Interviu cu șeful Secției Nord a Academiei de Științe a Moldovei, doctor habilitat în filosofie, conferențiar Valeriu Capcelea

13.07.2022
Vizitatori unici: 1061

Dr. hab., conf. Valeriu CAPCELEA: „Timpul în care trăim ne obligă să revenim la fundamentele create de înaintașii noștri timp de milenii, pierdute în această criză profundă  pe care o traversează societatea pentru a rezolva cele mai stringente probleme: atât războaiele, problemele energetice, alimentarea, ocrotirea mediului înconjurător, cât și cele vizând conduita față de semeni”

 

 

Astăzi, ne-am propus să ieșim din butoiul vestitului filosof grec Diogene, dacă tot intenționăm să discutăm cu un filosof, doar că al zilelor noastre, și să-l invităm la un dialog pe doctorul habilitat în filosofie, conferențiar Valeriu Capcelea, șeful Secției Nord a Academiei de Științe a Moldovei. Ne întrebam în contextul acestui demers, cam câți cerectători științifici, din cei peste 3000, pe care îi are Republica Moldova știu că Academia de Științe are o filială la Bălți, care, în treacăt fie spus, a fost deschisă încă îm 2006, în baza și cu aportul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți. De aceea, ne-am gândit că ar bine, dar și frumos să se știe despre acest lucru, dar și despre oamenii care nu stau cu mâinile pachet, dar pun umărul la producerea cunoștințelor, dar și la edificarea, păstrarea și înmulțirea a ceea ce ne place nouă să numim valori. Este adevărat că pandemia ne-a cam speriat, ne-a separat și ne-a îndepărtat oarecum, iar războiul din Ucraina ne-a dublat frica pentru viitorul nostru și a ceea ce poate fi în viitor, fără a neglija, bineînțeles, și noutatea zilei, numită sugestiv „absorbțiile”. Ne-a rămas însă comunicarea, care ne-ar putea cumva salva, dacă nu fizic, măcar moral, intelectual, spiritual, ceea ce-mi pare un mare lucru. Iată de ce, ne-am gândit că discuția cu un filosof contemporan, mai ales care are și tangențe directe cu Academia de Științe a Moldovei, va fi mai mult decât oportună în aceste timpuri deloc simple pe care le parcurgem, încercând să credem că vom ieși cu bine.

 

Valeriu Capcelea, doctor habilitat în filosofie (2008), conferențiar universitar (1992) vine din satul Izvoare, r-nul Drochia (actualmente, r-nul Florești). Simbolică această localitate, care se pare că l-a determinat încă de pe atunci pe tânărul curios să prindă dragostea pentru înțelepciune, citind cărțile marilor filosofi. Astăzi, Valeriu Capcelea se consideră un om împlinit, deoarece a reușit să facă ca filosofia să aibă mai mulți adepți în spațiul românesc, să se răspândească printre cei ce doresc să fie oameni în înțelesul deplin al cuvântului. Astăzi, Valeriu Capcelea, cu ușurință poate să răspundă la eternele întrebări: cine este, cum este, de ce este, dar mai ales, pentru ce este și care îi este vocația, prin toate acestea putând să-și edifice propriul sens distinct de celelalte ființe.

 

Deși are un palmares destul de invidios, ca să mă exprim în termenii, pe cât de vechi, pe atât de actuali ai contextului - autor a circa 300 de lucrări științifice, inclusiv tezele de doctor și doctor habilitat în filosofie, dintre care, 45 volume (17 monografii, 29 manuale pentru studenții instituțiilor de învățământ superior și un suport didactic pentru pedagogi), 14 broșuri, 160 articole științifice publicate în reviste de specialitate, în culegeri naționale și internaționale, 30 teze ale comunicărilor științifice, 5 lucrări în format electronic, 15 indicații metodice și materiale didactice, 9 teze, 1 raport științific, 8 programe analitice, 15 curriculum-uri universitare - dr.hab., conf. Valeriu Capcelea mărturisește că nu a prea fost răsfățat cu aprecieri pentru munca depusă și rezultatele obținute timp de 48 de ani de activitate în domeniul didactic și științific, dar nici nu crede că aceasta reprezintă vreun impediment care i-ar tăia din elanul de a cerceta și a face cunoscut publicului rezultatele sale. Dimpotrivă, ne sugerează să avem o gândire în spirit filosofic, ne vorbește despre lipsa unei gândiri sintetizate, dar și la ce dezastru ne poate aduce lipsa acesteia, în aceste condiții în care omenirea trece printr-o perioadă când fundamentele etice, morale ale existenței omenirii au fost profund zdruncinate și, posibil, alterate iremediabil. Deși universitatea unde activează nu a fost supusă absorbției, reprezentantul comunității universitare bălțene ne va expune punctul de vedere privind reforma universitară și cea din domeniul cercetării, dar și impactul acesteia, văzută din nordul republicii. Ne va vorbi cu generozitate, de asemenea,  despre Secția Nord a Academiei de Științe și care e rolul acesteia în consolidarea eforturilor cercetătorilor din nordul republicii, dar și despre rolul adevăratului intelectual.

Dialogul, între noi fie vorba, este motivat și de faptul că omul de știință în curând va marca un popas aniversar, mergând cu povara realizărilor și lucrului bine făcut către hotarul septuagenar.

 

A consemnat:

Eugenia Tofan,

AȘM

 

 

 

Stimate Domnule Profesor, Valeriu Capcelea, pentru că este primul nostru interviu, m-am gândit să-l încep de la izvoare. Și, după câte am reușit să mă documentez, Dvs veniți, și la propriu și la figurat, de la izvoare. De la Izvoarele Floreștilor, ca loc geografic și de la izvoarele filosofiilor, ca să subliniez  domeniul căruia v-ați dedicat cariera profesională. Cine este astăzi, acum prof. Valeriu Capcelea?

 

-Aveți dreptate. Într-adevăr, vin din satul Izvoare raionul Drochia (actualmente, raionul Florești), unde m-am născut la 6 octombrie 1952. Izvoarele este un sat pitoresc care are 13 izvoare din care curge o apă cristalină, de la care provine denumirea satului, cu văi, coline și cu un deal mare (munte) numit Țiglău (253,9 m) cu hârtoape și râul Căinar, în care ne scăldam cu fratele Arcadie și prindeam pește cu mâna cel puțin 4 luni în an, multe ore în șir.

Din clasa întâi, de când am început a citi, am simțit gustul lecturii și am lecturat cu mult nesaț tot ce era în biblioteca satului Izvoare. Prin anul 2000, la ceremonia dării în exploatare a complexului izvoarelor din sat, bibliotecara Zinaida Răileanu mărturisea că eu am citit pe vremea ceea toate cărțile din bibliotecă. De obicei, citeam urcându-mă pe cuptor la lampa cu gaz lampant câte 6 ore pe zi. Citind am dat și de unele cărți care se refereau la viețile marilor filosofi și treptat am început a prinde dragostea spre înțelepciune (așa se traduce din vechea greacă filosofa), ca ulterior să încep a filosofa privind noaptea la cerul înstelat, gândindu-mă la alte lumi, la spațiul și timpul infinit, la o altă viață care va urma după aceasta.

Astăzi, Valeriu Capcelea poate fi considerat un om împlinit în domeniul filosofiei, deoarece am reușit să fac ca filosofia să aibă mai mulți adepți în spațiul românesc, să se răspândească printre cei ce doresc să fie oameni în înțelesul deplin al cuvântului, ceea ce presupune ca ei să-și dea un răspuns la întrebările: „Cine sunt?”, „De ce sunt?”, „Cum sunt?” și, mai ales, „Pentru ce sunt?”, „Unde?”, „Când?”, „Care este vocația mea?”, prin care pot să-și edifice propriul sens distinct de celelalte ființe existente pe Pământ.

Aceste rezultate au fost obținute și datorită influenței benefice și ajutorului acordat de doctorul în științe filosofice Nicolae Cojocaru, stabilit actualmente în Germania, care a avut răbdarea de a citi primele mele „opere” filosofice, de a da sfaturi vizavi de conținutul lor, de a mă însufleți ca să pot continua urcușul spre lumea cunoștințelor filosofice. Totodată, vreau să remarc și contribuția deosebită a doctorului habilitat, profesorului universitar Vasile Țapoc de la USM, care mi-a ghidat activitatea mea științifică, fiind recenzent științific la majoritatea lucrărilor publicate. Din păcate, de un an de zile profesorul V. Țapoc nu mai este printre noi și îi zic: „Dumnezeu să te odihnească în pace Domnule Profesor”.

De multe ori, când fac cunoștință cu cineva și mă prezint, mulți interlocutori spun că mă cunosc după manualele și cărțile citite, că ei au învățat filosofia din manualele mele. Colegul meu de facultate, doctorul habilitat în istorie Ion Șișcanu, fostul rector și fondator al Universității „B.P. Hașdeu” din Cahul, mi-a povestit că a întrebat de colegii de la Universitatea „Dunărea de jos” din Galați ce manuale de filosofie ar recomanda ei pentru studenții de la Cahul și mare i-a fost mirarea, când i s-a răspuns că ar fi cazul să apeleze la manualul lui Valeriu Capcelea din Republica Moldova, deoarece ei îl recomandă studenților gălățeni.

Vreau să menționez că acest obiectiv de a răspândi filosofia în spațiul autohton ar fi fost imposibil fără contribuția dezinteresată a directorul editurii „Arc”, dl Iurie Bârsa, cu concursul căruia am publicat 15 cărți, care mi-a zis că vrea să contribuie la răspândirea filosofiei în spațiul românesc fără să urmărească anumite  câștiguri financiare.

Totodată, mă bucur că în ultimii ani am reușit să conving Editura „Universul Juridic” de la București, în persoana președintelui acestei prestigioase edituri, Nicolae Cîrstea, să publice opt lucrări ale mele, care își aduc contribuția la răspândirea filosofiei, filosofiei sociale, eticii, deontologiei juridice în întreg spațiul românesc.

Aș vrea să remarc încă un lucru. Dumneavoastră mă numiți profesor ca și alți interlocutori din RM și România, dar eu le spun tuturor că nu sunt profesor universitar, ci conferențiar universitar. Toți sunt mirați de faptul că la realizările obținute nu sunt profesor cu acte în regulă. În opinia mea, prea rigide sunt cerințele ANACEC privind conferirea gradului didactic de profesor – să ai doi discipoli care au susținut teza de doctor în situația în care conducătorul este doctor habilitat și un anumit număr de lucrări didactice publicate. Consider că cerința vizavi de pregătirea unor doctori este exagerată și nejustificată, în principiu.

 

Locul de unde veniți, în care V-ați născut, Izvoare, poartă cumva o amprentă în educația și formarea Dvs, pentru ca astăzi să putem vorbi despre Dvs ca despre un reprezentant notoriu al şcolii filosofice din republică?

 

-Este evident că locul unde s-a născut un om lasă o amprentă asupra existenței lui, asupra felului de a fi, a mentalității, înțelegerii lumii etc. Poate că acest loc a influențat alegerea mea de a mă îndrepta spre științele socio-umanistice, istorie și filosofie, de a mă ocupa de studierea societății, problemelor cu care se confruntă societatea în ultimele decenii. Plus la aceasta, în opinia mea, o influență mare au avut-o unchii mei, Efrim care a absolvit Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași, Facultatea de Drept, dar despre care am auzit numai din spusele tatălui Macarie, pentru că, în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, a fost deportat în Siberia și a murit peste câteva luni în GULAG și Simion, fost director de școală la Izvoarele și Scăieni, între 1933 și 1944, cu mici întreruperi, când a participat la războiul al doilea mondial. Unchiul Simion, fiind un enciclopedist, a reușit să-mi cultive dragostea de istorie și filosofie și să mă repună pe făgașul obiectivității tratării problemelor istoriei sociale, pe motiv că studiile la facultatea de istorie erau îndreptate în mod tendențios spre a falsifica istoria neamului românesc. 

 

Cum ați ajuns la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi (USARB), după ce ați avut o activitate destul de îndelungată la Chișinău. De obicei, se întâmplă invers? Ce V-a atras? Care a fost întâmplarea vieții?

 

-Încă de pe băncile facultății am avut intenția să mă ocup de cercetarea științifică și aveam posibilitatea să rămân la facultate, dar caracterul meu care nu admitea falsul, lipsa propriei viziuni și supunerea oarbă în fața autorităților de la Facultatea de Istorie a făcut să abandonez această opțiune ca să fiu îndreptat la lucru în școala medie din satul Geamăna, raionul Anenii Noi. După trei ani de lucru, când a expirat termenul obligatoriu de muncă în această instituție școlară, am încercat să mă angajez la Chișinău și la Soroca, dar m-am reîntors la Geamăna. În vara lui 1978 am hotărât să-mi încerc norocul la Institutul Pedagogic de Stat din Bălți. Am fost primit în audiență de rectorul Boris Coroliuc, care m-a ascultat atent și mi-a zis că locuri vacante la istorie nu are, dar la filosofie poate să mă angajeze în calitate de asistent. Mare mi-a fost bucuria să mă reîntâlnesc cu filosofia pe care o iubeam din copilărie. A fost foarte dificil să mă afirm în calitate de lector care preda filosofia, am depus o muncă titanică, am muncit mult urmând doctorantura, am susținut tezele de doctor în filosofie și doctor habilitat în filosofie. Vreau să-i mulțumesc și pe această cale Domnului Boros Coroliuc că mi-a oferit această posibilitate ca să devin filosof, care, sper că s-a transformat în realitate. Din păcate, nici el nu mai este printre noi.

 

În 2014 ați fost secretar științific al Filialei Bălți a AȘM, deschisă în anul 2006 în baza și cu aportul USARB, acum sunteți șeful Secției/Filialei Nord a Academiei de Științe a Moldovei. În ce condiții activează actualmente filiala sau secția, ce ține de competențele ei și în ce constă colaborarea propriu-zisă, mai ales, după reforma în știință din 2018?

 

-În anul 2014, după ce am lucrat 35 de ani la USARB și un an la Universitatea de Studii Europene din Moldova la Chișinău, domnul academician Gheorghe Duca, președintele Academiei de Științe din Moldova, mi-a propus să fiu angajat în calitate de secretar științific la Filiala Bălți a AȘM, pentru a fortifica activitatea acestei instituții. Sper că încrederea acad. Duca s-a materializat din plin, pentru că această entitate științifică a devenit vizibilă nu numai în arealul de nord a Republicii Moldova, dar și în Republica Moldova, România, Ucraina și alte țări.

 

Să mai detaliem un pic acest subiect. În ce măsură această secție joacă un rol de consolidare a eforturilor cercetătorilor din nordul republicii, pentru că îmi amintesc, încă la începuturi, cât optimism și așteptări s-a investit în edificarea acestei entități. Academia de Științe anunța cu mândrie despre efortul care a avut o finalitate frumoasă.

 

-Evident, noi ne străduim să consolidăm aceste eforturi. În cei nouă ani de activitate la Filiala/Secția Nord a AȘM am organizat anual Conferințe Științifice Naționale cu participare Internațională, unde savanții au posibilitatea de a prezenta, dezbate şi disemina informaţiile din domeniile: tehnică, tehnologii inovaționale și transfer tehnologic, dezvoltare regională, științe ale naturii, ecologice și agricole, științe socio-umane, științe ale educației și arte, economie și drept pentru a cunoaşte preocupările şi realizările cadrelor științifice și rezidenților Incubatoarelor de inovare și Parcurilor Științifico-tehnologice din arealul de nord al Republicii Moldova, Zonei Economice Libere Bălți, Agenției de Dezvoltare Regională Nord în domeniul tematicii abordate, iniţierea de noi contacte între specialişti, instituţii din ţara şi de peste hotare, crearea de parteneriate, stimularea creativităţii cercetătorilor științifici, identificarea şi utilizarea de noi tehnici și tehnologii inovaționale, abordarea unor proiecte şi participări la programe de instruire și consultanță științifică europene.

Plus la aceasta, au fost publicate și două culegeri de articole științifice, în care au fost abordate cele mai stringente probleme ale Nordului Republicii Moldova. Totodată, acordăm suportul metodologic și metodic necesar savanților din regiune la elaborarea unor proiecte de inovare și transfer tehnologic și a proiectelor de cercetare.

 

Apropo, ca persoană care coordonați o structură de educație și cercetare, ce părere aveți despre procesul de reorganizare și modernizare a sistemului de învățământ superior din Republica Moldova, anunțat de către Ministerul Educației și Cercetării zilele acestea, mai exact, la 27 iunie 2022?

 

-Opinia mea este una dialectică. Vizavi de absorbția unor instituții superioare de învățământ, sunt în mare măsură de acord cu aceste intenții, dar trecerea la universități a institutelor de cercetare care au făcut parte până în 2018 din Academia de Științe a Moldovei este, după mine, o măsură care va avea un efect nociv asupra dezvoltării științei. Consider că aceste instituții trebuie să se întoarcă la Academie. Evident, se cere, în mod imperativ, de a crea un nou concept și o altă structură a AȘM, pentru că numai în acest caz aceste instituții și cercetătorii științifici din cadrul lor vor putea să supraviețuiască și să contribuie la dezvoltarea științei. La noi se speculează cu ideea că în apus știința se face în universității. În anul 2003, când am fost în SUA, am vizitat patru universității și m-am convins de aceasta, dar la noi cadrele universitare nu se ocupă cu mare ardoare de știință. Prin urmare, situația e alta. Experiența mea de editor a șapte culegeri de materiale ale conferințelor științifice, organizate de Secția Nord a AȘM, denotă că 75% din participanți sunt de la instituțiile științifice subordonate cândva AȘM, iar cadrele universitare de la USARB și alte școli superioare nu prea vor să participe la aceste manifestări științifice. Prin urmare, opinia mea este de a reîntoarce instituțiile științifice la AȘM reformată și, totodată, a face tot posibilul de a păstra ca o entitate aparte Universitatea Agrară de Stat din Moldova, care este cea mai veche instituție superioară din țara noastră.

 

În anul 2020, aproape cu o lună înainte de a cunoaște urgiile pandemiei de covid-19, ați lansat la Academie lucrarea „Filosofia socială: curs universitar”, iar anul următor, 2021, ați veniți cu volumul „Configurarea intelectualităţii în societatea contemporană”. Prolifică această perioadă pentru Dvs. Sunteți motivat de ceva anume în scrierea acestor lucrări? Și de unde aveți această „scriitura bună”, ca să fac uz de o apreciere a directorului ICR, Chișinău, dl Valeriu Matei? Și care e, totuși, configurarea intelectualităţii în societatea contemporană?

 

-În primul rând, vreau să reiterez mulțumirile exprimate profesorului universitar, doctorului habilitat în filosofie Vasile Țapoc, pentru faptul că m-a convins să mă apuc de studiul acestei probleme spinoase și destul de controversate, precum este cea a intelectualității, locului și rolul ei în viața socială. Intelectualitatea, în opinia mea, reprezintă în sine subiectul viitorului în prezent. Ea scoate la iveală semnele viitorului în trecut, formează opinia publică și poartă măsura proprie a responsabilității pentru transformările ce au loc în societate, în general, și în diverse sfere ale vieții sociale, în mod special. A fi intelectual înseamnă a avea principii, stil și caracter. Adevărata putere a intelectualului este cea a cuvântului, a discursului, care poate fi un discurs critic (contestatar/avangardist/revoluționar) la adresa autorității instituite, sau unul legitimator, apărător al ordinii existente.

În societatea post-modernă de tip democratic, mai vechiul ermetism al intelectualului este serios concurat de valoarea civismului, astfel încât intelectualul este, prin definiție, un om al cetății, producător sau consumator de ideologii, iar identitatea lui socială se structurează în funcție de capacitatea de a influența în mod semnificativ jocurile politice naționale.

Credem că intelectualii sunt agenți ai schimbării, în special, în acele părți ale lumii în care comportamentul nedrept este normă, precum este Republica Moldova. Astfel, intelectualii aduc contribuții eficiente la îmbunătățirea societății în moduri semnificative. Adevăratul intelectual se remarcă prin angajamentul său în serviciul societății în domeniile producției de sens prin autonomia gândirii, în raport cu puterea consacrată și, de asemenea, în raport cu clanurile și luptele lor.

 

Să vorbim un pic și despre alte bucurii editoriale, dar și ce stă în spatele acestor bucurii?

 

-Pot să vă comunic că în ultimii doi ani am publicat câteva lucrări, care au avut un impact benefic asupra iubitorilor de înțelepciune de pe ambele maluri ale Prutului. În anul 2020 am publicat la București, la Editură „Pro Universitaria”, lucrarea Tractat de filosofie ce reprezintă o sinteză a tezaurului acumulat de milenii în gândirea filosofică mondială și națională, care a avut nu numai o destinație didactică, informativă, dar și una integrativă, având scopul de a îngloba și familiariza și ideile, concepțiile și teoriile filosofice un cerc cât mai mare de oameni, ce pot să se atașeze la valorile inestimabile ale filosofiei. Sarcina mea dintotdeauna a fost în cele 10 cursuri de filosofie tipărite, de a trata în așa fel filosofia încât cititorul să înțeleagă ideile și concepțiile ei, să-l atrag pe cititor spre filosofie, pentru că, de cele mai multe ori, autorii prin cursurile lor și felul de a expune materialul îi fac pe cei ce încearcă să pătrundă în esență să renunțe la aceasta. A urmat, în 2022, lucrarea Etica și comportamentul civilizat, ediția a doua,  care a fost scrisă la solicitarea aceleiași edituri „Pro Universitaria”, deoarece a sporit în spațiul românesc interesul față de moralitate, etică și un comportament uman civilizat. Spre sfârșitul anului 2021 am reușit să public lucrarea Configurarea intelectualității în societatea contemporană și recent, la începutul lui iulie curent a apărut la aceeași Editură Pro Universitaria, monografia Intelectualitatea: esența, tipologia, locul și rolul ei în societatea post-modernă, care sper să fie lansată la începutul lui octombrie 2022, la Academia de Științe a Moldovei, unde vor fi invitați intelectuali de marcă din Republica Moldova ca să discutăm despre sarcinile și destinele intelectualității autohtone. Prin această monografie și cele două anterioare publicate la noi în țară, sper că am reușit să elucidez esența acestui grup social, care a avut și are o influență decisivă asupra dezvoltării sociale.

În anii 2021 și 2022 am hotărât să mă întorc la izvoarele mele la propriu și figurat. Sunt totuși nu numai filosof, dar și istoric (din păcate sau din fericire, nu am fost admis la specialitatea filosofie în anul 1969, când a fost prima și ultima admitere la această specialitate în Moldova Sovietică, pentru că eram prea tânăr (16 ani), nu terminasem școala medie cu medalie de aur și nu aveam stagiu de muncă. De aceea, am fost nevoit să accept a-mi încerca norocul la specialitatea istorie pe care am absolvit-o în 1974. Fiind istoric, am hotărât împreună cu încă doi reprezentanți ai marii familii Capcelea – Victor (doctor în geografie) și Grigore (doctor în psihologie) să elaborăm după trei ani de muncă asiduă două monografii de suflet – Comuna Izvoare (Florești): istorie și actualitate (2021) și De neamul Capceleștilor (studiu genealogic cu elemente interculturale) (2022), care mi-au adus o mare satisfacție pentru că am reușit să dăm un răspuns concludent la întrebările sacramentale pentru orice om: „Cine suntem?”, „De unde venim?” Și „Încotro mergem?” În acest sens, chiar dacă nu voi reuși să public alte lucrări, aceste două cărți, în opinia mea, pot fi considerate o mare reușită a triumviratului academic Capcelea, după cum ne numește istoricul și enciclopedistul autohton Ion Valer Xenofontov.

 

Gândirea în spirit filosofic a generat cumva venirea și a unui timp al sintezelor? Pentru că din câte reușim să observăm lucrările Dvs vin ca o etapă, ca un bilanț, de unde sau de la care trebuie să se producă viitoarele salturi.

 

-Într-adevăr, primele decenii ale noului mileniu este un timp în care sunt necesare sintezele ce pot să continue facă ca să funcționeze principiul continuității în dezvoltare a societății umane, ca să putem asigura existența de mai departe a civilizației umane. Fără o gândire sintetizatoare va fi imposibil de a intui dezvoltarea de mai departe a omenirii, riscurile și pericolele care pot să pună sub semnul întrebării existența de mai departe a umanității.

 

Dle profesor, în opinia Dvs, noi, cei din societatea ultra-post-modernă, dăm vreun semn că timpul de sinteze a venit și pentru noi? Și cât de mult ne gândim la viitor de pe pozițiile unui prezent care este așa cum este, fracturat, dezbinat, marcat de tot felul de crize, lipsit de moral, valori…?

 

-Mulți savanți și filosofi înțeleg acest deziderat al societății post-moderne și încearcă prin lucrările și luările de poziție să contracareze pericolele care amenință existența omenirii, dar cu regret, mulți savanți și intelectuali de marcă din diferite țări, mai ales din Rusia, susțin de la 2008 încoace războaie de cotropire declanșate asupra Georgiei și Ucrainei, sprijinind în mod tacit regimul totalitar a lui Putin. Ei nu critică aceste acțiuni criminale împotriva vecinilor săi. Astfel, cu concursul intelectualității ruse, această țară s-a transformat într-un stat terorist care utilizează politicile națiste din Germania din ’30-40 a secolului trecut.

 

Unde ne poate duce absența unor gândiri sintetizatoare?

 

-Lipsa unei gândiri sintetizatoare ne poate aduce la dezastru în aceste condiții în care omenirea trece printr-o perioadă când fundamentele etice/morale ale existenței omenirii au fost profund zdruncinate și, posibil, alterate iremediabil. Prin urmare, timpul în care trăim ne obligă să revenim la fundamentele create de înaintașii noștri timp de milenii, pierdute în această criză profundă pe care o traversează societatea pentru a rezolva cele mai stringente probleme: atât războaiele, problemele energetice, alimentarea, ocrotirea mediului înconjurător, cât și cele vizând conduita față de semeni.

 

De fapt, care este rolul filosofiei în parcursul acestui destin tumultuos al nostru, în aceste timpuri grele, în aceste torente verbale actuale, luat, bineînțeles, și în raport cu sociologia?

-Filosofia dintotdeauna a fost și rămâne o artă, o știinţă, o atitudine în faţa vieţii, care presupune a întâmpina viaţa cu ochii larg deschişi, ce ne îndeamnă să investigăm marile mistere, să privim Universul şi ne punem întrebări legate nu numai de el, ci și față de noi înşine, de fiinţa umană, în general. Filosofia nu este doar o relicvă a unor epoci trecute, pe care ar trebui fie să o eliminăm, fie să o înlocuim cu altceva. Ea constituie o modalitate de a suplini nevoia pentru o „mentenanță intelectuală” și are sarcina de a deveni un instrument de educație pentru oameni maturi/adulți. Un alt scop al filosofiei constă în a înțelege cum stau anume lucrurile, în cel mai larg sens posibil al termenului.

 

Dar care este rolul universitarilor, Academiei de Științe în domeniul științelor sociale, umanistice? Aveți impresia că în unele cazuri se uită de acestea, de parcă nu se mai văd, nu se mai aud, parcă au apărut alte structuri, entități  care au preluat acest rol de a explica lumea în care trăim?

 

-Din momentul apariției lor, în sec. al XIII-lea, universitățile (Bologna, Paris, Oxford etc.) reprezentau comunități sau corporații legal recunoscute care s-au transformat în „agenți ai schimbării”. Această misiune a universităților se materializa în pofida faptului că în epocă dată ele se străduiau, în fel și chip, să reproducă conservatismul universitar corporativ, religios sau academic. În primul rând, importanța Universităților și a Academiilor de Științe care au apărut cu vreo trei-patru sute de ani mai târziu, în viața socială, de la începuturi și până în prezent, constă în producția unor stiluri de gândire noi, realizări tehnice și practici politice novatoare, însă acest rol se realiza cu tempouri destul de lente. Totodată, rolul universităților nu constă, în exclusivitate, în instruirea tineretului în cadrul unor sau altor facultăți, dar, mai ales, prin aceea ca profesorii universitari fiind savanți, gânditori, cei care constituie și fac parte dint-un strat social specific – intelectualitatea, lăsă o urmă enormă în mințile studenților. Aceasta se realizează nu numai în mod direct, dar și prin crearea unei atmosfere intelectuale, care formează stiluri noi de gândire, care demonstrează necesitatea transformărilor sociale.

 

În această perioadă de grandocrație care este datoria filosofului? Ce face? Rămâne cu dorința iubirii față de știință sau trebuie să mai iasă la oameni, în fața lumii, societății…?

 

-Fiind întrebat care este sarcina filosofiei, eu le răspund interlocutorilor mei că filosofii încă din antichitate și până în prezent nu trebuie să tindă a schimba lumea, dar trebuie să cugete, să creeze concepții și teorii prin care ar dezvălui esența lumii, a interpreta diferite fenomene sociale și a propune diferite soluții de rezolvare a lor. Adică, eu nu împărtășesc ideea expusă de marele filosof al antichității Platon, că în fruntea statelor trebuie să fie filosofii, care în ultimele cărți ale Republicii scria „dacă filosofii nu ajung regi ai statelor și nici cei care sunt numiți acum regi și conducători nu devin filosofi adevărați sau buni, nu există nicio scăpare, cel puțin temporară, de rău nici pentru state, nici pentru neamul omenesc”. Totodată, consider că aceste afirmații ale lui Platon sunt destul de actuale, mai ales pentru țara noastră ieșită din sistemul totalitarist, care a purces pe calea democrației și integrării europene, în sensul că politicienii care tind să ajungă la putere trebuie să cunoască filosofia, să ia în calcul, în activitatea lor, ideile și concepțiile create timp de secole și milenii.

Prin urmare, eu sunt de părerea că schimbările sociale țin de activitatea politicienilor. Totodată, de faptul cum, ce teorii vor fi puse la baza acestor transformări nu mai ține de filosofi. În același timp, dacă mă întrebați dacă există soluții pentru a rezolva unele probleme sociale concrete, eu zic că o soluție concretă oferită de filosofi deseori nu există, dar dacă vom studia minuțios moștenirea filosofică de veacuri putem găsi asemenea soluții.

 

Cine vine să continue ideile școlii științifice filosofice, fondate de Dvs? Și ce a mai rămas valabil din școlile marilor gânditori?

 

-Este greșit să spunem că am înființat vreo școală filosofică. Poate am încercat să fondez o direcție inedită a filosofiei sociale ce ține de interpretarea problemelor cu care se confruntă țara noastră în ultimele 3 decenii de independență statală de la 1991 încoace. Prin lucrările Tranziția moldovenească: fazele, elementele structurale, dimensiunile, paradoxurile, eșecurile și avatarurile ei, Etica în fața provocărilor societății post-moderne, Intelectualitatea: esența, tipologia, locul și rolul ei în existența socială, Configurarea intelectualității în societatea contemporană și Intelectualitatea: esența, tipologia, locul și rolul ei în societatea post-modernă, am încercat să filosofez asupra problemelor cu care se confruntă societatea mileniului trei și să identific anumite soluții pentru rezolvarea unor probleme stringente ale contemporaneității în general și ale spațiului românesc, mai ales, cel din stânga Prutului, în mod special. Totodată, am încercat să transmit aceste concepții doctoranzilor mei, dar, din păcate, din patru doctoranzi numai unul a susținut teza de doctor în filosofie, iar încă doi muncesc asupra definitivării lucrărilor care au ca tematică filosofia socială.

 

Aveți un palmares destul de invidios, ca să mă exprim în termenii, pe cât de vechi, pe atât de actuali ai contextului, 46 de cărți, 17 monografii și 29 de manuale, sute de publicații științifice... Câte din aceste lucrări se regăsesc pe pupitrele aulelor instituţiilor de învăţământ superior ca un gest de normalitate, nu ca excepție?

 

-Cu siguranță, majoritatea dintre ele se regăsesc pe pupitrele aulelor și în bibliotecile atât din Republica Moldova, cât și din România. Îmi aduc aminte de anul 2000, când fostul rector al USARB, Nicolaie Filip le-a demonstrat cadrelor didactice de la universitate cartea mea de filozofie, editată în anul 1998, care într-un an de studiu era cu coperta ștearsă și paginile zdrențuite în urma lecturii studenților. Sunt convins că, cărțile mele de filosofie, filosofie socială. etică, deontologie juridică și cercetare științifică și monografiile elaborate sunt citite nu numai de studenți și doctoranzi, dar și de publicul larg, care vrea să se familiarizeze cu tezaurul acumulat de milenii în gândirea filosofică mondială.

 

Dle profesor, pentru merite deosebite în cercetarea științifică, management eficient și promovarea imaginii științei pe plan național și internațional, Academia de Științe a Moldovei V-a conferit Medalia „Nicolae Milescu Spătaru”, care este  una din cele șase distincții importante ale AȘM. Cu ce alte distincții ați fost menționat pentru activitatea Dvs, dacă ați fost, și care e sentimentul acestor aprecieri?

 

-Trebuie să recunosc că nu am fost răsfățat cu aprecieri pentru munca depusă și rezultatele obținute timp de 48 de ani de activitate în domeniul didactic și științific, dar nu cred că aceasta reprezintă vreun impediment care mi-ar tăia din elanul de a cerceta și a face cunoscut publicului rezultatele obținute. În afară de Medalia „Nicolae Milescu Spătaru”, decernată de AȘM, mi-a fost înmânată Diploma Ministerului Educaţiei în legătură cu aniversarea a 65-a a fondării Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, în 2010.

 

Ați fost modest în răspuns, de aceea, aș dori să mai specificăm câteva aspecte privind impactul aprecierii, care ar fi cumva și motivantă. Dumneavoastră, ca un specialist de marcă al științelor filosofiei, ați putea să ne răspundeți cel mai argumentat la această întrebare. De unde vine necesitatea de apreciere? De ce oamenii, în majoritatea lor, vor să fie apreciați? Și ce părere aveți despre mulți alți oameni, personalități, care muncesc în modestia lor ani de zile și care nu cară cu ei neapărat această povară sau n-au criza acestei recunoașteri?

 

-Necesitatea de apreciere este una firească pentru ființa umană, pe motiv că de ea depinde, în mare măsură, motivația pentru a face/crea ceva. În opinia mea, aprecierea altora ne învață să ne evaluăm și dacă nu o primim când avem nevoie de ea, vom fi în căutarea ei cu un efort continuu de a umple un gol, uneori toată viața, fără să reușim, din păcate, să-l materializăm. Este evident faptul că oamenii au nevoie de confirmări din partea altora pentru ca aceasta îi validează ca ființe sociale și îi ajuta să găsească locul într-o lume în care nu trăim singuri. Dar, este important să trasăm o limită certă între dorința, bucuria de a obține aprecieri și necesitatea, dependența de acestea. În această ordine de idei, vreau să mă refer succint și la invidie (ce este, deseori o trăsătură de caracter a multor consângeni), care după DEX este sentimentul egoist de părere de rău, de necaz, de ciudă, provocat de succesele sau de situația bună a altuia: Din păcate, de multe ori m-am confruntat cu invidia, care reprezintă unul din cele șapte păcate capitale conform Catehizmului Bisericii Catolice, din partea unor colegi de breaslă. Într-o discuție cu unul dintre ei a fost exprimată opinia că lucrarea dată ar fi fost mai bună dacă….. Eu i-am răspuns franc, dacă știi care sunt neajunsurile atunci de ce nu scrii o lucrare mai bună decât a mea. El a început a se justifica că nu are timp, mijloace etc., etc.

 

Cum V-ați împrietenit cu Ambasadorul Poloniei în Republica Moldova, E.S. Bartolomei Zdaniuc? În ce relații sunteți acum cu diplomatul polon, care a fost destul de prezent în viața universitară academică de la noi?

 

-Excelența Sa a fost o lună de zile într-un stagiu de documentare la USARB, în cadrul programului Uniunii Europene Acțiunea Erasmus Mundus în 2014, ulterior a mai venit la Bălți, prin 2016, iar în 2017 mi-a comunicat că a fost numit în calitate de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Polone la Chișinău. Chiar de la prima noastră întâlnire, în 2014, am stabilit relații de prietenie care s-au păstrat până în prezent. Ce-i drept, pandemia de Covid-19 și războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei au făcut ca, contactele noastre să fie mai rare, dar ele se păstrează. Spre exemplu, Excelența Sa a fost, la 12 iunie 2021, la lansarea cărții Comuna Izvoare (Florești): istorie și actualitate (2021) în Casa de cultură a comunei Izvoare din raionul Florești, unde a ținut o alocuțiune despre importanța unor astfel de cercetări pentru posteritate. Ulterior, la 27 august 2021, am fost invitatul Excelenței Sale la întâlnirea organizată de Ambasada Republicii Polonia cu președintele Poloniei Andjei Duda.

Vreau să mulțumesc Excelenței Sale pentru aprecierea umilei mele persoane în timpul lansării cărții: Filosofie socială: curs universitar ce a avut loc la 13 februarie 2020 și să remarc că am încercat să-i fiu de folos în investigațiile sale vizavi de Republica Moldova în perioada tranziției, să-i dau sfaturi cum să trateze unele sau alte probleme controversate ale acestui proces de trecere a țării noastre de la totalitarism spre democrație și statul de drept, care s-au soldat cu susținerea tezei de doctor habilitat în științe politice. Aș vrea să mai remarc încă un prieten al meu, Excelența Sa Petrișor Ionel Dumitrescu, Consul General al României la Bălți, doctorul în științe sociale, cu care am făcut cunoștință în satul Izvoare la 15 septembrie 2019, în cadrul Festivalului tradițional consacrat celebrei folcloriste române Tatiana Gălușcă, originară din Comuna Izvoare. Din prima clipă de discuție am stabilit relații amicale care se păstrează până în prezent, materializându-se prin diverse acțiuni și fapte. Spre exemplu, eu am fost cel ce a redactat, din punct de vedere științific, cele două lucrări scrise de Dumnealui, consacrate fenomenului emigrației române, care sper că vor vedea, în sfârșit, lumina tiparului. Totodată, Domnul Dumitrescu a sponsorizat în anul 2019 apariția la Editura Pro Universitaria din București a lucrării Filosofia socială: curs universitar și a fost unul din referenții științifici al lucrării apărute recent la București Intelectualitatea: esența, tipologia, locul și rolul ei în societatea post-modernă, care a citit-o dintr-o suflare într-un week-end și a venit cu anumite observații și doleanțe care au contribuit la îmbunătățirea conținutului acestei lucrări. În prezent colaborăm pentru a materializa un obiectiv destul de important – înfrățirea municipiului Bălți cu municipiul Iași, care sper să se realizeze în acest an.

 

Vă bate la ușă o aniversare frumoasă. Deși e tomnatică, Dvs reușiți să aduceți primăvara prin scrieri, prin prezență, prin tot ce faceți. Mulțumirile vor începe să curgă în curând pentru Dvs. Dar cui ați avea dumneavoastră de spus acel irepetabil „Mulțumesc”?

 

-Evident că trebuie să le mulțumesc, în primul rând, părinților Macarie și Maria, fratelui Arcadie și surorii Ludmila, dar și familiei mele - soției Nadejda, fiicei Daniela și fiului Iulian, care spre marele regret, nu mai este printre noi, nepoatelor Seline, Vanessa și Mădălina și neapăratt continuatorului dinastiei Capcelea, nepotului Bogdan, care m-au susținut/răbdat ca să mă pot ocupa de filosofare.

 

Un gând de final pentru universitarii crengieni, pentru mediul academic, dar și pentru cei care ne-au urmărit.

 

-Pot și trebuie să le doresc tuturor multă sănătate și pace în aceste timpuri destul de dificile, când mersul natural al vieții sociale este pus sub semnul întrebării și devine actuală expresia lui Hamlet: „A fi sau nu a fi? Aceasta-i întrebarea!”

 

Vă mulțumesc.

 

Vă mulțumesc și eu.

 

 

 

 

 

Categorie: