Academia de Științe a Moldovei a participat la festivitatea de 80 de ani de la fondarea Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți

13.11.2025
Vizitatori unici: 99

Academia de Științe a Moldovei a participat, la 10 octombrie curent, la festivitatea prilejuită de împlinirea a 80 de ani de la fondarea Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, manifestare organizată în incinta Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Bălți. Evenimentul a fost deschis de doamna Natalia Gașițoi, Rectorul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți. În cadrul festivității au adresat mesaje de salut și distincții de apreciere a activității Liliana Grosu, deputat în Parlamentul Republicii Moldova; dr. Adriana Cazacu, Secretar de Stat, Ministerul Educației și Cercetării; ES Cristian Leon Țurcanu, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Moldova; ES Hubert Knirsch, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Federale Germania în Republica Moldova; ES Yoichiro Yamada, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Japoniei în Republica Moldova; mem. cor. al AȘM Emil Ceban, Rectorul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Președintele Consiliului Rectorilor din Republica Moldova; dr. hab. Liliana Condraticova, Secretar științific general al Academiei de Științe a Moldovei; dr. Daniela Elenciuc, Președintele Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare; Liviu-George Maha, prof. univ., dr. hab., rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași ș.a. Evenimentul a fost moderat de Anatol Moraru, directorul Colegiului Pedagogic „Ion Creangă” din cadrul USARB și conf. univ., dr. Lidia Pădureac, prim-prorector pentru activitate didactică.

În semn de înaltă apreciere pentru activitatea de cercetare, didactică și inovațională de excepție, contribuții substanțiale la modernizarea procesului educațional, promovarea valorilor democratice, precum și cu prilejul împlinirii a 80 de ani de la fondarea Universității, Prezidiul AȘM a conferit Universității, în persoana dnei rector dr. Natalia Gașițoi, Diploma „Meritul Academic” a Academiei de Științe a Moldovei.

Cu prilejul împlinirii a 80 de ani de la fondarea Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, în semn de înaltă recunoștință pentru realizările științifice valoroase în activitatea de cercetare, contribuții pe domeniile de competență ale cercetătorilor și cadrelor didactice, pregătirea cadrelor de înaltă calificare, rezultate științifice, didactice și manageriale de excepție, au fost conferite mai multe distincții academice.

Astfel, diploma „Meritul Academic” al AȘM a fost conferită mem. cor. al AȘM Ion Gagim, dr. hab., prof. univ., șef al Secției Teritoriale Nord (cu sediul la Bălți) a AȘM; dnei Lidia Pădureac, doctor, conferențiar universitar, prim-prorector al USARB; dnei Valentina Prițcan, dr., conf. univ., prorector USARB; dlui Gheorghe Popa, dr. hab., prof. univ.

De asemenea, Diploma de Onoare a AȘM a fost conferită dnei Neli Amarfi-Railean, dr. hab., prof. univ.; dnei Oxana Chira, dr., conf. univ.; dnei Tatiana Șova, dr., conf. univ.; dlui Oleg Ojegov, dr., conf. univ. și dnei Tatiana BULARGA, dr., conf. univ.

Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB) a fost fondată în anul 1945 și pregătește specialiști în asemenea domenii precum educație, filologie, drept, economie, inginerie, IT, administrație publică, psihologie, jurnalism și arte. Universitatea din Bălți este un partener constant al AȘM, un spațiu unde știința, educația și cultura se întâlnesc în mod armonios pentru a genera progres și valori autentice. În acest context vom menționa alegerea membrilor AȘM în calitate de doctor honoris causa a USARB (acad. Gheorghe Mustea, acad. Constantin Gaindric ș.a.), activitatea membrilor AȘM la Bălți (mem. cor. Ion Gagim, mem. cor, Boris Boincean, mem. cor. Mihail Vronschih), funcționarea Secției Teritoriale Nord (cu sediul la Bălți) a AȘM (https://asm.md/sectia-nord-asm) coordonată de mem. cor. Ion Gagim, organizarea conferinței cu participare internaționale „Știința din nordul Republicii Moldova”, precum și secțiunea dedicată istoriei și culturii orașului Bălți în cadrul conferinței științifice internaționale „Patrimoniul cultural de ieri – implicații în dezvoltarea societății de mâine” (Iași-Chișinău-Lviv) ș.a. evenimente științifice, educaționale și culturale.

Parteneriatul între AȘM și USARB este despre dezvoltarea științei, excelența în cercetare și educați, promovarea cercetării pe plan național și internațional, integrarea în spațiul european.

 

Dr. hab. Liliana Condraticova

Categorie: