Aniversarea a 60-a a Academiei de Științe va fi marcată în cadrul unei „Săptămâni a Științei”

03.02.2021
Vizitatori unici: 1694

În cadrul ședinței Prezidiului AȘM, din 2 februarie curent, a fost aprobată Agenda preliminară a  evenimentelor din cadrul „Săptămânii Științei”, dedicată aniversării a 60-a de la fondarea AȘM și împlinirii a 75 de ani de la crearea primelor instituții științifice de tip academic.

Săptămâna Științei va fi marcată în perioada 7-11 iunie 2021 și va fi lansată la 7 iunie, ora 15.00 prin susținerea Lecției publice „Sănătatea solului în era încălzirii globale: importanța pentru dezvoltarea durabilă a societății, inclusiv îmbunătățirea sănătății umane post-pandemice”, prezentată de Prof. Rattan LAL (SUA), Laureat al Premiului Nobel pentru pace (2007) și al Premiului Mondial pentru Alimentație (2020).

Pentru 8 iunie este preconizată Conferința științifică comună, organizată de Academia de Științe a Moldovei și Academia Română, cu genericul „Cercetări științifice în contextul provocărilor secolului XXI”. Forul va fi deschis cu Lecția publică prezentată de Prof. Stefan HELL (Germania), Laureat al Premiului Nobel pentru chimie (2014) și membru de onoare al Academiei Române, după care va urma o sesiune plenară.

În ziua de 9 iunie își va desfășura lucrările Conferința Internațională „100 de ani ai insulinei”, la care vor participa experți din Republica Moldova, România și alte țări. La deschiderea forului, Prof. Randy Schekman, Laureat al Premiului Nobel pentru medicină (2013), va susține o lecția publică „Cercetări privind secreția de proteine ​​și colaborarea cu George Palade”, urmată de o sesiune plenară.

Pentru ziua de joi, 10 iunie, este preconizată Conferința Științifică Internațională „Tehnologii moderne: actualitate și perspective”, care va fi deschisă de Prof. Hiroshi AMANO (Japonia), Laureat al Premiului Nobel pentru fizică (2014), prin lecția publică „Profitul economic al edificării societății energiei regenerabile”, după care va urma o sesiune plenară.

La 11 iunie 2021, vineri, va avea loc Ședință festivă a Adunării Generale a Academiei de Științe a Moldovei, dedicată aniversării a 60-a de la fondarea AȘM și împlinirii a 75 de ani de la crearea primelor instituții științifice de tip academic.

Eugenia Tofan

Serviciul de Presă al AȘM

Categorie:
Cuvinte-cheie: