Colegiul de Redacție al Revistei „Akademos” are noi membri

06.09.2021
Vizitatori unici: 1329

În conformitate cu decizia Prezidiului Academiei de Științe a Moldovei din 6 august 2021, Colegiul de Redacție al Revistei „Akademos” a devenit și mai reprezentativ prin antrenarea a două personalități notorii ale științei - Profesor Randy SCHEKMAN de la Universitatea California/Berkeley din SUA și Academician Aurelian GULEA de la Universitatea de Stat din Moldova.

Revista de ştiinţă, inovare, cultură şi artă „Akademos”, fondată de Academia de Științe a Moldovei, în 2005, este o publicaţie periodică ştiinţifică de profil larg, de interes naţional şi internaţional, menită să oglindească fenomenul ştiinţific modern şi dezvoltarea acestuia, să mediatizeze cercetările fundamentale şi aplicative valoroase din diverse domenii, tehnologiile noi şi rezultatele ştiinţifice de performanţă în scopul aplicării lor inovaţionale, să abordeze probleme ce ţin de patrimoniul spiritual material şi imaterial, cultură şi arte.

Prof. Randy Wayne SCHEKMAN s-a născut la 30 decembrie 1948, în capitala Statului Minnesota, orașul Sfântul Paul, într-o familie evreiască: tata - Alfred Israel Schekman (n. 1927), a fost inginer electric, mama - Esther Shekman (née Bader, 1929-1998) a fost casnică. Încă din copilărie a fost pasionat de biologie, după ce sora lui, Wendy, a murit de leucemie.

In 1966 a absolvit Western High School din Anaheim, California, iar în anul 1971 ia diploma de licență în științe moleculare, la Universitatea din Los Angeles (UCLA). După ce a studiat biologia moleculară la Universitatea din California, Los Angeles, a fost înmatriculat la Universitatea Stanford, la Secțiunea Biochimie.

In 1975 primește titlul de doctor în științe, pentru cercetarea sa privind reaplicarea ADN-lui, activând în laborator cu prof. Arthur Kornberg. Acolo a urmat post-doctoratul, iar în 1976 a revenit în calitate de cercetător științific la Universitatea din California, Berkeley. În 1984 a fost promovat ca Profesor asociat, iar în 1994, Profesor.

În 1999 este ales președinte al Societății Americane de Biologie Celulară, este membru al Academiei Americane de Arte și Științe,  Fellow al Asociației Americane pentru promovarea științei (AAAS). Din 2006 până în 2011, a fost redactor la revista de profil eLife, iar din 2011, redactor-șef al eLife.

Premii:

In 2002, Schekman a primit Premiul „Albert Lasker” pentru cercetări fundamentale în medicină; Premiul „Louisa Gross Horwitz” a Universității din Columbia, împreuna cu James Rothman, pentru descoperirea lor în traficul de membrane celulare, un proces în care celulele își organizează activitățile și comunică cu mediul.

În 2010 i-a fost acordat Premiul „Massry” al Universității de Sud a Californiei.

Este, de asemenea, membru al Comitetului de Selecție pentru Științele Vieții și Medicină care aleg câștigătorii Premiului „Shaw”.

In 2013, Schekman, împreună cu Thomas C. Südhof si James Rothman devine Laureat al Premiului Nobel în Medicina pentru descoperirea care reglează traficul vezicular, un sistem de transportare în celulele noastre foarte important.

După cum s-a menționat și în materialele anterioare, celebrul savant din SUA cu renume mondial, Profesorul Randy Schekmanl, are rădăcini basarabene, bunicii după mamă emigrând cca 100 de ani în urmă din Lipcani în SUA. Deși s-au făcut câteva tentative de a vizita Republica Moldova, realizând un vis de a reveni la origini, pandemia de coronavirus a curmat acest vis, vizita fiind amânată pentru o altă lună, apoi pentru un alt an. Așa sau altfel, profesorul de peste ocean  a vizitat, deși virtual, Republica Moldova, țara în care își are rădăcini basarabene și țara, în care urma să facă un scurt popas în luna iunie a anului 2020, pentru a susține o prelegere publica la Academia de Științe, dar și pentru a păși pe pământul străbunilor. Vizita respectivă, după cum s-a exprimat chiar reputatul savant american, ar fi fost prima întoarcere a unui membru al familiei în decurs de aproape 100 de ani.

Astfel, Prof. Randy Schekman, începând cu luna aprilie 2020, a reușit să se facă cunoscut comunității științifice, elitei intelectuale, spațiului public din Republica Moldova. Mediul academic l-a cunoscut pe renumitul om de știință Randy Schekman din primul interviu, realizat în exclusivitate, în Republica Moldova cu Laureatul Premiului Nobel, Prof. Randy Schekman, de Eugenia Tofan care reprezintă Serviciul de Presă al AȘM, interviu ce a fost publicat pe site-ul Academiei de Științe a Moldovei

https://www.asm.md/profesorul-randy-schekman-stiinta-poate-si-trebuie-utilizata-pentru-ghida-politica-publica interviu 2020.04.16

O surpriză pentru comunitatea științifică din republică a fost participarea, în format video, a Prof. Randy Schekman, online, la Simpozionul cu genericul „Pandemia COVID-19: Suport științific medical sau ce trebuie să cunoaștem despre coronavirus SARS-CoV-2 și pandemie”. Savantul a făcut o comparație a coronavirusului de tip nou cu virusul imunodeficienței umane, elucidând și existența unor aspecte comune, dar și cele ce-l fac diferit. https://www.asm.md/la-academia-de-stiinte-moldovei-s-propus-elaborarea-programului-national-de-securitate-sanatatii

Prelegerea publică, online, a Prof. Randy Schekman cu genericul „Importanța științei fundamentale în descoperirile medicale”, de Ziua Academiei de Științe a Moldovei, a fost de asemenea, o premieră absolută pentru mediul științific din Republica Moldova. Savantul din California a dezvăluit pentru comunitatea științifică de la noi tema cercetării sale care i-a adus celebritate, obținând Premiul Nobel în medicină. A abordat trăsăturile specifice ale coronavirusului de tip nou în contextul perspectivelor elaborării unor vaccinuri eficiente pentru depășirea pandemiei COVID-19 la nivel global. https://www.asm.md/ziua-academiei-de-stiinte-marcata-premiera-printr-o-lectie-publica-sustinuta-de-un-laureat-al ( Prelegere 2020.06.12)

Savantul din SUA a participat, în premieră, la un post TV din Republica Moldova/România, online, alături de personalități notorii ale științei moldave - acad. Ion Tighineanu, președintele Academiei de Științe a Moldovei și prof. Emil Ceban, rectorul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „N. Testemițanu”. Emisiunea  a fost dedicată, pandemiei de coronavirus care a afectat întreaga planetă.  http://trm.md/ro/concret/concret-din-5-aprilie-2021-oamenii-de-stiinta-in-lupta-cu-sars-cov-2 și https://www.facebook.com/teleradiomoldova/videos/1093305054509541ș

În cadrul „Săptămânii Științei”, desfășurată în perioada 7-12 iunie la Academia de Științe a Modovei, prof. Randy Schekman, a susținut o prelegere publică video, intitulată „Cercetări privind secreția de proteine și colaborarea cu George Palade” / „Research on protein secretion and collaboration with George Palade”. Savantul a avut și o intervenție live, pentru a saluta colegii savanți din RM, dar și pentru a adresa felicitări Academiei și comunității științifice cu prilejul celor două aniversări pe care le-a marchează în cadrul „Săptămânii Științei”. https://www.asm.md/insulina-la-centenar-conferinta-stiintifica-organizata-la-asm-cadrul-saptamanii-stiintei

Conducerea AȘM a reiterat că invitația de a veni în Republica Moldova și de a-și vizita rudele din nordul republicii rămâne în vigoare pentru Prof. Randy Schekman, de îndată ce vom fi asigurați că riscul pandemic va dispărea.

Academician Aurelian GULEA, doctor habilitat, profesor universitar, Sef laborator Materiale avansate in Biofarmaceutica si Tehnica a USM, Om emerit, Laureat al Premiului de Stat. S-a născut la 28 mai 1946, în s. Baraboi, r-n Donduşeni. A absolvit cu medalie de aur școala medie, devenind student al Universităţii de Stat din Moldova, apoi doctorand la Institutul Radiului „V.G. Khlopin” din Sankt-Petersburg (1969-1972). A susţinut teza de doctor în chimie, specialitatea Chimie anorganică, la Institutul de Chimie Generală şi Anorganică „N.S. Kurnakov” al Academiei de Ştiinţe a URSS (1974). Teza de doctor habilitat a susținut-o în aceeași instituție de cercetare, în 1991.     
A realizat mai multe stagii post-doctorale în centre ştiinţifice de prestigiu din străinătate, inclusiv la Universitatea „T.G. Şevcenco” din Kiev, Universitatea Lille I, Paris-sud şi Paul Sabatier, Franta, Universitatea din Freiburg, Germania, Universitatea Lausanne, Elveţia, Centrul de cercetări oncologice şi endocrinologie moleculară, Universitatea Laval, Quebec (Canada) etc.
În perioada 1979-1983 a activat în calitate de profesor invitat la Institutul Naţional de Chimie şi Petrol din Algeria, apoi la Universităţile din Franţa, Elveţia, România, Canada, Germania, Rusia etc. În 1992, obține Medalia de aur de la Salonul Mondial de Invenţii, Cercetare şi Inovaţie Industrială EURECA, Bruxelles. Timp de 20 de ani participă la multiple Saloane mondiale şi internaţionale de inventică de la Geneva, Pittsburgh, Seul, Moscova, SuZhou (China), Seul, Bangkok, Warşovia, Zagreb, Casablanca, Manila, Budapesta, Sofia, Bucureşti, Iaşi.
Printre prestigioasele distincții menționăm: Premiul şi Medalia de Aur OMPI (Organizaţia Mondială de Proprietate Intelectuală, Geneva); Cavaler, Ofiţer,  Comandor și Mare Ofițer al Ordinului Belgiei „Merite de l`Invention”; Mare Ofiter al Ordinului European „Merite de l`Inovation, Ordinul European de Merit (Comunitatea Europeană, ACEOM), Ofiţer al Ordinului Belgo-Spaniol de Merit, Cavaler şi Comandor al Ordinului de Malta; Medalia de Aur „Henry Coandă”; Medalia de Aur a Comunităţii Europene pentru promovarea inventatorilor, Medalia IUNESCO și a Societății de Chimie din Polonia „Maria Sklodowska-Curie”.

Domeniile de cercetare ale profesorului universitar Aurelian Gulea sunt stereochimia, structura electronică şi stereodinamica reacţiilor de asamblare a combinaţiilor coordinative ale cobaltului şi altor metale; aplicarea spectroscopiei de rezonanţă magnetică multinucleară în chimia coordinativă.

Savantul Aurelian Gulea a creat şcoala ştiinţifică Stereochimia şi Stereodinamica reacţiilor de asamblare a combinaţiilor coordinative în domeniul chimiei anorganice. În cadrul ei au fost realizate cercetări comune cu alte colective ştiinţifice din republică (Institutul de Microbiologie și Biotehnologie, Institutul de Chimie, Institutul de Fizică Aplicată, Institutul de Zoologie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „N. Testemiţanu”) privind elaborarea noilor tehnologii, sintetizarea preparatelor cu aspect aplicativ în medicină, biotehnologii, agricultură.
Sub conducerea sa 12 persoane au susținut tezele de doctor în ştiinţe chimice. Alți 8 cercetători lucrează în prezent asupra tezelor de doctor habilitat.  Este autor a 16 monografii şi manuale, inclusiv 5 în limbile franceză și engleză, a peste 800 lucrări şi rezumate ştiinţifice publicate  în prestigioase reviste de specialitate: Inorganic Chemistry, Coordination Chemistry Reviews, European Journal of Medicinal Chemistry, Inorganic Chemistry Communications, Polyhedron, European Journal of Inorganic Chemistry, Russian Journal of Coordination Chemistry, Revue Roumanie de Chimie, Journal of Radioanalytical and Nuclear Chemistry, Inorganica Chemica Acta, Magnetic Resonace in Chemistry, Journal of Enzyme inhibition and Medicinal Chemistry, Analele Ştiinţifice ale Universităţii "Al.I. Cuza” din Iaşi, Revista de Chimie (Bucuresti). Lucrările formează un potențial valoros care a intrat în circuitul științific internațional.

Acad. Aurelian Gulea, timp de 10 ani, împreună cu cercetătorii de la Universitatea Laval din Quebec, Canada, Institutul de Microbiologie și Biotehnologie și Universitatea de Medicină și Farmacie „N. Testemițanu”, lucreazî asupra sintetizării și testării unor substanțe cu proprietăți antiproliferative (de inhibiție) a celulelor de cancer. Lucrările au fost prezentate și apreciate la Salonul Internațional de Inventică, Tehnologii și Produse Noi de la Geneva.

Rezultatele înregistrate în acest sens au fost expuse de acad. Aurelian Gulea la Conferința Internațională „Tehnologii moderne: actualitate și perspective” din 10 iunie 2021, din cadrul „Săptămânii Științei”, alături de prof. Hiroshi Amano, Laureat al Premiului Nobel în Fizică (2014), Japonia; Prof. Klaus Mainzer, Președinte al Academiei Europene de Științe și Arte (cu sediul la Salzburg, Austria); acad. Julian Revalski, Președinte al Academiei de Științe din Bulgaria. Savantul a prezentat subiectul „Materiale avansate în terapia cancerului” / „Advanced materials in cancer therapy”. Lucrările conferinței au fost reflectate pe pagina web a AȘM https://www.asm.md/tehnologii-moderne-inteligenta-artificiala-energie-regenerabila-subiecte-actuale-pe-agenda și pe pagina web a Academiei Europene pentru Științe și Arte (https://euro-acad.eu/events?id=93).

Precizăm că din componența actuală a Colegiului de redacție al revistei „Akademos” fac parte 20 de personalități notorii din România (4), Germania (2), Azerbaidjan (1), Japonia (1), SUA (1), Austria (1) și Republica Moldova (10).

 

Eugenia Tofan,

Serviciul de Presă al AȘM

Categorie:

Înregistrări online