- Views: 270
La 20 decembrie 2020, s-ar fi împlinit 80 de ani din ziua nașterii academicianului Constantin Turtă, renumit savant în domeniul chimiei bioanorganice, doctor habilitat în științe chimice, profesor universitar, laureat al Premiului de Stat în domeniul Știinţei şi Tehnicii, distins cu Ordinul „Gloria Muncii”, fondatorul Școlii științifice în domeniul Chimiei Bioanorganice în Republica Moldova și a Direcţiei de cercetare în domeniul utilizării spectroscopiei Mössbauer în chimie. Pentru a aduce un omagiu regretatului academician Constantin Turtă, Institutul de Chimie a organizat, la 18 decembrie 2020, un seminar științific, care s-a desfășurat în regim online. Pe post de moderator al manifestării a fost dr. Vasile Lozan, șeful Laboratorului de Chimie Bioanorganică şi Nanocompozite al Institutului de Chimie, funcție deținută de regretatul academician Constantin Turtă.
La evenimentul de omagiere a reputatului om de știință Constantin Turtă a participat, cu un cuvânt inaugural, președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu. „Astăzi, aducem un omagiu academicianului Constantin Turta, un adevărat savant, un chimist de forță, care a lăsat o brazdă adâncă în dezvoltarea chimiei în Republica Moldova. Ne-a dus faima departe de hotarele țării. S-a dedicat plenar cercetării”, a menționat președintele AȘM. În context, academicianul a subliniat că analizând bazele de date Scopus, se observă cu ușurință volumul de muncă depus și eficiența extraordinară cu care muncea reputatul savant. Atrage atenția faptul că, în ultimii ani acad. Turtă publica anual, câte 12 articole în reviste de prestigiu: în 2013 – 12 articole, în 2014 – 12 articole, în 2015, anul în care a plecat – 7 articole. „Adică, un zbor frânt”, avea să spună acad. Tighineanu. Relevând multitudinea de idei și munca pe care o făcea cu o mare dragoste, acad. Tighineanu și-a amintit de un moment care vine în susținerea celor enunțate. Fiind la un simpozion la Iași, în 2014, acad. Turtă a ieșit din laborator, a prezentat raportul și imediat a revenit în laborator să-și continue experimentele. „Avea planuri mari și sunt sigur că încă multe lucrări de excelență avea să fie publicate, dacă nu era maladia care i-a curmat viața”, a spus președintele Tighineanu, amintindu-și cu căldură de perioada când au lucrat împreună. Președintele AȘM a remarcat și drumul parcurs în cercetare, care a început de la laborant pana la secretar științific general al AȘM. În orice funcție regretatul acad. Turtă făcea față și, de fapt, era un exemplu pentru colegi, un exemplu de dăruire de sine. A fondat o școală științifică, a pregătit cadre care astăzi continuă dezvoltarea cercetărilor științifice în domeniul chimiei bioanorganice. „Desigur că domeniul se va dezvolta. Noi astăzi să-l pomenim cu un cuvânt bun, pentru că acad. Constantin Turtă a realizat multe și a fost un om adevărat, un mare patriot și un cercetător eminent”, a subliniat președintele AȘM, exprimând mulțumiri conducerii Institutului de Chimie, tuturor care au pus umărul la organizarea acestui seminar, în mod special, mulțumindu-i acad. Tudor Lupașcu, care este un exemplu de exprimare a recunoștinței și aducere aminte de persoanele care au contribuit la dezvoltarea științei autentice pe meleagurile noastre și care ne-au dus faima în toată lumea. „Doresc ca acest seminar să fie și o punte de inițiere de noi proiecte și cred că aceasta ar fi un rezultat așteptat al evenimentului de astăzi”, a încheiat acad Tighineanu, dorind tuturor multă sănătate, mai ales, în contextul actual, când trebuie să avem grijă, ca niciodată, de sănătatea noastră și sănătatea celor din jur.
La rândul său, acad. Tudor Lupașcu a ținut să-i mulțumească președintelui AȘM pentru participarea la evenimentul de omagiere a reputatului savant, dar și pentru cuvintele frumoase și demne, spuse în adresa academicianului Constantin Turtă. Acad. Lupașcu a remarcat tangențele și în colaborarea științifică cu acad. Tighineanu, ceea ce denotă respectul pe care l-a avut pentru acad. Turtă, pentru meritele lui deosebite în dezvoltarea chimiei și, în mod special, a chimiei bioanorganice care, într-adevăr, a cucerit multe meridiane și paralele.
Seminarul științific a debutat cu proiectarea unui film documentar, din arhiva de aur a Televiziunii Naţionale „Profil de savant – Academician Constantin Turtă”, cu şi despre activitatea ştiinţifică a academicianului Constantin Turtă.
Un pios omagiu au avut şi discipolii, cărora regretatul savant le-a ocrotit urcuşul intelectual, profesional, academic, mulți dintre ei activând cu succes la centre științifice din Marea Britanie, România, Franța. Astfel, agenda de lucru a inclus patru rapoarte științifice, prezentate de discipolii regretatului academician Constantin Turtă. „Sisteme foto-electroactive în baza ferocentului”, a fost raportul prezentat de dr. Dumitru Sârbu, Universitatea Newcastle, Marea Britanie; „În memoria academicianului Constantin Turtă” - dr. Silvia Melnic, USMF „N. Testemițanu”; „Complecși ai unor metale nd ca modele ale centrului activ al hidrogenazelor” - dr. Tatiana Straistari, CNRS, Grenoble, Franța; „Sinteza și studiul compușilor coordinativi ai metalelor tranziționale în oxidarea catalitică și reducerea electrocatalitică a protonilor” - dr. Olesea Cuzan-Munteanu, Institutul de Chimie. Discipolii i-au mulțumit savantului și mentorului Constantin Turtă, sub îndrumarea căruia au făcut cercetare, exprimând gratitudine pentru posibilitatea de a face știință.
Ca un gest firesc și nobil, colegii, prietenii, discipolii, au exprimat cuvinte de omagiu dedicate regretatului om de știință, omagiu ce îl datorează fiecare dintre cei care l-au cunoscut, apreciat și respectat. În luarea sa de cuvânt, acad. Tudor Lupașcu, fost director al Institutului de Chimie, care a cunoscut cel mai bine parcursul în cercetare a temerarului savant, a trecut succint în revistă vasta activitate a colegului său, subliniind și unele calități ce îl făcea diferit. Acad. Turtă se deosebea prin consecvență, onestitate. Deși nonconformist, era o fire nobilă, sârguincioasă și talentată și tenace, a spus acad. Tudor Lupașcu.
Un cuvânt emoționant de recunoștință a avut și dr., conf. cerc. Maria Cocu, Secretar științific al Institutului de Chimie, care a mărturisit cât de greu e să vorbești la trecut despre academicianul Constantin Turtă, pentru că cei de la Institutul de Chimie îi simt prezența până acum. Secretarul științific a reiterat calitățile deosebite cu care era înzestrat renumitul savant, vasta-i inteligență, modestia, demnitatea, exigenţa, dragostea şi respectul faţă de om, bunăvoinţa, punctualitatea, care îi sporeau respectul colegilor şi discipolilor săi. Dr. Maria Cocu a menționat și rezultatele incontestabile obținute de acad. Turtă - circa 600 publicații, inclusiv peste 200 articole, majoritatea fiind publicate în reviste de specialitate de peste hotare cotate ISI, 30 brevete de invenție și un șir de implementări ale acestora în economia națională. „Pare a fi firesc faptul că pentru aprecierea unei personalităţi din sfera ştiinţei evocăm în primul rând realizările sale. Zic că e firesc, pentru că aceste realizări pot fi măsurate cu parametri concreţi, exprimaţi prin numărul de lucrări publicate, brevete înregistrate, monografii şi cărţi editate, participări la manifestări ştiinţifice prestigioase, numărul de doctoranzi pregătiţi pentru susţinerea tezelor etc. Dar în spatele acestor realizări, mai este ceva, care nu poate fi măsurat și care îl evidențiau pe acad. Constantin Turtă. Acest „ceva” era sufletul savantului, corectitudinea şi verticalitatea, intoleranţă totală faţă de mediocrităţi şi pseudo-ştiinţă”, a spus cercetătoarea, exprimând onoarea de a-l cunoaște și activa în cadrul Institutului de Chimie alături de acad. Constaint Turtă, exprimând recunoștință pentru tot ce a făcut atât pentru Institutul de Chimie, cât și pentru dumneaei, personal.
Amintiri calde și pline de recunoștință au împărtășit în intervențiile lor și acad. Aurelian Gulea, m.c. Ion Geru, dr.hab Vasile Gutanu, discipol, dr. Victor Cravțov de la Institutul de Fizică, dr. Maria Bârca de la USM, Vasile Lozan, șef laborator.
Pe parcursul a celor 54 de ani de activitate în domeniul cercetărilor ştiinţifice, academicianul Constantin Turtă a desfăşurat o bogată activitate de cercetare reflectată în peste 600 publicaţii științifice, inclusiv monografia „Introducere în spectroscopia de rezonanţă gama (Spectroscopia Mössbauer)”, circa 200 articole în reviste de specialitate naționale și internaționale şi peste 350 teze la diferite manifestări ştiinţifice internaţionale şi naţionale. Au fost obținute 30 brevete de invenție, unele dintre acestea fiind implementate în economia națională. Sub conducerea savantului au fost pregătite și susținute două teze de doctor habilitat, 6 teze de doctor în chimie şi peste 20 teze de licenţă şi masterat. A ţinut prelegeri la Universitatea din Duşanbe (Tadjikistan); Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” din Iaşi (Romania); Universitatea de Vest din Timişoara (Romania), USM, UTM şi UnAŞM.
Constantin Turtă s-a născut la 20 decembrie 1940, în s. Biciuşca, raionul Rezina. A absolvit şcoala medie din or. Rezina şi Facultatea de Chimie a Universităţii de Stat din Moldova (1961). Doctorantura a făcut-o la Institutul de Chimie al Academiei de Ştiinţe a URSS, stagieri – la universităţile de profil din Rusia, Anglia, Spania. Doctor în ştiinţe (1971), doctor habilitat în ştiinţe pe chimia anorganică (1989), profesor universitar. Autor a 197 de articole ştiinţifice, 32 de brevete de invenţii. Membru-corespondent al AŞM (1995), membru titular al AŞM (2010). Distins cu ordinul „Gloria Muncii”, Laureat la Premiului Prezidiului AŞM (1995), al Premiului Naţional în domeniul Ştiinţei şi Tehnicii (2004).
Academicianul Constantin Turtă s-a stins din viață la 23 martie 2015.
Eugenia Tofan,
Serviciul de Presă al AȘM