Mesaj de felicitare cu prilejul Zilei Lucrătorului Medical şi a Farmacistului

21.06.2020
Unique visitors: 76

Stimaţi medici și farmacişti, angajaţi ai sistemului național de sănătate,

Cu prilejul Zilei Lucrătorului Medical şi a Farmacistului, în numele comunității științifice din Republica Moldova, Prezidiul Academiei de Științe a Moldovei își exprimă întreaga gratitudine și recunoștință pentru devotamentul necondiționat și înaltul profesionalism de care dați dovadă în activitatea Domniilor voastre zi de zi. Aducem un omagiu cordial pentru toți cei care și-au asumat maxima responsabilitate pentru salvarea vieții fiecărui om, demonstrând a câta oară că sănătatea este primordială, iar misiunea lucrătorilor medicali și a farmaciștilor este esențială în dezvoltarea unei societăți prospere.

În aceste momente de grea încercare prin care trecem, Vă admirăm și apreciem curajul și rezistența, dăruirea totală și perseverența pe care le manifestați!

La mulți ani, stimați medici și farmaciști, multă sănătate și noi împliniri!

Prezidiul Academiei de Științe a Moldovei

Categorie: