Interviu cu Boris Boincean: Agricultura durabilă nu este o opțiune, ci o necesitate

Agricultura Republicii Moldova se află într-un punct de cotitură. Dependența excesivă de inputurile chimice, criza sistemică a solurilor și schimbările climatice impun o regândire profundă a modului în care ne raportăm la producția agricolă. Ecologizarea și biologizarea agriculturii nu mai sunt doar opțiuni, ci necesități stringente pentru un viitor durabil. În acest context, știința agrară joacă un rol esențial în identificarea soluțiilor care pot asigura un echilibru între productivitate și protejarea ecosistemelor.

Despre aceste provocări și direcțiile necesare pentru transformarea agriculturii am discutăt cu domnul Boris BOINCEAN, doctor habilitat în științe agricole, profesor cercetător, membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei.

Domnule Boincean, deseori menționați că solul este un organism viu. Care sunt principalele caracteristici ale unui sol sănătos și cum putem evalua starea actuală a solurilor din Republica Moldova?

Acest lucru este foarte important și trebuie menționat, deoarece chiar și azi solul este văzut ca un substrat, pentru ancorarea plantelor și servește ca substrat în care este necesar de adăugat apă și elemente minerale pentru obținerea recoltei de culturi. Este o abordare simplistă, care a dus la multe consecințe negative. În realitate, solul este un organism viu, iar de vitalitatea solului depinde nu doar producția, dar și un șir de servicii ecosistemice și sociale acordate de sol. Printre ele menționăm așa servicii ca: filtrarea apei și asigurarea oamenilor cu apă potabilă de calitatea înaltă; creșterea produselor agricole de calitate înaltă benefice pentru sănătatea oamenilor; reducerea efectului de încălzire globală datorită absorbției dioxidului de carbon din atmosferă prin intermediul fotosintezei și sechestrării carbonului în sol în formă de materie organică a solului; polenizarea culturilor de insecte benefice, inclusiv de albine ș.a.
Menționăm că în 10 grame de sol sănătos (o lingură de ospătărie) se conțin de 1,5 ori mai multe vietăți decât populația globului pământesc. Noi cunoaștem doar 7-8% din această diversitate, de aceea o neglijăm. Un sol sănătos poate fi evaluat după așa indicatori (proprietăți) ca: agrofizici, agrochimici și biologici. Indicatori agrofizici sunt: structura solului; densitatea aparentă (gradul de compactare); capacitatea de penetrare a apei; componența granulometrică (raportul dintre nisip, argilă și lut) ș.a. Indicatorii agrochimici sunt: conținutul de materie organică în sol; conținutul total, inclusiv formele mobile de N,P,K (azot, fosfor, potasiu), aciditatea solului (pH); conținutul de microelemente ș.a. Indicatorii biologici sunt: biomasa microbiană în sol; fermenți; vitamine; stimulatori de creștere; râme de ploaie ș.a.
Atenția principală în agricultură a fost acordată aplicării mijloacelor chimice (îngrășăminte minerale, pesticide și mijloacelor mecanice (arăturii cu plug cu cormană)), care au contribuit la reducerea conținutului de materie organică în sol, iar ca și consecință la compactarea lor agravarea proceselor de eroziune și secetă însoțite de creșterea dependenței de inputurile industriale și derivatele lor în formă de îngrășăminte minerale și pesticide împotriva „bolilor, dăunătorilor și buruienilor”. Solurile noastre au devenit bolnave în perioada industrializării agriculturii. Nu poate excesul de chimie și disturbanța mecanică a solului să compenseze lipsa asolamentului și a fertilizării organice a solului pentru restabilirea (regenerarea) fertilității solului.

În ce măsură agricultura intensivă și utilizarea excesivă a îngrășămintelor chimice afectează calitatea (sănătatea) solului și, implicit, gustul și aroma produselor agricole?

Agricultura intensivă practicată în Republica Moldova orientată spre majorarea nivelului de producție a fost și este bazată pe conceptul „revoluției verzi”. Conform autorului acestui concept ,amelioratorului de grâu de toamnă Borlaug din Mexic, de la Institutul Internațional de Grâu și Porumb, care a creat primele soiuri de grâu de toamnă cu talie joasă, cu potențial mai înalt de producție a grâului este suficient să asigurăm plantele cu nutriție minerală, să le protejăm de boli, dăunători și buruieni cu mijloace chimice, să le asigurăm cu apă prin irigare, folosind concomitent arătura cu plug cu cormană pentru a asigura creșterea necontenită a nivelului de producție. Așa a fost la început, prin anii 60 ai secolului trecut. După o perioadă de 20-25 ani, nivelul producției s-a stabilizat, iar ulterior a urmat scăderea nivelului de producție, inclusiv până la momentul actual. Desigur că acest fapt are loc din cauza secetelor mai frecvente din ultimele decenii, dar concomitent și scăderii calității (sănătății) solului.
Trebuie să recunoaștem că acest fapt se datorează și dominării îndelungate a teoriei nutriției minerale a plantelor elaborată  de renumitul savant chimist Iustus Libih, conform căreia pentru a menține și majora producția culturilor este necesară respectarea „legii restituirii”, adică a cantității de NPK (azot, fosfor și kaliu) extrase din sol cu producția necesită restituite cu NPK din îngrășăminte minerale.
Prof. Libih ca chimist de talie mondială era pasionat de rezultatele analizelor plantelor din laborator, dar puțin cunoștea realitatea din practica agricolă. După nenumărate întâlniri și vizite în câmp la fermieri, la sfârșitul vieții sale, dumnealui a înțeles că nu are dreptate publicând ultima sa carte „Legile gospodăriei raționale”,  în care afirmă că fără asolament cu trifoi (cultură tipică pentru țara sa de origine – Germania) și fără gunoi de grajd nu este posibilă o agricultură rațională. Din păcate „teoria nutriției minerale” a înlocuit prin neglijare totală teoria nutriției organice susținute de un alt savant german Tăier, care dominase timp de mai bine de două sute de ani, până la apariția teoriei lui Libih. Acum este stabilit că plantele folosesc atît nutriția minerală, cât și cea organică, adică plantele folosesc molecule de substanțe organice pentru nutriția lor. Acest subiect merită o discuție aparte.
Îngrășămintele minerale folosite separat pot majora nivelul de producție, dar nu pot restabili fertilitatea solului. Indicele integral al fertilității solului este materia organică a solului, care deseori se numește humus. Tot humusul din sol este materie organică, dar nu toată materia organică a solului este humus. Humusul este fracția cu cel mai înalt grad de transformare și stabilitate. Ponderea azotului în urma descompunerii materiei organice a solului este dominantă în formarea producției majorității culturilor. Concomitent, îngrășămintele minerale contribuie la descompunerea mai intensă a materiei organice a solului ,cea ce favorizează degradarea lor ulterioară. Formarea humusului în sol rămâne o taină a naturii, care urmează a fi descoperită pe viitor ca multe alte taine ale naturii, inclusiv problema apariției vieții pe Pământ.
Materia organică din sol, în afară de nutriția minerală în formă de NPK, microelemente, conține o sumedenie de compuși fiziologic activi, fermenți, vitamine ș.a., care influențează benefic asupra gustului și aromei produselor alimentare. Acest lucru nu se întâmplă în cazul nutriției minerale cu aplicarea doar a elementelor nutritive în formă de N,P,K din îngrășăminte minerale  și pesticide. Odată cu simplificarea agroecosistemelor, orientate la obținerea producției și profitului maxim cu aplicarea concomitentă a mijloacelor chimice de nutriție a plantelor și de combatere a „bolilor, dăunătorilor și buruienilor”, folosirea excesivă a arăturii cu plug cu cormană, s-a redus vitalitatea solului și, corespunzător, materia organică a solului, a scăzut brusc și calitatea producției crescute.

Referindu-ne la rolul materiei organice în fertilitatea solului, Vă rog să ne spuneți ce metode concrete pot fi aplicate pentru a menține și îmbunătăți conținutul de humus în solurile noastre?

Clasicii agronomiei accentuau întotdeauna necesitatea respectării legilor de bază ale agriculturii, orientate atât spre menținerea și majorarea nivelului de producție cât și spre restabilirea fertilității solului. Printre legile de bază ale agronomiei menționăm legea alternării culturilor (legea asolamentului) și legea restituirii argumentată de savantul englez de origine indiană Sir Albert Howard în cartea sa „Testamentul Agriculturii”, publicată în 1943 la Londra. În această carte autorul scria despre necesitatea restituirii nu doar a elementelor nutritive (conform teoriei nutriției minerale a d.Libih), ci și a energiei din materia organică a solului mineralizată pentru formarea roadei. De aici reiese necesitatea respectării asolamentelor cu o diversitate mai mare de culturi de bază și succesive (de acoperire), inclusiv cu includerea ierburilor leguminoase și graminee perene, care au contribuit la formarea solurilor de cernoziom. Or, cât de bună ar fi rotația culturilor ea nu poate acoperi de una singură pierderile de materie organică a solului, de aceea este necesar de introdus suplimentar diferite surse de resturi vegetale, composturi, gunoi de grajd ș.a. de rând cu reducerea disturbanței mecanice a solului, care intensifică procesele de mineralizare a materiei organice a solului. Desigur că respectarea asolamentului, în deosebi în condiții de stepă, cu secete frecvente, presupune și prezența unui carcase din fâșii de păduri, o rețea de iazuri pentru acumularea apei în partea de jos a reliefului, organizarea antierozională a terenului ș.a. Îmbinarea vităritului și fitotehniei este principială în vederea reciclării mai depline și profunde a nutrienților și energiei în cadrul fiecărei gospodării pentru reducerea folosirii inputurilor industriale. Asigurarea cu material semincer de proveniență autohtonă este o altă cerință obligatorie în condițiile schimbărilor climatice, în special în condițiile aridizării teritoriului. Prin respectarea întregului sistem de agricultură devine posibilă diminuarea și adaptarea la provocările cu care se confruntă agricultura la moment și pe viitor, de a regenera solul, adică de a regenera procesele echilibrate de sinteză – descompunere a materiei organice a solului.

Există practici tradiționale de agricultură în Moldova, care ar putea fi reintroduse pentru a sprijini sănătatea solurilor și a spori calitatea produselor agricole?

Practicile enumerate mai sus sunt bine cunoscute în Moldova, dar au fost neglijate odată cu tranziția spre modelul industrial de intensificare a agriculturii bazat pe folosirea surselor neregenerabile de energie inițial ieftine și păreau nelimitate (gaz natural, petrol, cărbune) și derivatelor lor sintetizate la întreprinderile industriale (îngrășăminte minerale, pesticide, motorină ș.a.). Modelul industrial de agricultură a devenit problematic în condițiile surselor energetice neregenerabile limitate la prețuri mereu crescânde pentru ele și derivatele lor folosite pe larg în agricultură. De rând cu aspectul economic, care contribuie în mare măsură la reducerea competitivității pe piață a producătorilor agricoli, în deosebi ai celor mici, sunt neglijate totalmente consecințele ecologice și sociale ale modelului industrial de intensificare a agriculturii. Dacă s-ar ține cont de cheltuielile necesare pentru înlăturarea consecințelor negative a folosirii îngrășămintelor minerale, pesticidelor ș.a. asupra mediului ambiant și sănătății oamenilor, apoi prețurile  la produsele agricole ar fi altele comparativ cu cele actuale.

Cum influențează microorganismele din sol creșterea plantelor și ce rol joacă ele în dezvoltarea aromei și gustul fructelor și legumelor?

Ne-am referit mai sus la rolul sănătății solului în obținerea unor produse sănătoase, de calitate înaltă. Aceasta e posibil doar în cazul unui sol cu o diversitate mai mare de culturi și o diversitate mai mare de microorganisme pe întreg lanțul trofic din sol. Cu alte cuvinte, solul trebuie asigurat în permanență cu surse energetice pentru microorganismele din sol. În calitate de astfel de surse servesc toate sursele organice, care conțin carbon, adică în afară de NPK este necesar de introdus carbon. Mai mult ca atât, folosirea unor cantități suficiente de carbon, în deosebi în formă de compost la respectarea asolamentelor, reduc necesitatea folosirii îngrășămintelor minerale, și a pesticidelor în combaterea „bolilor, dăunătorilor și buruienilor”. Astfel, se inversează atitudinea noastră față de fertilizare – solul necesită fertilizat, nu plantele. Un sol sănătos este capabil să asigure cu mult mai eficient necesarul plantelor în elemente nutritive pe parcursul întregii perioade de vegetație. Cu cât mai mult o să imităm ecosistemele naturale, adică cu  cât mai mult o să respectăm particularitățile ecosistemelor naturale, cu intervenții minime din exterior cu inputuri industriale, cu atât mai bune după gust și aromă vor fi fructele, legumele în formă proaspătă sau procesată.

Ați menționat nu o singură dată în interviuri și în cadrul evenimentelor publice impactul agriculturii asupra emisiilor de gaze cu efect de seră. Ce măsuri pot fi luate, fără a compromite productivitatea agricolă?

Emisiile de gaze cu efect de seră provoacă încălzirea globală despre care tot mai mult se discută și la care suntem martori cu toții. Noi am discutat deja despre necesitatea reducerii folosirii inputurilor industriale în agricultură. La folosirea îngrășămintelor de azot în formă de compuși sintetizați la întreprinderile industriale din cauza folosirii neraționale a azotului de plante (coeficientul de folosire a azotului din îngrășămintele minerale de către plante constituie doar 25-30%, iar restul se emană în formă de oxizi de azot, care sunt de 320 ori mai toxici asupra încălzirii globale comparativ cu dioxidul de carbon). Astfel, azotul tehnic necesită a fi replasat cu azotul biologic prin reîntoarcerea culturilor leguminoase, în deosebi ale celor perene în asolament.
Reducerea folosirii mijloacelor chimice de protecție a plantelor contra „bolilor, dăunătorilor și buruienilor”, la sinteza cărora, ca de fapt și a îngrășămintelor minerale de azot, se consumă cantități enorme de energie, care contribuie la încălzirea globală. Un alt factor important pentru reducerea emisiei gazelor cu efect de seră este excluderea lucrării mecanice a solului, care contribuie la o mineralizare mai intensă a materiei organice a solului de rând cu arderea motorinei la realizarea arăturii cu plug cu cormană și lucrărilor ulterioare a solului. O diversitate mai mare de culturi principale și succesive este la fel o modalitate de încredere în reducerea efectului de încălzire globală, deoarece reduce sau ba chiar exclude necesitatea folosirii mijloacelor chimice de nutriție și protecție a plantelor, disturbanța mecanică a solului, irigării ș.a.
Toate aceste măsuri agrotehnice folosite în cadrul unui sistem de agricultură permit ameliorarea sănătății solului, care nu are nevoie în așa caz de intervenții din afara sistemului, fără pericolul reducerii nivelului de productivitate a  culturilor. Vreau să accentuez că în condițiile scumpirii inputurilor industriale și sporirii impactului lor negativ asupra mediului ambiant și sănătății oamenilor nu este cazul de orientat la obținerea unei producții maximale. Producția poate fi puțin mai mică , dar cu evitarea cheltuielilor suplimentare și consecințelor negative asupra mediului ambiant și sănătății omului.

Tot mai mulți consumatori devin interesați de produsele ecologice. Care sunt principalele obstacole în dezvoltarea agriculturii ecologice în Moldova și ce ar putea face autoritățile pentru a sprijini acest sector?

Este îmbucurător faptul creșterii interesului față de consumul produselor ecologice. Cu părere de rău el rămâne mic la moment, iar piața de produse ecologice rămâne slab dezvoltată. Integrarea în UE impune necesitatea majorării producerii și consumului de produse ecologice până la 25% în 2030. Nu va fi simplu, dar fără îndoială acest lucru e benefic pentru întreaga societate. Principalul obstacol în promovarea agriculturii ecologice, oricât de banal ar suna, este mentalitatea. Există o părere greșită, dar dominantă, că în condițiile creșterii populației la nivel global, unica modalitate de îndestulare a oamenilor cu produse alimentare este creșterea folosirii inputurilor industriale, folosirea organismelor genetic modificate și alte „realizări” științifice. În realitate, datele științifice acumulate, inclusiv în experiențele de câmp de lungă durată de la Institutul de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecția” din Bălți mărturisesc că în pofida folosirea noilor soiuri și hibrizi de plante, cu o productivitate mai mare și a folosirii în doze optime a fertilizanților chimici, mijloacelor de protecție a plantelor contra „bolilor, dăunătorilor și buruienilor”, irigării, arăturii cu plug cu cormană ș.a. producția nu crește, dar se stabilizează, iar pe parcursul a ultimilor 25-30 ani, scade permanent. Cauza de bază este reducerea fertilității solului, care a fost neglijată din cauza orientării principale a producătorilor agricoli asupra nivelului de producție și profitului. Bineînțeles că secetele au devenit mai frecvente în ultimele decenii la fel.
Deseori oamenii se conduc de principiul: „Ieftin și mult la kilogram” fără să cunoască originea produsului cumpărat și cum a fost crescut, care sunt consecințele acestor produse asupra mediului ambiant și sănătății oamenilor. Ultimele, de obicei, sunt externalizate, adică neglijate, cea ce face ca prețul la aceste produse să fie unul nereal. Autoritățile și organizațiile non-guvernamentale întreprind unele măsuri de promovare a agriculturii ecologice în țară, dar ele sunt insuficiente. Doar prin abordarea complexă de ordin agronomic, organizatoric, educațional, legislativ, economic va fi posibilă trecerea spre o agricultură durabilă, mai sănătoasă pentru om și mediul ambiant. Educația ecologică rămâne elementul cheie în această direcție și necesită a fi început de la grădinițele de copii.

Știm că mereu vă place să faceți această paralelă între sănătatea solului și sănătatea umană. Cum influențează  calitatea solului nutriția umană și care sunt riscurile consumului de alimente cultivate pe soluri degradate?

Există o legătură pe întreg lanțul trofic – un sol sănătos asigură sănătatea plantelor, oamenilor, animalelor, mediului ambiant și a întregii planete. Din acest punct de vedere, sănătatea este o noțiune unică, un concept unic. Nu poate fi un om sănătos într-un mediu bolnav, inclusiv pe un sol bolnav. Trebuie să excludem termenul de „luptă” sau de combatere a „bolilor, dăunătorilor și buruienilor” pe care singuri i-am format. În natură totul este echilibrat. Este suficient de menționat că microflora din zona amplasării sistemului radicular a plantelor este similară cu cea din stomacul omului. Știm cu toții care sunt consecințele disfuncționalității sistemului digestiv al organismului uman. Produsele alimentare servesc ca medicamente. Analogic în agricultură,  produsele chimice de protecție a plantelor sunt efective pe un sol bolnav, cu plante bolnave. Ele sunt neefective pe un sol sănătos, cu plante sănătoase. O situație analogică este în medicină. Experiențele de câmp de lungă durată de la Bălți, ICCC „Selecția” mărturisesc că sporul de producție de la aplicarea îngrășămintelor minerale este cu mult mai mic sau lipsește într-un asolament cu ierburi leguminoase perene cu folosirea gunoiului de grajd compostat comparativ cu asolamentul fără culturi furajere anuale sau perene și fără gunoi de grajd compostat.
Într-o experiență de lungă durată aplicată agriculturii ecologice (fondată la Bălți în 1989), adică fără folosirea mijloacelor chimice de nutriție și protecție a plantelor, producția culturilor nu cedează celor din agricultura convențională, cu aplicarea mijloacelor chimice. Cu cât agroecosistemul este mai aproape de modul de funcționare a ecosistemelor naturale, cu atât calitatea produselor alimentare este mai bună și riscul pentru sănătatea omului mai mic. Aici, avem nevoie de cercetări interdisciplinare cu participarea specialiștilor din diferite domenii de cunoștințe (agronomi, pedologi, medici nutriționiști, chimiști, microbiologi, fiziologia plantelor și animalelor etc) în cadrul programelor de stat. Crearea clusterelor științifice cu participarea specialiștilor din diferite domenii este tipică pentru UE, dar neglijată la noi.

Ce părere aveți despre noile tehnologii agricole, cum ar fi agricultura regenerativă și utilizarea biofertilizanților? Pot acestea deveni soluții viabile pentru refacerea fertilității solului?

Toată lumea este în căutarea sistemelor alternative de agricultură bazate pe un consum mai mic sau ba chiar excluderea surselor energetice neregenerabile și derivatelor lor. Acest model de agricultură nu a contribuit la o dezvoltare durabilă a agriculturii în aspect economic, ecologic și social. Ca exemplu putem enumera: agricultura regenerativă; ecologică (organică, biologică), biodinamică, de precizie, sistemul conservativ de agricultură ș.a. Aceste sisteme au demonstrat deja viabilitatea lor și capacitatea de a asigura populația cu produse alimentare de calitate înaltă, restabilind concomitent fertilitatea solului.

Dacă ați avea ocazia să propuneți o strategie națională pentru protecția și regenerarea solurilor din Moldova, care ar fi primele măsuri pe care le-ați implementa?

Este deja propusă o nouă paradigmă (concept) de intensificare a agriculturii bazată pe reducerea folosirii surselor energetice neregenerabile și derivatelor lor prin asigurarea unui circuit mai complet și profund a elementelor nutritive, apei și energiei în cadrul fiecărui ecosistem agricol cu folosirea preponderentă a surselor energetice regenerabile de proveniență locală. Aceasta necesită respectarea legităților fundamentale agronomice, care au fost neglijate din cauza supraaprecierii măsurilor chimice și mecanice, organismelor genetic modificate și alte măsuri cu consecințe negative asupra mediului ambiant și sănătății omului. Excesul de chimie și disturbanță mecanică a solului nu pot înlocui lipsa unui flux continuu de materie organică în sol, care asigură sănătatea solului și capacitatea sa de a acorda servicii ecosistemice și sociale benefice pentru întreaga societate. Consider că aprobarea Legii despre sănătatea solului este una de neamânat pentru Republica Moldova. Mai mult decât atât, subvențiile în agricultură necesită acordate doar acelor fermieri, care au grijă de starea solurilor.
Viitorul agriculturii din Republica Moldova nu poate fi imaginat fără ecologizarea și biologizarea ei, fără reducerea dependenței excesive de îngrășăminte minerale și pesticide. Criza din agricultură este una de ordin sistemic și necesită un șir de măsuri de diferit ordin pentru depășirea ei. Fără o abordare sistemică (holistică) ea nu poate fi depășită. Problemele apărute în agricultură se datorează simplificării, neglijării legităților existente în ecosistemele naturale, dorinței de a domina natura. Această situație va continua dacă va fi neglijată știința, care permite de a evidenția problemele existente și a propune soluții pentru depășirea lor. Rolul științei agrare crește ca niciodată, reieșind din provocările cu care se confruntă agricultura și societatea în întregime. Trebuie să ținem cont întotdeauna că moneda are două părți. Problema este că poate fi prea târziu.
O țară agrară nu poate exista fără o știință prosperă și un sistem educațional corespunzător, capabile să se integreze în comunitățile științifice și de producere la nivel local și internațional. Respectarea unui sistem de agricultură adaptat la condițiile de sol și mediu ale fiecărei localități trebuie să devină o normalitate pentru tranziția la un sistem de agricultură durabil și rezilient.

Vă mulțumesc.
 

Cristina BUMBU