- Vizualizări: 68
Președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu, a avut, la 3 februarie 2020, o întrevedere cu Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, Masanobu Yoshii, cu ocazia încheierii mandatului său. La întrevedere au participat vicepreședintele AȘM, acad. Boris Gaina, dr. Aliona Miron, vicederector pentru știință a Grădinii Botanice Naționale (Institut) „Alexandru Ciubotaru” (GBNI).
Președintele AȘM i-a mulțumit diplomatului nipon pentru vizita la Academia de Științe pe final de mandat, subliniind contribuția și implicarea personală, pe perioada mandatului său, în dezvoltarea relațiilor de colaborare în diverse domenii, preponderent pe dimensiunea științifică și culturală. Președintele Tighineanu a apreciat participarea Excelenței Sale la diverse forumuri științifice, conferințe, simpozioane, la Academia de Științe a Moldovei, instutute de cercetare, universități, menționând deschiderea și implicarea în varii proiecte. Totodată, academicianul a specificat că aflarea Excelenței Sale în misiunea diplomatică la Chișinău, a fost probabil una din cele mai vizibile și impunătoare, lucru ce a generat respect locuitorilor țării noastre. „Desigur că Japonia geografic este departe de Republica Moldova, dar suntem aproape cu sufletul și ne unesc foarte multe lucruri comune. Ne dorim și în continuare o colaborare frumoasă cu Țara Soarelui Răsare, extinderea, de ce nu, a relațiilor de colaborare cu instituții și centre de cercetare și universitare din Japonia, având exemplul școlilor de vară și de toamnă moldo-japoneze care s-au bucurat de mare succes în anii precedenți”, a spus președintele AȘM.
Din perspectiva extinderii colaborării, luând în considerare faptul că Republica Moldova va primi curând din partea orașului Tomi, prefectura Nagano a Japoniei, 100 de pomi de cireș japonez, (Sakura), pentru a marca numărătoarea inversă de 100 de zile înaintea Jocurilor Olimpice și Paralimpice din vara anului 2020, președintele AȘM a exprimat doleanța de a se oferi o parte din pomii de cireși pentru Republica Moldova și Grădinii Botanice Naționale (Institut) „Alexandru Ciubotaru” din capitală.
În context, dr. Aliona Miron a făcut o trecere succintă în revistă a activității Grădinii Botanice, care anul acesta va marca 70 de ani de la fondare, menționând prioritățile instituției, dublul statut al acesteia, colecțiile GBNI, care constituie mândria entității, făcând referire și la o serie de probleme cu care se confruntă instituția, în special, după calamitățile din primăvara anului 2017, care au avut consecințe grave asupra genofondului GBNI. Iată de ce administrația Grădinii Botanice solicită respectuos să fie inclusă și GBNI în lista beneficiarilor cu donarea a câtorva pomi de acest arbore divin în cultura japoneză, Grădina Botanică fiind instituția care, prin definiție, este cel mai potrivit loc pentru mobilizarea, introducerea și conservarea materialului vegetal. Dr. Miron a informat ambasadorul și asupra faptului că GBNI intenționează fondarea colecției de Sakura de mai multe forme, culori, nuanțe și prin urmare, exemplele donate vor avea un loc de cinste în cadrul colecției.
Precizăm că sursele media au transmis că ceremonia de plantare a sakurei va fi organizată în primăvara acestui an, în timpul vizitei în țara noastră a primarului de Tomi, Toshio Hanaoka. Pomii de cireș vor fi plantați la sediul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Comitetul Național Olimpic și Sportiv, Fundația pentru relații moldo-japoneze (Scuarul Universității de Stat din Moldova), Centrul moldo-nipon pentru perfecționare a cadrelor și Primăria municipiului Cahul”.
Ambasadorul Masanobu Yoshii, a mulțumit pentru primirea, ca de obicei, caldă, la Academia de Științe, exprimând deschiderea pentru continuarea cooperării reciproc avantajoase dintre ambele țări. Totodată, Excelența Sa a ținut să precizeze că Japonia a realizat cu precădere o serie de proiecte sociale în domeniile agricultură, educație și securitate umană, proiectul solicitat având tangențe colaterale sau indirecte. Diplomatul a sugerat adresarea la o serie de asociații, fundații nipone care ar putea asigura acest gen de asistență, dar și intervenția ambasadorului Republicii Moldova în Japonia, aspecte ce ar servi drept simboluri de prietenie între orașul Tomi din Japonia și Chișinău.
Președintele AȘM i-a urat succese diplomatului nipon în activitatea sa pe viitor, exprimând încrederea că la plecarea din Republica Moldova va lua cu sine cele mai frumoase amintiri despre țara noastră și oamenii ei. Dar, pentru ca acestea să nu rămână doar cuvinte spuse, președintele i-a dăruit Excelenței Sale câteva cărți-album cu tot ceea ce reprezintă Republica Moldova, Cartea Roșie a Republicii Moldova ș.a.