M.c. Nicolae Dabija: „O țară mică, precum este Republica Moldova, se poate impune pe plan internațional cu cultura și cu știința ei, pentru că acestea sunt cărțile de vizită ale unei țări”

20.10.2020
Vizitatori unici: 1526

M.c. Nicolae Dabija: „Aș dori ca după această pandemie să urmeze o alta, opusă acesteia –

pandemia culturii, pandemia bunătății, a solidarității umane, a toleranței, a poeziei,

pentru că numai în așa fel omul poate să devină mai bun”

Palmaresul marilor victorii de la festivalurile internaționale de poezie și literatură, membrul corespondent al AȘM, Nicolae Dabija, poet, publicist, membru de onoare al Academiei Române, și l-a completat anul acesta cu încă un premiu de prestigiu și anume - Marele Premiu al Festivalului Internațional de Poezie din Seul, Coreea de Sud. În acest an, Festivalul s-a desfășurat la 26-27 septembrie, în regim online. Timp de două zile, peste 300 de poeți din peste 60 de țări ale lumii au recitat poezii de dimineață până seara, iar un juriu constituit din poeți, profesori universitari de la diverse instituții din Coreea de Sud au decis ca cel mai înalt premiu să-i revină scriitorului basarabean Nicolae Dabija, care ne-a făcut nu o dată să fim mândri, ducându-ne cu demnitate faima în lume, poetul fiind și cu cele mai multe premii internaționale la activ. Mai mult, grație acestei victorii fulminante a îndrăgitului poet, coreenii s-au învățat a rosti corect Republica Moldova, iar presa coreeană a ortografiat corect numele țării noastre - Republica Moldova și nu Republica Maldivia.

 

Serviciul de Presă al AȘM l-a contactat telefonic pe proaspătul Laureat al Marelui Premiu, pentru a ne împărtăși din sentimentele și emoțiile care l-au încercat și pe care le trăiește la aflarea acestei surprinzătoare noutăți. „Eu m-am bucurat enorm să aflu că cel mai important Festival de Poezie de pe continentul asiatic, cum este calificat cel de la Seul, m-a onorat cu acest premiu. Și vreau să vă spun despre un sentiment. Eu știam cu vreo lună înainte că juriul a decis să-mi dea acest premiu, am urmărit mesajele online și după câteva săptămâni, mi-au trimis Medalia de Aur,  Placheta de învingător cu inscripția „Suntem onorați să acordăm această placă poetului Nicolae Dabija, câștigătorul Premiului Literar Internațional Changwon KC ediția a 11-a. Cu încrederea că veți contribui și în continuare la dezvoltarea literaturii și a culturii universale ca poet de renume mondial” și mai multe bannere. În continuare nu-mi vine să cred că anume acest Mare Premiu mi-a revenit mie. Eu îl consider acordat țării mele și nu numai țării mele, dar și tuturor creatorilor de frumos din țara mea”, a mărturisit m.c. Nicolae Dabija.

Poetul este convins că o țară mică, precum este Republica Moldova, se poate impune pe plan internațional cu cultura și cu știința ei, pentru că acestea sunt cărțile de vizită ale unei țări. „Marele Premiu al Festivalului Internațional de Poezie de la Seul, din Coreea de Sud a revenit în acest an nu atât creației mele, cât, aș spune, Republicii Moldova, țării mele. Cu această ocazie, coreenii, care sunt un popor situat la mii de km de noi s-au învățat a rosti numele Republicii Moldova. De ce spun acest lucru? Pentru că la ediția din 2019, la care am participat și mi s-a dat și un premiu – Premiul Internațional al Literaturii, presa coreeană vorbea că premiul l-a luat Nicolae Dabija din Republica Maldivia. În acest an, mă anunță prietenii din Coreea de Sud că toate ziarele au caligrafiat corect numele țării mele, Republica Moldova. Eu cred că lucrul acesta este cel mai important, mai ales că numele unei țări se identifică cu numele cetățenilor acesteia, cu numele creatorilor ei”, a mai spus câștigătorul Marelui Premiu.

După ce i-a fost acordat Marele Premiu, scriitorul a ținut un discurs online, intitulat „Schimburile culturale ca niște transplanturi de vise”. În Oratio Gratitudinis, proaspătul laureat a menționat că,  cultura nu are granițe, cultura este cea care trebuie să apropie popoarele, să facă țările să fie mai aproape una de cealaltă. „Aș dori ca după această pandemie să urmeze o alta, opusă acesteia – pandemia culturii, pandemia bunătății, a solidarității umane, a toleranței, a poeziei, pentru că numai în așa fel omul poate să devină mai bun”, a rezumat câștigătorul Marelui Premiu, Nicolae Dabija.   

Scriitorul a precizat că discursul pe care l-a ținut anul trecut, la Universitatea din Seul, în fața a 1000 de studenți, atunci când a luat Premiul Internațional al Literaturii, s-a intitulat „Republica Moldova și România – cele două Corei ale Europei”.

 

Eugenia Tofan,

Serviciul de Presă al AȘM

Categorie: