Activitatea științifică și cea de creație sunt apreciate la justa valoare

04.12.2024
Vizitatori unici: 116

Prezidiul Academiei de Științe a Moldovei aduce sincere felicitări Laureaților Premiului Național, ediția 2024, aprobați în data de 27 noiembrie 2024 de către Cabinetul de miniștri al Republicii Moldova (https://gov.md/ro/content/lista-laureatilor-premiului-national-2024-aprobata-de-guvern).

În domeniul științei, pentru realizările de excepție în chirurgie Premiul Național a fost conferit dlui Ion CIUTAC, doctor habilitat în științe medicale, conferențiar universitar, coordonator al chirurgiei urgente la Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”.

Pentru aportul semnificativ în dezvoltarea teoriei fundamentale a transportului termic în nanostructuri, Premiul Național în domeniul științei a fost conferit dlui Denis NICA, doctor habilitat în științe fizice, conferențiar universitar, cercetător științific la Universitatea de Stat din Moldova.

La 4 decembrie curent, în Aula Academiei Române, a avut loc decernarea Premiilor Academiei Române pentru anul 2022 (https://acad.ro/institutia/acte/premii/2022.pdf).

Premiul „A.D. Xenopol” pentru lucrarea „Populațiile turanice din spațiul est-carpatic în secolele X–XIV” a fost conferit dr. în istorie Ion URSU, director al Institutului Patrimoniului Cultural al Ministerului Culturii Republicii Moldova.

Premiul „Ion Andreescu” pentru expoziția „Călătorie spre centrul ființei. Ecourile arhetipului” desfășurată la Muzeul Național de Artă al României, a fost conferit artistului plastic Tudor ZBÂRNEA, directorul Muzeului Națională de Artă al Moldovei.

Felicităm Laureații Premiului Național și Laureații Premiilor Academiei Române, dorindu-le sănătate, energie creativă, realizări frumoase în domeniile de competență, aprecierea contribuţiilor cu impact deosebit la dezvoltarea societăţii, ştiinţei, tehnologiei, culturii, artei, la consolidarea valorilor umane autentice, precum și la promovarea patrimoniului și imaginii Republicii Moldova la nivel național și internațional.

Dr. hab. Liliana CONDRATICOVA

Categorie: