Acad. Teodor FURDUI: „Pentru mine e o mare cinste și onoare că o viață întreagă am activat în cel mai prestigios centru științific, Academia de Științe a Moldovei”

08.05.2020
Vizitatori unici: 354
Teodor Furdui

Acad. Teodor Furdui: „Timpul sapei, furcii și lațului a trecut, a venit timpul științei, tehnologiilor și informatizării. Știința se face nu de guvernatorii științei, nu de consultanți, dar de personalități științifice”

Sub cupola încăpătoare a Timpului, zilele acestea academicianul Teodor FURDUI va rotunji o venerabilă vârstă. Va păși falnic pe covorul înmiresmat, înnobilat de curățenia sufletului și bunelor intenții, pentru a-și întâmpina, deși umbrită de virusul „coronic”, cea de-a 85 primăvară. Peste copaci ninge cu verde, cu un verde proaspăt de Florar, iar 9 Mai e ziua care îi tivește orizontul omagiatului Teodor Furdui cu o mângâiere proaspătă și caldă, cu sunetul unei ploi de primăvară, învăluindu-i parcă sufletul cu acel verde de Dumitreni, de prin părțile Floreștiului. Deși s-ar părea că verdele vieții ar trebui să-i fie cea mai dragă culoare, Omului Teodor Furdui îi place să se știe clar că la Domnia Sa verdele-i verde, albu-i alb și negru-i negru. Are chipul unui Om, pentru care cuvintele au greutatea de aur a faptelor. Și toate acestea, pentru că a învățat greul vieții încă copil fiind. Nu a renunțat însă la ambiția de a cunoaște, de a face studii, de a ajunge cineva, chiar dacă trăia zile când nu avea ce mânca. Între viața grea, bucata de pâine și lipsurile de la acea vreme a ales cunoașterea, studiile, lumina cărții. Părinții l-au văzut medic, în halat alb, înnobilat cu harul dialogului de a discuta cald cu pacienții, dar pentru că era de formație pedagogică, pledoaria s-a dat pentru biologie. Cu atât mai bine, pentru că astfel și-a conturat pasiunea pentru fiziologia stresului, care, mai târziu avea să-i devină crezul vieții. Astăzi, îl cunoaștem pe academicianul Teodor Furdui, doctor habilitat în biologie, profesor universitar, ca pe savant notoriu, cu o activitate științifică prolifică de peste șase decenii, fondator al unei noi științe, destinate creării și menținerii dirijate a sănătății omului – sanocreatologia, căreia, în opinia Domniei Sale, îi aparține viitorul. Academicianul Furdui este și fondatorul şcolii ştiinţifice în domeniul fiziologiei stresului, adaptării şi sanocreatologiei, a pregătit 10 doctori habilitați și 26 doctori în științe biologice, medicale și psihologie. Este autor a peste 600 de publicaţii științifice, inclusiv monografii în domeniul fiziologiei stresului.

Deși are un frumos și impresionant parcurs științific, deși este un nume de referință în știința autohtonă și cea de peste hotare, deși are un palmares impresionant de aprecieri, acad. Teodor Furdui nu a fost și nu este un iubitor de lux și nu strălucește prin aroganță. Cu un înalt grad de conștiință, a pus accent pe alte valori pe care le-a considerat esențiale pentru existență, astfel încât să aibă un confort minim necesar și condiții normale de lucru. În etichetele Domniei Sale poți găsi  o uriașă doză de modestie, o lipsă aproape totală a pretențiilor materiale, sinceritate, onestitate, deschidere de a ajuta, la care se adaugă profunzimea gândirii, clarviziunea, curajul de a spune lucrurilor pe nume, verticalitatea care vin ca un supliment la valoarea sa spirituală, virtuți ce-l fac și mai respectat de comunitate. Dedicat muncii în cercetare, cu atitudine și comportament distinct, are crezul mereu motivat – de a realiza ceva frumos și util, de a face lucruri bune în orice circumstanțe, nu doar fiind în funcții, pe care, apropo, le consideră trecătoare, amintindu-ne că orice funcție publică nu e o stare, ci o obligație, întâi de toate. Iată de ce, indiferent în ce funcții s-a aflat, a rămas un om dedicat profesiei, sensibil, cu etichetele morale la zi, fără a avea complexul inferiorității, chiar și atunci când situația l-a forțat, poate, să se simtă ca atare, pentru că, cunoașterea și experiența proprie îi susține mereu curajul exprimării demne în orice împrejurare și dacă muncești, dacă ai valoare, ți-o cunoști, iar asta i-a adus recunoștința colectivului, discipolilor, colegilor.

Zâmbetul și tăcerea academicianului Furdui sunt două condiții care îi asigură fie liniștea forului interior, fie tristețea sufletului. Dacă tace, trebuie să înțelegi nu de ce tace, dar despre ce tace, astfel vei dezlega relevanța misterului tăcerii. Suportă cu greu minciunile și trădările, iar virtutea de a avea un suflet bun îl ajută să-i ierte pe cei care-l trădează, care în ultima vreme s-au cam înmulțit, iar cei pe care i-a primit pe ușa din față în inima sa, îi prețuiește și îi susține necondiționat, având mereu sentimentul umil că a făcut foarte puțin pentru ei.  Viața i-a fost plină și lui de piedici, dar a continuat să muncească, a continuat să ofere, fără a se bate cu pumnul în piept, desăvârșindu-și mereu spiritul civic și calitatea de Om.

Știința și Academia i-au devenit casa și masa, crezul și adevărul. A luptat pentru știință și pentru Academie de când se ține minte, iar pentru că trăim într-un sistem bântuit de interese, vocea sa și altor colegi de spirit, au fost astupate de altele mai trebuincioase. În timp ce unii și-au asumat datoria de a spune adevărul, alții găseau necesitatea de a-l ascunde. Astfel, așa s-a întâmplat că la cele opt decenii și jumătate de viață dedicate științei, în loc să se bucure de ce a realizat, să-și poarte cu mândrie povara anilor petrecuți în templul elitei oamenilor aleși, academicianul a ajuns să mai învețe o dată a trăi cu o durere în suflet.

Stimate Domnule academician, sunt obișnuită să Vă văd, să Vă întreb și să Vă ascult. Acum, pentru că suntem încă în perioada de izolare, sunt obligată să anulez șansa dialogului vocal, astfel încât o să încercăm să realizăm un interviu așa-zis de carantină, pentru sănătatea noastră și a celor dragi. O să încep prin a-mi exprima onoarea de a realiza un interviu cu Dumneavoastră, prilejuit de această frumoasă aniversare. Deși pandemia a separat omenirea, ne-a separat și pe noi, fiecare stând prin casele lor, totuși, simt nevoia de atitudine, de respect, de rigoare, de o disciplină intelectuală față de Dumneavoastră, pe care Vă consider o mare personalitate, un model al demnității, un model al voinței de a persevera și pasiunii pentru tot ceea ce înseamnă știință și care marcați o vârstă de toată admirația. Vă doresc sănătate, izbândă, ani de viață lungă. Să trăiți și în continuare în aceeași demnitate și drag de oameni!

A consemnat,

Eugenia TOFAN,

Serviciul de Presă al AȘM

Domnule academician, iată că ați mai adăugat o primăvară la destinul vieții, cea de-a 85-a. Probabil, V-ați imaginat cu totul altfel marcarea acestui frumos popas aniversar. Acum, că suntem în plina pandemie și izolați în carantină, Vă întreb, totuși, cum veți sărbători cele 85 de anotimpuri ale vieții? 

Pentru mine e o mare onoare să fiu intervievat și prezentat societății atât de înalt de Dumneavoastră, care, prin activitatea pe care o prestați pe parcursul a mai multor ani în cercetare, v-ați cucerit stima și dragostea oamenilor de știință. E de datoria mea să Vă exprim cele mai sincere sentimente de recunoștință.

Recunosc, că de la bun început, fiind într-o situație grea, m-am gândit să refuz de a fi intervievat, deoarece colegii mei de la Academia de Științe au manifestat o indiferență totală față de discreditarea unei noi științe, fondate aici, la noi în țară, fără dreptul de a fi apărată, iar conducerea țării nu dorește de a mă auzi, deși m-am adresat pe parcursul a șase luni (!) cu zeci de demersuri de a prezenta o problemă de stat – crearea și menținerea dirijată a sănătății. Dar caracterul de luptător m-a impus să răspund la întrebările Dumneavoastră, sperând că interesele Țării sunt mau presus decât cele meschine ale unor guvernatori ai științei, decât durerile sufletești ale mele și ale colegilor mei.

Da, pandemia a separat omenirea, ne-a separat și pe noi, dar, cu regret, și omenirea și noi suntem demult timp separați și nu pe parcursul unei generații de oameni. Separarea la orice nivel al societății are urmări nefaste atât în dezvoltarea științei, economiei, cât și sfera socială. Progresul societății necesită nu separarea societății pe interese de grup, ci o consolidare totală, mai ales, în țările economic slab dezvoltate și cu o populație redusă de cetățeni. A exprima atitudinea binevoitoare și a unui sentiment de stimă unul față de altul este și o cerință a menținerii sănătății psihice a cetățenilor, ea trebuie să fie manifestată, în special, de către conducătorii de colective. Deși vigoarea, cerută de anumite legi, hotărâri de stat sau anumite etichete sociale pot veni în contrazicere cu libertatea activității științifice, în cazul, în care legile sau hotărârile prevăd ameliorarea unor sau altor situații în societate, e necesar să te conformezi cu respectiva lege sau hotărâre. Cât privește spiritul de disciplină, pasiunea și calitatea de perseverență, acestor noțiuni le-am consacrat un capitol aparte în volumul trei al psihosanocreatologiei (știința despre crearea și menținerea dirijată a sănătății psihice), fiind procese psihice ale omului, care în mare măsură determină intensitatea efectelor activității științifice și de fiecare zi. Personal eu trăiesc cu spiritul de disciplină pentru o singură pasiune – dezvoltarea științei sanocreatologia (știința despre crearea și menținerea dirijată a sănătății omului). Aprecierile înalte ale activității științifice servesc ca imbold de entuziasmare a mea și a colegilor școlii științifice în fiziologia stresului, adaptării și sanocreatologiei. Situația tragică, în care m-am pomenit și atitudinea de indiferență față de noua știință – sanocreatologia a conducerii țării și conducerii AȘM m-au determinat să refuz  marcarea zilei de naștere.

Care a fost drumul pe care l-ați parcurs către ceea ce am numi pasiunea pentru știință?

Drumul meu în știință s-a început în satul Dumitreni raionul Florești, urmat după patru clase prin satul Rădulenii Vechi, același raion, unde am continuat studiile la școala de 7 ani și care era amplasată la o distanță de șase kilometri, drum de țară, care-l parcurgeam de două ori în zi, apoi prin orașul Bălți, la Școala pedagogică, unde cunoștințele mele la limba rusă fusese apreciate cu nota „2”. Aici drumul s-a întrerupt, deoarece n-am fost admis la studii, dar n-am revenit acasă. Prima jumătate de an, fiind fără cămin, fără bursă și fără dreptul de a frecventa lecțiile și fără nici o susținere financiară, a fost o perioadă, când zile întregi nu aveam ce mânca.

Încercările mele insistente de a frecventa lecțiile n-au avut succes: mulți din foștii profesori demonstrativ se străduiau ca eu să părăsesc auditoriul. După multiplele insistențe și perseverența de a fi examinat de rând cu cei care învățau oficial, am reușit să susțin examenele și am obținut la toate nota „5”, drept rezultat, am fost înmatriculat. Drumul perspectivei a continuat patru ani, acolo, la Bălți. Am absolvit Școala pedagogică cu eminență, fapt ce mi-a permis să-mi orientez drumul spre Chișinău, la Universitatea de Stat, unde am fost înmatriculat fără examene.

Calea spre Chișinău a fost destul de periculoasă. Neavând bani pentru bilet la tren, împreună cu un alt coleg, ne-am deplasat pe acoperișul oval al vagonului de poștă, fiind supuși influenței fumului și pulberii de cărbuni fierbinți, eliminate de locomotivă. Ajungând în gara Vorniceni, am sărit de pe vagonul de poștă și având înfățișare de copii africani, am fost invitați la poliție. Pe parcursul primului semestru mai nu s-a întrerupt drumul viitorului, deoarece programele de învățământ erau în limba rusă, pe care n-o cunoșteam, dar dorința de a obține studii superioare a predominat asupra celei de a părăsi Universitatea de Stat, unde a și început drumul în știință.

 

Facultatea de Biologie şi Pedologie a fost o pledoarie a Dumneavoastră sau o suită de circumstanțe, care ulterior V-au conturat pasiunea pentru tot ce ar însemna fiziologia stresului?

Facultatea de Biologie și Pedologie a Universității de Stat era una mult mai aproape de cele de la Universitatea de Medicină, unde doreau să-mi continui studiile părinții mei, dar cunoștințele obținute în școala pedagogică, predominând cele cu caracter pedagogic, erau în defavoarea mea de a concura cu cei, care absolvise zece clase, motiv pentru care a și fost aleasă această facultate. Natural, din cursul întâi m-am determinat să mă specializez în domeniul fiziologiei omului și animalelor. În acea perioadă Universitatea era completată cu cadre științifice de înaltă calificare, ce permitea studenților, sub conducerea acestora, să se ocupe cu cercetări științifice din primii ani de studiu. Specializându-mă la Catedra de fiziologie a omului și animalelor în anul trei de studiu, am inițiat unele cercetări în domeniul sistemului nervos superior sub conducerea conferențiarului Grigori Nica. Cercetările s-au soldat cu prezentarea unui raport științific în Universitatea de Stat „M.N.Lomonosov” din Moscova și cu publicarea în presa de specialitate din Moscova a unui articol științific. Activitatea mea științifică și obștească a fost observată de profesori și conducerea Universității, fiind numit președinte al societății științifice studențești și ales secretar adjunct al organizației comsomoliste a Universității. Universitatea m-a învățat să prețuiesc timpul și a trezit interesul către știință și, de aceea, drumul vieții a continuat spre Academia de Științe a Moldovei.

Când ați cunoscut zborul înalt în cercetare și cel mai aproape de apogeul desăvârșirii în știință?

Activez în Academia de Științe din anul 1959, pe atunci Filiala moldovenească a Academiei de Științe a fostei URSS. După absolvirea Universității de Stat, am avut norocul să fiu invitat la lucru în laboratorul cunoscutului savant rus, autor al primului manual de fiziologie a omului pentru institutele de medicină, Anatolii Anatolievici Zubkov, care provenea dintr-o familie de cunoscuți intelectuali. Sub conducerea Dumnealui am elaborat pentru prima dată un model experimental al gușii difuze toxice prin stresarea cronică, una din cele mai răspândite maladii endocrine. În acel timp problema stresului era una tabu, dar grație faptului că aveam pregătirea de a efectua unele studii la baștina stresului, în Totonto (Canada), unde activa fondatorul acestui domeniu, Hans Selye, stresul a devenit pentru mine problemă specială de cercetare. Aceste studii au avut ca rezultat revizuirea teoriei de bază a lui Hans Selye și elaborată una nouă, înalt apreciată de Secția de Fiziologie a Academiei de Științe a fostei URSS. Drept consecință a acestei estimări am fost numit moderator al studiilor în domeniul stresului, ce se realizau în fosta Uniune Sovietică, fapt, ce poate fi considerat un apogeu. Actualmente, apogeul meu în știință îl constituie fondarea și dezvoltarea, împreună cu colegii mei, a unei noi științe, destinate creării și menținerii dirijate a sănătății omului – sanocreatologia, căreia, în opinia mea, îi aparține viitorul.

Adesea când vine vorba de formarea noastră, sub aspectul cunoașterii, ni se impun parcă, cel puțin, două surse de cunoaștere – una ar fi lectura cărților scrise de cei cu pretenția de a lăsa ceva util omenirii și propria experiență. O fi cărțile zidurile și scările noastre, ne spunem, dar, de multe ori nu suntem de acord cu cele ce citim și apelăm la experiența proprie. La Dumneavoastră cum funcționează aceste două surse și ce ați mai adăuga?

Formarea noastră are loc, după cum menționați și Dumneavoastră, prin lectura multiplelor cărți și experiența proprie, însă rolul lor la diferite vârste este diferit. La vârsta de până la 20-25 de ani cunoașterea mediului înconjurător și a organismului propriu are loc preponderent din contul cărților, apoi, cu vârsta deseori experienței proprii îi aparține rolul decisiv în activitatea noastră. Eu, la vârsta mea, continuu să învăț din cărți, deși nu întotdeauna sunt de acord cu ceea ce citesc, dar deciziile și comportarea sunt determinate de experiența mea și a colegilor. Ca specialist în psihosanocreatologie aș mai adăuga la aceste două surse „creativitatea”, care, conform acestei noi științe, nu numai munca după cum scria F. Engels, dar și creativitatea a jucat rolul determinant în formarea Homo sapiens. Mai mult, creativitatea are un rol hotărâtor și în progresul științific.

Dumneavoastră ce modele ați avut în viață, pe mai multe dimensiuni, nu doar pe cea a științei? Sau nu sunteți tributarul vreunei școli de gândire și ați realizat doar ceea ce V-ați propus?

Până la vârsta matură n-am avut modele în viață, probabil, din cauza că m-am format în perioada postbelică, când școlile sătești nu dispuneau de profesori cu pregătire specială pedagogică, iar în satul natal nimeni nu avea studii superioare. Modelul meu de viață era „A învăța astfel, încât părinților și cunoscuților să nu le fie rușine cu mine”. După ce am făcut cunoștință cu conducătorul meu, profesorul universitar Anatolii Zubkov, personalitate de înaltă cultură și cu profunde cunoștințe, Dumnealui a devenit modelul meu de viață.

Domnule academician, Dumneavoastră sunteți fondatorul şcolii ştiinţifice în domeniul fiziologiei stresului, adaptării şi sanocreatologiei. Sunteți autorul a peste 600 de publicaţii, inclusiv monografii în domeniul fiziologiei stresului. Știm cu toții că știința are un caracter evolutiv. Care sunt cele mai recente lucrări dedicate acestui domeniu, care s-a dovedit a fi extrem de actual?

Deoarece în anii 70-80 ai secolului trecut problema stresului era recunoscută în lumea științifică ca una din cele mai actuale, natural, m-am inclus și eu în studierea stresului. Fiind director de Institut, am orientat o parte a colectivului spre studierea acestui domeniu. Cercetările au avut caracter complex. Paralel cu problema stresului, în atenția colegilor, a fost pusă și problema mecanismelor dereglărilor funcționale și adaptării, fapt ce a permis în scurt timp de a se crea o școală științifică originală, care a devenit recunoscută. În acest domeniu am publicat 4 monografii: „Физиологические механизмы стресса и адаптации”, 1986; „Комбинированные воздействия на организм экстремальных факторов”, 1985; „Стресс и здоровье”, 1990; „Стресс и здоровье детей и подростков”, 1994, o monografie în două volume „Физиологические основы проявления стрессов и пути их коррекции в промышленном животноводстве”, 2013 scrisă cu savanții din Belarus și Ucraina  și 7 monografii colective. În prezent acestui domeniu sunt dedicate mii de articole științifice și practice, care, în cea mai mare măsură sunt consacrate prevenției și diminuării consecințelor stresului.

În anul 1973, la Chișinău s-a desfășurat Primul Simpozion Unional  cu genericul „Stresul și mecanismele lui patogene”, organizator al primelor cinci simpozioane unionale consacrate problemelor stresului, adaptării și dereglărilor funcționale fiind pe atunci doctorul în biologie Teodor Furdui. Mai târziu ați devenit membru de onoare al Societăţii Fiziologilor din Rusia și  vicepreşedinte al Societăţii Fiziologilor din ţările CSI. Da, știm că, cuvintele au rolul lor în a spune ceva, dar pentru cei care mai pun la îndoială anumite lucruri, acestea sunt niște argumente care ar trebui să atârne greu în balanța adevărului. Domnule academician, care sunt cele mai noi cercetări cu care vin savanții la aceste foruri internaționale și cu ce viziuni proprii mergeți Dvs?

Primul simpozion unional pe problema stresului a fost organizat aici, la Chișinău, sub egida mea, deși în comitetul de organizare erau cinci personalități recunoscute în lume – academicieni ai Academiei de Stat a fostei URSS, eu, fiind doar doctor în științe. Faptul determinant a fost revizuirea teoriei dezvoltării stresului în lucrările mele științifice. Funcția de președinte me-a fost încredințată și în organizarea următoarelor simpozioane unionale și de vicepreședinte a șase congrese internaționale, fapt ce mărturisește despre recunoașterea cercetărilor mele și ale colegilor mei. La ultimele foruri internaționale, la care am participat, savanții străini au prezentat rapoarte pe diverse probleme actuale ale fiziologiei, medicinei, psihologiei, geneticii, biochimiei, cât și la interferența acestor domenii etc. Eu, împreună cu colegii mei, în ultimii trei ani, la forurile internaționale am prezentat, în formă de lecții la comandă – „Trei probleme principale ale fiziologiei, ce determină sănătatea”, „Formarea și menținerea dirijată a sănătății – problema principală a fiziologiei, medicinei și a altor științe” și zeci de rapoarte științifice la simpozioanele organizate în cadrul acestor congrese internaționale, lucru ce mărturisește deopotrivă despre recunoașterea cercetărilor Institutului.

Dumneavoastră ați fondat și o direcţie nouă în biomedicină – sanocreatologia. Multă lume nu înțelege ce înseamnă, cu ce se ocupă și ce impact ar avea această nouă direcție științifică asupra dezvoltării societății. Dacă ar fi să punctați succint, care ar fi importanța acestei direcții și de unde ideea de a o crea?

Studiile în domeniul stresului au arătat, că majoritatea societății contemporane este bolnavă, iar pronosticul – îngrozitor. Fiind preocupați de această problemă am ajuns la concluzia, că rezolvarea problemei sănătății e una – dezicerea de formarea și menținerea spontană a sănătății, care are loc în prezent în favoarea elaborării bazelor științifice și practice ale creării și menținerii dirijate a sănătății, ceea ce a și stat la baza fondării și dezvoltării unei noi științe – sanocreatologia, obiectul de studiu al căreia nu este în vizorul altor științe. Suntem siguri că aceasta este unica cale de rezolvare a problemei sănătății, deoarece funcțiile organismului și posibilitățile acestora s-au format în evoluție, în alte condiții și alt ritm de viață. De aceea, ele trebuie adaptate de a suporta condițiile și ritmul contemporan de viață, motiv pentru care, temporar, ne-am dezis de problema stresului și am reorientat studiile Institutului spre dezvoltarea sanocreatologiei.

Formarea și menținerea dirijată a sănătății de la conceperea viitorului organism, în perioada dezvoltării intrauterine a lui, precum și după naștere și până la sfârșitul vieții prevede acțiuni complexe de favorizare și sporire a statutului morfo-fiziologic și psihic în concordanță cu perioadele de dezvoltare ale organismului. Numai în acest caz organismul va suporta condițiile agresive de viață și ritmul activității omului contemporan. În prezent au fost elaborate bazele științifice și practice de creare și menținere a sănătății psihice. Pentru prima dată, științific a fost determinat prin ce reacții se manifestă sănătatea psihică, testele de apreciere, etalonul de studiere a sănătății, factorii și condițiile ce influențează formarea sănătății, s-a efectuat clasificarea nivelului de sănătate, elaborate căile, metodele și procedeele de formare și menținere a sănătății psihice etc.

Domnule academician, acum, suntem un pic sau mai mult panicați de ceea ce ni se arată la orizont, unii încep să aibă atac de panică, să intre în depresie, în același timp, observăm că o altă parte, pare că nu mai înțeleg sensul vieții, își pierd rațiunea de a fi, unii au impresia că este un absurd continuu. Cum pot fi aplicate cercetările pe care le realizați de-a lungul carierei științifice în situația stresogenă, generată de acest flagel al pandemiei, prin care trece o planetă întreagă și cum știința, la modul practic, poate veni în ajutor acestor oameni separați pe felii de singurătate?

Vă mulțumesc pentru această întrebare. Starea de panică, depresia și alte dereglări psihice sunt consecințe ale stării de stres, condiționate de pandemie și restricțiile la activitățile de fiecare zi, care se vor manifesta încă mult timp. Despre posibilitățile prevenirii și diminuării dereglărilor psihogene vom relata în volumul III al Tratatului „Bazele științifice și practice ale sanocreatologiei”, asupra căruia activăm în prezent. Pandemia încă o dată a evidențiat ce înseamnă sănătatea. Era de așteptat atare situație, deoarece, după cum am menționat mai sus, sănătatea societății contemporane se formează spontan, din motiv că organismul omului nu este pregătit de a suporta presiunea mediului agresiv în  care activează. Numai formarea dirijată a statutului imun și rezistenței nespecifice poate salva societatea de pandemii. Ea este realizabilă, doar vaccinarea, de facto, a devenit metodă de creare dirijată a statutului imun. Printre altele, vom menționa despre existența multiplelor produse alimentare, care favorizează imunitatea și rezistența nespecifică, care trebuie utilizate în fiecare zi. Salvarea situației în care s-a pomenit omenirea depinde de oamenii de știință: cât de rapid și cât de eficient va fi identificat vaccinul și tratamentul contra coronavirusului Covid-19.

Zăbovind un pic la capitolul importanța domeniului de sănătate, nu pot ocoli un subiect care oferă o linie definitorie personalității Dumneavoastră. Mulți cercetători stau înscriși în bătălia sublimă pentru supraviețuire, îmbrăcată în frumoasele veșminte, numite proiecte. Unii, spre lauda lor, au câștigat bătălia, adică, proiectele. Se știe demult, cu cei victorioși încearcă să fie toți prieteni, eu încerc să mă solidarizez, venind sub auspiciile valorii și actului de creație, cu cei care, din motive mai puțin cunoscute, au pierdut bătălia. Știu că și proiectul Dumneavoastră, înaintat la concursul de proiecte de cercetare, finanțate din buget, a fost supus ghilotinei unei umilințe fără precedent. Și da, știu că pun sare pe rană, deschizând acest subiect, dar pentru că obligația omului de știință este de a spune întotdeauna adevărul, iar cuvintele trebuie să aibă greutatea de aur a faptelor, o să Vă rog să aruncați puțină lumină în întunericul care s-a creat.

Faptul, că Dumneavoastră vă solidarizați cu cei a căror proiecte de cercetare din motive bine cunoscute n-au fost acceptate, Vă caracterizează ca o persoană empatică. Importanța domeniului de sănătate nu poate fi negată de nimeni cu psihica sănătoasă. E un paradox al situației sociale și politice din țară, deoarece aceea ce s-a întâmplat cu Institutul și colectivul de cercetare, care erau preocupați de problema sănătății, astăzi se luptă cu morile de vânt pentru supraviețuirea acestei noi științe și a lor personal, nu poate să aibă loc într-o țară economic, social și politic stabilă.

Respingerea proiectului științific conducător al căruia eram eu, o apreciez ca o crimă a celor, ce au organizat acest „așa-numit concurs” pentru care cineva trebuie să răspundă în fața societății. „Așa-numitul concurs” și analiza „așa-numita expertiză” au fost organizate defectuos și dirijat contra oamenilor de știință cunoscuți nu numai la noi în țară (acad. Moscalenco, acad. Ciobanu, acad. Furdui ș.a.). Cum e posibil ca într-o țară democratică un anonim să jertfească dezvoltarea unei științe, de care are nevoie fiecare din noi, în același rând, și răufăcătorul, de dragul înjosirii, discreditării conducătorului științific. Mai mult ca atât, suntem lipsiți de posibilitatea de a ne apăra onoarea și demnitatea. Așa-numiții experți sunt persoane incognito. Adică, soarta științei o determină o persoană necunoscută, care nu duce responsabilitate de incompetența sa, discreditarea unei școli științifice cunoscute în lumea științifică și de decizia acestuia de a lichida un colectiv de oameni de știință.

N-am dreptul să nu menționez că, conducerea țării a ocupat o poziție, potrivit căreia ceea ce s-a întâmplat cu proiectul de cercetare în scopul dezvoltării psihosanocreatologiei, nu e în competența dumnealor, ci a celor care nemijlocit guvernează știința. Pe parcursul a șase luni (!) m-am adresat cu multiple demersuri către conducerea țării de a-mi acorda o întrevedere, ca persoană care o viață întreagă activez în știință, posedând practică managerială, de a prezenta o analiză a situației în care s-a pomenit știința autohtonă, căile de eficientizare a cercetărilor în planul rezolvării problemelor practice etc., dar fără succes. Nici eu, nici colegii mei nu pot lămuri atitudinea conducerii țării față de oamenii de știință.

Pandemia a arătat încă o dată că problemele ce prezintă pericol pentru societate se rezolvă numai de știință. Problema sănătății este una de mare pericol pentru evoluția societății, ea poate fi soluționată de sanocreatologie, altă cale nu este și ea trebuie susținută la nivel de stat.

Globalizarea, după cum ne-am dat seama, ne-a adus și mari nenorociri. Competitivitatea a pus în prim-plan banul, nu și neapărat grija față de om, de sănătatea lui, de educația lui, de mediul în care trăiește. Vă întreb, Domnule academician, dacă nu credeți cumva că sunt și domenii pe care nu ar trebui sau nu ar fi bine să fie lăsate în acest enorm și aproape monstruos malaxor al competiției? Și mă refer aici, în primul rând, la domeniul științei, deși sunt încă multe alte domenii, ca educația, sănătatea, agricultura…

Aveți deplină dreptate, când afirmați, că în sistemul contemporan global de dezvoltare a economiei în prim-plan e pus banul. Cu regret, pentru cei care determină trendul dezvoltării economico-sociale, omul prezintă unealtă de producere și de obținere a profitului. Ei nu vor să conștientizeze, că cel mai mare patrimoniu pentru fiecare om, în același timp și pentru dumnealor, cei bogați, este sănătatea, care n-are preț, nu se vinde și nu se cumpără. Pentru mine e indiscutabil, că printre domeniile pe care nu ar trebui să rămână în afara atenției celor, ce determină soarta omenirii, problema creării și menținerii dirijate a sănătății, care trebuie să fie plasată printre cele mai decisive probleme globale ale dezvoltării și supraviețuirii civilizației contemporane. Știința, sănătatea, educația, agricultura, literatura, istoria, cultura, tehnica și tehnologiile, informatica, mediul ambiant sunt domeniile ce vor determina soarta poporului nostru. 

Din 2004 până în 2012 ați deținut funcția de prim-vicepreședinte al Academiei de Știință a Moldovei. Acad. Teodor Furdui a fost și este o voce greu de neglijat în comunitatea științifică academică. Ați fost un lider, ați apărat până la sacrificiu știința, statutul omului de știință, Academia, păstrarea institutelor de cercetare în cadrul Academiei, considerând, că o Academie nu are nici un sens și viitor fără institutele de cercetare. Împreună cu alți academicieni, ați scris demersuri către autorități, ați protestat (!) în fața Guvernului, o premieră absolută pentru cercetători, academicieni (!). Până la urmă s-a pierdut bătălia pentru păstrarea a tot pentru ce ați luptat. Cum credeți, ce s-a întâmplat, de fapt și de ce s-a bătut atât de tare în știință?

Pentru mine e o mare cinste și onoare, că o viață întreagă am activat în cel mai prestigios centru științific, Academia de Științe a Moldovei. Aici m-am format și am activat ca om de știință, dar și ca persoană socială, îndeplinind în diferite perioade de vârstă funcții de secretar al organizației comsomoliste, de organizator și președinte al consiliului tinerilor savanți, președinte al organizației sindicale etc. Pe parcursul a circa 10 ani am îndeplinit funcția de academician-coordonator al Secției de Științe Biologice, Chimice și Agrare, mai mult de 8 ani – de prim-vicepreședinte al Academiei de Științe. M-am străduit să exercit aceste funcții onorabile cu tragere de inimă, responsabilitate, cu stimă și susținere a colegilor. În acest timp, Academia devenise mândria oamenilor de știință, iar activitatea ei științifică era înalt apreciată.

Mă mândresc și cu faptul că am promovat în rândurile membrilor Academiei 19 personalități proeminente, care astăzi constituie nucleul Academiei, prin lucrările științifice ale cărora știința academică își menține nivelul înalt. Am susținut la maxim cercetările, orientate spre dezvoltarea problemelor practice. Într-un cuvânt, am lucrat cinstit și nu mi-e rușine de acea activitate.

Reorganizarea Academiei de Științe a fost un act de distrugere nu numai a acesteia, dar și a științei autohtone. Academia fără institute științifice nu poate rezolva nici o problemă științifică. Ea este lipsită și de dreptul de a expertiza proiectele de cercetare. Reformarea Academiei, științei naționale, au bătut și continuă să bată în știință și în personalitățile științifice. Cred eu, că cineva din jurul conducerii au interese personale, care vor să le rezolve din contul distrugerii științei. Regret, că până în prezent, conducerea țării nu s-a clarificat privind necesitățile țării de a avea știință și de ce știință are nevoie țara. Domnilor conducători de țară, dacă Dumneavoastră doriți să dezvoltați o țară prosperă și relativ independentă, fără știință și oamenii de știință n-o să fiți în stare să realizați acest scop. Timpul sapei, furcii și lațului a trecut, a venit timpul științei, tehnologiilor și informatizării. Și încă ceva, știința se face nu de guvernatorii științei, nu de consultanți, dar de personalități științifice.

Domnule academician, suntem cu toții zdrobiți de această încercare a pandemiei care a pus sub asediu întreaga planetă. Cum se simte omul de știință în această situație?

Omul de știință, ca și majoritatea populației la noi în țară simte neîncredere în ziua de mâine și nonconfortabil. Salariile celor ce fac știință, îndeosebi, a tinerilor specialiști, nu le permit să-și procure „masă și casă”, să-și creeze și să întrețină o familie. Activitatea științifică nu este la fel de prestigioasă ca în trecut. Institutele au degradat tehnic și material, ele funcționează, de facto, 4 ani, după care un guvernator și un expert va determina soarta de mai departe a unui colectiv și a acestuia. Atare sistem de organizare a științei va duce la distrugerea totală a științei. Sistemul de organizare a științei respinge orișice interes față de știință, de aceea, tineretul nu dorește să se angajeze în institutele de cercetare, iar cei care activează în cercetare, cum apar unele posibilități mai avantajoase, pleacă din știință. Personal, mă simt ca după o boală grea, mă aflu în stare de stres excesiv. Jeluiam-ș și n-am cui, codrul e departe de casa mea.

Ce proiecte noi dezvoltați acum?

Despre ce proiecte de cercetare poate fi vorba, dacă de acum 5 luni statul nu finanțează domeniul de studiu în sanocreatologie. Totuși, împreună cu colegii pregătim pentru tipar în anul viitor volumul III al Tratatului „Bazele științifice ale sanocreatologiei”.

În contrast, cu toate cele extrem de dureroase despre care ne mărturisiși cu tristețe, cu sau fără rele intenții, aș vrea să Vă întreb care sunt cele mai calde amintiri despre Academie, colegi, totuși, nu cred că nu le aveți?

Toate etapele de activitate științifică în Academia de Științe mi s-au amprentat în memorie ca sentimente plăcute, îndeosebi, perioada de activitate în funcție de prim-vicepreședinte, când știința avea o susținere morală și financiară de la Președintele Vladimir Voronin, căruia îi exprim cele mai sincere semne de recunoștință. Dumnealui, oficial menționa, că „știința trebuie să stea în capul mesei”. Recunosc cinstit, că în mulți dintre colegii mei din Academie, m-am dezamăgit. Sentimente de mare stimă și recunoștință mi s-au păstrat față de academicienii Gheorghe Cimpoieș, Ion Bostan, Valeriu Rudic, Grigore Belostecinic, Gheorghe Ghidirim, Mihai Cimpoi, membrii corespondenți Victor Ghicavâi, Maria Nedealcov, profesorii universitari Constantin Manolache, Victor Țvircun, Vasile Botnari, Andrei Munteanu, dr. Alexandru Teleuță. 

În ce credeți?

În primul rând, cred în știință și, în special, în sanocreatologie. Cu referință la calitățile omului, cel mai mult apreciez înțelepciunea, creativitatea, cunoștințele, insistența, bunăvoința, puterea de voință.

Ce credeți că va ajuta omenirea la un nou salt, după această cădere, inclusiv, morală, spirituală, economică, la un nou nivel de conștiință și existență umană?

Asigurarea unui adevărat nou salt moral, spiritual, economic la un nou nivel de conștiință și esență, în opinia mea, e posibil numai în cazul dezicerii de a crea mijloace de distrugere în masă a omenirii, determinării misiei civilizației contemporane, formării noilor valori spirituale, morale și în concordanță cu cele menționate de stabilit unde trebuie să fie direcționat intelectul, finanțele și bunurile materiale; de elaborat căile de activități în interesele prosperării societății planetare și evoluției ei progresive. Cele semnalate pot fi realizate, dacă cei care determină soarta civilizației, vor avea o pregătire științifică și practică multilaterală și vor manifesta bunăvoință și responsabilitate, va progresa știința, tehnologiile, tehnica și dacă sănătatea oamenilor se va crea și menține dirijat.

Știm de puterea de a fi. Dar de unde puterea de a te ridica?

Puterea de a te ridica e în fiecare dintre noi. Ea constituie puterea de voință, motivația, valorile spirituale, semnificația scopurilor activității, creativitatea, cunoștințele, insistența, responsabilitatea.

Cunoscând teoria haosului care se instalează tot mai vizibil și simțit în societate, aș vrea să Vă întreb, ce nu iubiți, Domnule academician, pentru că ce iubiți am mai aflat deja?

Conform teoriei haosului, în comportările noastre obiectiv determinate de fiecare zi pot să se manifeste și activități imprevizibile, printre care nu pot suporta trădarea, fățărnicia, indiferența, neprofesionalismul, iresponsabilitatea.

Domnule academician, Dumneavoastră nu ați prea fost alintat de presă, în sensul apariției cu și fără ocazie, acesta fiind și motivul pentru care cititorii noștri nu prea cunosc și alte aspecte ale vieții Dvs, dar sunt sigură că sunt curioși să afle și cine Vă este familia, ce preocupări au membrii familiei Dvs, cu ce Vă mândriți?

Familia mea, cu care mă mândresc, este constituită din soția, Maia Furdui, doctor endocrinolog și familiile fiicelor: Lorina Vudu, doctor în științe medicale, șef al Catedrei de endocrinologie la USMF „Nicolae Testemițanu”; Vlada Furdui, doctor în științe biologice, cercetător științific coordonator; familiile nepoatelor: Stela Vudu, doctor endocrinolog, Victoria Priseajniuc – doctor stomatolog.

Pentru ce și cui sunteți cel mai recunoscător în viață?

Sunt recunoscător soției Maia Furdui, care a crescut și educat fiicele, iar acum strănepoata și a avut grijă ca eu zi de zi să mă ocup cu știința, discipolilor și colegilor – autori ai „Tratatului bazele științifice ale sanocreatologiei”, care, împreună au suportat greutățile creării psihosanocreatologiei – Valentina Ciochină, co-fondatoare a acestei științe, Aliona Glijin, Vlada Furdui, Valeria Vrabie, Vladimir Șeptițchi, Zinaida Gheorghiu, conducătorului mei științific, prof. A. Zubcov, primului președinte al AȘM, acad, Ia. Grosul, fostului director al Institutului de Zoologie acad. M. Iaroșenco.

Vă mulțumesc.

Categorie: