- Vizualizări: 300
Interviu cu academicianul Mihail Popovici - 80 ani omul, medicul, academicianul și cetățeanul
Marcat de o biografie frumoasă, încadrată de fapte nobile și bune, academicianul Mihail POPOVICI, doctor habilitat în medicină, profesor universitar, renumit cardiolog, fondator al Serviciului clinic cardiologic de excelență din Republica Moldova, semnatar al Declarației de Independență, deschide astăzi ușa privilegiaților octogenari.
A parcurs opt decenii de viață cu rânduiala și echilibrul învățat de acasă, de la părinți. Atunci când a înțeles că medicina este destinul său, a mers pe intuiția inimii, alegând-o ca vocație sau chiar demnitate. Și-a urmat cu drag și pasiune drumul pe care și l-a ales, deși ne-a descris un întreg concurs de circumstanțe prin care a ajuns să se înrudească cu cardiologia, astfel având tentația să creadă că mai curând nu el a ales cardiologia, ci măria sa l-a ales pe el.
Și dacă tot se zice că timpurile nasc oamenii potriviți și cu menirea prescrisă de a face ceva important și la momentul când o cer circumstanțele, nu s-a lăsat copleșit nicicând de indiferență, dimpotrivă, a pus umărul, capacitățile, inteligența, calitățile hărăzite de Sus și cultivate cu grijă de părinți, la salvarea de vieți, tratând inimile altora cu căldura și sublimul propriei inimi. Așa și-a învățat și discipolii, care astăzi au devenit ei înșiși nume ponderale în lumea științifică și aduc glorie neamului, indiferent pe ce meridian al globului au ajuns să activeze. Se consideră un fericit al destinului, căci are de trăit marea bucurie și satisfacție a vieții de a-și vedea și copiii dăruiți cu pasiunea pentru medicina inimii.
Cu prilejul acestei remarcabile zile din calendarul vieții sale, l-am rugat pe Dl academician Mihail Popovici să ne ofere câteva clipe din preţiosul său timp, pentru un dialog din care vom desprinde o biografie a unui Om, unei personalități cu un traseu de opt decenii de o naturalețe, implicare și asumare incredibile, dintre care mai mult de cinci au fost dedicate inimii, or, anume inima este cea care nu se odihnește niciodată.
Vă invităm să urmărim împreună câteva crâmpeie din ceea ce însemnă pentru invitatul nostru dragostea pentru meleagurile sale dragi, Podoima din Transnistria durută, dragostea pentru părinții săi, despre care vorbește cu atâta căldură și respect. Invitatul nostru ne va destăinui aspecte poate mai puțin cunoscute din activitatea sa de parlamentar, vom afla despre aportul Domniei sale în fondarea, organizarea și excelarea cardiologiei clinice și științifice în plan național și internațional, cum a traversat Institutul cei aproape trei ani de pandemie și cum s-au implicat în învățarea din mers a lucrurilor noi care s-au impus la moment și, nu în ultimul rând, vom afla ce contează cu adevărat cel mai mult în viață. Rămâneți cu noi pentru un interviu în exclusivitate.
A consemnat.
Eugenia TOFAN,
Serviciul de Presă al AȘM
Acad. Mihail POPOVICI: „Ce aș trece la palmaresul realizărilor care mă mulțumesc și pe care le pot prezenta ca și o carte de vizită este desigur conceperea, edificarea și consolidarea neîncetată a Institutului de Cardiologie ca centru de referință al Serviciului Cardiologic de factură modernă, ce asigură asistență de calitate și cel mai important – accesibilă tuturor bolnavilor cardiologici din țară”
Acad. Mihail POPOVICI: „Sunt un fericit al sorții, cred, căci am avut de trăit marea bucurie și satisfacție a vieții de a-mi vedea și copiii dăruiți cu pasiuneapentru medicină. Îi consider și pe ei cu drag și mândrie drept discipoli ai mei, mă bucur de succesele lor și îmi doresc să exceleze în continuare cu toată dedicația”
Acad. Mihail POPOVICI: „Ce pot să simt când la hotarele meleagurilor mele dragi arde pălălaia unui război atât de crud și tâmpit?! Uneori am sentimentul de un deja vu. Exact aceeași frustrare, indignare și nespusă amărăciune pentru faptul că oamenii nu învață din istorie și se dau duși de apele tulburi ale iraționalului așa cum era în 1991-1992”
Stimate Domnule Academician Mihail Popovici, au trecut deja cinci ani de când am realizat ultimul interviu cu ocazia celor 75 de ani ai Dvs. Ce s-a întâmplat în viața și cariera dlui academician în această perioadă?
-Multe și de toate. În planul activității cursul lucrurilor a fost unul firesc, pe cât se poate afirma în condițiile în care am avut de confruntat fenomene ieșite din comun. cum ar fi pandemia de Coronavirus, care a intervenit revoluționar în domeniul medicinei, toate serviciile ei fiind mobilizate în prima linie de combatere a acestei molime. Ne-am trezit la un moment dat cu necesitatea de a reordona multe principii pe care se bazează medicina pașnică, de exemplu comunicarea și interconexiunea sub toate aspectele ei tehnice. A trebuit să mă adaptez și în multe să învăț să operez în sistemul de interconexiune online, căci știința și arta medicinistă înseamnă conversații, rapoarte, consilii și conferințe, adică un spectru inevitabil de relații, pe care epidemia le-a limitat într-un mod drastic.
Indiferent de aceste inadvertențe, am continuat să muncesc în aceeași cadență, devenind poate un pic mai exigent față de subalterni, care însă s-au obișnuit, cred eu, după atâtea decenii de activitate cot la cot că sunt un tip perseverent și insistent în felul de a trasa și transpune în fapt ideile. Dar am reușit să concep și să consolidez o echipă de adevărați profesioniști, unii dintre care au devenit între timp și ei somități mediciniste – lucru de care sunt foarte mândru.
Ca manager științific sunt în continuare antrenat plenar în ghidarea mai multor proiecte științifice – unele în curs de finalizare, altele în plină desfășurare și mă îngrijesc desigur de continuitate, mai exact, de trasarea unor noi perspective de cercetare, care, în cazul cardiologiei moderne, au un orizont larg și cu fiecare an - șanse tot mai multe de a se materializa în realizări valoroase.
Acesta ar fi un răspuns la modul cel mai general. În plan uman: am devenit cu cinci ani mai bogat, poate mai înțelept, mai aproape de marile esențe existențiale. Am devenit străbunic, când în familia noastră a intrat un băiețel minunat ce va purta numele tatălui meu, detaliu de care sunt mândru și omenește înduioșat.
Să Vă trăiască ani mulți, fericiți și să meargă, cum se zice în popor, pe urmele Dumneavoastră. Așa cum știm că fiecare are o poveste a sa, ne-am dori să aflăm care a fost și povestea acad. Mihai Popovici, de unde a venit această atracție pentru medicină?
-Nu pot afirma că am pornit de la un vis anume, pe care l-am nutrit mai demult, deoarece m-am format ca și conștiință socială într-un mediu unde doar munca la pământ, așa cum se zice pe la noi, îți poate aduce o bucată de pâine și toate celelalte bunuri și bucurii pământești. Tatăl meu, veteran de război, aflat în poziția de brigadier al unei unități agricole complexe, știa să motiveze oamenii, muncea alături de aceștia și era mereu în căutarea unor modele noi de abordare a culturii pământului. Acum la distanța anilor, am realizat că am moștenit foarte multe de la el, inclusiv calitatea de a-mi trasa cu exactitate scopurile imediate și de perspectivă, insistența de căutare a celor mai adecvate soluții și, desigur, atitudinea conștiincioasă față de funcțiile și acțiunile ce mi le asum.
Eram singurul lui copil, dar mă punea mereu la treabă, îmi da zor să învăț bine, dar mă orienta tot spre îndeletnicirea de agricultor. Visa să ajung chiar în funcții de frunte în colhoz. Eu îl admiram și ca un copil îl ajutam atunci când făcea diferite calcule și proiecte de ameliorare funciară. Mă lăuda atunci când făceam calcule mai precise decât el, dar tot eu eram acela care concepea cu greu osârdia asta fără limite. În toiul muncilor de vară venea târziu după miezul nopții, murdar și obosit, abia mai fiind în stare să îmbuce ceva, iar mama îi punea deja de mâncare în geantă pentru a doua zi. Când mă trezeam dimineața, ambii erau plecați de cu zori la muncă.
La școală am învățat pe note bune, așa că după absolvire puteam merge oriunde, inclusiv la școli mari din Rusia. Se duceau chiar campanii de recrutare a copiilor cu aptitudini, dar îmbiat de un prieten al meu mai mare ca vârstă, am mers la Chișinău cu mai mulți absolvenți care discutau despre școlile de la Chișinău, despre concursurile debordante de la unele așezăminte și așa s-a făcut că pașii m-au dus la Institutul de Medicină. A fost literalmente așa cum vă spun. Să zic că a fost providența, care câteodată este mai înțeleaptă decât noi... Nu știu, dar m-am trezit în universul pe care mi l-am dorit. Am susținut examenele, iar tatăl meu, care, după cum vă spuneam, avea alte proiecte pentru mine, a venit la Chișinău exact când se anunțau rezultatele de concurs. Nu știa nimic despre unde am aplicat și nu pot spune că s-a arătat încântat, dar părintește s-a bucurat și a acceptat alegerea mea. A urmat apoi muncă asiduă, bucuria diferitor succese pe tărâmul activităților curriculare și sociale de la facultate, antrenarea în munca de cercetare la catedra de medicină internă, prietenii și relații calde cu colegii de facultate și cunoștința cu cea care avea să devină luceafărul de călăuză a vieții mele – soția mea dragă.
Dle Academician, să Vă întreb scurt: De ce cardiologie? Cum V-a reușit să Vă faceți din această profesie, nobilă fără discuție, un destin sau chiar o demnitate, căci realmente ați ajuns la culmi demne de invidia senină a multor semeni?
-Se zice că timpurile nasc oamenii potriviți și cu menirea prescrisă de a face ceva important și la momentul când o cer circumstanțele, condițiile interpuse, indiferent de impedimentele ce pot interveni. După facultate am predat la catedra de biochimie, explicând studenților procesele metabolice care au loc în organismul uman la nivel molecular, iar ca interes mai îngust mă preocupa studiul aprofundat al homeostaziei în condiții fiziologice și patologice, îndeosebi în condiția afectărilor toxice. Cum este afectată inima, organul ce muncește neobosit pentru a ne întreține funcțiile vitale, în situațiile care presupun expunerea accidentală sau contactul cronic profesional cu diferite toxice din mediul ambiant? Răspunsuri complete și cu argumentare solidă se pot obține doar în cadrul studiului fundamental care înseamnă cercetări subtile și dotarea cu tehnologii de precizie. Sporadic la câteva din laboratoarele diferitor catedre se derulau cercetări cu tentă fundamentală, de exemplu – studiile serioase aspra procesului de ateroscleroză, ghidate de academicianul V. Anestiadi, însă cercetări sub alte aspecte ale cardiologiei clinice nu se efectuau, iar cardiologia, fiind parte a medicinii interne, nu era încă un domeniu suveran, susținut de cercetări complexe și pluriaspectuale.
Însă, premisa de fond a ideii de a ordona un centru științifico-practic în domeniul patologiei cardiovasculare a fost creșterea impetuoasă a afecțiunilor cardiovasculare în populația țării noastre, boli care au început să facă victime inclusiv printre persoane socialmente active. Bolile cardiovasculare erau deja în centrul preocupărilor medicinei de pe toate meridianele, specialiștii abordând la modul cel mai serios problematica complexă a acestui fenomen. Era pe la 1977, când în vederea fortificării asistenței cardiologice, dar și ca un suport solid de cercetare în domeniul afecțiunilor cardiovasculare mi s-a propus să încerc a configura un nucleu de Cercetări în Domeniul Cardiologiei, denumit inițial Laborator experimental care a crescut în Departament clinico-experimental. Noua unitate de cercetări avea nevoie pentru cele câteva laboratoare specifice de cadre de o cu totul altă pregătire, astfel că persoanele angajate după noile criterii erau instruite pe loc, iar pentru alte poziții candidații au urmat pregătiri solide la centrele științifice unionale. Iată un întreg concurs de circumstanțe prin care am ajuns să mă înrudesc cu cardiologia, astfel că mai curând se poate spune că nu eu am ales cardiologia, ci măria sa pe mine.
Domnule Academician, ce Vă bucură și Vă mulțumește cel mai mult în ceea ce ați realizat pentru domeniul în care ați excelat o viață întreagă?
-Ce aș trece la palmaresul realizărilor care mă mulțumesc și pe care le pot prezenta ca și o carte de vizită este desigur conceperea, edificarea și consolidarea neîncetată a Institutului de Cardiologie ca centru de referință al Serviciului Cardiologic de factură modernă, ce asigură asistență de calitate și cel mai important – accesibilă tuturor bolnavilor cardiologici din țară. Vorbind de realizările serviciului cardiologic pe care îl reprezint, aș dori să accentuez că tot ce s-a reușit în știință, în medicina practică, în fortificarea bazei tehnico-materiale, pregătirea și perfecționarea cadrelor etc. - este o operă comună care a antrenat un mare colectiv de medici-savanți, avem în palmares adevărate staruri în medicină, unii dintre care și-au constituit propriile școli științifice, care i-au făcut deja consacrați. Sunt mândru de ei și le mulțumesc acum, ajuns octogenar, pentru faptul că toți acești ani mi-au fost și colegi de breaslă, și camarazi de idei și trudnici neobosiți, căci profesiunea de medic, îndeosebi dacă ești implicat și în cercetare, este o grea muncă, care te solicită integral, fără răgaz – și fizic, și intelectual și afectiv. Nu se știe care dintre aceste poveri este mai grea... Cert este că am reușit să edificăm un sistem funcțional, care este mereu la apel și în perpetuă desăvârșire, inclusiv prin capacitatea de autoregenerare și procreare a cadrelor de specialiști în domeniul cardiologiei.
Atunci când în anul 2002 vi s-a conferit „Ordinul Republicii”, Președintele Republicii Moldova de atunci a spus că, probabil, ar trebui instituit un alt ordin, deoarece distincția supremă nu poate acoperi toate meritele pe care le-ați obținut muncind în beneficiul țării și al comunității. Răvășitoare și chiar emoționantă această apreciere absolută...
-Sunt și eu un om și desigur că m-a bucurat și chiar m-a măgulit această apreciere, dar cred că expresia aleasă de Domnul președinte este mai curând una care îl reprezintă ca personalitate dăruită cu capacitatea de a privi lucrurile magistral și de a lua o atitudine pe măsura acestei calități și a poziției deținute la acel moment. Îi mulțumesc și acum pentru acest superlativ care mi-a încălzit sufletul atunci și mă mai luminează și acum.
În contextul în care ne-am convins acum, după aproape trei ani de pandemie, cât de important este domeniul medicinii - câte lacune în sistem a descoperit acest virus?
-Nu am intenția să analizez în detalii forța și plenitudinea cu care a fost abordată această situație ieșită din comun de către serviciile noastre medicale din țară, dar consider că per ansamblu, sistemul a făcut față multor și multor provocări de tot genul, iar drept dovadă sunt pierderile umane mult mai reduse în țara noastră, decât în state cu servicii medicale potente tehnologic și economic.
În ceea ce ne privește pe noi, pot afirma că serviciul cardiologic pe care îl reprezint s-a mobilizat maximal, am urmărit din start ambițiile, particularitățile patogenice ale noului virus de a fi mai agresiv în raport cu persoanele ce au probleme de ordin cardiovascular (tropismul vascular). Chiar muncind în regim de maximă alertă, noi am analizat cazurile bolnavilor infectați care au avut nevoie de intervenția specialiștilor cardiologi. Au lucrat echipe de specialiști și cercetători care au acumulat informația, din care să se poată emite sugestii de valoare pentru clinicieni, dar și pentru domeniul cercetării. În primele luni am elaborat și publicat un amplu material de analiză și sinteză a caracteristicelor de evoluție a bolii Covid în cazul pacienților cu diferite comorbidități.
Cu referire la activitatea științifică a Institutului de Cardiologie – aceasta nu a fost periclitată de restricțiile pandemiei, ba mai mult, în condițiile când te vezi forțat să comunici mai mult online, ai mai mult timp de lecturi și meditare. Proiectele inițiate s-au developat parcă cu mai multă exigență față de detalii, s-au derulat și alte noi proiecte, unele completate cu mesaje tangente cu epidemia parcursă. Mai mult, am reușit să organizăm Congresul ordinar al Cardiologilor din RM, care și-a ținut lucrările în regim online. Am avut oaspeți virtuali, adevărate somități în știința cardiologică și nu numai. Am avut și sesiuni unde au fost dezbătute subiecte de actualitate, multe comunicări au fost dedicate îngrijirii pacienților COVID cu comorbidități cardiovasculare, pandemia devenind de altfel o mare provocare pentru disciplina cardiologică.
Vorbind despre întreg intervalul la care v-ați referit, vreau să anunț cu satisfacție că între timp 3 medici și cercetători din domeniu și-au finalizat și susținut tezele de doctor în medicină, a fost realizat și un studiu pentru titulatura de doctor habilitat în medicină.
Despre activitatea editorială nici nu vorbesc – a fost un interval foarte fructuos și a reliefat mai multe esențe de care trebuie să ținem cont în cotidianul activității mediciniste.
Ați fost ales de pământenii Dvs de la Camenca să-i reprezentați în Primul Parlament al RM, considerat, poate, cel mai efervescent și cel mai conștient de misiunea istorică ce i-a revenit, cel care a semnat Declarația de Independență a RM. Reflectând, după trei decenii de la acele momente istorice de cotitură, ce simțiți acum și care sunt cele mai mari îngrijorări ale Dvs acum?
-Îmi amintesc cu multă căldură și chiar freamăt în suflet de acele timpuri. De fapt, niște timpuri de adevărată glorie, căci ne revenea, ca și legislativ, să punem bazele statalității noastre ca țară suverană. Verva, entuziasmul, uneori debordant, al celor mai mulți dintre noi erau lucruri firești – eram la începuturi, aveam de înfruntat atâtea și atâtea provocări! Nimeni dintre noi nu era în posesia unei viziuni clare de cum trebuie plăsmuit, modelat noul nostru stat: ideile lansate de la tribune erau uneori diametral opuse ca mesaj și intenție. Cred că eram printre cei ce alcătuiau aripa moderată, mai exact, eram printre cei care încercau să calmeze spiritele ce se încingeau destul de frecvent.
Eu unul simțisem pe pielea mea ce înseamnă responsabilitatea de a clădi temelia unui organism nou care să funcționeze nu un an și nu doi, iar la 1988 eram deja în postura de director al unei mari instituții servicii clinice și de cercetări științifice – Institutul de Medicină Preventivă și Clinică, care întrunea Institutul de Cardiologie, Institutul de Oncologie, Institutul de Pulmonologie și Institutul de Igienă şi Epidemiologie din Republica Moldova. Spun astea pentru a-mi defini poziția de abordare la calm și cu mai multă certitudine multiplele probleme ce confruntau atunci societatea noastră. Nu vreau să specific nume, personalități – toți au fost și s-au manifestat ca și oameni ai epocii pe care am trăit-o traversând atâtea și atâtea nemulțumiri, dezamăgiri și chiar frustrări.
Sunt născut în Transnistria. Este dureros că adesea această denumire se pronunță cu dispreț. Nici nu vă imaginați câte eforturi spirituale au fot depuse de Parlamentul Suveranității, de președintele țării, pentru ca fenomenul Transnistria să nu ajungă la limita de foc și să nu persiste apoi ca o plagă de război ce nu mai încetează să doară. Nu e cazul să dezvălui acum în detaliu care a fost implicarea mea în temperarea evoluțiilor ce au urmat în Transnistria. Sunt demne de un roman publicistic amintirile mele despre întâlnirile cu emisarii ruși, mulți dintre ei virulenți și aroganți și asta în condițiile când abia își dădeau seama pe ce meleag se află și pe cine tratează cu atâta dispreț!
Ce simt acum? Ce pot să simt când la hotarele meleagurilor mele dragi arde pălălaia unui război atât de crud și tâmpit?! Uneori am sentimentul de un deja vu! Exact aceeași frustrare, indignare și nespusă amărăciune pentru faptul că oamenii nu învață din istorie și se dau duși de apele tulburi ale iraționalului așa cum era în 1991-1992. Mor oameni, mor tineri, care aveau atâtea de făcut pe această lume și lucrurile degradează spre tot mai rău. Niciodată nu am rezervat atâta timp informațiilor ce parvin prin mass-media din lume ca acum, iar cele urmărite online mă frământă mereu.
M-am născut pe lume în toiul unui mare război, am fost martorul greului drum de revenire la normal. Mai țin minte mulțimea de infirmi care se aciuau prin piețe, în gări, bâlciuri sau chiar pe marginea drumului, fără să mai vorbesc de faptul că din satele gemene Podoima-Podoimița peste 400 de bărbați au plecat pe front și nu au mai revenit acasă. Cum s-au isprăvit cei rămași din cele vreo 1500 de gospodării din aceste sate - este incredibil!
Trăim și acum timpuri învolburate, retrăim tragedia poporului ucrainean ca și marea dramă a poporului rus, mă rog divinității să ne ajute să trecem peste această mare încercare!
De ce n-ați mai rămas în politică?
-Vă răspund scurt: aveam prea multă treabă acasă la institutul ce îl aveam în grijă. Și apoi cine a spus că nu am contribuit la configurarea politicii în domeniul sănătății? Am fost mereu consultat de reprezentanți ai guvernului, ai conducerii politice, la care adesea făceam și eu apel cu diferite probleme de asistență financiară și logistică și chiar pentru susținerea mai multor inițiative de rezonanță. Sunt printre ideologii și creatorii de drept ai politicii și strategiei naționale de sănătate, iar din cadrul serviciul cardiologic au fost lansate primele programe de reformare, prevăzute și cu acțiuni concrete ce trebuie operate. Suntem promotorii medicinii preventive prin combaterea factorilor de risc ai bolilor cronice non-contagioase. Am demonstrat justețea celor promovate prin implementarea Programului Intercomunitar CINDI la nivelul comunii Lăpușna. Materialele de analiză asupra efectului măsurilor complexe de prevenire atestate în teren au servit drept suport în elaborarea mai multor prevederi politice și chiar legislative care vizează prevenirea și chiar anularea factorilor de risc morbid: înlesnirile cu referire la medicația hipertensiunii arteriale – factor de risc major pentru sănătate, rigorile de supraveghere a mediului, legea antitutun și multe alte intervenții operaționale de configurare a culturii sănătății în țara noastră.
Cine vă sunt discipolii și cum sunt puși în valoare tinerii?
-La acest capitol de viață pot bifa doar apreciative de care sunt mândru și mulțumit. Am mulți discipoli, deoarece îi consider drept discipoli nu doar pe dragii mei învățăcei care, muncind alături de mine la edificarea Serviciului Cardiologic Modern al țării au făcut în paralel studii și stagii valoroase în mai multe școli de prestigiu din lume, au realizat cercetări, și-au susținut tezele de habilitat și doctor în medicină și au continuat să activeze în folosul semenilor de plaiul nostru. La realizarea și susținerea a 13 lucrări de habilitat și 18 de doctor în medicină am contribuit în poziția de conducător, consultat și chiar mentor științific. De fapt, acest angajament al meu ca și promotor al tinerilor și nu chiar tinerelor cadre, la care se întrevede harul de medic gânditor și viitor explorator al unui sau alt domeniu medicinist, nu a încetat nici în cele mai complexe timpuri pe care am avut a le trăi.
La începuturi aveam nevoie de cadre pregătite în domenii specifice și am făcut totul pentru a selecta și instrui specialiști de forță. Cred că mi-a reușit în mare măsură acest lucru, căci și acum, după decenii bune, multe dintre cele realizate de echipa pe care am configurat-o în primii ani de la zămislire rămân de valoare nepieritoare. Spre exemplu: Studiul etiopatogenetic al cardiomiopatiilor, rezultatele căruia au fost utilizate de către experții organismelor mediciniste internaționale în fundamentarea şi elaborarea clasificării cardiomiopatiilor - Clasificarea Dallas, USA (1987).
Un alt bloc de cercetări, realizate în colaborare cu Institutul Max-Plank din Bad-Nauheim (Germania) a vizat Ultrastructura și imunohistochimia joncţiunilor intercelulare miocardice în patologia cardiovasculară. Această cercetare inedită a reliefat un bloc întreg de evidențe cu un puternic impact în interpretarea mai multor modificări ce survin în structurile cordului afectat.
Cercetări atente s-au derulat și asupra unei alte probleme complexe şi încă destul de obscure a cardiologiei şi a medicinii în general – Dislipidemiile şi aterogenitatea prematură. Și în final, aș menționa proiectul ce s-a concentrat asupra unei probleme de alertă în cardiologia intervențională de la începutul mileniului III – mecanismele apariției și predictorii restenozei intra-stent (RIS). Un capitol extrem de important pentru medicina practică l-au constituit cercetările și implementările noastre privind combaterea factorilor de risc al bolilor cronice non-contagioase, la multiplul impact social al cărora ne-am referit anterior.
Din această școală, a cărei ideolog îmi place să mă consider, au pornit în lumea științei și a serviciului clinic mai mulți medici profesioniști, unii dintre care au devenit la rândul lor manageri de servicii performante ce funcționează în țară și peste hotare. Câțiva dintre discipolii la care țin foarte mult au continuat să exceleze pe acest palier și au atins culmi de invidiat. Au devenit ei înșiși nume ponderale în lumea științifică și aduc glorie neamului, indiferent pe ce meridian al globului au ajuns să activeze. Spre exemplu: Sava Costin, doctor habilitat în științe medicale - este profesor universitar la Universitatea Phillips, Marburg din Germania; Sergiu Sîrbu, profesor universitar, director al Departamentului Hematologie și Imunologie de la Clinica Universitară din Iowa City, SUA; Viorel Florea, profesor universitar, director medical al Clinicii de Reabilitare Cardiacă și Prevenire Secundară la Centrul de Ocrotire a Sănătății al Universității din Minneapolis, SUA; Oleg Calenici, doctor habilitat în științe medicale, care activează în prezent ca medic cardiolog la Spitalul Intercomunitar din Caux Vallee de Seine, Franța; Valentin Gudumac, profesor universitar la USMF „Nicolae Testemițanu”, Catedra Medicină de Laborator; Valeriu Cobeț, profesor universitar la USMF „Nicolae Testemițanu”, șef Catedră de Fiziopatologie și Fiziopatologie Clinică, precum și alți discipoli, cum ar fi: dr. Emil Negrescu, care activează într-un centru științific din SUA; dr. Liviu Tcaciuc care muncește în sistemul medical din Canada. M-am referit, în special, la cei care activează în afara țării, deoarece cei care excelează în instituțiile medicale din RM sunt nume pe care le cunoaștem cu toții.
Sunt un fericit al sorții, cred, căci am avut de trăit marea bucurie și satisfacție a vieții de a-mi vedea și copiii dăruiți cu pasiunea pentru medicină. Îi consider și pe ei cu drag și mândrie drept discipoli ai mei, mă bucur de succesele lor și îmi doresc să exceleze în continuare cu toată dedicația.
Dle academician, și o ultimă întrebare: Ce contează cu adevărat cel mai mult în viață?
-Să mergi cu drag și pasiune pe drumul ce ți l-ai ales, să nu te copleșească nicicând indiferența și, deci, să faci cât mai mult bine! Contează decisiv camarazii de idei, familia și tot ce ține de universul acesteia și, desigur, norocul de a trăi cât mai intens clipa cea scurtă ce ni s-a dat, cum spunea marele nostru Eminescu.
Vă mulțumesc.
