- Vizualizări: 169
În perioada 3-6 iulie 2022, este organizată Școala de vară cu genericul „Inovații în nanomedicină”, eveniment ce are loc în cadrul Proiectului NanoMed Twin. Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc la 4 iulie 2022, la Academia de Științe a Moldovei, organizată în format mixt, la care au fost prezenți elevi, studenți și tineri cercetători din Republica Moldova.
În cadrul Școlii de vară elevii, studenții și tinerii cercetători din Republica Moldova vor avea posibilitatea să învețe din experiența mai multor profesori din Germania, Marea Britanie, Suedia, Italia, Japonia și Republica Moldova.
La deschiderea oficială a Școlii de vară a fost prezent E.S. Yoshihiro Katayama, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Japoniei în Republica Moldova. Evenimentul a fost inaugurat de președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu, care a salutat prezența la eveniment a E.S. Yoshihiro Katayama, Domnia sa fiind un prieten al cercetătorilor științifici din Republica Moldova. „Ambasada Japoniei ne-a susținut și ne susține, avem colaborări foarte frumoase cu Țara Soarelui Răsare și această colaborare se extinde și în cadrul școlilor de vară și de toamnă pe care le-am realizat până acum și astăzi realizăm iarăși, împreună, acest eveniment, fiind vorba de o pregătire interdisciplinară la intersecția tehnologiilor moderne, a nanotehnologiilor cu biomedicina”, a subliniat președintele AȘM. În context, președintele Tighineanu a prezentat materialele Conferinței a V-a în domeniul Nanotehnologiilor și Ingineriei Biomedicalecare care a avut loc în noiembrie 2021 la Chișinău, publicate într-o prestigioasă culegere de Editura Șpringer. Acad. Tighineanu a remarcat în acest sens lucrările comune cu colaboratori de la centrele de cercetare și universități din Japonia, inclusiv frumoasele colaborări cu Universitatea din Shizuoka, cu care AȘM are semnat și un Acord de colaborare, iar pe parcursul ultimilor ani s-a conturat o strânsă colaborare și cu profesorul Hiroșhi Amano, o personalitate de excepție, distins cu Premiului Nobel în fizică (2014) pentru contribuții de excepție la dezvoltarea tehnologiilor de lumină. A elaborat primele LED-uri în baza nitrurii de galiu care astăzi reprezintă fundamentul tehnologiilor luminii albe. „Noi toți cunoaștem că sunt în implementare LED-urile de lumină albă foarte eficiente. Și iată, grație eforturilor profesorului Hiroshi Amano, de la Universitatea din Nagoya, Japonia, sunt succese remarcabile la scară internațională”, a menționat președintele AȘM.
E.S. Yoshihiro Katayama, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Japoniei în Republica Moldova a exprimat, la rândul său, deosebita plăcere de a saluta participanții la deschiderea oficială a școlii de vară, exprimând prioritar mulțumiri conducerii Academiei de Științe a Moldovei pentru organizarea acestui eveniment, dar și profesorului Hiroshi Amano de la Universitatea Nagoya, pentru implicare activă și ca urmare a împărtășirii cunoștințelor în domeniul nanomedicinii cu studenți și tineri cercetători din RM. Excelența Sa a ținut să menționeze importanța menținerii relațiilor moldo-japoneze, subliniind în context semnarea unui Memorandum de înțelegere între Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova, în martie 2021, cu Universitatea din Shinshu, Japonia, pe segmentul schimburilor academice și al cercetării științifice. Diplomatul nipon a adus drept exemplu și relațiile de colaborare dintre Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea Tsukuba din Japonia care au semnat un Acord de colaborare, la 14 mai 2021, privind organizarea mobilităților academice pentru studenții și profesorii ambelor instituții de învățământ superior.
Totodată, profitând de această ocazie excelentă, Ambasadorul nipon a dorit să informeze publicul asupra câtorva noutăți de ultimă oră, pe care le consideră optimiste și încurajatoare cu privire la știința și explorarea spațiului cosmic. Excelența Sa a remarcat că, în premieră, pentru Republica Moldova echipa de cercetători și studenți de la Universitatea Tehnică din Moldova au proiectat și au construit un nanosatelit, denumit „TUMnanoSat”, care, în curând, va fi transportat către Stația spațială internațională, de unde va fi lansat în spațiul cosmic prin intermediul unui sistem special al modului de cercetare japonez numit „Kibo”. („Kibo” este un cuvânt din limba japoneză care înseamnă „Speranță”). Șeful diplomației nipone a subliniat că acest proiect major pentru știința moldovenească este implementat în cadrul unui program sub egida Biroului ONU pentru Afaceri Speciale și de către Agenția Aerospațială Japoneză. „Și eu consider lansarea primului nanosatelit moldovenesc drept un eveniment istoric în relațiile bilaterale moldo-japoneze. Momentan ne pregătim pentru un eveniment dedicat lansării nanosatelitului și personal doresc ca imaginile să fie văzute de cât mai mulți moldoveni. Așa că vă rog să rămâneți aproape de Ambasada noastră”, a precizat E.S. Yoshihiro Katayama, dorind succes lucrărilor Școlii de vară.
Deschiderea oficială a fost urmată de prelegerea susținută de profesorul Hiroshi Amano, Universitatea din Nagoya, Japonia, laureat al Premiului Nobel pentru fizică, intitulată: „Foaia de parcurs pentru realizarea, cu ajutorul materialelor semiconductoare noi, a unei societăți cu neutralitate la carbon” („Roadmap to Realize Carbon Neutral Society with New Semiconductor Materials”)
Înainte de a trece la susținerea prelegerii, președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu, a prezentat un Laudațio pentru profesorul Amano, în care a trecut în revistă cele mai remarcabile rezultate științifice și succese obținute în domeniului fizicii. Acad. Tighineanu a reliefat că profesorul Hiroshi Amano a fost distins cu Premiului Nobel, în anul 2014, pentru dezvoltarea surselor de lumina albastră (LED - Light Emitting Diodes), fapt ce a generat un salt tehnologic în dezvoltarea surselor cost-eficiente de lumina alba, care s-au răspândit foarte mult în ultimul deceniu. Președintele AȘM a amintit și faptul că la 10 iunie 2021, în cadrul Săptămânii Științei, prof. Amano a susținut o prelegere publică la AȘM, cu genericul „Profitul economic al edificării societății energiei regenerabile” /„Economical profit of establishing a regenerable energy society”, iar la 24 mai 2022, savantul nipon a venit cu o adresare către comunitatea academică din Republica Moldova în cadrul Conferinței Științifice Internaționale „Platforma Europeană pentru Pace”.
Pentru contribuția remarcabilă în dezvoltare științei, care este înalt apreciată de comunitatea științifică din RM, dar și pentru ciclul de prelegeri publice susținute la Academia de Științe a Moldovei, profesorului Hiroshi Amano i-a fost conferită Diploma de Gratitudine a AȘM.
În prelegerea sa, profesorul Amano a vorbit despre elaborări de tehnologii și dispozitive noi în baza nitrurii de galiu, care este considerat al doilealea material al nano-micro-electronicii moderne și implementarea căruia contribuie substanțial la edificarea unei societăți cu neutralitate la carbon.
Evenimentul a fost transmis online de către Institutul Dezvoltării Societății Informaționale și Privesc eu, fiind disponibil la link-urile:
și
Eugenia Tofan,
AȘM