Toți împreună spunem NU torturii în Republica Moldova

20.11.2020
Unique visitors: 1015

Președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu a participat, la 20 noiembrie 2020, la lucrările Conferinței științifico-practice internaționale, organizate în cadrul Proiectului „Toți împreună spunem NU torturii în Republica Moldova: societatea civilă împotriva torturii” cu genericul Combaterea torturii. Evenimentul a fost organizat de Universitatea de Studii Politice și Economice Europene „Constantin Stere”, în parteneriat cu Institutul pentru Democrație, Institutul Național al Femeilor din Republica Moldova, cu sprijinul Uniunii Europene. Manifestarea științifică s-a desfășurat în format mixt, cu prezență, în număr limitat, la USPEE, ceilalți participanți interacționând prin intermediul platformei de comunicare ZOOM.

La deschiderea conferinței au fost prezenți prof. univ. dr. Cătălin Bordeianu, director adjunct ICR „M. Eminescu”, Chișinău, dr. Andrei Chicuiuc, președinte al ANACEC, dr. Diana Sârcu, director al Institutului Național al Justiției, Alexandru Zubco,  șef al Direcției Prevenirea Torturii din cadrul Oficiului Avocatului Poporului, reprezentanți ai Ministerului Justiției,  Procuraturii Generale,  instituțiilor penitenciare, sistemului judecătoresc etc.

Rectorul USPEE, dr.hab., prof. Gheorghe Avornic, gazda manifestării, a salutat prezența participanților, apreciind intenția doritorilor de a spune NU torturii cu referire atât celor din sală, cât și personalităților care reprezintă importante organizații internaționale ale juriștilor, printre acestea fiind Organizația Internațională a Juriștilor, Organizația Europeană de Drept Public cu sediul la Atena etc. „Este o problemă nu doar a RM, chiar dacă acesta este un proiect care se realizează în RM. Ne-am propus drept scop ca și în RM să-i implicăm pe toți cei interesați în combaterea torturii. Sperăm să fie un eveniment bun și benefic pentru toți. Vrem să scoatem în evidență anume acele neajunsuri pe care încă le avem și să vedem cum le putem combate”, a subliniat în debutul evenimentului rectorul Avornic.

Participanții la For au fost salutați și felicitați, deopotrivă, de dr.prof. univ. Cătălin Bordeianu, director adjunct ICR „M. Eminescu”, Chișinău. Domnia Sa a subliniat importanța evenimentului, dat fiind că acest fenomen nu este o problemă doar a specialiștilor în drept, dar a tuturor, inclusiv, a celor din domeniul culturii. Și pentru că tratamentul inuman ar avea o legătură cu cultura în general, profesorul a revenit la cunoscutul episod ce țintește esență fenomenul cultură și al rolului ei într-o societate, citându-l pe Winston Churchill. Când ministrul Finanțelor îi aduce prim-ministrului Winston Churchill să semneze bugetul, acesta întreabă: dar unde sunt banii pentru cultură? Ministrul Finanțelor răspunde: Păi, e război, nu avem bani pentru cultură. Atunci, Churchill ripostează: Dacă nu avem nevoie de cultură, atunci pentru ce mai luptăm?” În context, dr. Cătălin Bordeanu a prezentat  monografia „Atlet moldav” de Emilian Marcu, o monografie în versuri, care vine cu un monument de metafore, pus în slujba cititorului cultivat. A citit câteva versuri și a prezentat câteva aspecte scurte și introductive din ceea ce urmează să înțelegem din poezia dedicată Marelui Voievod Ștefan cel Mare. Ediția a III-a a volumului Atlet Moldav deschide seria publicațiilor aniversare cu prilejul sărbătoririi a 35 de ani de la fondarea Universității Americane din Moldova și a 25 de ani de la înființarea USPEE, proiect coordonat de prof. Gheorghe Avornic și prof. Cătălin Bordeianu. Volumul este prefațat de acad. Mihai Cimpoi.

În mesajul său de salut, președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu a subliniat importanța conferinței, care reflectă, de fapt, și semnificația altor două evenimente importante și anume  - marcarea a 35 de ani de la fondarea Universității Americane din Moldova și a 25 de ani de înființarea USPEE. În numele Prezidiului AȘM, președintele Tighineanu le-a adresat felicitări colaboratorilor universităților și le-a dorit în continuare multă sănătate și succes. „Am parcurs paginile USPEE și m-am convins de ceea ce știam. Ați reușit să vă impuneți și chiar aveți succese destul de evidente și în pregătirea cadrelor și în promovarea cercetării științifice. Sunt cazuri foarte frumoase când absolvenții universității, mulți dintre ei, nu mai caută un loc de muncă, dar chiar creează ei înșiși locuri de muncă și acesta este un lucru foarte important pentru RM. Și dacă e să ne referim la cercetare, chiar și ultimul exemplu, concursul pentru Premiile AȘM, în domeniul socio-economic Premiul „Paul Bran” a fost câștigat într-o competiție destul de dură, de reprezentantul USPEE, conf. dr. Elena Răilean”, a punctat academicianul.

Revenind la genericul evenimentului, președintele AȘM a menționat că tortura a apărut odată cu civilizația, exprimând regretul că aflându-ne în sec XXI, trebuie să discutăm despre tortură. „Este o rușine a civilizației, dar este o realitate și ceea ce faceți dumneavoastră este un lucru foarte bun, este o cercetare științifică a fenomenului. Și dacă e să comparăm cu pandemia, aceasta este tot un fenomen și unul nedorit. Și pandemia a fost generată de coronavirusul de tip nou. Ce face civilizația? Studiază. Studiază coronavirusul pentru a-l nimici și ca rezultat va dispărea pandemia. Același lucru faceți dumneavoastră, studiați acest fenomen. Trebuie de identificat rădăcinile și de nimicit acele rădăcini. Desigur că soluția până la urmă depinde de instituțiile de drept, dar fără o abordare științifică acest fenomen negativ nu poate fi depășit”, a relevat academicianul, remarcând importanța implicării reprezentanților societății civile în combaterea acestui fenomen negativ.

Dr. Andrei Chiciuc, președintele ANACEC, a menționat că este onorat să participe la acest eveniment și s-a bucurat când a primit invitația, dar s-a îngrijorat și s-a întristat când a văzut genericul conferinței, pentru că de fapt, susține dr. Chiciuc, a conștientizat lucruri pe care noi toți le uitasem. Uitasem că există violență, că există criminalitate. „Aceste lucruri sunt niște realități, pentru că se pare că în ultimul timp noi am uitat de ele, pentru că cei care nu au tangențe cu atare fenomene, considerau că au dispărut. Dar realitatea este aceea că ele încă există și faptul că dumneavoastră v-ați întrunit să discutați subiecte de combatere a torturii, de combatere a efectelor lucrurilor care sunt încă prezente, cu regret, în societate, este de bun augur”, a declarat președintele ANACEC. Dl Chiciuc a exprimat gânduri bune în adresa USPEE, care, împreună cu rectorul, cadrele didactice, studenți, pe lângă activitățile juridice pe care le desfășoară, și-au direcționat activitatea și spre apărarea drepturilor omului, un lucru de salutat și de apreciat.

În calitate de practician, dl Alexandru Zubco, șef al Direcției Prevenirea Torturii din cadrul Oficiului Avocatului Poporului, a vorbit despre situația din locurile de detenție, locurile private de liberate din RM și tot ce ține de acest segment, tortura și cum sunt supuse persoanele aflate în detenție la aceste acte. În prezentarea sa se conțin nu doar elemente de constatare a lucrurilor, dar și recomandările ombudsmanului, așa cum vede el depășirea acestei crize. „Din păcate, constatăm cu îngrijorare că avem fenomenul supunerii la acte de rele tratamente, cum le numim noi, tratamente inumane și degradante față de persoanele care se află în custodia poliției, penitenciare ș.a. Cauza? Constatăm factorul uman, adică avem angajați neprofesioniști, care, în loc să aplice tehnici profesioniste, de audiere, de intervenție, de reținere, de asistență a unei persoane, ei se comportă inuman cu acestea. Persistă și atitudinea iresponsabilă a celor care emit politici cu privire la acest fenomen”, a relatat reprezentantul Oficiului Avocatului Poporului. Alexandru Zubco a specificat că, în conformitate cu mandatul ombudsmanului, care este mandat de a preveni tortura, ei realizează vizite în locurile privative de libertate, constată, fixează cazurile, îngrijorările, după care elaborează așa-numitele rapoarte de vizită și le remit instituțiilor abilitate, dar și instituțiilor vizitate și celor ierarhic superioare, iar dacă sunt cazuri urgente și Legislativului și Executivului, acestea urmând să implementeze aceste recomandări într-un termen pe care Oficiul Avocatului Poporului îl dă acestor instituții.

 Au mai luat cuvântul dna Diana Sârcu, director al Institutului Național de Justiție, online intervenind directorul Organizației Europene de Drept Public (EPLO) și președintele consiliului de administrație al acestuia, președintele Organizației Internaționale a Juriștilor și alte personalități notorii din domeniu.

Participanții la conferință au abordat o multitudine de probleme ce vizează acordarea asistenței juridice, psihologice primare victimelor torturii, precum și reabilitarea acestora, promovarea conștientizării publice a inadmisibilității torturii, punerea în aplicare a dispozițiilor actelor internaționale privind interzicerea torturii și recomandările Comitetului ONU împotriva torturii pentru Republica Moldova, promovarea dezvoltării profesionale a organizațiilor angajate în prevenirea torturii, îmbunătățirea cunoașterii de către angajații poliției, penitenciarelor și spitalelor de psihiatrie, precum și a studenților facultăților de drept din Universitățile din Moldova (potențiali ofițeri de poliție, procurori, judecători) a responsabilității pentru aplicarea torturii, a metodelor de prevenire a torturii și încurajarea intoleranței la tortură și altele.

 Conferința a finalizat cu formularea concluziilor, sugestiilor, care vor face conținutul unei rezoluții redactată de o echipă constituită din reprezentanții instituțiilor participante.

 

Eugenia Tofan,

Serviciul de Presă al AȘM

Categorie:
Cuvinte-cheie:

Înregistrări online