Noutate editorială: Acad. Andrei Eșanu și dr. Valentina Eșanu au lansat monografia „Chișinăul de altădată (1436-1812). Studiu monografic, corpus de documente și alte materiale”

14.12.2021
Unique visitors: 1458

Apariție editorială de excepție. O carte pentru toți, am putea spune, ne aduce, în aceste timpuri tristice și dramatice chiar, cunoscuții istorici, academicianul Andrei Eșanu și doctorul în istorie Valentina Eșanu. Istoricii cercetători ne propun un proiect inedit de cunoaștere, subliniind o dată în plus importanța științei istorice. Un proicet prospăt, frumos, dar mai ales util, care poate fi considerat chiar o premieră ce ține de relația noastră cu Chișinăul sub aspectul istoric și cultural, a fost pe bună dreptate, evenimentul științific și cultural al săptămânii trecute. Temerarii istorici au lansat, la 10 decembrie 2021, volumul „Chișinăul de altădată (1436-1812). Studiu monografic, corpus de documente și alte materiale. Acesta este primul volum din Seria „Chișinăul istoric” (în 5 volume), coordonată de Sergiu Musteață și Alexandru Corduneanu.

Evenimentul de lansare a fost găzduit de Muzeul Național de Artă al Moldovei și a reunit cercetători istorici, scriitori, arhitecți, critici de artă, urbaniști, experți în domeniul conservării patrimoniului cultural, reprezentanți ai Primăriei mun. Chiținău, mass-media.

Pe post de moderatori ai evenimentului au fost cei doi coordonatori ai proiectului - Sergiu Musteață și Alexandru Corduneanu. Dr. hab. Sergiu Mustață a menționat că seria „Chișinăului istoric” este, de fapt, un efort colectiv, subliniind că seria este una promițătoare, de o calitate poligrafică de excepție. „Este o reușită comună și volumul a apărut așa cum ni l-am imaginat noi, chiar peste așteptări. Sperăm să vă bucurăm și pe viitor cu alte proiecte interesante, provocatoare și motivante de a ne cunoaște locurile unde ne-am născut”, a spus istoricul. „Experiența de 10 ani a conferințelor „Identitățile Chișinăului” concretizată în șase volume de studii și eseuri ce vizează viața de odinioară și de azi a orașului de pe Bâc, ne-a întărit în ideea unei construcții istorice temeinice, periodizate a localității din ultimele cinci secole și mai bine”, a afirmat istoricul cercetător Sergiu Musteață. Istoricul Musteață a specificat că realizarea acestui proiect pluridisciplinar de cercetare a orașului scoate în evidență devenirea istorică, arhitectural-urbanistică, economică, socială și culturală, pusă în valoare de istorici și arheologi, scriitori, arhitecți și critici de artă, specialiști în domeniul conservării patrimoniului cultuarl, urbaniști, sociologi și antropologi urbani într-un efort academic deosebit. Făcând referire la obiectivele majore pe care le urmărește Proiectul seriei de monografii „Chișinăul istoric”, cercetătorul a subliniat că acestea rezidă în regăsirea istoriei necenzurate a Chișinăului, elucidând aspectele mai puțin cunoscute și necunoscute ale istoriei orașului; asumarea metamorfozelor istorice ale localității care s-a aflat aproape două sute de ani într-un exil cultural impus, precum și oferirea comunității urbane a unui temei și a argumentelor identitare pentru strategiile de dezvoltare urbană în secolul XXI.

Coordonatorul proiectului, Sergiu Musteață, a precizat că din seria „Chișinăul istoric” fac parte următoarele volume:

Volumul I. Chișinăul de altădată: 1436-1812,

Volumul I. Chișinăul imperial: 1812-1918,

Volumul I. Chișinăul interbelic: 1918-1944,

Volumul I. Chișinăul sovietic: 1944-1991,

Volumul I. Chișinăul contemporan: 1991-2023.

Coordonatorul volumului a felicitat autorii studiului, aducând mulțumiri colegilor care au muncit la acest proiect de pionierat, Primăriei pentru susținere, Muzeului pentru găzduire, precum și Editurii Prut Internațional pentru implicare, receptivitate și executare ireproșabilă a lucrării.

Subliniind aspectul cultural al volumului, Alexandru Corduneanu a menționat că  noi suntem într-un fel de construcție a normalității culturale care ne-a luat destul de mult timp, or, specifică coordonatorul, Chișinăul este cel mai important obiectiv cultural la care ne raportăm. „Este probabil cea mai profundă și mai complexă expresie a culturii din care facem parte, iar volumul domnilor Eșanu este unul care integrează și sub aspect informativ și sub aspectul imaginarului colectiv relația noastră cu Chișinăul care a fost până în 1812”, a punctat Alexandru Corduneanu.

În referințele sale profunde, detaliate și documentate, doctorul în istorie, conferenția universitar Silvia Corlăteanu, unul din recenzenții volumului, a remarcat că volumul „Chisinăul de altădată, 1436-1812. Studiu monographic, corpus de documente și alte materiale, de autorii acad. Andrei Eșanu și dr. Valentina Eșanu, coordonatori Sergiu Musteață și Alexandru Corduneanu, se înscrie în suita de lucrări despre istoria orașului Chișinău și reprezintă primul volum din seria celor 5 volume preconizate pentru a reprezenta evoluția localității Chisinău de la primele mențuni documentare, trecând la analiza perioadei interbelice, apoi a celei moderne și a perioadei contemporane. Lucrarea istoricilor Eșanu, acest prim volum din seria celor cinci, a precizat cercetătoarea, completează un spațiu imens în istoria localității Chișinău pentru o perioadă despre care s-a cunoscut puțin.

„După un prim studiu monographic elaborat de acad. Andrei Eșanu, apărut în anul 1998, „Chișinău file de istorie”, autorii, adunând mai multe documente, editează o monografie minuțioasă în care vin cu precizări asupra multor aspecte din istoria Chișinăului medieval până în perioada când orașul, împreună cu întreaga provincie, intră sub administrația țaristă la 1812”, a relevat dr.conf. Silvia Corlăteanu. Istoricul a venit cu sublinierea că lucrarea reprezintă o radiografie a comunităților umane din spațiul de pe malurile râului Bâc, dar, totodată, reprezintă și o analiză minuțioasă a administrației localității, apoi a târgului și, în sfârșit, a orașului Chișinău. „Viața politică, economică, socială și culturală este reflectată pe paginile acestei lucrări. Autorii detaliază aspecte precum: rolul localității Chișinău în viața economică a Europei în plin ev mediu; evoluția moșiei Chișinău și proprietarii săi; evoluția instituțiilor administrative a târgului Chișinău: cea a vornicului, șoltuzului, pârcălabului, a serdarului, funcții administrative otomane: cea a beșliului și a ceaușului; evoluția etnografică și culturală a localității; biserici, cimitire etc.”, a specificat în apla prezentare dr. Silvia Corlăteanu. Istoricul cercetător s-a referit și la importanța corpusurilor de documente originale înserate integral în volum care completează și argumentează postulatele anunțate în partea monografică, dar reprezintă utile instrumente de lucru pentru cei care vor sa inițieze o cercetare asupra unor aspecte particulare din istoria localității Chișinău. Rezumând, istoricul Silvia Corlăteanu a menționat că lucrarea se înscrie plenar în tezaurul științific și cultural al istoriografiei naționale și contribuie la educarea tinerei generații în spiritul valorilor moral-spirituale naționale în context european și general uman.

În discursul său, viceprimarul Angela Cutasevici, a exprmat mândria pentru acest produs cu o încărcătură istorică și culturală, aducând mulțumiri familiei Eșanu pentru contribuția, efortul și dăruirea depuse la scrierea acestei monografii de o valoare incontestabilă. Edilul a mulțumit, de asemenea, coordonatorilor ediției și întregii echipe care au lucrat la realizarea acestui proiect important, asigurând că Primăria rămâne deschisă spre colaborare și va continua să desfășoare activități de promovare a orașului prin istorie, dar și alte aspecte conexe istoriei: cultură, turism și evenimente legate de ceea ce este istoria orașului nostru. „De fapt, acest dar este pentru noi toți, pentru cei care suntem locuitorii acestui oraș. Anul trecut a fost pusă pentru prima dată în valoare data istorică de naștere a orașului nostru, prima atestare documentară fiind totuși pe 17 iulie 1436. Și iată, cu această ocazie, de fapt, noi am dorit să avem o monografie dedicată exclusiv orașului nostru”, a declarat edilul.

O amplă expunere privind conținutul lucrării, părțile constitutive, a prezentat și doctorul în istorie Alina Felea, de la Institutul de Istorie, care a remarcat că „Chișinăul de altădată” este una dintre cele mai remarcabile lucrări în domeniul istoriei orașului Chișinău care ne prezintă o evoluție a urbei de la o localitate rurală la cea urbană. Ne prezintă și evoluția sa din punct de vedere comercial, ca centru meșteșugăresc etc. „Este, deci, o noutate care sper să fie preluată și de alți cercetători, prezentând o diversitate în activități. Sunt lucruri curioase, interesante care sper că o să vă trezească interesul”, a spus dr. Alina Felea.

Pe marginea noii apariții editoriale, au mai luat cuvântul, doctorul în istorie, conferențiar universitar Ion Tentiuc, scriitorul, eseistul, traducătorul Emil Galaicu-Păun ș.a.

La rândul lor, autorii au venit cu mulțumiri pentru toți cei care au contribuit la realizarea acestui proiect important, frumos și util. „Aduc mulțumiri, mari mulțumiri, tuturor celor care au pus umărul la elaborarea, redactarea, pregătirea pentru tipar, celor care au finanțat acest proiect. Desigur, fără spiritul, îngăduința și fără răbdarea, fără ajutorul lor, acest lucru poate nici până astăzi nu ar fi fost dus până la capăt”, a spus la finele evenimentului acad. Andrei Eșanu.

Dr. Valentina Eșanu a ținut să specifice că în cadrul procesului de lucru, ei, ca autori, au urmărit scopul ca însăși istoria Chișinăului să fie personalizată și să scoată în evidență persoanele, personalitățile, oamenii de vază care au fost posesorii acestor moșii și chiar pe scurt să prezinte chiar niște eseuri despre ceea ce se cunoaște în ziua de astăzi despre ei.

Volumul a apărut într-un tiraj de 700 de exemplare, are 616 pagini și se constituie din două părți. Partea I reprezintă un studiu monografic prin care se încearcă o nouă tentativă de a urmări evoluția istorică a urbei de pe râul Bâc din timpurile preistorice până în primele decenii ale sec al XIX-lea și cuprinde o vastă arie problematică sub aspect de habitat rural și urban, de evoluție administrativă, politică, social-economică, cultural-ecleziastic și etno-demografică. Partea a II-a cuprinde 264 de documente și materiale istorice care argumentează cele arătate în compartimentele din prima parte. Volumul este înzestrat cu un bogat material ilustrativ, un Glosar de termeni arhaici, un Tabel cronologic și Indice de nume și locuri”, a precizat cunoscutul savant.

Proiectul este finanțat de Primăria municipiului Chișinău pentru o perioadă de trei ani. Volumele sunt realizate sub egida Asociației Naționale a Tinerilor Istorici și a Grupului Civic pentru Patrimoniul Cultural și face parte din setul de cinci monografii „Chișinăul istoric” și viitoarele manuale pentru elevi „Oraşul meu”.

 

Eugenia Tofan,

AȘM

Categorie: