Seminar științific consacrat memoriei ilustrului matematician și academician Mitrofan Ciobanu (5.01.1942 – 2.02.2021)

01.03.2023
Unique visitors: 1491

În ultima zi a lui Făurar, 28 Februarie 2023,  în incinta Facultății de Fizică, Matematică și Tehnologii Informaționale, a avut loc a doua ședință anuală a Seminarului științific al Institutului de Matematică și Informatică (USM) și al Universității de Stat din Tiraspol (Chișinău, UPS „Ion Creangă”) denumit „Ecuații Diferențiale și Algebre”, consacrată memoriei academicianului Mitrofan Ciobanu, ilustru matematician și pedagog. La această întrunire a specialiștilor din domeniu au fost prezenți toți cei 11 membri ai Seminarului științific care activează la IMI, UPS „Ion Creangă”, USM, UTM, profesori universitari, precum și un număr impunător de studenți ai anilor 1, 2, 4 și masteranzi.

Moderatorul ședinței, dr. hab., prof. univ. Dumitru Cozma, șeful Catedrei analiză matematică și ecuații diferențiale, rând pe rând, a oferit cuvântul dr. hab., prof. univ. Mihail Popa, președinte al Seminarului științific, membrilor acestuia – dr. hab., prof. univ. Alexandru Șubă, dr. hab., prof. univ. Vasile Neagu, dr. conf. univ. Andrei Braicov, decan al Facultății de fizică, matematică și tehnologii informaționale, dr. Cristina Bujac, dr. conf. univ. Vadim Repeșco, dr. lec. univ. Natalia Neagu, dr. conf. univ. Sergiu Port, dr. conf. univ. Victor Pricop, dr. conf. univ. interimar Victor Orlov, care, în comunicările lor științifice, au evocat vasta personalitate a savantului și pedagogului Mitrofan Ciobanu, a școlii sale științifice în domeniul topologiei.

Preocupările ştiinţifice ale academicianului Mitrofan Ciobanu au fost axate pe următoarele direcţii ale matematicii contemporane: topologia, algebra topologică, teoria descriptivă a mulţimilor, analiza funcţională, teoria optimizării topologice, teoria măsurii etc. A elaborat teoria funcţiilor multivoce şi aplicaţiilor lor, în care a demonstrat rezultate importante referitoare la existenţa selecţiilor măsurabile. A propus o metodă nouă de construcţie a selecţiilor, cunoscută azi ca „procedura de selecţie Ciobanu”. A rezolvat o serie de probleme formulate în ultimii 100 de ani de matematicieni celebri, au menționat vorbitorii.

A activat întreaga sa viață în cadrul Universităţii de Stat din Tiraspol (din 1992 – UST cu sediul în Chișinău), exercitând funcţiile de lector superior, conferenţiar, cercetător ştiinţific superior (1970–1976), şef al Catedrei de geometrie şi metodica matematicii (1976–1983), prorector pentru probleme de ştiinţă (1983–2002) şi rector (în perioada 2002–2009), profesor și şef al Catedrei algebră, geometrie şi topologie. Mai mult de 20 ani a fost Președinte al Societății de Matematică din Republica Moldovă.

Prodigioasa activitate științifică și didactică a matematicianului Mitrofan Ciobanu a fost atestată și apreciată la cel mai înalt nivel: în 1970 i-a fost acordat titlul de doctor în ştiinţe fizico-matematice, în 1980 – de doctor habilitat, în 1981 – titlul de profesor universitar. În 1995, a fost ales membru corespondent, în 2000 – membru titular al AȘM. În ultimii ani de viață, acad. Mitrofan Ciobanu a fost îndeosebi de apropiat de Academia de Științe a Moldovei, exercitând funcția de președinte al Consiliului Consultativ al Academicienilor, astfel, participând la soluționarea unor probleme importante din activitatea AȘM. Ar mai fi trăit, dacă nu venea peste noi pandemia COVID-19.

Moștenirea științifică a regretatului savant enciclopedist se regăsește în peste 500 de publicații în țară și peste hotare, inclusiv în 20 de manuale, monografii și studii. A pregătit 28 de doctori în științe, inclusiv 5 doctori habilitați în științe fizico-matematice și în științe matematice. Pentru rezultatele remarcabile obținute în dezvoltarea științei autohtone academicianul Mitrofan Ciobanu a fost distins cu Ordinul „Gloria Muncii”, „Ordinul de Onoare”, „Ordinul Republicii”, cu prestigioase distincții academice: medaliile „Dimitrie Cantemir”, „Nicolae Milescu Spătarul” ș.a.

La evenimemtul comemorativ au participat dr. conf. univ. Florin Damian, membru al Biroului Societății de Matematică din Republica Moldova, dr. conf. univ. Vitalie Puțuntică, prodecanul Facultății de Fizică, Matematică și Tehnologii Informaționale a UST.

Seminarul științific „Ecuații Diferențiale și Algebre” a fost fondat în anul 2002 de profesorul universitar Mihail Popa și activează cu succes până în prezent. În cadrul lui, au fost pregătiți peste 20 de doctori și doctori habilitați în matematică.

 

Tatiana ROTARU

Categorie:
Cuvinte-cheie: