Absența dintre noi a renumitului chirurg și distins savant, Vladimir Hotineanu, plecat de un an la întâlnire cu Veșnicia

16.11.2020
Unique visitors: 33

Un an fără academicianul Vladimir Hotineanu, savant și reputat chirurg, un specialist și un cunoscător neîntrecut al domeniului, un mentor, intelectual desăvârșit, o personalitate care a pus suflet, pasiune și competență în munca sa, salvând mii de vieți, un patriot.

Este un an greu ca piatra pentru noi toți, care ne aflăm într-o lupta nedreaptă cu un nenorocit virus, un an poate și mai greu pentru comunitatea medicală, pentru medicii din prima linie care se sufocă în pânză de păianjen a covid-ului și simt, poate, mai mult ca oricând, lipsa unui coleg profesionist, dăruit meseriei.

O mult prea scurtă viață pentru un medic, pentru un chirurg, pentru un savant în plenitudinea puterilor intelectuale, valoros și apreciat pentru competența și cunoștințele profunde, demonstrate de-a lungul anilor în nobila profesie. A plecat fără vreme, repede, așa cum, fulgerător de repede, a trecut și acest an. A plecat în grabă, așa cum era grăbit mereu să mai salveze o viață, să mai împlinească un destin, să mai bucure un suflet, să mai readucă un zâmbet.

Spuneam acum un an, la aflarea tristei vești și reiterez, că e greu să înțelegi moartea medicilor. Ce fel de ironie este asta...? Cel care a luptat întotdeauna cu boala, a luptat pentru viețile a mii de oameni, a fost chiar el înfrânt de nemiloasa boală. A luptat pentru noi până când nenorocirea s-a cuibărit și în sufletul acestui munte de talent, punându-i cătușe pe mâinile lui salvatoare… A luptat pentru noi, a luptat cu boala necruțătoare… și a cedat. Dar n-a împovărat pe nimeni niciodată cu povestiri de luptă cu boala, nici despre greutăți, nici despre naveta pe care o făcea o dată la două săptămâni la spitalul din București. A luptat până la ultimul licăr de energie, plecând cu credința fermă că destinul lui pe pământ va fi împlinit prin urmașii săi. Suferința i-am citit-o, când ne-am întâlnit în aeroportul Otopeni. Când l-am văzut nu știam unde să-mi ascund privirea ca să nu observe ce brusc m-am schimbat. Voia să pară optimist și credeam că e de bune, pentru că cine dacă nu un medic știe mai bine ce are de făcut. Dar, nici la două luni după aceea, aflăm că medicina și țara au fost văduvite, de un mare chirurg, un mare patriot, care și-a slujit cu dăruire oamenii și țara. Ne va lipsi mereu bonomia lui, mintea sclipitoare și mâna salvatoare.

E ciudată această senzație să simți că nici literele nu le poți așeza sau nu le poți potrivi la locul lor, când vrei să scrii despre o persoană care a plecat… la întâlnire cu veșnicia. Nu te ascultă nici cuvintele care vrei să le lași aici, în semn de omagiu, pentru cel care a fost și acum nu mai este printre noi acad. Vladimir Hotineanu, un Om pentru oameni, un om legat cu toată ființa sa de ceea ce înseamnă medicină, de chirurgie, un creator, un inovator, pe care l-a mobilizat mereu curiozitatea de a ști, de a-și argumenta științific intuiția, ca cea mai înaltă formă a inteligenței, un om care a făcut istorie prin tot ce a lăsat moștenire.

Cei care l-au cunoscut mai îndeaproape pe chirurgul Hotineanu, spun că la ușa acestui spirit ales mai mereu era coadă pentru prelungirea unei vieți, a unui destin care tremura în fața bolii, iar el le vorbea cu noblețe celor cu ochii în lacrimi de șansa pe care le-o poate da prin bisturiul său. De la mentorii săi aflăm că, fiind o fire curioasă și temerară, prof. Hotineanu, a modernizat clinica, a extins gama și complexitatea intervențiilor chirurgicale, a creat premisele realizării transplantului de ficat în Republica Moldova, a format o școală științifică de elită. Să ne amintim doar ce titra presa locală în anul 2013: Premieră în Republica Moldova! A fost efectuat primul transplant de ficat. Chirurgii din Moldova, împreună cu o echipă de medici din România, au efectuat primul transplant de ficat. Echipele de medici au fost ghidate de transplantologul, prof. dr. Irinel Popescu şi renumitul chirurg Vladimir Hotineanu. Operaţia a durat în jur de opt ore şi a decurs cu succes.

A fost o personalitate cu care s-a mândrit Alma Mater, mentorii săi, somitățile care l-au format, a fost un exemplu pentru discipolii săi, pe care i-a îndrumat și le-a deslușit tainele meseriei, pentru copiii săi, pe care și i-a dorit demni urmași ai numelui și medicinei. A avut succese, cunoscând culmile faimei, dar a avut și insuccese, a avut prieteni și neprieteni ca toți muritorii, a suferit, s-a ridicat și a mers în căutarea noului. Nu știm câte depresii a trebuit să traverseze, din ziua când a pus condeiul jos, diagnostigându-și singur boala nemiloasă, ca să aflăm într-o zi despre lansarea unui proiect de suflet al academicianului - vocația scrisului, o altă fațetă aproape nebănuită a personalității sale. Mulți își amintesc de lansarea romanului „Cu dor de Basarabia”, o carte „scrisă mai mult cu sufletul decât cu pana”, cum s-a exprimat colegul și prietenul său, prof. Irinel Popescu, din care aflăm despre drama oamenilor greu încercați, eroii fiind nimeni alții, decât părinții și bunicii săi, Vladimir Hotineanu simțind toată viața o datorie morală de a povesti lumii cine au fost. Era nelipsit, practic, la evenimentele culturale, iar prezența sa emana o vastă cultură lingvistică, istorică, ceea ce contura extraordinarul său demers cultural și spiritual, dezvăluia noi și noi profunzimi intelectuale.

La un an de la plecarea acad. Vladimir Hotineanu, colegii, prietenii și mentorii săi îi simt lipsa și îi transmit Acolo, Sus, că el va rămâne mereu al lor, va fi păstrat în memorie pentru ambiția și munca sa onestă care a contat pentru mii de vieți, va fi apreciat pentru moștenirea pe care a lăsat-o în chirurgia modernă, dezvoltarea științei medicale.

Un chirurg de excepție și savant adevărat, a titrat președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu. „Regretatul academician Vladimir Hotineanu a rămas în memoria mea, grație unor abilități deosebite și anume ale celor de chirurg de excepție, profesor talentat și savant veritabil. A fost promotorul transplantului de ficat în Republica Moldova, a creat o adevărată platformă pentru dezvoltarea metodelor chirurgicale moderne în cadrul Spitalului Clinic Republican, a salvat sute și mii de vieți omenești, a selectat și a pregătit tineri care, la rândul lor, au devenit experți cunoscuți în țară și departe de hotarele ei. Acad. Hotineanu totdeauna era deschis pentru colaborare, receptiv, am avut multe întrevederi după orele de muncă sau sâmbăta, în cadrul cărora am discutat și am identificat posibilitați de implicare a nanotehnologiilor în diagnosticarea și tratamentul unor maladii. Energia și optimismul care îl caracteriza le transmitea și colegilor, fapt ce genera o ambianță deosebită, o atmosferă creatoare propice. A fost un pilon autentic al chirurgiei noastre, un savant recunoscut, un patriot al neamului, un model de devotament profesiei și un exemplu de dăruire de sine. Absența academicianului Vladimir Hotineanu în activitățile noastre se simte acut mai ales acum. Prea devreme a plecat în eternitate...”, a declarat președintele AȘM.  

La un an de la ceasul plecării, portretul reputației conturate distinct și temeinic al discipolului și colegului său Vadim, că așa îi plăcea să-l numească, l-a întregit purtătorul torței de chirurg, acad. Gheorghe Ghidirim, personalitate notorie care a făurit istoria medicinii naționale. „În acest an s-a simțit lipsa acestui mare chirurg al neamului nostru, fiindcă pe lângă meritele pe care le-a avut în chirurgie, chirurgia gastrică, chirurgia biliară, unde el a lăsat urme adânci, un mare merit al acad. Vladimir Hotineanu este punerea la punct a transplantului de ficat în Republica Moldova. Profesorul Hotineanu, împreună cu academician al Academiei Române Irinel Popescu și membru de onoarea al AȘM, au făcut primele transplanturi de ficat în Basarabia. După plecarea sa, s-a simțit acut lipsa lui, pentru că s-a micșorat numărul de transplanturi și acest lucru e regretabil. Prima care i-a simțit lipsa a fost Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „N. Testemițanu”, pentru că acad. Hotineanu a fost un pedagog neîntrecut. A educat foarte mulți doctori și doctori habilitați, iar plecarea sa s-a făcut simțită în chirurgia practică și a științei medicale chirurgicale. Dacă era în viață, ar fi făcut multe și mari descoperiri în știința chirurgicală și nu numai. Ne exprimăm regretul și simțim lipsa din sânul medicinii autohtone”, avea să spună acad. Ghidirim.

Pentru acad. Eva Gudumac, colegă și prietenă, acad. Vladimir Hotineanu rămâne a fi o enciclopedie a chirurgiei și o enciclopedie a medicinii, în general. „Cunoscându-l încă de pe băncile studenției, fiindu-i lector, încă de atunci am văzut că avea o dorință extraordinară de a învăța, de a cunoaște, râvna de a găsi soluții la problemele cu care se confrunta medicina pe atunci. În pofida tuturor greutăților, pe care le-a parcurs la toate etapele vieții, inclusiv confruntări, subfinanțări, el a introdus în Republica Moldova transplantul hepatic, asumându-și responsabilitățile de rigoare. A introdus nanotehnologiile în patologia tractului digestiv, patologii hepato-pancreato-biliare, acesta fiind un foarte mare progres. A fost un cadru didactic cu vocație, avea o dicție și o gândire de excepție, explica materia, oricât de dificilă, pe înțelesul studenților. Vladimir Hotineanu a fost un mare savant, studia probleme complexe, de care nu se apuca altă lume. A fondat o școală destul de puternică, o școală care urmează acele tradiții frumoase, pe care le-a început savantul. Desigur, a rămas feciorul, Adrian, cu care s-a mândrit și care-i urmează calea, dar ar fi nevoie de o echipă mai mare care i-ar studia și analiza istoricul vieții de savant, pedagog, chirurg”, a mărturisit acad. Gudumac. Și la un de zile simte că a pierdut un coleg, a pierdut un prieten, cu care discuta și analiza diverse aspecte științifice, uneori chiar și în contradictoriu, dar niciodată nu se supăra unul pe altul. Îi lipsesc sunetele matinale zilnice la telefon, îi lipsesc convorbirile îndelungi și selectarea temelor pentru o eventuală ediție a „Lecturii de iarnă”, inițiată, apropo chiar de prof. Hotineanu. „De aceea, acum, la un an de la plecare dintre noi, îmi lipsește foarte mult prietenul și colegul meu, acest sfătuitor, această mare personalitate, care va lipsi foarte mult, bineînțeles, și pacienților”, a spus acad. Eva Gudumac.

Prof. Irinel Popescu, membru al Academiei Române, membru al Academiei de Științe Medicale din România și președinte al acesteia până în 2019, membru de onoare al AȘM, o legendă a chirurgiei românești, împreună cu care regretatul acad. Vladimir Hotineanu a realizat cel mai ambițios proiect de transplant de ficat, în premieră, în Republica Moldova, ne-a relatat că prof. Vladimir (Vadim) Hotineanu ne apare astăzi ca un destin exemplar pentru poporul, din mijlocul căruia s-a ridicat și căruia i-a închinat întreaga viață, reușește să devină unul din cei mai importanți chirurgi ai tării sale și ai spațiului românesc, muncind neobosit, învățând permanent, veghind la căpătâiul bolnavilor, petrecând mii de ore în sala de operație, slujindu-și tara și oamenii ei. „A fost respectat și iubit de toți cei care l-au cunoscut: de bolnavii pe care i-a operat, de tinerii chirurgi pe care i-a îndrumat, de studenții cărora le-a deslușit tainele medicinei, de oamenii cărora le-a ascultat păsurile și le-a aflat nevoile, de conducătorii țării, cărora le-a stat alături și, în final, am putea spune, de o întreagă țară!

Apropiindu-se de retragerea din activitate, Vadim Hotineanu a considerat ca pe o datorie de onoare să lase mărturie despre suferințele neamului sau, prins în vârtejul unei istorii nemiloase și, de multe ori, nedrepte. A lăsat bisturiul pentru condei și a scris, mai mult cu sufletul decât cu pana, o mărturie cutremurătoare despre destinul tragic al unei familii de gospodari basarabeni, peste care a venit invazia sovietică și deportarea, războiul și comunismul stalinist, cu toate ororile lui. Romanul „Cu dor de Basarabia” este romanul propriei lui familii, a unor oameni care își înfruntă soarta cu demnitate și curaj, cu credința în Dumnezeu și cu vocația martirică a primilor creștini, cei care bucuroși își dădeau viața pentru Hristos”, a menționat acad. Irinel Popescu.

Profesorul Popescu a menționat că a fost foarte legat de Vadim Hotineanu, atât profesional, întrucât amândoi erau dedicați cu totul nobilei profesii a chirurgiei și din colaborarea lor au ieșit multe realizări, cât și în plan afectiv. „Vadim era pentru mine „un suflet pereche”, cu care simțeam imediat că rezonez, aveam același respect pentru munca, aceeași dorință de progres, aceeași dragoste pentru profesie, aceeași empatie față de suferința omenească și aceeași dorință să o alinăm”, a spus colegul și prietenul de peste Prut. Poate ca în virtutea unei astfel de prietenii, pe care a simțit-o întotdeauna ca fiind reciprocă, a fost cel căruia i-a mărturisit cum a început povestea zguduitoare a ultimilor săi ani: „In momentul în care am pus stiloul jos, terminând ultima pagină a cărții („Cu dor de Basarabia”), am simțit ceva în regiunea gâtului și, palpitându-mă, am descoperit ganglionii măriți”. Așa a debutat o boală necruțătoare și o luptă pe care Vadim a dus-o la fel ca părinții și bunicii săi, cu multa demnitate și cu credința în Dumnezeu. Un destin care a început sub semnul vicisitudinilor sorții în îndepărtatul Kazahstan și s-a sfârșit sub semnul unei boli pe care medicina încă n-a reușit s-o învingă. A lăsat, însă, o moștenire bogată pe toate planurile, pe care urmașii lui – în primul rând, Iulia și Adrian Hotineanu, cei doi copii iubiți - dar și elevii și discipolii săi o vor duce mai departe, într-o istorie care continua. Este istoria unui neam care, atât timp cât va avea astfel de oameni nu va pieri niciodată, în ciuda dușmanilor și vicisitudinilor istoriei”, a mărturisit renumitul chirurg Irinel Popescu.

Anul acesta, la 1 octombrie, reputatul chirurg ar fi împlinit 70 de ani. Alma Mater i-a eternizat numele acad. Hotinanu, inaugurând o placă comemorativă în incinta Catedrei de chirurgie nr. 2 a Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, iar în ziua în care a plecat să opereze îngerii, 15 noiembrie, împreună cu Doamna Raisa Ciobanu, Secretar de redacție la „Literatura și Arta”, am fost și i-am dus flori, flori care au fost, poate, foarte puține în viața sa pentru tot ce a făcut.

Ne spunem mereu că trebuie să trăim repede. Să luăm totul de la viața, pentru că timpul e necruțător, nu ne oferă prea multe șanse. În goana asta, trăim viața în toată cruzimea sa. De bună voie sau mânați de ostilitate, alunecăm în marele impas moral și social. În pofida dizarmoniei sociale, indusă de pandemie, care ne macină subtil și esența morală, e bine să ne mai oprim din vârtejul cotidianului, să găsim timp pentru recunoștință și amintirea celor care au făurit pentru noi, au creat și ne-au lăsat nouă spre cunoaștere și dezvoltare de mai departe.

Am venit cu aceste mărturisiri ale colegilor, prietenilor, pentru a comemora numele unei personalități notorii, unui savant, care și-a dedicat integral viața științei medicale, chirurgiei și oamenilor. Astăzi să vorbim despre cel care a fost reputat chirurg, profesor, acad. Vladimir Hotineanu, doar de bine, sa vorbim într-o lumină mai caldă, lăsând deoparte obiceiurile şi părerile lumești, adesea costisitoare și chiar dăunătoare, or, dictonul latin ne îndeamnă „De mortuis nihil nisi bene”.

 

Eugenia Tofan,

Serviciul de Presă al AȘM

Categorie: