- Views: 117
La 30 septembrie 2022, consorțiul Universitatea Tehnică a Moldovei (coordonator al proiectului), Academia de Științe a Moldovei, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți și Asociația Obștească „InfoGroup” organizează Noaptea cercetătorilor Europeni, manifestare organizată în cadrul proiectului „GreenSCI – Știința verde pentru o societate sănătoasă", programul Uniunii Europene pentru cercetare și inovare Orizont Europa.
În Republica Moldova, Noaptea Cercetătorilor Europeni se află la cea de a IX-a ediție. Anul acesta, evenimentul va avea loc pe 30 septembrie 2022, la Chișinău, în parcul UTM (str. Studenților) și, în premieră, la Bălți, în scuarul Universității de Stat „Alecu Russo” (str. Pușkin), începând cu orele 16.00.
Noaptea Cercetătorilor Europeni prin care este celebrată știința și cercetarea, este o inițiativă a Uniunii Europene sprijinită prin Acțiunile Marie Skłodowska-Curie, care își propune să aducă cercetătorii mai aproape de publicul larg, să demonstreze diversitatea și impactul științei, dar și să motiveze tinerii să aleagă o carieră în cercetare. În 2021, evenimentul organizat în peste 400 de orașe europene a atras peste 2.3 milioane de vizitatori.
Cercetătorii se vor întâlni cu publicul și își vor prezenta activitățile prin experimente practice, spectacole științifice, jocuri, teste, concursuri, expoziții și activități digitale. Copiii, tinerii și familiile vor descoperi cercetarea, știința și inovația într-un mod distractiv.
Prelegerea publică „Perspectivele agriculturii în condițiile schimbării climatice globale” susținută de acad. Valeriu TABĂRĂ, Membru de Onoare al AȘM, președinte al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” din România, va da start evenimentelor preconizate pentru Noaptea Cercetătorilor Europeni și va avea loc la 30 septembrie, ora 14.00, la Academia de Științe a Moldovai. Evenimentul popate fi urmărit online la link-ul https://youtu.be/RbgbEhtsAkU
16.00 – Deschiderea evenimentului
Programul activităților pentru ediția din 2022 a Nopții Europene a cercetărilor include următoarele activități (https://noapteacercetatorilor.md/program):
- Corala „Vocile Primăverii”, IP Liceul Teoretic „Ion Creangă”, Chișinău (dirijor Mădălina Ganea, maestru de concert Ludmila Tîrșu-Bejenari)
- Corul Catedrei de arte și educație artistică ,,Gaudeamus”, Bălți (dirijor Marina Caliga)
- ECO Fashion Show
- Expoziția rezultatelor cercetărilor organizațiilor din domeniile cercetării-inovării
- Concurs foto „Biodiversitatea din jurul tău” – anunțarea câștigătorilor
- Expoziție-concurs „Creația deschide Universul”
- Activități interactive pentru copii
- EU Corner
- Open Science Cafe
- Noaptea Ușilor Deschise la Planetariu (Chișinău) / Noaptea Ușilor Deschise în laboratoarele de cercetare (Bălți)
- Competiția de Robotică „Provocările Planetle Verzi” – anunțarea câștigătorilor
- Închiderea evenimentului
- Prestație muzicală: Pasha Parfeni
Mai multe detalii despre Noaptea Cercetătorilor Europeni sunt disponibile la link-ul https://noapteacercetatorilor.md/