Dr.hab. Leonid VOLOȘCIUC a fost distins cu Medalia „Meritul Științific”, clasa a II-a a AȘM, la împlinirea vârstei de 70 de ani

03.11.2022
Vizitatori unici: 1038

Conducerea Academiei de Științe a participat la festivitatea de omagiere a dlui Leonid Voloșciuc, profesorul cercetător, doctor habilitat în științe biologice, șef de Laborator fitopatologie și biotehnologie în cadrul Institutului de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor al USM, care, la 2 noiembrie 2022, a marcat șapte decenii de viață.

La evenimentul aniversar, găzduit de Biblioteca Științifică (Institut) „A. Lupan”, au fost prezenți directori ai institutelor de cercetare din cadrul Secției de științe ale vieții, colectivul Institutului de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor, reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, precum și colegi de la alte instituții de profil. Manifestarea a fost  prezidată șu moderată de vicepreședintele AȘM, acad. Boris Gaina.

În mesajul său de felicitare, președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu a menționat activitatea științifică în decursul anilor a septuagenarului Leonid Voloșciuc, accentuând câteva aspecte esențiale care i-au marcat itinerarul științific. Președintele AȘM a remarcat traseul parcurs de prof. Leonid Voloșciuc, constituit din toate treptele unei cariere de succes – cercetător științific, secretar științific al institutului, vicedirector, director al institutului. De asemenea, a fost remarcată și funcția de secretar științific al Secției științe ale naturii și exacte, în toate funcțiile dl profesor Voloșciuc prezentându-se la cel mai înalt nivel. „A demonstrat aptitudini de a lucra în echipă, de a asculta și a auzi opinia colegilor și astăzi împreună ne bucurăm că rotunjește această vârstă frumoasă. Având o pregătire de excepție, aptitudini excelente, sunt sigur că dl profesor Voloșciuc va continua activitatea științifică, va pregăti discipoli și va spori imaginea institutului”, a relevat președintele AȘM, dorindu-i omagiatului sănătate și succes în continuare.

Pentru rezultate valoroase obținute în cercetare, pregătirea cadrelor de înaltă calificare, managementul științei şi cu prilejul aniversării a 70-a din ziua nașterii, profesorului Leonid Voloșciuc i-a fost conferită Medalia „Meritul Științific”, clasa a II-a a Academiei de Științe a Moldovei.

Prof. Voloșciuc a exprimat gratitudine conducerii AȘM pentru aprecierea înaltă cu care a fost onorat, asigurând de o colaborare la fel de prolifică și în continuare.

Evenimentul a continuat cu proiectarea video a unei schițe autobiografice, în care a fost reflectat întreg itinerarul protagonistului zilei, fiind prezentat arborele genealogic al familiei Voloșciuc, dar și parcursul în cariera de cercetare până la ora actuală.

Un mesaj de felicitare a adresat acad. Teodor Furdui, care a vorbit despre savantul, conducătorul și Omul Leonid Voloșciuc. Acad. Furdui a apreciat înalt contribuția substanțială a prof. Voloșciuc la dezvoltare protecției biologice a plantelor în Republica Moldova, remarcând punctual o serie de rezultate științifice care i-au definit activitatea de cercetare de-a lungul anilor. În context, savantul a făcut și o succintă caracteristică recentei apariții editoriale, monografia „Agricultura ecologică: aspecte teoretice și valențe practice”, semnată de prof. Leonid Voloșciuc.  

O altă apariție editorială, consacrată doctorului habilitat Leonid Voloșciuc, care face parte din colecția „Biobibliografie”, editată de Centrul de Cercetări Enciclopedice al Instituției Publice Biblioteca Științifică (Institut) „Andrei Lupan” al USM, editor, dr. hab., conf. univ. Constantin Manolache, a fost prezentată de dr., conf. univ. Ion Valer Xenofontov, Universitatea de Stat din Moldova. Cercetătorul a expus consecutiv conținutul lucrării, după care a dat citire și unui fragment din caracteristica dată de directorul Tehnicumului din Țaul, r-nul Dondușeni pe care l-a absolvit tânărul pe atunci Leonid Voloșciuc, din care se desprind multe calități pe care le-a dezvoltat de-a lungul anilor, era singurul eminent, își ajuta colegii, era foarte responsabil etc.

 Despre viața și activitatea științifică-didactică a profesorului Leonid Voloșciuc a vorbit și doctorul în biologie, conf. cercet. Mihai Batcu de la IGFPP. Respectul, aprecierea și recunoștința au fost evocate de colegii de la USM, inclusiv dr. Vitalie Sochircă, decan al Facultății de Biologie și Pedologie, dr. hab. în biologie, prof. univ. Aurelia Crivoi ș.a. Omagii i-au adresat și oficiali de la ministerele de profil, directorii de institute de cercetare, precum și colegii de la IGFPP.

La rândul său, prof. Leonid Voloșciuc le-a mulțumit tuturor pentru cuvintele calde adresate, pentru aprecierea muncii sale de-o viață, dar și pentru faptul că i-au întregit această zi remarcabilă și i-au înmulțit, prin prezența lor, bucuriile vieții.

Pe holul Bibliotecii Științifică (Institut) „Andrei Lupan” a fost vernisată o expoziție impresionantă de carte, constituită din lucrările științifice ale prof. Leonid Voloșciuc, inclusiv monografii, articole publicate în reviste de profil din țară și străinătate.

 

Eugenia Tofan,

AȘM

 

 

Categorie:
Cuvinte-cheie: