- Vizualizări: 162
M.c. Mariana Șlapac: „Cetățenii aveau încredere în savanți, părerea lor era luată în considerare la toate nivelurile. Astăzi, Academia de Științe a Moldovei a rămas „văduvită” de institute de cercetare… Domenii întregi au rămas fără finanțare. Mulți cercetători - capitalul de aur al științei moldovenești - au rămas fără surse de existenţă. Nu pot aprecia pozitiv această nedreptate întreprinsă împotriva voinței comunității științifice”.
Membrul corespondent Mariana ŞLAPAC a cules fulgii de nea ce plutesc lin în acest început de iarnă, adunându-i într-o frumoasă aniversare. Arhitect, domeniul de cercetare - istoria și teoria arhitecturii, artei și urbanismului, castelologia comparată, arta heraldică ş.a., membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei (2012), doctor habilitat în studiul artelor, cercetător științific principal la Institutul Patrimoniului Cultural, vicepreședinte al Consiliului Național al Monumentelor Istorice, vicepreşedinte al Comisiei Naționale de Heraldică, m.c. Mariana ȘLAPAC a cucerit rând pe rând toate cetățile, ca să ne exprimăm în termenii domeniului său de studiu, ajungând astăzi s-o cucerească cu demnitate și virtuți și pe ce-a de-a 65-a. Și dacă unora li se pare că viața vine doar cu împlinirea anilor, pentru omagiata zilei, a venit și cu împlinirea visului pentru care a muncit în tăcere, mult și conștiincios, iar despre greutatea activității sale multiaspectuale vorbesc astăzi lucrările sale științifice publicate de-a lungul anilor, expertizele realizate, avizele și aprecierile specialiștilor.
Cunoaștem cu toții anumite accese de egoism în știință ca și în alte domenii, de altfel, dar și în ce constau acestea, adesea nu știm ce se află în spatele eficienței în cercetare, nopțile nedormite sau abia ațipite asupra cărților, dar ce știm cu siguranță, e că membrul corespondent Mariana Șlapac a pășit legitimată în breasla creatorilor cu gândul și visul curat de a deveni un bun arhitect, arhitectură rămânând până astăzi marea ei dragoste. Anii și anotimpurile i-au îmbrăcat viața în straiele unor amintiri de neuitat, unele mai triste, altele mai nobile și înălțătoare, dar satisfacția pe care a încercat-o dintotdeauna a fost că s-a dedicat totalmente vocației la chemarea forului său interior, iar asta a fost tot ce a contat.
Astăzi, cu această aură de sărbătoare, la acest frumos popas aniversar, vine să ne împărtășească și nouă din întâmplările vieții, depănând unele amintiri frumoase, altele, mai puține ce-i drept, umbrite de anumite regrete, dar și zilele însorite din studenție, de la primii pași în cercetare, despre entuziasmul preluat de la părinții pedagogi, care i-au influențat și ei destinul intelectual, dar mai ales, din bucuria împlinirilor pe plan profesional și cel personal. În pofida vicisitudinilor create de reformă și a gustului amar pe care îl încearcă acum oamenii de știință, membrul corespondent Mariana Șlapac tranșează în certitudine că cercetarea nu se amână și va continua cu același elan să trudească pe câmpul științei și să se facă utilă comunității prin ceea ce realizează, considerând că, de fapt, asta ar trebui să facă fiecare din cei care au ales ca destin drumul științei. A mărturisit că nu a fost niciodată dezamăgită profesional (!), iar dacă s-au mai strecurat și anumite îndoieli, ezitări, momente de slăbiciune sufletească, munca i-a fost întotdeauna leacul universal. Întrebată cum își însușește criticile referitoare la anumite decizii, m.c. Mariana Șlapac răspunde fără ezitare că apreciază întotdeauna critica constructivă care arată defectele unor stări de lucruri și ajută la lichidarea neajunsurilor. Este recunoscătoare persoanelor care, prin critica lor, au adus-o pe calea perfecțiunii.
Așa sau altfel, pentru noi, m.c. Mariana Șlapac rămâne a fi o persoană specială, sociabilă, mereu bine dispusă, până și vocea ei e ca o lumină, foarte muncitoare, care ține la valorile autentice, dar și la prieteniile adevărate și la cuvântul dat, ceea ce ne subliniază convingerea că nu-și pierde vremea pe banalități.
Așadar, vă invităm să urmăriți un interviu de profil umanistic, pentru că a lipsit cam mult timp de pe agenda noastră un interviu cu o personalitate din acest domeniu, dar nu înainte de a-i dori omagiatei zilei multă sănătate, succese notabile în continuare în domeniul ales, să rămână același creator neobosit care ne ajută să conferim culoare și expresivitate lucrurilor care ne înconjoară, iar optimismul ei să fie un exemplu în sine de antidot împotriva neîncrederii, incertitudinii, mai ales, în această grea perioadă, or, lumina speranței învinge mereu.
A consemnat:
Eugenia Tofan,
Serviciul de Presă al AȘM
Stimată Doamna membru corespondent Mariana Șlapac, cum V-ați făcut interesată de domeniul arhitecturii?
- Când învăţam încă în clasa a X-a, la școala nr. 1 din Chişinău (astăzi Liceul româno-francez „Gheorghe Asachi”) aveam două direcţii prioritare pentru a-mi alege calea viitoarei profesii – prima fiind matematica (provin dintr-o familie de matematicieni: tatăl, Emilian Socolov, docent la Catedra de algebră superioară a Universităţii de Stat din Moldova şi mama, Lucreţia Socolov, lector superior la Catedra de matematică a Universtităţii Tehnice a Moldovei) şi cea de-a doua fiind arhitectura. Până la urmă am ales ultimul domeniu care îmi permitea să realizez atăt capacităţile de matematician (am fost premiant la mai multe olimpiade orăşeneşti şi republicane la matematică, am ajuns chiar în echipa moldovenească de tineri matematicieni, care, în 1970, a participat la olimpiada unională din Riga), cât şi cele de desenator (am absolvit cu menţiune şcoala de pictură „Alexei Şciusev” din Chişinău). Arhitectură rămâne şi astăzi marea mea dragoste.
Când ați înțeles că acest domeniu Vă este aproape sufletului?
-Chiar din primele zile de studii la Facultatea de Arhitectură şi Urbanism a Universităţii Tehnice a Moldovei am înţeles că am luat o decizie corectă – am nimerit într-o ambianţă minunată, marcată de coexistența armonioasă a ştiinţelor exacte cu artele frumoase, unde partea creativă era extrem de consistentă. Am avut noroc de profesori excepţionali! L-aş menţiona în mod special pe profesorul Valentin Voiţehovschi, arhitect, restaurator şi istoric de arhitectură, absolvent al Institutului de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti în perioada interbelică. Chiar la prima lecţie practică, când noi, studenţii, am desenat în centrul oraşului clădirea Catedralei, Domnia Sa mi-a spus că am să ajung cândva în doctorantură. Mare mi-a fost atunci mirarea, dar, până la urmă, Voiţehovschi s-a adeverit a fi clarvăzător – peste 21 de ani am intrat la doctorantura aceluiași Institut de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti, Alma Mater a profesorului. Un alt moment impresionant din viaţa studenţeascăa fost conferinţa ştiinţifică la istoria arhitecturii universale organizată de Valentin Voiţehovschi în anul doi de studii. Profesorul mi-a propus o temă originală, foarte romantică: „Castelele de pe râul Loara”, dar a insistat să prezint comunicarea în limba franceză. Până astăzi ţin minte toate detaliile acestei comunicări pe care am ilustrat-o cu un pliant color adus din Franţa de un student de la Facultatea de limbi străine (pe atunci o adevărată raritate). Şi cine a ştiut că anume aceste castele îşi vor găsi cândva loc în monografia mea „Castelologia comparată”? Până la urmă, am devenit un continuator al investigațiilor savantului Valentin Voiţehovschi, autorul tezei de doctorat despre cetatea Soroca.
V-ați dedicat acestei vocații la chemarea forului interior sau V-a părut prea puțin studiat domeniul și că au rămas foarte multe aspecte neexplorate sau, cu cât Vă implicați mai mult, creștea și se aprofunda curiozitatea pentru noi investigații?
-Arhitectura militară a Ţării Moldovei nu putea fi cercetată integral în perioada sovietică, deoarece o parte a fortificaţiilor era situată în Moldova de dincolo de Prut. Investigarea sistemului defensiv moldovenesc ar însemna o întregire firească a teritoriilor aflate pe ambele maluri ale Prutului, fapt nedorit pentru autoritățile de atunci. Doar după 1991 specialiștii au putut aborda o serie de teme, anterior interzise, legate de biserici, mănăstiri, cetăți şi alte programe de arhitectură medievală din spațiul Moldovei istorice. La acea vreme în domeniul vizat au existat foarte multe lacune. Unii arhitecți din Republica Moldova au profitat de fericita ocazie acordată de Guvernul Român să-şi realizeze studiile de doctorat în instituţiile de învăţământ superior din România. Pentru mine a fost o mare onoare să ajung la doctorantură în oraşul Bucureşti. Intram în clădirea Institutului de Arhitectură, proiectată de ilustrul arhitect român Ion Mincu construită după planurile renumitului arhitect român Grigore Cerchez, ca într-un templu. Interesul pentru cunoştinţe noi era enorm. Însă am trecut şi prin anumite greutăţi. Făceam permanent naveta între Chişinău şi Bucureşti, doar acasă rămâneau soţul şi doi copii mici. Salariile erau plătite cu mare întârziere, iar costul biletului de tren era cât o jumătate de bursă. Vagoanele trenului erau pline de „târgoveţi”, unii venind chiar din Asia Mijlocie, încărcaţi cu saltele, plapume, electrocasnice, biciclete, peşte sărat ş.a. Uneori, când ne opream la control vamal, vameșii îmi râdeau în faţă când încercam să-i conving că mă duc la Bucureşti doar după cunoştinţe. Odată mai nu mi-au confiscat unica pereche de pantofi aflată în valiză, fiind convinşi că vreau s-o vând în piaţă. Iar eu, ajungând la Bucureşti, uitam de toate vicisitudinile vieţii şi petreceam zile întregi la biblioteci, arhive şi muzee, frecventam cursuri universitare, participam la diverse foruri ştiinţifice şi expediţii de teren. Anume în România a fost pusă baza viitoarelor mele investigaţii pe care le continuu până în prezent.
.Domeniul Dumneavoastră de interes ține de teoria și istoria arhitecturii, teoria și istoria urbanisticii, restaurarea monumentelor, teoria și istoria artelor plastice, dar și de arta heraldică, epigrafie, numismatică etc. Ce lucrări de rezonanță ați elaborat privind acest șir impresionant al preocupărilor Dumneavoastră din cadrul acestui important domeniu?
-Am editat circa 200 de lucrări ştiinţifice şi de popularizare a ştiinţei în Republica Moldova, România, Ucraina, Rusia, Germania, Marea Britanie, Polonia, Letonia, Belarus ş.a. Principalele monografii de autor sunt: Cetatea Albă. Studiu de arhitectură medievală militară, Chişinău, 1998; Cetăţi medievale din Moldova (mijlocul secolului al XIV-lea - mijlocul secolului al XIV-lea), Chişinău, 2004; Arta urbanismului din Republica Moldova. Privire de ansamblu, Chişinău, 2008; Архитектура и строительствоРеспубликиМолдова. Панорамныйобзор, Saarbrücken, 2012; Comparative Castellology. Discipline „In StatuNascendi”, Saarbrücken, 2012; Cetăţilebastionare din Moldova (sfârşitul secolului al XVII-lea – mijlocul secolului al XIX-lea), Chişinău, 2016; Castelologia comparată. Arhitectura de apărare a Ţării Moldovei între Occident şi Orient, Chişinău, 2020 ş.a.
În ceea ce priveşte activitatea de creaţie, am realizat în jur de 180 opere din domeniul picturii heraldice, faleristicii, vexilologiei, arhitecturii, sculpturii, picturii de reconstituire a monumentelor ş.a. Printre realizările de creaţie din domeniul heraldicii, vexilologieişifaleristicii se numără imaginea grafică a unor însemne naționale (Ordinul „Bogdan Întemeietorul”, medalia jubiliară „Crucea comemorativă. Războiul al Doilea Mondial”, medalia „Crucea comemorativă. Participant la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţiişiindependenţei Republicii Moldova (1991–1992)”), teritoriale (stemele şi drapelele raioanelor Leova, Rezina, Anenii Noi, Sângerei, Soroca, Ştefan-Vodă, Ungheni; ale oraşelorChişinău, Hânceşti, Floreşti, Edineț, Ocniţa, Briceni; ale satelor Lăpuşna, Lunga, Şaptebani ș.a.), corporative (stema Episcopiei Romano-Catolice de Chişinău, stema, emblema şi drapelul Academiei de Ştiinţe a Moldovei, stema, drapelul, diverse însemne uniformistice și faleristice ale Serviciului Protecției Civile și SituaţilorExcepţionale al MAI și ale Departamentului Instituţiilor Penitenciare al Ministerului Justiţiei, medalia comemorativă „60 de ani ai Academiei de Ştiinţe a Moldovei”, Medalia „Milescu Spătaru” a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Medalia „20 de ani ai Serviciului Grăniceri”, Medalia „Consolidarea Frăţiei de Arme” a Armatei Naţionaleş.a.), particulare (stemele familiilor Chilat, Galaicu, Răileanu, Andrieș-Tabac ș.a.), realizate cu diverși autori, de sine stătător sau în colaborare cu alți artişti plastici. Sunt autorul unor imagini grafice pentru armorialul teritorial al României (stema municipiului Câmpulung Moldovenesc, a oraşului Târgu-Ocna și ale comunelor Aroneanu şiŢuţora), iar proiectul meu pentru stema oraşului Piatra-Neamţ a stat la baza actualului blazon. În ultimul timp, am realizat câteva proiecte heraldice pentru Rusia (emblema „Micului dejun cu rugăciune”, stema şi drapelul Palatei obşteşti de pe lângă ombudsmanul din guvernul oraşului Moscova ş.a.).
Și pentru că uneori valoarea nu e doar în medalia de aur, cine au fost și sunt cei care Vă apreciază prestația științifică, cercetările, investigațiile și Vă încurajează cu sinceritate ca să continuați să explorați domeniul profesional și cu dăruire pentru noi descoperiri? Ne-am dori să ne spuneți măcar puțin și cine este familia membrului corespondent Mariana Șlapac, cercetătorul atât de implicat în viața științifică și activități în slujba comunității.
-Mă susţine, mă încurajează şi mă apreciază, în primul rând, familia mea: soţul Victor Şlapac, colonel în rezervă, inginer la S.A. „Moldtelecom” şi cei doi feciori: Maxim, comisar la Inspectoratul General Poliţie de Frontieră al Ministerului Afacerilor Interne şi Dumitru, antrepenor, ombudsman obştesc pentru protecția drepturilor antreprenorilor în domeniul bussinesului hotelier din guvernul oraşului Moscova şi fondator al clubului economic moldo-rus al compatrioţilor. Toţi suntem pasionaţi de tezaurul cultural al Moldovei istorice. Soţul m-a însoţit practic în toate expediţiile de teren pe teritoriul Ucrainei. Cunoscând la perfecţie limba ucraineană, a dus tratative cu autoritățile locale, a tradus documente, a participat la fotofixarea şi măsurarea monumentelor. Maxim a fost prezent la unele expediţii de teren, conferinţe, seminare şi lansări de carte organizate în Republica Moldova şi Ucraina. Dumitru a sponsorizat mai multe acţiuni legate de cercetările de arhivă pe teritoriul Rusiei, procurări de cărţi, materiale grafice ş.a. În 2018, am primit din partea lui un cadou superb: ne-a achitat mie şi soţului toate cheltuielile de călătorie la Bucureşti, unde am plecat să primesc Premiul Academiei Române. A urmat şi o altă surpriză plăcută când ne-am întâlnit tustrei la Bucureşti chiar în Aula Academiei Române! Atunci am făcut cunoştinţă cu mai mulţi academicieni români şi primul cosmonaut român Dumitru Dorin Prunariu. Toţi membrii familiei mele, inclusiv nurorile şi cei patru nepoţi, Maia, Anastasia, David şi Emilia, ştiu că fiecare trebuie să contribuie cu ceva ca să lase lumea mai bună decât a găsit-o.
Acum, dacă ar fi să vorbim aplicativ, la ce au contribuit investigațiile Dumneavoastră?
-În general, investigaţiile mele ştiinţifice completează „banca de date” a cunoştinţelor despre istoria şi cultura regiunii. În ultimul timp m-am afirmat ca fondator al unei noi discipline istorice – castelologia comparată. Aceasta cercetează evoluţia arhitecturii defensive universale, privită prin prisma surselor, influenţelor și rezistenţelor la influenţe, paralelismelor şi replicilor creatoare. Castelologia comparata depăşeşte cadrul unui simplu studiu comparativ-paralelologic, fiind o disciplina autonomă, cu elemente din alte discipline comparate. Dezvoltarea acestei discipline, recunoscute deja pe plan naţional şi internaţional, oferă noi posibilităţi de promovare, valorificare şi protecţie a monumentelor de arhitectură militară.
Rezultatele cercetărilor ştiinţifice din domeniul arhitecturii şi urbanismului sunt folosite de cadrele didactice din Republica Moldova, România şi Ucraina, fiind utile şi pentru arheologi, urbanişti, istorici, restauratori, muzeografi, ghizi ş.a.
Mai bine de doi ani, știința parcurge un drum greu, anevoios, fără precedent, generat de reformele implementate la nivel guvernamental. Efectele reformei au fost resimțite de întreaga comunitate științifică din țară. Dumneavoastră ați deținut mai mulți ani funcția de vicepreședinte al Academiei de Științe a Moldovei, coordonând deopotrivă și activitatea Secției științe umanistice și arte. Dacă ar fi să facem o privire retrospectivă, ce paralele ați putea face și cum a influențat așa-numită reformă domeniul științific?
-Am activat ca vicepreşedinte al Academiei de Științe a Moldovei din 2006. Am venit imediat după implementarea reformei domeniilor cercetării şi inovării, iniţiată de puterea centrală. Pe de o parte, această reformă a fost înalt apreciată la nivel internaţional (micşorarea numărului de institute, noua funcţie a Academiei de Ştiinţe în calitate de consultant al Guvernuluiş.a.), dar pe de altă parte, la nivel local, apăreau mai multe probleme generate de factorul politic (antrenarea savanţilor în expertizarea manualelor de istorie integrată, discuţii interminabile despre denumirea limbii de stat, încercări de a reveni la anumite clişee sovietice ş.a.). Autorităţile au conştientizat necesitatea finanţării sectorului ştiinţific – o ţară lipsită de cercetare şi inovare este sortită să rămână săracă şi înapoiată! În urma acelei reforme, Academia de Ştiinţe a Moldovei a devenit de facto principalul distribuitor al mijloacelor financiare alocate pentru domeniul cercetării şi inovării. Partea bună era că s-au mărit salariile cercetătorilor, a fost procurat echipament performant şi ameliorată întreaga infrastructură, au fost reparate mai multe blocuri, a fost reconstruită şi modernizată Biblioteca AŞM, au fost fondate Liceul şi Univesitatea AŞM, care aveau menirea să pregătească cadre tinere de cercetători pentru Academia de Ştiinţe. Au fost iniţiate diverse proiecte importante, naţionale şi internaţionale, au văzut lumina tiparului noi colecţii academice şi enciclopedice ş.a. În institute s-a mărit simţitor cota-parte a tinerilor cercetători. S-au îmbunătăţit mai mulţi indicatori cantitativi şi calitativi. Partea proastă era aceea că politicul întreprindea permanent încercări de a interveni în activitatea Academiei de Ştiinţe, în special, în sectorul umanistic. Pe cât era posibil, am protejat cercetătorii de toate aceste probleme – o cercetare cu adevărat valoroasă este imposibilă în condiţii de presing politic şi ideologic. Am plecat din funcţie în 2012. Însă, Academia de Ştiinţe devenea din ce în ce mai politizată. De acest lucru s-a vorbit de mai multe ori la diverse foruri academice. Plus la toate, a devenit acută problema repartizării finanţelor institutelor academice şi universităţilor, fapt ce a stârnit nemulţumirea unei părţi a comunităţii ştiinţifice. Academia de Ştiinţe nimerea permanent în scandaluri. În presă au ajuns unele documente interne care au ştirbit enorm imaginea instituţiei. Din păcate, comunitatea academică nu a avut o poziţie comună, glasul acesteia nu s-a auzit în societate. Toate acestea au dus la iniţierea reformei din 2017 care s-a soldat cu consecinţe deplorabile pentru ştiinţa moldovenească. Ca rezultat, Academia de Ştiinţe a pierdut institutele de cercetare. Domenii întregi au rămas fără finanţare. Mulţi cercetători – capitalul de aur al ştiinţei moldoveneşti - au rămas fără surse de existenţă.
Dumneavoastră cum apreciați existența și activitatea unei Academii de Științe fără institutele de cercetare?
-Chiar în faza începuturilor Academia de Ştiinţe din RSSM era concepută în ansamblu cu institutele de cercetare. Cu timpul, aceasta s-a extins, s-a fortificat, devenind o reală forţă ştiinţifică şi intelectuală, o adevărată „carte de vizită” a Republicii Moldova. Cetăţenii aveau încredere în savanţi, părerea lor era luată în considerare la toate nivelurile. Astăzi, Academia de Ştiinţe a Moldovei a rămas „văduvită” de institute de cercetare. Nu pot aprecia pozitiv această nedreptate întreprinsă împotriva voinţei comunităţii ştiinţifice.
Doamna membru corespondent, în contextul reformei despre care tocmai am vorbit, au devenit foarte actuale discuțiile privind statutul omului de știință. De fiecare dată, la orice interviu, încerc să colectez opiniile protagoniștilor pentru ca publicul larg să înțeleagă ce se întâmplă de fapt în știință de ceva vreme, ce se întâmplă cu omul de știință în societate, care altă dată era respectat. Ce se întâmplă cu autoritatea omului de ştiinţă azi?
-Ultima reformă a influenţat negativ asupra imaginii oamenilor de ştiinţă. Savanţii sunt foarte stimaţi în ţările care conştientizează că fără ştiinţă nu există educaţie, fără educaţie nu există cultură, dar fără cultură nu există civilizaţie. M-a şocat enorm faptul când am citit pe site-ul oficial al AŞM că ex-preşedintele AŞM, pe atunci şi liderul comunităţii ştiinţifice, a salutat călduros această reformă, de fapt, un act de lichidare a Academiei de Ştiinţe (?!) Ce fel de atitudine putem cere în acest caz de la cetăţeni…? Şi ce au văzut ei în mass-media la acea vreme? Academicieni cu dosare penale, academicieni cu averi fabuloase, academicieni implicaţi în scandaluri fără de sfârşit, academicieni servili politicienilor? Eu cred că oamenii de ştiinţă urmează să depună un efort considerabil pentru a-şi redobândi autoritatea de odinioară.
Să mai scoatem de pe agendă o nedumerire. Mai mulți oameni au impresia că Academia de Științe este izolată social (și nu vorbim în contextul pandemiei), că nu s-ar preocupa nemijlocit de promovarea cunoașterii științifice în societate, mai exact, al actului creator, că sunt academicieni care, odată ce și-au arogat niște regalii, devin foarte orgolioși, distanți, nu doresc să comunice, inclusiv cu presa, contrar menirii lor de a lumina ca o torță, într-un cuvânt, se complac în statutul lor. Bine, se observă și contrariul, când nu se atestă vreo schimbare radicală de atitudine sau comportament la unele persoane care au devenit membrii AȘM, rămân la fel de modești, amabili, deschiși și cu atitudine binevoitoare. Dacă e să facem uz de sinceritate, cum stau lucrurile, de fapt, la acest capitol? Au dreptate? Sau e ceva preconceput? Și de ce un membru al AŞM ar trebui să ceară respect de la altcineva care nu este? Fracul de academician permite atât de multe? Este vreo formulă nescrisă care ar trebui s-o însușim sau cum? Cum definim atunci respectul?
-Marea majoritate a reprezentanţilor corpusului nostru academic sunt oameni extraordinari –talentaţi, muncitori, bine educaţi, modeşti şi deschişi. Au dedicat toată viaţa ştiinţei, au servit Patriei şi poporului. Comportamentul lor nu se schimbă după obţinerea unor premii, regalii ş.a., cum ați menționat, ei rămânând un model de oameni luminaţi pentru întreaga societate. Am o deosebită onoare să mă aflu printre aceste personalităţi! Însă nu e pădure fără uscătură. „Micile excepţii” strică tabloul general, considerând că fracul de academician le permite foarte multe: comportament neadecvat, dispreţ faţă de oameni, ambiţii neîntemeiate, grandomanie ş.a. Din cauza acestor persoane, ajunse adesea în mod întâmplător în corpusul academic sau la conducere, în societate începe să dispară respectul faţă de academicieni. Însă nu putem cere respect de la cineva, acesta trebuie meritat! Consider că la alegerea noilor membri ai corpusului academic ar trebui să existe un filtru mai perfect, ca în cercul elitei ştiinţifice şi culturale al ţării noastre să nu nimerească carierişti, profitori, rude, pământeni sau cumetri ai cuiva, persoane ce nu stau bine cu etica ş.a.
O să trecem ușor la un alt gen al activității Dumneavoastră, pe care o onorați de mai mulți ani. Sunteți vicepreşedinte al Comisiei Naționale de Heraldică de pe lângă Președintele Republicii Moldova, anterior fiind chiar președintele acesteia. Ce ne puteţi spune despre activitatea Comisiei?
-La 5 decembrie curent, Comisia Națională de Heraldică de pe lângă Președintele Republicii Moldova a împlinit 25 de ani de la fondare. În acest sfert de secol ne-am străduit să promovăm politici pentru ţară ca însemnele heraldice să ajungă în fiecare localitate, instituţie, familie ş.a. În ultimii ani, mai multe departamente de stat şi-au elaborat simboluri heraldice şi vexilologice. O realizare reală de ultimă oră este proiectul stemelor şi drapelelor sectoarelor municipiului Chişinău: Centru, Buiucani, Râşcani, Ciocana, Telecentru şi Botanica (cu sprijinul Primăriei municipale). A fost elaborată, de asemenea, stema mare a oraşului nostru: stema mică – opera artistului plastic Gheorghe Vrabie – a fost completată cu doi susţinători, două turnuri de apă construite de renumitul arhitect din secolul al XIX-lea, Alexandru Bernardazzi (astăzi s-a păstrat doar unul din ele) şi deviza „Prin noi înşine”. Vreau să menţionez că la unele capitole în domeniul heraldicii Republica Moldova este chiar mai avansată decât ţările din regiune.
Se spune că afirmația nu e laudă, ci o mică nuanțare. Dumneavoastră sunteți specialist recunoscut pe plan național și internațional în domeniul teoriei și istoriei arhitecturii, lucru ce se certifică și prin faptul că sunteți vicepreședinte al Consiliului Național al Monumentelor Istorice. Pentru că este o problemă care interesează mai multe categorii de oameni, o să Vă întreb cum apreciați evoluția arhitecturii, de ultimă oră, în capitala noastră, mai ales acum, când se ignoră și se încalcă tot ce specialiștii ar numi arhitectură, urbanistică, regulile științei nefiind pe agendă. Și dacă ați fost rugată vreodată să avizați favorabil vreun proiect arhitectural? Şi cine până la urmă este responsabil de garanția că „orașul nostru alb”, descris și cântat atât de frumos de două mari personalități ale neamului - compozitorul Eugen Doga și regretatul poet Gheorghe Vodă, devenit și imn al Chișinăului, să aibă un aspect frumos, corect amenajat, dar totodată să exprime și istoricul urbei, dar și alte valențe, astfel încât să nu pierdem făgașul tradițiilor istorice pentru generațiile viitoare?
-În anii 2011-2014, când am fost preşedintele Consiliului Național al Monumentelor Istorice, am fost rugată de câteva ori să contribui la avizarea pozitivă a unor schiţe de proiect sau proiecte de execuţie. Însă am votat întotdeauna în favoarea monumentelor. Cred că anume acest fapt, dar şi calitatea de formator de opinie, au influenţat decizia autorităţilor de a mă exclude din componenţa Consiliului Național al Monumentelor Istorice în anii 2015-2019; am revenit în cadrul acestuia, ca vicepreşedinte, doar în primăvara anului trecut, după schimbarea conducerii ministerului de resort.
Ca şi toţi chişinăuienii, nu sunt încântată deloc de evoluţia arhitecturală a zonei istorice a urbei. Monumentele de arhitectură cu personalitatea lor de unicat contribuie la formarea fizionomiei originale a oraşului nostru, fiind o prezenţă vie a trecutului printre noi. În multe ţări acestea au devenit locomotive ale dezvoltării economice, în special, din contul turismului. Ce ar spune lumea într-o ţară civilizată, dacă Consiliul lor național de specialitate ar vota construcţia unui bloc plurietajat privat pe teritoriul vreunui parc naţional…!? La noi acest lucru s-a întâmplat în Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt”, monument protejat de stat, pe locul cafenelei Guguţă. Actualul Consiliu Național al Monumentelor Istorice a revotat această decizie luată de consiliul precedent, acum urmează procesele de judecată cu proprietarii. Nu pot să înţeleg cum specialiştii noştri au putut aviza pozitiv edificarea unei construcţii enorme, monstruoase în spatele clădirii istorice, conacul urban Râşcanu-Derojinschi, în imediata apropiere a bisericii Sf. Teodora de la Sihla, ambele opere ale arhitectului Alexandru Bernardazzi. La ce se gândeau experţii când au dat voie să demoleze clădirea cinematografului „Gaudeamus”?
De aspectul frumos, aranjat al oraşului, în care nu vor fi nici pierdute, nici eclipsate monumentele arhitecturale, răspund Primăria, Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Guvernul, Parlamentul, dar şi Consiliului Național al Monumentelor Istorice care mai are încă mult de lucru. Important este să se audă şi glasul oamenilor de ştiinţă. Laudabil este faptul că Academia de Ştiinţe a Moldovei a abordat nu odată problema centrului istoric al Chişinăului, iar Institutul Patrimoniului Cultural a elaborat mai multe avize privind documentația urbanistică şi arhitecturală. Toţi avem datoria de a transmite intact generaţiilor viitoare patrimoniul istoric şi arhitectural al oraşului nostru!
Faptul că sunteți antrenată și în procesul didactic, impune să Vă întreb și cum parcurgeți perioada în care s-a trecut la învățământul online? Cum înfruntați acerbele provocări ale educației pe timp de pandemie de covid?
-Sunt conducător ştiinţific a doi doctoranzi la Şcoala doctorală a Universităţii de Stat a Moldovei. Al treilea doctorand a finalizat deja teza, care urmează a fi discutată la Secţie şi la Seminarul ştiinţific. Deoarece toţi sunt înscrişi la doctorat cu frecvenţa redusă, modul de comunicare online nu afectează semnificativ calitatea procesului de studii.
Prin natura meseriei Dumneavoastră, cunoașteți foarte multă lume frumoasă. Cine sunt oamenii frumoși din viața Dumneavoastră atât în plan profesional, cât și personal?
-În anii de şcoală am avut fericirea de a avea ca dascăli pe învăţătoarea de limbă şi literatură română Parascovia Petric, învăţătoarea de matematică Maria Stratan, învăţătoarea de limbă franceză Maria Grinberg ş.a. La facultate mi-au fost profesori Valentin Voiţehovsci, Victor Smirnov, Robert Kurţ, Ghenadie Solominov, Ilia Bogdesco, Ion Jumatii, Robert Derbenţev ş.a.În anii petrecuţi la Bucureşti am făcut cunoştinţă cu mai mulţi specialişti reputaţi, profesionişti de marcă, cum ar fi Sanda Voiculescu, Gheorghe Curinschi Vorona, Eugenia Greceanu, Nicolae Lascu, Sorin Vasilescu, Paul Niedermaier, Michel Tănase, Mircea Matei, Victor Spinei, Gheorghe Cantacuzino, Eugen Nicolae, Teodor Octavian Gheorghiu ş.a. Toate aceste persoane au contribuit, într-o măsură sau alta, la formarea mea ca specialist. Multă lume bună am întâlnit după 1992, când am nimerit în mediul academic. Aş menţiona în mod special pe membrul corespondent Leonid Cemortan, care a depus eforturi enorme la crearea şi consolidarea Institutului de Istorie şi Teorie a Artelor, precum şi la pregătirea tinerelor cadre de cercetători. Însă o adevărată constelaţie de personalităţi am putut admira în timpul activităţii în calitate de vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei – academicieni, membri corespondenţi, doctori habilitaţi şi doctori, maeştri în artă, oameni emeriţi, poeţi, cineaşti, cântăreţi, laureaţi ai diferitor premii naţionale şi internaţionale ş.a., de fapt crema elitei intelectuale şi culturale a ţării noastre.
Suntem mereu îndemnați să avem încredere în timp, că doar așa ne va fi demonstrată valoarea. Cum V-au fost recunoscute, apreciate strădaniile Dumneavoastră? Se poate întâmpla ca timpul să vină foarte târziu în susținerea unor virtuți?
-Un savant îşi urmează vocaţia şi este împlinit atunci când îşi poate realiza potenţialul creativ. Recunoaşterea, premiile, distincţiile ş.a. sunt lucruri plăcute, dar nu pot fi comparate cu fericirea de a fi „deschizător de drumuri” şi „dezlegător de taine” în domeniul ştiinţei. Eforturile mele ştiinţifice au fost înalt apreciate de mediul academic: în 2008 am devenit „Savantul anului” în domeniul ştiinţelor umaniste, iar în 2018 am câştigat prestigiosul premiu „Mihail Kogălniceanu” al Academiei Române. Sunt posesoare a câtorva distincţii corporative: două medalii jubiliare ale Academiei de Ştiinţe, Medalia „În slujba Patriei”, gradul III a Ministerului Apărării, Medalia „Pentru cooperare” a Departamentului de Carabinieri a Ministerului Afacerilor Interne, Crucea „Meritul Heraldic”, recent instituită ş.a.
Cum Vă însușiți criticile referitoare la anumite decizii?
-Am apreciat întotdeauna critica constructivă care arată defectele unor stări de lucruri şi ajută la lichidarea neajunsurilor. Sunt recunoscătoare persoanelor care prin critica lor m-au adus pe calea perfecţiunii.
De ce Vă temeți în viață și de ce nu Vă este frică?
-„Mă încred în Dumnezeu şi nu mă tem de nimic” (Psalmul 56:3-4).
Dacă ați avut dezamăgiri profesionale și care a fost leacul pentru ele?
-Nu am avut niciodată dezamăgiri profesionale. Dacă au şi existat anumite îndoieli, ezitări, momente de slăbiciune sufletească, munca a fost întotdeauna leacul universal.
Înainte, la ziua de naștere se venea cu surprize și cadouri pentru omagiat. Acum, mai nou, omagiatul însuți face surprize de ziua sa. Am aflat că, chiar de ziua Dumneavoastră veți lansa o monografie, cea mai recentă apariție, editată pe timp de pandemie, dar care își tot amâna lansarea din același motiv cunoscut. Să înțelegem că, deși virtuali, doriți să aveți aproape prietenii și colegii de breaslă în această zi specială?
-Îmi plac cadourile, dar primesc o plăcere mult mai mare atunci când singură pot oferi cadouri. De aceea, de ziua mea, vreau să lansez monografia „Castelologia comparată. Arhitectura de apărare între Orient şi Occident”. Va fi o surpriză atât pentru prietenii şi colegii de breaslă, cât şi pentru cei interesaţi de castre romane, cetăţi bizantine, „castele ale deşertului”, ribate orientale, citadele de altitudine ciliciene, amenajări defensive normande şi carolingiene, fortificaţii ale cruciaţilor ş.a. În centrul atenţiei vor fi marile arhetipuri de arhitectură defensivă din Europa, Orientul Apropiat şi Africa de Nord şi modul în care aceste modele au fost preluate şi adaptate de arhitectura militară a Ţării Moldovei. Vreau să mulţumesc Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi Secţiei Ştiinţe Sociale, Economice, Umanistice şi Arte care vor organiza acest eveniment cultural în condiţii destul de complicate, colectivului Editurii ARC, redactorului ştiinţific, redactorului, recenzenţilor, experţilor, vorbitorilor şi tuturor celor care m-au ajutat şi m-au susţinut.
Doamna membru corespondent, Vă mulțumim mult pentru acest interviu. Am avut o adevărată revelație, lucrând la acest interviu, în speranța că și cei care ne-au urmărit sunt în asentimentul nostru. Vă mulțumim pentru harul de a purta o conversație spirituală, dar și ușoară în același timp. Vă mulțumim pentru mesajul sincer transmis, or, intelectualul trebuie să fie un revoluționar, în sensul ideilor.
Vă mulțumesc și eu.
