- Views: 1035
Acad. Mircea BOLOGA: „Pășim într-un nou deceniu. Anii următori ar trebui să fie caracterizați de decizii îndrăznețe, dinamism, de promovarea științei academice, este necesar să se demonstreze importanța și punerea în aplicare cu pricepere a oportunităților care determină soarta Academiei ”
Astăzi, 27 august se împlinesc 30 de ani de la adoptarea Declarației de independență a Republicii Moldova. Astăzi, probabil, fiecare din cei care am fost martorii vibrantelor evenimente de renaștere națională, mișcării de emancipare națională, trezire a conștiinței de neam, trăiesc și retrăiesc emoția acelei zile istorice de 27 august 1991, când a fost proclamată independența Republicii Moldova, act generat de lupta pentru limba română și alfabetul latin. Plângeam, strigam, ne bucuram, ne îmbrățișam, chiar și cu cei pe care nu-i cunoșteam, zicându-ne frați, or, emoțiile pe care le încercam, erau aceleași. Multe poate nu le înțelegeam atunci, dar eram fericiți și mândri. Deveneam liberi. Liberi de a trăi cum vrem, liberi de a ne alege viitorul pentru noi și copiii noștri, liberi în a spune adevărul, a ne cânta bucuria și a ne plânge dorul și tristețea, liberi în tot și în toate. Ne-am unit ca niciodată în jurul unui crez, ideal, pentru a schimba ceva în destinul țării. Atunci, probabil, unii din noi, nu știam sau nu conștientizam ce fel de libertate ne doream, cât ne va costa acea dulce, mult așteptată și sperată libertate. Eram mândri că scriem istorie. Lacrimile și emoțiile acelei zile au fost descrise de poeți, cântate de muzicieni cu atâta profunzime, expresivitate și durere, încât aveai certitudinea că doar într-un singur vers parcurgi tot destinul țării și al poporului ei. Esența destinului acestei palme de pământ e redată cu evidență în poemele cu mare rezonanță a marilor scriitori, poeți, martiri ai neamului - Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Leonida Lari, Nicolae Dabija, Ion Hadârcă, Ion Vatamanu și alții. Numai ce emoții ne-au trezit și ne trezesc până azi aceste versuri…:
,,Trecută prin foc și prin sabie,
furată, trădată mereu,
ești floare de dor, Basarabie,
ești lacrima neamului meu. (D. Matcovschi).
„Ridică-te, Basarabie,
Trecută prin foc şi sabie,
Bătută, ca vita, pe spate,
Cu biciul legii strâmbate,
Cu lanţul poruncitoarelor strigăte!
Ridică-te! Ridică-te! Ridică-te!” (Gr. Vieru).
Ne-am săturat de momeli şi minciuni,
Astăzi ţara îşi spulberă norii,
Fratele meu, adevărul nu iartă,
Iată ce vor scriitorii... (I. Vatamanu)
O Libertate, sfântă Libertate,
Din slobozii și şi sate deşteptate
Se-nalţă-n slava veşnicei voroave
Românii Basarabiei moldave! (I. Hadârcă)
Versurile erau mobilizatoare pentru noi. Aveam așteptări, ne puneam dorințe, ne făceam
planuri. Predomina acel patriotism și acea dorință de a trăi demn și a avea un viitor pe măsura așteptărilor. Multe le-am înțeles cu timpul, altele însă nici până acum. Mulți dintre cei care s-au sacrificat, în sensul direct al cuvântului, acelui ideal, fie prin discursurile tăioase și asumate, fie prin ascuțimea condeiului, și mă refer aici, în primul rând, la intelectualii țării - scriitori, istorici, filologi, universitari, dar și cei care am avut atunci curajul să fim alături de ei, să-i susținem, lucru deloc simplu pe atunci, cei care am avut speranțe, cei care ne-am dorit cu adevărat schimbarea, acum trăim unul din cele mai aprige sentimente de dezamăgire. Da, schimbare a fost, dar tot ce ne-am dorit să vină la pachet cu schimbarea - prosperitatea țării, bunăstarea cetățenilor, crearea locurilor de muncă, migrația în masă, revigorarea conștiinței naționale, revigorarea instituțiilor de stat… Am răbdat, am așteptat, am sperat, acumulând între timp noi și mari doze de regrete, frustrări ordinare, lașitate, frică și nepăsare, dar pierzând generos din valori și demnitate. Șansa de a ne prezenta lumii ca o țară dornică de afirmare, se pare că a trecut pe lângă noi. Vom mai aștepta, pentru că vorba vine, suntem un popor răbdător, suntem, ne spune regretatul Grigore Vieru, „în cuvânt și-n toate, floare de latinitate...”. Și de avem sau nu dreptate, vom aștepta ca „Eminescu să ne judece”.
Despre schimbările care s-au produs, realitățile timpului, așteptările, împlinirile sau dezamăgirile care au avut loc în aceste trei decenii de independență, către această aniversare, Serviciul de Presă al AȘM s-a interesat la personalitățile din domeniul științei. Cum au fost acești ani pentru știință? Ce s-a întâmplat cu/în știință de-a lungul celor 30 de ani de independență? Cât de mult s-a agravat situația în domeniul cercetării și inovării? Ce reprezintă astăzi domeniul cercetării științifice, dar și care sunt tendințele dominante în cercetare?
Opiniile oamenilor de știință din diferite domenii, care s-au oferit să împărtășească din emoțiile lor, lucru pentru care exprimăm recunoștință, le puteți urmări în continuare.
Tot către această aniversare, am realizat și câteva interviuri cu personalități notorii, pe care, de asemenea, le veți putea urmări pe site-ul AȘM.
A consemnat:
Eugenia Tofan,
Serviciul de Presă al AȘM
Academician Ion Tighineanu, președinte al Academiei de Științe a Moldovei
Dezvoltarea Republicii Moldova, bazată pe promovarea adevărului științific și a valorilor spirituale și morale, reprezintă un proces complex și de lungă durată, cercetarea fiind un pilon temeinic de susținere a acestui proces. Începând cu anii ‘90, cercetătorii au fost pe post de ambasadori, ducând faima țării pe toate continentele. Au fost create punți de colaborare cu sute de centre de cercetare și universități din întreaga lume. Tot mai multe lucrări științifice au fost publicate în reviste internaționale de prestigiu, iar prestația oamenilor noștri de știință la conferințe internaționale a devenit un element de mândrie atât pentru savanți, cât și pentru țară. Apreciem că anume cercetătorii științifici au fost primii care au deschis calea spre integrare în spațiul european, Republica Moldova fiind prima țară din parteneriatul estic și Comunitatea Statelor Independente, care a reușit asocierea la programele europene de cercetare și inovare. În pofida finanțării insuficiente și a dificultăților generate de reforme, comunitatea științifică și-a făcut și continuă să-și onoreze datoria, fiind conștientă de faptul că doar prin stabilitate, prin consolidarea societății și abordarea științifică adecvată a problemelor cu care ne confruntăm, vom putea face față provocărilor secolului XXI și vom putea asigura condițiile necesare pentru dezvoltarea sustenabilă a societății noastre pe calea progresului.
Felicitări membrilor Academiei de Științe a Moldovei, membrilor desemnați ai Secțiilor de Științe, cercetătorilor științifici și tuturor cetățenilor cu ocazia aniversării a 30-a de la declararea independenței Republicii Moldova.
Academician Teodor FURDUI, prim-vicepreședinte de onoare al AȘM
30 de ani de la declararea independenței Republicii Moldova sunt ani de dezamăgire a speranței populației
„Țara a devenit mult mai dependentă decât altădată de factorii economici, financiari și politici străini; n-a fost creată baza unei economii solide; interesele naționale nu s-au rezolvat – armata străină continuă să se afle la Nistru; societatea este divizată și este în permanentă stare de stres, cauzată de sărăcie, corupție, nesiguranță în ziua de mâine; degradarea satelor au declanșat migrația în alte țări a circa ¼ din populația băștinașă”.
În aceste condiții dezastruoase s-a format o clasă nouă de politicieni, care, în alegerile parlamentare din luna iulie curent, au obținut o susținere determinantă din partea majorității populației țării și care și-au asumat responsabilitatea de a asigura dezvoltarea socială, prosperitatea și securitatea societății.
În știință, în acești ani de independență, cu excepția perioadei de activitate a Președintelui țării Vladimir Voronin, când știința a fost susținută și întreprinse eforturi de revitalizare la justa sa valoare socială, s-a creat o situație de destructurare a instituțiilor științifice și a celui mai înalt for științific național – a Academiei de Științe a Moldovei, în rezultatul căreia, știința națională în prezent se află în stare de criză profundă, de agonie, de disperare. Demnitarii de stat considerau și continuă să considere, că știința națională trebuie să se finanțeze din surse europene, trecând sub tăcere aforismul, că „cine arvonește, acela plătește”, iar în acest caz, datele științifice obținute trebuie să fie prezentate organizațiilor europene, ce au finanțat studiile. Firește, apare întrebarea, cine va rezolva problemele științifice speciale ale țării noastre? Eu nu cunosc să fie rezolvată vreo problemă cu caracter științific cu care se confruntă țara, din contul cercetărilor finanțate din surse europene sau ale țărilor cu care colaborează oamenii de știință din Moldova. Această opinie a finanțării științei naționale prezintă una din utopiile atât de frecvente în societatea noastră.
Din cauza salariilor mizere, neasigurării cu locuri de muncă și nesusținerii morale și financiare a științei, ea a devenit neatractivă, tinerii nu vor să se angajeze în institutele de cercetare. Dacă astăzi în știință activează persoane în vârstă, apoi în viitorul apropiat nu va avea cine să lucreze.
Și totuși, în acești 30 de ani de independență, grație jertfirii de sine a oamenilor de știință, care nu posedă bunuri imobiliare (castele, terenuri, conturi în bănci, cu greu își achită facturile etc.), cu o retribuire jalnică pentru munca depusă, au fost obținute rezultate teoretice și practice, ce sunt recunoscute departe de hotarele țării, printre care aș menționa crearea noilor soiuri de plante agricole cu o productivitate și rezistență înaltă, elaborarea de noi metode de diagnosticare și tratament a maladiilor, inclusiv, prin utilizarea preparatelor BIOR, ENOXIL și altele, a fost fondată sanocreatologia – o nouă știință despre formarea și menținerea dirijată a sănătății, căreia îi aparține viitorul etc.
Oamenii de știință, conștientizând problemele stringente cu care se confruntă noua conducere a Țării și fiind siguri că, în condițiile noastre limitate a teritoriului arabil, neposedării de surse energetice și minerale, fără o știință dezvoltată, țara n-are viitor, speră la o susținere adecvată morală și financiară a științei și intelectualității.
Academician Mircea BOLOGA
Impresionant si sentimental, recent, la „Săptămâna științei” vorbeam despre 60 de ani a Academiei de Științe a Moldovei, despre coincidența fondării Academiei cu nașterea cosmonauticii, dezvoltarea lor vertiginoasă. Acum, cu mari speranțe, accentuez coincidenta și cu cei 30 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova. Este ocazia potrivită pentru a motiva și a ne dori viitorul așteptat, binemeritat, triumfător. Emoțiile împreună cu raționamentul sunt încercări de a pune știința în slujba Țării și suntem mândri când deseori peste hotare se vorbește cu admirație despre știința din Moldova. Faptele sunt oglinda cercetătorului și duc spre bine. Știința este îngăduitoare și roditoare, ar fi perfect așa să se vorbească și la noi acasă, să vedem trecutul legănând viitorul, căci aprecierea științei este și respectul față de țară. Realizările științifice devin din ce în ce mai semnificative, stabilesc obiective tot mai responsabile. Lumea beneficiază de succes în știință, aici acumularea și generarea de cunoștințe, adaptarea lor la inovație și dezvoltarea tehnologică sunt cele mai înalte criterii.
Pășim într-un nou deceniu. Anii următori ar trebui să fie caracterizați de decizii îndrăznețe, dinamism, de promovarea științei academice, este necesar să se demonstreze importanța și punerea în aplicare cu pricepere a oportunităților care determină soarta Academiei, să se asigure rezultate încurajatoare, să se consolideze credința în succes, în viitorul slujitorilor săi și al celor care ne vor înlocui. Cercetarea științifică este muncă de lungă durată, complexă și completă, este considerată datorie de o viață și pentru acel care așteaptă totul se împlinește prea târziu. Esența cercetării este de a munci pentru/ și de a avea doar rezultat și să rămânem cu speranța că cele mai importante dintre ele aparțin viitorului. Deci, să fim în pas cu ziua și ritmurile vieții, să ne însoțească bucuria prezentului, bunul simț oriunde și oricând. Academia, IFA este locul nostru, drumurile noastre, din mugurii de altă dată cresc și au crescut rezultate convingătoare, idei, realizări, speranțe, optimism, succesele oamenilor care nu se uită - inteligenți, binevoitori, convingători, oamenii faptelor bune. Din fiecare experiență desprinzi câte ceva și urmașii să meargă pe aceleași drumuri și tradiții, să fie dătători de lumină și continuitate. Să devenim importanți prin esența și profunzimea cercetărilor și rezultatelor. Să prevenim problemele și să realizăm obiectivele, fie ideile să se transforme în realități, să păstrăm intenția de a semăna în sufletele colegilor, în special, ale tinerilor să fie înaripați, să prelungească tradițiile, să facă lucruri frumoase, să asigure interferențele lucrărilor și rezultatelor, să dea dovadă de dorința de cunoaștere și profesionalism. Este important să ne mândrim de familia academică, să asigurăm recunoașterea rolului științei și inovării.
Academician Gheorghe ŢÎBÎRNĂ
Ştiinţa oncologică din Republica Moldova: ieri și azi
„Există o singură fericire: ştiinţa
Şi un singur rău: neştiinţa” (Socrate)
Serviciul oncologic din Republica Moldova a început din momentul organizării Dispensarului oncologic,
în anul 1950, în baza căruia, în 1960, a fost creat Institutul Oncologic din Republica Moldova. Nu era doar un spital de oncologie, se numea Institutul de Cercetări Ştiinţifice în domeniul Oncologiei din Republica Moldova (МНИИО – Молдавский научно-исследовательский институт онкологии), director – Ghivi Honelidze. Însăşi denumirea acestei instituţii vorbeşte de la sine despre caracterul activităţii ei.
În 1990, institutul avea un bloc chirurgical nou cu 500 de paturi, 20 de săli de operaţii, secţii de profil, o policlinică de 780 de vizite, bloc radiologic, bloc experimental, un bloc de hematologie şi chimioterapie. Institutul activa pe două direcţii de bază: clinică şi ştiinţifică. Au fost organizate mai multe conferinţe internaţionale (1990, director al ICSOM – prof. Gheorghe Ţîbîrnă, vicedirector pe ştiinţă – I. Iacovlev; 1993, director al ICSOM – prog. Gheorghe Ţîbîrnă, vicedirector pe ştiinţă – A. Cernâi). În anul 1993, Institutul Oncologic din Moldova a devenit membru al Asociaţiei Institutelor Oncologice din Europa. În 1994, la al XVI-lea Congres al UICC (Uniunea Internaţională de Combatere a Cancerului), organizat în India, Institutul Oncologic din Moldova a fost primit ca membru al acestei organizaţii internaţionale. În anul 1993 a fost organizat, pentru prima dată, Consiliul ştiinţific pentru susţinerea tezelor de doctor şi doctor habilitat în medicină.
După declararea independenţei Republicii Moldova, în mai multe sfere de activitate, inclusiv în medicină, au avut loc diverse schimbări şi încercări. Astfel, Institutul Oncologic a fost încadrat într-un Institut de Cercetări Ştiinţifice în Medicina Preventivă şi Clinică, care, în scurt timp, şi-a demonstrat ineficienţa şi şi-a recăpătat statutul de instituţie independentă.
Între anii 2004 şi 2016, Institutul Oncologic a fost o instituţie de profil din cadrul AŞM. Sectorului ştiinţific al Institutului Oncologic, în persoana a cinci colaboratori (acad. Gh. Ţîbîrnă, acad. I. Corcimaru, prof. A. Cernâi ş.a.), i-a fost decernat Premiul de Stat al Republicii Moldova.
Scopul de bază al ştiinţei oncologice, fie cu caracter fundamental sau aplicativ, a fost şi rămâne elaborarea şi perfecţionarea metodelor de profilaxie, diagnostic şi tratament al maladiilor canceroase, ale metodelor de reabilitare fizică şi psiho-socială a pacienţilor oncologici şi de prognostic.
În anul 1998, a fost elaborat Programul Naţional de Combatere a Cancerului, care a fost realizat pe parcursul câtorva ani. Cercetătorii Institutului Oncologic, prin activitatea lor prodigioasă clinică şi ştiinţifică, au contribuit la faptul ca Institutul să ajungă printre cele mai prestigioase cinci institute oncologice din fosta URSS.
Actualmente, Institutul îşi continuă activitatea mai mult în direcţie clinică, pentru că în condiţiile de criză economică şi epidemiologică, activitatea ştiinţifică întâmpină dificultăţi de ordin financiar. Presupunem, că una dintre cauzele scăderii activităţii ştiinţifice este schimbarea statutului instituţiei, care, la momentul actual, a fost transformată în IMSP (Instituţie medico-sanitară publică), ceea ce, de fapt, înseamnă spital oncologic.
Un alt prejudiciu, adus serviciului oncologic atât în plan clinic, cât şi ştiinţific, a fost numirea, în ultima perioadă, în funcţii de manageri ai instituţiei a unor persoane incompetente, fără cunoaşterea specificului serviciului oncologic. În consecință, exprimăm certitudinea că lucrurile se vor redresa şi Institutul Oncologic îşi va recăpăta faima de altădată de citadelă practico-ştiinţifică, pusă în slujba poporului.
Academician Tudor LUPAȘCU
Noi tehnologii chimice prietenoase omului și mediului ambient în anii de independență a Republicii Moldova
Ştiinţa a fost, este și va fi un generator al tehnologiilor moderne şi un instrument-cheie al dezvoltării economiei naționale al fiecărui stat independent.
În anul 1991 avem 41 de ani. Activam în cadrul Institutului de Chimie al AȘM, în calitate de șef de laborator Chimie Ecologică. La această vârstă aveam deja multe rezultate științifice, fiindcă activam în cercetare din anul 1971. Având terminată doctorantura (aspirantura), la Institutul de Chimie Coloidală și Chimie a Apei al Academiei de Științe a Ucrainei și diploma de doctor în științe chimice, continuam cercetările în cadrul Institutului de Chimie al AȘM. În comun cu echipa de cercetători din Laboratorul de Chimie Ecologică studiam calitatea apelor naturale din Republica Moldova și în baza rezultatelor acestor cercetări elaboram tehnologii de potabilizare a apelor care nu corespundeau cerințelor impuse de Standardul de Stat vizând indicii chimici a apei potabile. Astfel, au fost elaborate, brevetate și implementate tehnologii de îndepărtare din apele subterane a ionilor de amoniu, fier, mangan bivalent, a hidrogenului sulfurat.
În colaborare cu specialiștii din domeniul materialelor de construcție am elaborat, brevetat și implementat pe scară largă noi compoziții pentru tencuirea suprafețelor interioare și exterioare a clădirilor. Implementarea pe scară largă a acestor compoziții s-a soldat cu o „revoluție” în acest domeniu. Mecanizarea procesului de tencuire a suprafețelor clădirilor cu aceste noi compoziții a condus la sporirea productivității muncii de zeci de ori.
Începând cu anul 2004, în cadrul Programului de Stat „Valorificarea produselor secundare vinicole și obținerea produselor noi”, coordonată de acad. Gheorghe Duca, am condus echipa de cercetători formată din microbiologi, farmacologi, fitopatologi care avea ca scop modificarea chimică a enotaninurilor pentru a obține preparate care ar putea trata maladiile provocate de fungi și bacterii la om, animale și plante. Rezultatul final al acestor cercetări, care au durat circa 10 ani, o fost obținerea unui nou preparat farmaceutic pe care l-am numit ENOXIL. Pentru stabilirea mecanismului de scindare a taninurilor obținute din semințe de struguri a fost nevoie să se implice specialiștii din Centrele științifice dotate cu utilaj științific performant din Marea Britanie, Germania, Romania, Ucraina. Aceata noutate științifică a înconjurat lumea. Știrea transmisă la Moldpres de către doamna Eugenia Tofan, șefa Serviciului de presă al AȘM, a fost preluată de multe agenții internaționale. Acest preparat farmaceutic a trecut cu succes cercetările preclinice. Ministerul Sănătății a emis un ordin prin care preparatul ENOXIL a fost cercetat în 4 clinici republicane. Rezultatele cercetărilor au demonstrat că acest preparat are un efect sporit pentru tratarea maladiilor provocate de fungi și bacterii la oameni. Ulterior, ENOXIL-ul a fost testat și în agricultura, de către Institutul de Cercetări științifice „Selecția” din Balți. Îmi amintesc anul 2012, când Republica Moldova a fost lovită de o secetă cumplită. Plantațiile de sfeclă pentru zahăr în zona geografică a mun. Bălți erau practic uscate. Numai un sector cu rizocarpi mari și dulci, de vreo 50 de hectare în zonă era verde și bucura ochii trecătorilor. Efectul s-a datorat prelucrării semințelor înainte de semănat cu soluție de ENOXIL.
În anul 2007 am condus un proiect de transfer tehnologic care s-a soldat cu darea în exploatare a unei fabrici de producere a cărbunilor activi din materii prime vegetale regenerabile din Republica Moldova. Este vorba de sâmburi de piersici, caise, prune, coji de nuci grecești etc., care se acumulau la fabricile de conserve din republică. Tehnologiile, de asemenea, au fost elaborate și brevetate de către semnatarul acestui material în comun cu cercetătorii din laboratorul de Chimie Ecologică al institutului și specialiștii de la Catedra de Farmacologie Generală și Farmacologie Clinică a USMF „ N.Testemițanu”. Acestea sunt cele mai importante realizări obținute în anii independenței Republicii Moldova.
Rezultate științifice menționate au fost obținute, în mare parte, ca rezultat al cooperării internaționale pe care le-am avut ani în șir. Pe parcursul a 30 de ani de independență am câștigat 34 de proiecte internaționale finanțate de Uniunea Europeană, SUA, Canada, Elveția, România, NATO în cadrul programelor de cercetare dezvoltare INTAS, CRDF MRDA, STCU, Știința pentru Pace, SCOPES, FP 7. ORIZONT 2020 etc. Datorită acestor proiecte internaționale, am reușit să motivăm tinerii cercetători sa vină în cercetare. Cercetările științifice ale acestora, sub conducerea subsemnatului, s-au soldat cu 3 teze de doctor habilitat și 11 doctori în științe chimice. Toate aceste rezultate au fost posibile și datorită faptului că Institutele de cercetare până în 2017 se aflau în componența Academiei de Științe. În prezent, institutele de cercetare științifică sunt în derută. Formal, am fost în cadrul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, în prezent, suntem în cadrul Ministerului Educației și Cercetării. Personal, consider că unica soluție de a salva știința autohtonă este revenirea la normalitate, adică reîntoarcerea institutelor în cadrul Academiei de Științe. Repet ceea ce am spus și publicat acum doi ani: „Suntem orfani cu mama vie, viața noastră e în Academie”. Pe această cale, rog Guvernul, Președinția, Parlamentul să dezbată această problema și s-o soluționeze cât nu-i târziu.
Membru corespondent Viorel PRISĂCARI
Personal, am luptat împreună cu multă altă lume pentru valorile naţionale, participând activ la
cele ample manifestări de renaştere naţională, care au avut loc pe la sfârşitul anilor 80 ai secolului trecut. Cel mai impresionant moment petru mine a fost ziua din toamna anului 1989, când ţineam în mână ziarul „Literatura şi Arta” cu primele publicaţii în grafie latină, cât şi trecerea la predarea în limba română în Universitate, în anul 1990. Menţionez faptul că, până la acea vreme, pe tot parcursul celor 45 de ani de activitate a Institutului de Medicină, s-a studiat numai în limba rusă. Fiind deja şef al Catedrei de epidemiologie, am început cu mare entuziasm să ţin prelegerile de epidemiologie în limba română. Nu a fost uşor, deoarece terminologia medicală diferă mult. Însă azi mă simt fericit când ţin prelegeri pentru studenţi, şi nu numai, cum s-ar zice în „limba mamei”.
O performanţă deosebită, pe parcursul anilor de independenţă, poate fi considerată şi trecerea la scrierea şi editarea materialelor ştiinţifice în limba română, cu grafie latină. Un exemplu elocvent în acest sens poate servi USMF „Nicolae Testemiţanu”. Prima încercare de publicare a materialelor ştiinţifice în limba română cu grafie latină a fost întreprinsă chiar în anul declarării Independeţei Republicii Moldova, în culegerea „Materialele conferinței ştiinifice a Institutului de Stat de Medicină din Chişinău”, editată în anul 1991, Institutul fiind reorganizat în acelaşi an în Universitatea de Stat de Medicină „Nicolae Testemițanu”.
O problemă importantă după proclamarea la 27 august 1991 a independenţei Republicii Moldova a fost menţinerea potenţialului ştiinţifico-didactic, pregătirea rezervelor de cadre prin doctorantură şi postdoctorantură cu susţinerea tezelor de doctorat. Un rol important în rezolvarea acestei probleme majore l-a avut înfiinţarea în anul 1992 a Comisiei Superioare de Atestare a Republicii Moldova în frunte cu academicianul Boris Melnic, ulterior Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare, şi formarea, în anul 1993, a Consiliilor Ştiinţifice Specializate Naţionale. Ca rezultat, în perioada anilor de independenţă (1991-2020) numai în USMF „Nicolae Testemiţanu” circa 95% din cele 956 de teze de doctorat, inclusiv, 798 – la gradul ştiinţific de doctor şi 158 – la cel de doctor habilitat în ştiinţe medicale, au fost susţinute în Consiliile Ştiinţifice Specializate Naţionale.
Cu regret, trebuie să recunoaştem că, în ultimii 10 ani, invers, are loc o stagnare evidentă şi continuă a sectorului ştiinţific. De data aceasta, în mare parte, din vina autorităţilor, în primul rând, a Guvernului şi Parlamentului, care din motive de a face economii, din cauza furturilor, din an în an reduc în bugetul de stat finanţarea sectorului ştiinţific de la 4% la 0,2%. Actualmente, sectorul ştiinţific este finanţat la limita prăbuşirii. Un criteriu elocvent poate servi numărul mare de cercetători ştiinţifici şi doctoranzi care abandonează activitatea ştiinţifică, dar şi numărul tot mai mic de teze de doctorat susţinute. În ultimul an (2020), de exemplu, în toate instituţiile ştiinţifice din ţară au susţinut teza de doctor doar 101 persoane, inclusiv doar 3 - cea de doctor habilitat. Pentru comparare, aduc aminte că în trecutul nu atât de îndepărtat, numai în cadrul USMF „Nicolae Testemiţanu” anual susţineau teze de doctor circa 50-60 de persoane, inclusive 5- 6 teza de doctor habilitat.
Sper ca situaţia nefavorabilă creată în sectorul ştiinţei în ultimii ani să fie conştientizată de actuala guvernare şi să ia măsuri de urgenţă pentru redresarea situaţiei.
Victor JUC, doctor habilitat, profesor universitar, directorul Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice
Resetarea prin știință a Republicii Moldova
Declarația de Independență stabilește că statul suveran și independent Republica Moldova garantează tuturor cetățenilor săi exercitarea drepturilor sociale, economice și culturale. Intelectualității, inclusiv oamenilor de știință, i se rezerva un rol determinant în procesele complexe de edificare a statului de drept, economiei funcționale de piață și societății prospere, realizărilor științifice revenindu-le un loc semnificativ.
Cercetarea științifică a părăsit cadrul metodologic îngust și a căpătat posibilitatea de a realiza progresiv investigații multidisciplinare, interdisciplinare și transdisciplinare, asociindu-se la diferite programe, inclusiv, din 2012, ale Uniunii Europene. Cercetătorii științific au început a valorifica teme interzise în trecut și, în același timp, au stabilit un spectru divers de legături de cooperare și parteneriat, care le-a permis să se integreze în diferite asociații și clustere în domeniu
Însă oamenii de știință din Republica Moldova nu au reușit să se coaguleze într-un grup de interese și să devină o forță care să aibă un cuvânt de spus în fața decidenților politici. Ei s-au dovedit a fi vulnerabili în raporturile cu autoritățile puterii de stat și nu se dovedesc în măsură să-și apere și să-și promoveze eficient interesele corporativiste. Nici în mediul de afaceri nu au fost stabilite parteneriate eficiente și fezabile, acesta nu este receptiv la rezultatele științifice autohtone (situație caracteristică nu numai Republicii Moldova, ci spațiilor sud-est și est-european în ansamblu) și la apelurile se colaborare.
Decidenții politici nu țin cont de recomandările științei în gestiunea puterii de stat, deși apelează instituțiile universitar-academice pentru a mima consultări, expertizare și avizare. Însă lipsa unui suport științific sustenabil în exercitarea puterii de stat a condus la scăderea capacităților de funcționalitate a instituțiilor și la încrederea scăzută în însăși autoritatea statului. În plus, Republica Moldova nu și-a formulat distinct interesele sale naționale, nu a elaborat și adoptat programe strategice pe termen mediu, determinând riscurile și amenințările, continuă să penduleze în tranziția interminabilă, promovează o politică externă ineficientă, iar în planul dezvoltării interne elitele tind spre autoritarism.
Incontestabil este faptul că Republica Moldova trebuie substanțial resetată și reabilitată, cel puțin în fața cetățenilor săi prin democrația participativă, iar știința, prin rezultatele obținute, urmează să fie aplicată fezabil în fundamentarea politicilor de stat. În același context, notăm că oamenii de știință merită alt tratament, numărul lor scade vertiginos: în lipsa unor acțiuni eficiente, vom avea de pierdut toți - cetățenii, societatea și statul, dat fiind că altele au fost idealurile și aspirațiile Independenței.
Nicolae ENCIU, doctor habilitat în istorie,
director adjunct pentru probleme de știință al Institutului de Istorie, Ministerul Educației și Cercetării
Pe calea reintegrării cercetării istorice în contextul tradițiilor istoriografiei românești și celei europene 
Anul 1991 a fost unul de cotitură radicală, inclusiv în activitatea Institutului de Istorie al Academiei de Științe a Moldovei. Punerea în discuție, iar în scurt timp și înlăturarea monopolului politic și ideologic al PCM au creat un cadru propice depolitizării și deideologizării științei istorice academice, deschizând calea spre redarea funcțiilor ei sociale tradiționale, ca element fundamental al memoriei colective și al culturii spirituale a societății, în ansamblu.
O succintă evaluare a căii parcurse în cele trei decenii de independență a Republicii Moldova probează că, pentru Institutul de Istorie, acest parcurs a avut rezultate benefice din cel puțin trei considerente principale:
a) cercetătorii au obținut mult râvnita libertate a creației, de care au fost privați de-a lungul întregii perioade sovietice (1940-1941, 1944-1991), bucurându-se, în prezent, de un acces, practic, nelimitat, la întreg patrimoniul științific și cultural național și universal;
b) restructurarea, reformularea și precizarea direcțiilor, problemelor și temelor de cercetare în conformitate cu noile exigențe ale timpului au plasat colectivul Institutului de Istorie pe un nou făgaș, creând o atmosferă liberă de dictatul ideologic de până la 1991 și deschizând calea științei istorice pe orbita valorilor naționale și celor europene, în vederea reintegrării cercetării istorice în contextul tradițiilor istoriografiei românești și celei europene;
c) în pofida tuturor dificultăților, - obiective, dar și în egală măsură subiective, - Institutul de Istorie, prin cercetările academice fundamentale pe care le efectuează în domeniul istoriei naționale și celei universale, a reușit, pe parcursul celor trei decenii de independență, nu numai să-și mențină, ci și să-și consolideze prestigiosul statut de formator de cultură istorică, civică și de drept, de centru de cultivare a unei conștiințe istorice bazate pe adevăr și libera lui interpretare științifică.
Totodată, colectivul Institutului de Istorie este conștient de faptul că, sub presiunea schimbărilor geopolitice în continuă desfășurare, a informatizării globale, Internet-ului, geomodernității, dar și grație dezvoltării istoriografiei în context inter- și multidisciplinar, totul necesită a fi regândit astăzi, inclusiv principalele probleme de istorie națională, cu atât mai mult cu cât istoria continuă să rămână, și în viitorul previzibil, știința în care „orizontul necesită a fi schimbat cel mai des” (N. Iorga). Constituind manifestarea obiectivă a etapei geomodernității în care lumea contemporană evoluează deja de câteva decenii și având de înfruntat o serie de factori perturbatori legați de gustul publicului, de tendința dominantă, de tentația momentului etc., una din preocupările fundamentale ale istoriografiei contemporane devine căutarea răspunsului la întrebarea „Cum să fie scrisă istoria?”, numeroși istorici de notorietate întrebându-se, pe bună dreptate, dacă putem vorbi de o „criză a scrisului istoric sau de o criză a conștiinței publice?” sau, poate, de criza concomitentă a ambelor.
Cu referire expresă la știința istorică academică din Republica Moldova, răspunsul oferit de oficialități până în prezent, este într-o totală disonanță cu evoluțiile din Spațiul European de Cercetare.
Astfel, recentele evenimente legate de modificarea statutului, locului și rolului Academiei de Științe și a instituțiilor sale, respectiv, transferul discreționar al atribuțiilor acestora unei componente a puterii executive în persoana Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, probează faptul că problematica adaptării scrisului istoric la noile condiții în care evoluează lumea contemporană este tratată, preponderent, de persoane fără o tangență nemijlocită cu cercetarea istorică propriu-zisă, afectând grav, prin decizii populiste, statutul istoriei și al istoricului în societate, libertatea de expresie științifică, pluralismul de opinii, confruntarea ideilor și concepțiilor științifice într-un climat de respect reciproc, de conduită colegială și competiție profesională. În consecință, intenția declarată inițial de reorganizare și de racordare a managementului cercetării la standardele europene de calitate nu a condus nici la consolidarea autonomiei și independenței Academiei de Științe în calitatea ei de cel mai înalt și prestigios for științific din Republica Moldova și nici la consolidarea statutului cercetătorului științific, ci, tocmai dimpotrivă, la agravarea situației în domeniul cercetării și inovării.
Este imperios necesar ca forurile respective din Republica Moldova care și-au asumat responsabila misiune de gestionare a domeniului cercetării și inovării, să conștientizeze adevărul că domeniul cercetării științifice constituie rezultatul activității multor generații de oameni dedicați profesiei, care își bazează eforturile pe cunoștințele deja dobândite și devenite un bun al societății, pentru a obține, la rândul lor, cunoștințe noi prin care să asigure progresul domeniului respectiv.
În acest context, atingerea obiectivului de edificare a unei societăți bazate pe cunoaștere în Republica Moldova, care să stimuleze creșterea economică și productivitatea și să contribuie la coeziunea societății, este posibilă doar pe calea implementării corecte și cu bune intenții a Cartei Europene a Cercetătorului și a Codului de conduită pentru recrutarea cercetătorilor, în vigoare astăzi în Spațiul European de Cercetare.
