- Views: 154
Astăzi, vă prezentăm profilul celui de-al doilea Laureat al Premiului Nobel, Prof. Stefan Walter HELL (Germania), care va susține, pe 8 iunie 2021, în cadrul „Săptămânii Științei”, prelegerea publică „Microscopia optică: revoluție în rezoluție”.
Stefan Walter Hell, fizician Român-German, unul dintre directorii Institutului Max Planck de Chimie Biofizică din Göttingen, Laureat al Premiului Nobel pentru chimie, decernat în anul 2014, în cadrul „Săptămânii științei” va susține pe 8 iunie 2021 prelegerea publică „Microscopia optică: revoluție în rezoluție”.
S-a născut la 23 decembrie 1962, în Arad, România. A învățat la școala primară între anii 1969-1977, după care a urmat un an la Școala Superioară Nikolaus Lenau din Timișoara (școală secundară), înainte de plecarea sa împreună cu părinții la Ludwigshafen, Germania. A făcut studiile la Universitatea din Heidelberg (1981-1987), urmând doctoratul, pe care l-a finalizat cu susținerea tezei de doctor în fizică în anul 1990 cu titlul „Imagistica microstructurilor transparente cu microscopul confocal”, sub conducerea specialistului în fizica corpului solid Siegfried Hunklinger.
O perioadă scurtă de timp a activat ca inventator independent, lucrând asupra îmbunătățirii rezoluției axiale (în adâncime) în microscopia confocală, care ulterior a devenit cunoscută ca microscopia 4-Pi, rezoluția fiind una dintre cele mai importante proprietăți ale unui microscop. Între anii 1991 și 1993 a lucrat în calitate de cercetător postdoctoral în Laboratorul European de Bilogie Moleculară din Heidelberg, unde a demonstrat cu succes principiile microscopiei 4-Pi. Ulterior, până în anul 1996, a activat ca lider de grup la Universitatea din Turku (Finlanda), în Departamentul de Fizică Medicală, unde a dezvoltat principiile de funcționare ale microscopului cu emisie stimulată cu sărăcire de sarcină (STED). Timp de 6 luni (între anii 1993 și 1994) a fost cercetător invitat la Universitatea din Oxford (Marea Britanie). A obținut titlul de doctor habilitat în fizică la Universitatea din Heidelberg în anul 1996 și a activat ca lider de grup la Institutul Max Planck de Chimie Biofizică din Göttingen. În anul 1999 a pregătit o lucrare cu imagistica STED a bacteriei Escherichia coli cu suprarezoluție inaccesibilă anterior cu un microscop optic. Însă revistele Nature și Science au respins lucrarea, argumentând că acest instrument nu este relevant pentru a obține noi date în biologie și este de un interes limitat. Pe de altă parte, PNAS (Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America) a recunoscut potențialul metodei STED și a publicat lucrarea în anul 2000.
La 15 noiembrie 2002, Stefan Hell a devenit director al Institutului Max Planck de Chimie Biofizică din Göttingen, fondând Departamentul de Nanobiofotonică. Din anul 2003 este, de asemenea, lider al Departamentului de Microscopie Optică la Centrul German de Cercetare a Cancerului (DKFZ) din Heidelberg și profesor fără remunerare (apl. Prof.) la Facultatea de Fizică și Astronomie a Universității din Heidelberg. Din anul 2004 este profesor de onoare în fizică experimentală la Facultatea de fizică a Universității Göttingen.
Prin invenția și dezvoltarea ulterioară a microscopiei cu emisie stimulată cu sărăcire de sarcină și a metodelor microscopice înrudite, Stefan Hell a demonstrat posibilitatea de a îmbunătăți substanțial puterea de rezoluție a microscopului cu fluorescență, anterior limitată la o jumătate de lungime de undă a radiației utilizate (>200 nm). Stefan Hell a demonstrat primul, din punct de vedere teoretic și experimental, posibilitatea de a decupla rezoluția microscopului cu fluorescență de limita de difracție și de a ridica rezoluția până la fracțiuni de lungime de undă (la nivel de nanometri), ceea ce era considerat a fi imposibil din timpurile lucrărilor lui Ernst Karl Abbe din 1873. Actualmente, metoda STED este larg utilizată pe plan mondial pentru imagistica probelor la scară nanometrică.
Pentru aceste descoperiri, ținând cont de importanța lor pentru alte domenii științifice, precum științele vieții și medicina, i s-a decernat cel de-al 10-lea Premiul German de Inovații (Deutscher Zukunftspreis) la 23 noiembrie 2006. A devenit Laureat al Premiului Nobel pentru chimie în anul 2014, împreună cu Eric Betzig și William Moerner pentru dezvoltarea microscopiei fluorescente cu supra-rezoluție. Aceste lucrări au fondat domeniul imagisticii cu suprarezoluție, care a făcut posibilă vizualizarea structurilor de nivel nanometric din interiorul celulelor cu ajutorul luminii vizibile.
Printre alte premii și titluri obținute de Stefan Hell se enumeră Premiul Comisiei Internaționale pentru optică în 2000; Premiul Helmholtz pentru metrologie în 2001; Premiul Berthold Leibinger pentru inovații, premiul Carl-Zeiss pentru cercetare și premiul Karl-Heinz-Beckurts în 2002; Premiul Academiei de Științe Berlin-Brandenburgisch și premiul Gottlieb Daimler-Karl Benz în 2004; Premiul Președintelui Germaniei pentru inovații în 2006; Premiul Julius Springer pentru fizica aplicată, Premiul Cozzarelli al Academiei de Științe din SUA; Premiul Gottfried Wilhelm Leibniz al consiliului German pentru Cercetare (DFG), Premiul de stat al Saxoniei de Jos (Niedersächsischer Staatspreis), nominalizarea Inventatorul European al anului de la Oficiul European de Patente și Metoda anului în 2008; Premiul Otto-Hahn, Premiul Ernst-Hellmut-Vits în 2010, Premiul Familiei Hansen, Premiul Körber (științe fizice); Premiul Gothenburg Lise Meitner; Premiul Meyenburg pentru cercetări în cancer; Premiul Fundației Fritz Behrens 2012; Medalia Carus de Leopoldina al Academiei Naționale Germane în 2013; Premiul Kavli în Nanoștiințe și Premiul Carus-Preis al orașului Schweinfurt în 2014; Medalia Glenn T. Seaborg al Universității din California, Los Angeles (UCLA), SUA.
Stefan Hell este membru științific al Secției de Fizică Biomedicală și Chimică a Societății Max Planck din 2002; membru asociat al Institutului European de Neouroștiințe (ENI) din Göttingen și membru al Consiliului directorilor Laboratorului de Lasere din Göttingen din 2003; Secretar al Societății Internaționale de Optică în Științele Vieții (OWLS) din 2005; membru al Consiliului Fondației Niedersachsen pentru Inovații între 2007-2010; membru al Consiliului X-LAB din Göttingen din 2007; purtător de cuvânt al centrului DFG de Fiziologie Moleculară a Creierului din Göttingen din 2009; Membru al Senatului Societății Max Planck din 2020. Este membru al Academiei de Științe din Göttingen (2007); Doctor Honoris Causa al Universității din Turcu și membru extern al Academiei de Științe din Heidelberg (2009), Doctor Honoris Causa al Universității Vasile Goldis din Arad, Romania (2011); membru de onoare al Academiei Române (2012); Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica București, Romania în 2013.
Eugenia Tofan,
Serviciul de Presă al AȘM
