- Vizualizări: 25
Academia de Științe a Moldovei a găzduit, la 1 septembrie 2026, deschiderea Forumului moldo-chinez privind agricultura pe solurile de cernoziom (Moldova-China Forum on Black Soil Farming), manifestare științifică internațională consacrată sustenabilității agriculturii, precum și conservării și valorificării durabile a cernoziomurilor.
Forumul se desfășoară în cadrul Comisiei academice de specialitate „Agricultura”, coordonată de acad. Boris Boincean, și reunește cercetători și specialiști din Republica Moldova, Republica Populară Chineză și Statele Unite ale Americii. În perioada 1–5 septembrie 2026, acesta devine o platformă pentru schimbul de experiență și prezentarea celor mai recente rezultate științifice privind fertilitatea, degradarea și protecția solurilor, agricultura conservativă și regenerativă, precum și ameliorarea culturilor agricole.
Evenimentul este organizat de Academia de Științe a Moldovei, Asociația Mondială a Molisolurilor, Centrul Național de Cercetare și Producere a Semințelor și Institutul de Geografie și Agroecologie din Nord-Estul Chinei, în parteneriat cu organizații și instituții de cercetare din provincia Heilongjiang (China), precum și cu Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți.
Forumul a fost deschis de președintele Academiei de Științe a Moldovei, acad. Ion Tighineanu, care a salutat organizarea reuniunii și a evidențiat importanța dialogului științific privind sănătatea solului, precum și necesitatea schimbului de experiență și de bune practici între cercetătorii din Republica Moldova și China.
Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Sergiu Harea, a evidențiat oportunitățile comerciale oferite de cooperarea dintre Republica Moldova și China. Totodată, acesta a subliniat importanța implicării comunității științifice în identificarea unor soluții eficiente pentru conservarea cernoziomurilor, în contextul presiunilor tot mai mari asupra terenurilor agricole.
Prezentă la eveniment, Wang Lyuxin, însărcinată cu afaceri ad interim a Ambasadei Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, a subliniat că agricultura reprezintă unul dintre domeniile importante ale cooperării dintre cele două țări, evidențiind, în acest context, rolul cercetării științifice în dezvoltarea și modernizarea sectorului agricol. Doamna Wang Lyuxin a salutat organizarea Forumului și a evidențiat actualitatea subiectelor privind sănătatea solului, prevenirea degradării acestuia și implicarea cercetătorilor în identificarea unor soluții pentru o agricultură sustenabilă.
În debutul evenimentului, în semn de recunoaștere a rezultatelor științifice remarcabile și a contribuției la dezvoltarea colaborării științifice internaționale, prof. Xiaobing Liu, președintele Asociației Mondiale a Molisolurilor, a fost distins cu Diploma de Onoare a Academiei de Științe a Moldovei.
Reuniunea pune în prim-plan una dintre resursele naturale strategice pentru agricultura Republicii Moldova – cernoziomurile. Acest tip de sol este dominant pe teritoriul țării și reprezintă o resursă esențială pentru productivitatea agroecosistemelor și securitatea alimentară. În același timp, agricultura intensivă, eroziunea, schimbările climatice și diminuarea conținutului de materie organică sporesc necesitatea identificării și aplicării unor soluții științifice pentru conservarea fertilității și gestionarea durabilă a solurilor.
Programul științific al primei zile a Forumului a fost structurat în patru sesiuni tematice, axate pe formarea și fertilitatea solurilor, degradarea și sănătatea acestora, agricultura conservativă și sustenabilitatea, precum și ameliorarea culturilor și productivitatea agricolă.
Prima sesiune, „Formarea și fertilitatea solului”, a adus în discuție particularitățile cernoziomurilor din Republica Moldova și ale solurilor negre din China. Cercetătorii au abordat factorii pedogenetici care au determinat formarea cernoziomurilor moldovenești, rolul comunităților microbiene în procesele de formare a solului, starea fertilității cernoziomurilor și necesitatea monitorizării agroecologice. Experții chinezi au prezentat, la rândul lor, cercetări privind geneza, clasificarea și vârsta solurilor negre din nord-estul Chinei.
În cadrul celei de-a doua sesiuni, consacrate degradării și sănătății solului, au fost analizate provocările cu care se confruntă agricultura contemporană și a fost evidențiată necesitatea dezvoltării unor sisteme agricole alternative, inclusiv a agriculturii conservative, regenerative și ecologice. Cercetările prezentate au vizat, de asemenea, impactul microplasticelor biodegradabile asupra ciclului carbonului din sol, efectele degradării solurilor negre asupra biodiversității și calității solului, precum și reabilitarea ecologică a terenurilor degradate.
O atenție aparte a fost acordată conservării cernoziomurilor în contextul presiunilor tot mai mari exercitate asupra terenurilor agricole. În cadrul celei de-a treia sesiuni, „Agricultura conservativă și sustenabilitatea”, prof. Rattan Lal, laureat al Premiului Mondial pentru Alimentație 2020, a participat prin conexiune video, alături de cercetători din Republica Moldova și China. Discuțiile au vizat evoluția și perspectivele conservării solurilor în Republica Moldova, tehnologiile conservative de lucrare a solului, combaterea eroziunii hidrice, managementul fertilității și rolul microbiomului în dezvoltarea unei agriculturi sustenabile.
Experții au atras atenția asupra faptului că, deși Republica Moldova dispune de cernoziomuri cu o productivitate ridicată, acestea sunt afectate de o serie de factori naturali și antropici, printre care eroziunea, alunecările de teren, schimbările climatice, defrișările, compactarea solului și utilizarea necorespunzătoare a terenurilor. În aceste condiții, protecția și refacerea solurilor reprezintă priorități pentru menținerea pe termen lung a potențialului agricol al țării.
Ultima sesiune științifică a zilei, dedicată ameliorării culturilor și productivității agricole, a abordat agricultura ecologică, cercetările privind ameliorarea culturilor de soia în regiunile cu soluri negre din China și evoluția cercetărilor în domeniul ameliorării acestora în Republica Moldova. Totodată, au fost analizate relația dintre materia organică a solului și productivitatea culturilor, precum și perspectivele promovării unor sisteme sustenabile și trasabile de producere a soiei nemodificate genetic în Europa și în Republica Moldova.
În discursul de încheiere, prof. Xiaobing Liu, președintele Asociației Mondiale a Molisolurilor, a evidențiat prezența semnificativă a tinerilor cercetători în cadrul delegației chineze, menționând că aceștia reprezintă aproximativ 60% dintre participanții veniți la Chișinău. În opinia sa, implicarea noii generații de cercetători este importantă pentru dezvoltarea și consolidarea pe termen lung a cooperării științifice moldo-chineze.
Prof. Xiaobing Liu a subliniat, totodată, valoarea interacțiunii directe dintre cercetători, arătând că întâlnirile față în față contribuie la consolidarea încrederii și la crearea unor noi oportunități de colaborare. În acest context, el a încurajat mediul academic să sprijine implicarea tinerilor în activitățile științifice și să creeze noi oportunități pentru dezvoltarea lor profesională și participarea la proiecte de cercetare.
Prima zi a Forumului s-a încheiat cu adoptarea Declarației Forumului, în cadrul unei ceremonii coordonate de acad. Boris Boincean și prof. Xiaobing Liu.
Programul Forumului va continua în zilele următoare cu activități practice, vizite de documentare și schimburi academice. La 2 septembrie, participanții se vor deplasa la Bălți, unde vor vizita experiențe de câmp de lungă durată privind rotația culturilor, culturile permanente și agricultura conservativă, precum și loturi experimentale de soia, fasole și porumb. Programul include examinarea unui profil de cernoziom și activități desfășurate la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți.
Pe 3 septembrie sunt programate vizite la gospodării agricole din nordul Republicii Moldova care aplică sisteme de agricultură conservativă, iar pe 4 septembrie vor avea loc schimburi academice și o vizită la sectorul Porumbeni al Centrului Național de Cercetare și Producere a Semințelor.
Forumul Moldova–China privind agricultura pe solurile de cernoziom consolidează cooperarea dintre comunitățile științifice din Republica Moldova și China într-un domeniu de importanță strategică pentru ambele țări.
Cristina BUMBU
