Academia de Științe a Moldovei felicită Laureații Premiilor Academiei Române

11.12.2025
Vizitatori unici: 183

La 10 decembrie 2025, Academia Română a decernat premiile pentru cele mai valoroase creații științifice și artistice realizate în anul 2023. Ceremonia a avut loc în Aula Academiei Române, în prezența membrilor Adunării Generale. Aducem cele mai sincere felicitări cercetătorilor din Repubica Moldova, realizările științifice ale cărora au fost înalt apreciate.

Premiul „A.D. Xenopol” (Secția de științe istorice și arheologie a Academiei Române) a fost conferit pentru monografia „Un mileniu de civilizație. Epoca fierului în bazinul Nistrului de Mijloc”, elaborată de dr. în istorie Aurel Zanoci (membru al Secției de științe sociale, economice, umanistice și arte a AȘM) și dr. în istorie Mihail Băț (Facultatea de istorie și filosofie a Universității de Stat din Moldova).

Amintim că în anul 2024 ciclul de lucrări „Valorificarea patrimoniului arheologic al epocii fierului din bazinul Nistrului de Mijloc” elaborat de dr. Aurel Zanoci și dr. Mihail Băț a fost apreciat prin conferirea Premiului Academiei de Științe a Moldovei „Alexandru Boldur” în domeniul istorie și filosofie.

Felicitările se îndreaptă către echipa de cercetători și critici de artă dr. hab. Constantin I. Ciobanu, dr. Laura-Codrina Ioniță, dr. Rodica Ursachi (Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău), Mircea Ciobanu (Chișinău) și editor-autor Victoria Nagy-Vajda. Premiul în istoria artei „George Oprescu” a fost conferit pentru catalogul „Valentina Rusu Ciobanu. [Re]Descoperire”, întocmit în cadrul proiectului cultural „Valentina Rusu Ciobanu. [Re]Descoperire”, realizat de Asociația pentru cultură și arte Arbor (România) împreună cu Arbor Institute for Culture (Republica Moldova). Realizarea catalogului s-a bazat pe studierea documentelor de arhivă, identificarea tuturor lucrărilor de pictură, inclusiv a celor care se găsesc în muzee din afara granițelor și în colecții private, fiind un model de colaborare multidisciplinară a specialiștilor de pe ambele maluri ale Prutului.

Conform regulamentului, Premiile se acordă în cadrul celor 14 secții științifice ale Academiei Române în domeniile: literatură și filologie, istorie, matematică, fizică, chimie, științe tehnice, științe geonomice, tehnologia informației, biologie, medicină, agronomie, silvicultură, științe economice și juridice, sociologie, psihologie, filosofie, teologie, arte plastice, teatru și muzică.

Lista completă a premiilor și a diplomelor acordate este în acces deschis pe pagina Academiei Române

https://acad.ro/institutia/comunicate/2025/90img/Lista%20Premiile%20Academiei%20Rom%C3%A2ne%20pe%20anul%202023_pentru%20site.pdf.

Evenimentul a fost transmis live-stream pe canalul YouTube al Academiei Române și este disponibil la link-ul https://www.youtube.com/@academiaromana8832/streams.

 

Dr. hab. Liliana Condraticova

Categorie: