- Views: 61
Eveniment de bucurie, apreciere și recunoștință pentru academicianul Aurelian Gulea, dar și pentru cei apropiați sau, cum ar spunea chiar Domnia Sa, este și o mândrie, dar mai mult este o recompensă. Iată ca după o jumătate de an, când a fost onorat cu cea mai înaltă distincție a Republicii Moldova, „Ordinul Republicii”, academicianului Aurelian Gulea, doctor habilitat în științe chimice, profesor universitar, director al Laboratorului de cercetare materiale avansate în biofarmaceutică și tehnică al Universității de Stat din Moldova, i-a fost conferit titlul onorific Doctor Honoris Causa al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova.
Festivitatea a avut loc la 9 iunie 2022, la care au fost prezenţi membri ai Senatului, şefi de catedre şi subdiviziuni universitare, profesori, colegi, discipoli. Alături de ilustrul savant au fost și colegii de la Academia de Științe a Moldovei, academicienii Ion Toderaș și Valeriu Rudic cu care colaborează cu succes, dar pe care îi consolidează și o pritenie temeinică de ami mulți ani, și mem. cor. Viorel Prisăcari, ex-vicepreședinte al AȘM.
Evenimentul a fost prezidat de rectorul USMF, dr.hab., prof. Emil Ceban și acad. Stanislav Groppa, prorector pentru activitatea de cercetare.
Onoarea de a susține Laudatio i-a revenit rectorului Emil Ceban, care a prezentat amplul itinerar științific al distinsului profesor Aurelian Gulea, în care a fost scos în evidență aportul considerabil la realizarea în comun a cercetărilor științifice, contribuția substanțială la pregătirea cadrelor științifice de înaltă calificare, precum și elaborarea în comun a proiectelor naționale și internaționale, lucru ce a contribuit incontestabil la sporirea imaginii USMF la nivel internațional. Profesorul Emil Ceban a subliniat munca onestă, devotamentul și consacrarea, atitudinea respectuoasă faţă de colegii cu care activează, dar și cu discipoli, ceea ce îl recomandă pe acad. Aurelian Gulea drept un model demn de urmat. Rectorul USMF a exprimat profunda recunoștință savantului pentru tot ce a realizat pe parcursul anilor pentru instituția universitară, dorindu-i energie şi forţe creatoare pentru realizarea în comun de noi proiecte având drept finalitate prosperarea ştiinţei și a învăţământului superior.
Activitatea prolifică pe parcursul mai multor ani, precum și suportul considerabil al academicianului Aurelian Gulea în pregătirea cadrelor de înaltă calificare pentru USMF, a fost remarcată și de acad. Stanislav Groppa, prorector pentru activitatea de cercetare. În pledoaria sa, acad. Groppa a exprimat recunoștință acad. Gulea pentru contribuția personală la promovarea imaginii Universității pe plan internațional, inclusiv prin obținerea a peste 60 de medalii de aur, argint și bronz la saloanele mondiale de inventică, produse inovative și noi tehnologii, precum și pentru ajutorul considerabil în dezvoltarea cercetărilor științifice materializate în peste 70 de articole științifice, cca 30 de brevete de invenții și peste 100 de rezumate ale comunicărilor științifice la conferințe naționale și internaționale.
În Oratio Gratitudinis, academicianul Aurelian Gulea a exprimat onoarea pentru titlul acordat, apreciindu-l drept un gest de înaltă considerație și aprecire a activității sale științifice de-o viață. Proaspătul Doctor Honoris Causa a remarcat că se simte parte a comunității USMF „Nicolae Testemițanu”, și asta pentru că pe parcursul anilor, a avut ocazia să colaboreze cu mai mulți reprezentanți ai comunității universitare. După ce i-au fost înmânate însemnele onorifice, acad. Aurelian Gulea a ssuținut o prelgere intitulată: „Inhibitori moleculari de proliferare a celulelor tumorale de o nouă generație”, în care a trecut în revistă rezultatele sale științifice, axate pe crearea moleculei cu proprietăți anticancer. Savantul a specificat că cercetările au fost realizate atât în colaborare cu USMF „Nicolae Testemițanu”, cât și cu alte instituții. Totodată, acad. Gulea a venit cu sublinierea că, timp de jumătate de an, a efectuat un stagiu la Universitatea Laval din orașul Quebec, Canada, unde a muncit într-un laborator de cercetări de performanță pentru obținerea medicamentelor de tratare a cancerului. „Descoperirea constă în faptul că preparatele medicamentoase se întrebuințează în cantități mici, la nivel de miligrame, și, în al doilea rând, sunt selective, adică omoară numai celulele de cancer, nu și cele sănătoase”, a precizat profesorul, înformând că în câțiva ani medicamentul ar putea fi administrat pacienților bolnavi de cancer, acum preparatul fiind la etapa testării pe animale.
Academicianul Aurelian Gulea este fondatorul școlii științifice „Stereochimia și stereodinamica reacțiilor de asamblare a combinațiilor coordinative în domeniul chimiei anorganice”. În 1994, la inițiativa sa, a fost creat Laboratorul de cercetări științifice Chimia Coordinativă, transformat ulterior în Laboratorul de cercetări științifice „Materiale avansate în biofarmaceutică și tehnică”. Savantul a fondat și o nouă specialitate - Chimia Biofarmaceutică - la Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică a USM. Concomitent cu vasta activitate științifică, pedagogică și managerială, profesorul Aurelian Gulea desfășoară o activitate extracurriculară amplă în calitate de: membru al Consiliului Suprem pentru Știință și Dezvoltare Tehnologică; academician coordonator al Secției de Științe Exacte și Naturale a AȘM; președinte al Comisiei de experți în domeniul chimiei pe lângă CNAA și ANACEC; membru al Senatului USM; coordonator național și expert al juriului internațional la saloanele mondiale de inventică de la Bruxelles și Geneva; membru al colegiului de redacție la opt reviste internaționale de specialitate; membru al Comitetului științific de organizare a opt conferințe și congrese științifice internaționale ș.a. Pe parcursul anilor, distinsul profesor Aurelian Gulea a fost invitat la universități din România, Rusia, Franța, Elveția, Germania, Canada ș.a.
Eugenia Tofan,
AȘM