe o evaluare obiectivă şi transparentă (cu criterii şi indicatori clari), pe o argumentare convingătoare şi în urma discuţiilor atât în colectivele vizate, cât şi la nivel de întreaga comunitate ştiinţifică. Însăşi ideea concentrării cercetării sub o singură egidă şi sub o singură conducere ni se pare că aminteşte de perioada dictaturii comuniste. În România, cercetarea ştiinţifică şi creaţia intelectuală oficiale sunt efectuate în cadrul mai multor entităţi paralele (Academia Română, universităţi, Ministerul Cercetării), care colaborează foarte bine între ele şi se află în concurenţă loială. Stimularea cercetării nici nu se poate face altminteri.

De aceea şi în virtutea faptului că zeci de membri ai Academiei Române sunt şi membri a onoare ai Academiei de Ştiinţe a Moldovei, rugăm autorităţile Republicii Moldova să oprească această tendinţă nefirească şi să redea Academiei din frăţeasca ţară vecină rolul său în domeniul cercetării, prin reîntoarcerea institutelor în cadrul înaltului for de consacrare si de cercetare.

Biroul Prezidiului Academiei Române

Bucureşti, 7 iulie 2022

 

 

 

Sursa:
Categorie: