Academicianul Leonid CULIUC - 70 ani

11.08.2020
Unique visitors: 1590

Stimate Domnule Academician Leonid CULIUC!

Prezidiul Academiei de Științe a Moldovei, membrii Secției Științe Exacte și Inginerești, colectivul Institutului de Fizică Aplicată al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Vă transmit sincere felicitări cu ocazia împlinirii frumoasei vârste de 70 de ani de la naștere și 45 de ani de activitate în cadrul IFA.

Întreaga Dvs. carieră profesionistă este indispensabil legată de Institutul de Fizică Aplicată și de Academia de Științe a Moldovei. Absolvent al Școlii medii nr. 1 din Chișinău (după 1991 – Liceul Teoretic român-francez „Gheorghe Asachi”), cu studii la Universitatea Tehnică a Moldovei (Institutul Politehnic din Chişinău), ați urmat, în anii 1972–1975, doctoratul la Universitatea de Stat „Mihail Lomonosov” din Moscova, în aceeași perioadă fiind angajat cercetător ştiinţific inferior la Facultatea de fizică a aceleiași universități.

Chiar de la începutul activității, ați manifestat abilități de cercetare științifică excepționale, susținând, la doar 25 de ani, teza de doctor în științe fizico-matematice, specialitatea „Radiofizica”, în cadrul prestigioasei Universități de Stat „Mihail Lomonosov”din Moscova.

Fiind angajat din decembrie 1975 la Institutul de Fizică Aplicată al AȘM în cadrul Laboratorului de Semiconductori Ternari și Multinari (fondat de academicianul Sergiu Rădăuțan), ați parcurs toate treptele de cercetător științific – cercetător ştiinţific inferior, superior, coordonator, principal. Timp de 18 ani, din 1997 până în 2015,ați dat dovadă de remarcabile capacități organizatorice și manageriale, în calitate de director al Institutului de Fizică Aplicată al AŞM,într-o perioadă deloc simplă pentru cercetarea științifică din Moldova, asigurându-i continuitate și perspective de dezvoltare. Din anul 2015 îndepliniți funcția deșef al Laboratorului Fizica Compuşilor Semiconductori „Sergiu Rădăuțan” al Institutului de Fizică Aplicată.

Impresionează vastitatea cercetărilor științifice, ce include probleme actuale ale fizicii semiconductorilor şi corpului solid: procese optice şi fotoelectrice, inclusiv optice-neliniare, spectroscopie laser, fotonică, etc. Activitatea științifică desfășurată cu succes în ultimii ani se referă la cercetarea nanomaterialor bidimensionale în baza dicalcogenizilor metalelor de tranziție. Aceste materiale lamelare asigură posibilitatea unor abordări tehnologice principial noi în obținerea heterostructurilor semiconductoare (de tip van der Waals) și sunt deosebit de actuale pentru optoelectronica și spintronica modernă.

Rezultatele cercetărilor sunt reflectate în circa 300 de publicaţii ştiinţifice, peste o sută dintre care fiind publicate în reviste cu Factor de Impact din baze de date internaționale WoS (Solid State Commun., Sov. Journ. Quantum Electronics, ЖЭТФ, Journ. Appl. Phys., Appl. Phys. Letters, Surface Science, Semiconductor Scienceand Technology, Journ. Optical Society of America, Journ. Chemical Physics, Physical Review, NanoLetters, Small, Optics Express etc.).

Grație vizibilității și recunoașterii științifico-didactice pe plan internaţional, ați beneficiat de multiple invitaţii de a activa în calitate de cercetător şi profesor în universităţi şi centre ştiinţifice avansate din Canada, Franţa, Germania, Japonia, Olanda, România, Rusia. De menționat și participarea la realizarea proiectelor științifice naționale (instituționale, Programe de Stat) și internaţionale (Wolkswagen-Stiftung; Researach Support Scheme (RSS), INTAS; Japan Society for the Promotion of Science (JSPS), РФФИ, CRDF, STCU, Marie Curie (FP 7), Horizon 2020 ș.a.).

Începând cu anul 2000, la inițiativa dlui academician, Chișinăul a devenit gazda unui eveniment științific de anvergură, fiind organizată conferința internațională „Știința Materialelor și Fizica Materiei Condensate” (Materials Science and Condensed Matter Physics – MSCMP). Devenită tradiţională și convocată bianual, conferința MSCMP este înalt apreciată de comunitatea științifică națională și cea internațională (ultimele ediții asigurând participarea a cca 100-120 de cercetători străini din peste 20 de ţări), contribuindu-se în așa fel la menținerea prestigiului,la dezvoltarea și promovarea școlilor științifice în domeniile științelor exacte și inginerești din Republica Moldova.

De-a lungul anilor, ați dezvoltat cu un deosebit devotament şcoala științifică pe procese optice, spectroscopie laser și fotonică, din domeniul fizicii solidului și materialelor semiconductoare. Sub conducerea științifică a Dumneavoastră au fost susținute 11 teze de doctor în științe fizice și matematice și o teză de doctor habilitat. Sunt înalt apreciate cursurile speciale pentru masteranzii de la Universitatea de Stat din Moldova și de la Universitatea Tehnică a Moldovei.

Activitatea de cercetare științifică și cea didactică, precum și de pregătire a cadrelor de înaltă calificare,a fost bine recunoscută în Republica Moldova și peste hotare. Astfel, în anul 1990 a fost conferit gradul de doctor habilitat în ştiinţe fizico-matematice, specialitatea „Fizica semiconductorilor și dielectricilor”, iar peste trei ani, în 1993, – titlul de profesor universitar. În anul 2007 ați fost ales membru corespondent al AȘM, urmat, în anul 2012, de alegerea în calitate de membru titular al AȘM.

Este înalt apreciată și activitatea Dvs. în calitate de membru al Consiliului Suprem pentru Știință și Dezvoltare Tehnologică al AȘM, membru al Consiliului Naţional de Atestare şi Acreditare al Republicii Moldova, Președinte al Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al Universității de Stat din Moldova, președinte al Comisiei de experți în domeniul fizicii, președinte al Comisiei de evaluare, clasificare și monitorizare a revistelor științifice (începând cu 2013), ce funcționează actualmente în cadrul Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare. Sunteți și unul dintre fondatorii Alianței Franceze din Republica Moldova, deținând funcția de vicepreședinte pe parcursul a peste 25 de ani.

În calitate de deputat în Parlamentul Republicii Moldova (în perioada 2001–2005) și, respectiv, membru al Comisiei Parlamentare pentru Cultură, Ştiinţă, Învăţământ, Tineret şi Mijloace de Informare în Masă, ați manifestat o atitudine constructivă în susţinerea eficientă a cercetării științifice, aducând contribuții substanțiale la elaborarea și promovarea principiilor ce stau la baza Codului cu privire la știință și inovare al Republicii Moldova nr. 259-XV, adoptat în anul 2004 de către Parlamentul Republicii Moldova.

Realizările științifice ale profesorului Culiuc au fost apreciate cu diplome şi medalii de stat și academice, precum și distincții internaționale: Medalia „За трудовую доблесть” (1986), Laureat al Premiului Președinților Academiei Naţionale de Ştiinţe a Ucrainei, Academiei de Ştiinţe a Republicii Belarus şi Academiei de Ştiinţe a Moldovei (1996), Laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova în domeniul Ştiinţei, Tehnicii şi Producţiei (1998), Diploma de Onoare a AŞM (2000), Medalia „Meritul Civic” (2000), Distincţia Republicii Franceze „Chevalier dans l’Ordre des Palmes Academiques” (2001), Medalia jubiliară a AȘM „60 ani de la fondarea primelor instituţii academice din Republica Moldova” (2006), Titlul onorific al Republicii Moldova „Om emerit” (2010), Medalia „Dimitrie Cantemir” a AȘM (2010).

Stimate domnule academician Leonid Culiuc, la acest frumos popas aniversar, Vă aducem cele mai sincere urări de sănătate și bunăstare, dorindu-vă entuziasm și forță creatoare pentru noi și valoroase realizări științifice, armonie în suflet și recunoștință, bucurie și fericire alături de cei dragi!

La Mulți Ani, multstimate domnule academician Leonid Culiuc!

Categorie: