Institutul de Zoologie și-a marcat aniversarea în cadrul celei de-a X-a Conferințe Internaționale a Zoologilor

16.09.2021
Vizitatori unici: 1754

În perioada 16-17 septembrie 2021, Institutul de Zoologie a organizat cea de-a X-a Conferință Internațională a Zoologilor. Ediția aniversară a Conferiței are drept generic „Valorificarea rațională și protecția lumii animale în contextul modificărilor antropice și schimbărilor climatice” și este consacrată aniversării a 75-a de la crearea primelor subdiviziuni de cercetare și a 60-a de la fondarea Institutului de Zoologie.

La conferință au participat membri titulari și corespondenți ai AȘM, rectori și decani ai instituțiilor de învățământ superior din RM și de peste hotare, renumiți savanți din domeniu din 8 țări, inclusiv, Republica Moldova, România, Ucraina, Polonia, Marea Britanie, Grecia, Italia, Federația Rusă, directori și vicedirectori ai instituțiilor de cercetare din cadrul Ministerului Educației și Cercetării (MEC), reprezentanți ai MEC, Ministerului Mediului, ANACEC; ANCD, ANSP.

Evenimentul s-a desfășurat în format mixt, cu utilizarea platformei ZOOM.

 Forul științific a fost inaugurat de către directorul Institutului de Zoologie, dr.hab. prof. Laurenția Ungureanu, care a salutat prezența tuturor la aniversarea Institutului de Zoologie. „Este un prilej de bucurie și totalizare a rezultatelor obținute timp de 60 de ani de activitate în cadrul Institutului și în subdiviziunile, care, pe parcursul anilor au suferit unele modificări, metamorfoze, însă au rămas să activeze în pofida tuturor condițiilor care au fost, uneori, chiar vitrege”, a menționat directorul IZ, adresând felicitări colegilor din institut, cercetătorilor științifici, care au pus umărul și sufletul, au muncit cu dăruire de sine pentru realizarea tuturor obiectivelor și au contribuit substanțial la promovarea rezultatelor științifice a Institutului de Zoologie, astfel încât Institutul să devină pe parcursul anilor o instituție cu recunoaștere internațională.

Directorul IZ a adresat cuvinte de gratitudine directorilor Institutului de Zoologie care au ghidat colectivul în decursul anilor. În primul rând, recunoștința a fost îndreptată către acad. Teodor Furdui, care a fost director în perioada anilor 1972-1991. O adresă specială a fost pentru acad. Ion Toderaș care a fost în funcția de director 25 de ani, începând cu anul 1993 până în anul 2018, cu o mică pauză de trei ani, când a fost ales coordonator al Secției Științe ale Vieții a AȘM. Au urmat cuvinte de mulțumire pentru dr. hab. prof. Andrei Munteanu care a activat în funcția de director în perioada anilor 2006-2008. Acestor nume sonore, care s-au aflat la cârma Institutului de Zoologie pe parcursul anilor le-au fost înmânate medalii, instituite special cu această ocazie, care să le amintească despre activitatea în cadrul institutului și perioada în care s-au aflat la timona acestuia.

Prof. Laurenția Ungureanu a salutat prezența reprezentanților Ministerului Mediului, decanului Facultății de Biologie și Pedologie a USM, prof. Vitalie Sochircă, cu care IZ are o colaborare fructuoasă, dar și cu majoritatea universităților din țară și de peste hotare care sunt adevărate forjerii de cadre, ce îmbogățesc colectivul cu cadre tinere și bine pregătite pentru a-și continua activitatea de cercetare în Institutul de Zoologie. Cuvinte speciale au fost adresate și prof.dr. Liviu-Dan Miron, prorector Universitatea Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din  Iași, prof. Nicola Sasanelli de la Institutul de Protecție a Plantelor din Bari, Italia, prof. Wanda Maria Weiner, Institutul de Sistematică şi Evoluţie a Animalelor al Academiei de Ştiinţe a Poloniei din Cracovia, care a contribuit substanțial la determinarea speciilor de animale, în special, specia de colembole pe teritoriul RM, care a permis înregistrarea speciilor noi pentru știință.

La deschiderea lucrărilor forului științific internațional a participat, cu un cuvânt de salut, președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu. În numele Prezidiului AȘM, acad. Tighineanu a  exprimat sincere felicitări cu ocazia deschiderii ediției a X-a a Conferinței Internaționale a Zoologilor și cu ocazia frumoasei aniversări a Institutului de Zoologie. Președintele AȘM a menționat că Institutul de Zoologie, pe parcursul anilor, a fost unul din cele mai vizibile instituții de cercetare și astăzi este chiar printre lideri. „Institutul s-a impus prin cercetări de valoare, se evidențiază prin numărul de proiecte internaționale și eu cred că acest lucru se datorează, în primul rând, colectivului, un colectiv unit, o echipă foarte puternică”, a subliniat președintele Tighineanu, remarcând contribuția substanțială la dezvoltarea IZ a foștilor directori. Președintele AȘM a remarcat că Institutul activează într-un domeniu foarte important, de mare actualitate, cercetătorii care au o activitate vizibilă nu doar la scară națională, dar și internațională. În context a menționat activitatea remarcabilă și vizibilitatea membrului corespondent Elena Zubcov care actualmente este și coordonatoarea platformei de comunicare a AȘM „Securitatea ecologică în contextul modificărilor accelerate de mediu”. 

Totodată, președintele AȘM a ținut să sublinieze că evenimentul de astăzi se înscrie perfect în șirul conferințelor internaționale. „Anul acesta vom avea așa-numitele Conferințe COP-15 și COP-26 organizate sub egida ONU. Este vorba de forul COP-15, la 11-15 octombrie, cu accent pe biodiversitate, și COP-26, la 1-12 noiembrie (Glasgow), care se va axa pe impactul schimbărilor climatice”, a informat academicianul, precizând că evenimentele urmau să aibă loc în 2020, dar, din cauza pandemiei au fost transferate pentru anul curent, scopul acestor conferințe fiind de a găsi soluții la problemele majore cu care se confruntă civilizația, legate de schimbările de mediu. „Sunt sigur că și conferința de astăzi se va solda cu discuții, schimb de opinii și cu propuneri referitor la diminuarea impactului negativ al schimbărilor climatice, referitor la biodiversitate. Conferința reflectă un efort internațional. Am fost plăcut surprins de reprezentativitatea participanților la for”, a exprimat certitudinea președintele Tighineanu, dorind succes în continuare Institutului și lucrărilor Conferinței, iar la finele forumului să vină cu propuneri concrete care să fie transmise și în adresa decidenților, și în primul rând, ministerelor de competență.

Pentru activitate științifică prodigioasă și realizări valoroase obținute, dar și cu prilejul aniversar, Institutului de Zoologie i s-a conferit Diploma Meritul Academic, care va fi transmisă cu prima ocazie posibilă.

Evenimentul a continuat cu mesajele de felicitare, adresate de către directorii de institute, decani ai instituțiilor de învățământ superior din țară și de peste hotare, ANACEC, ANSP, Ministerului Mediului, inclusiv, m.c. Alexandru Stratan, președintele Consiliului directorilor institutelor de cercetare, prof. Ion Mereuță, directorul Institutului de Fiziologie și Sanocreatologie, dr. Vasile Stegărescu, director interimar al Institutului de Ecologie și Geografie, prof. Vitalie Sochircă, decan facultatea de Biologie și Pedologie, USM ș.a. Pentru multe instituții de cercetare, dar și personalități cu care Institutul de Zoologie a avut colaborări de-a lungul anilor, au fost pregătite și înmânate Diplome de gratitudine.

În cadrul ședinței plenare a Conferinței directorul Institutului de Zoologie, doctor habilitat în științe biologice, profesor Laurenția Ungureanu a prezentat raportul „Institutul de Zoologie. Istorie, Personalități. Cercetări. (1946-1961-1991-2021)”. Directorul  a trecut în revistă acele momente din istorie, prin care a trecut IZ de-a lungul anilor și unele realizări care le-a adus recunoaștere națională și internațională.

Conferința Internațională a Zoologilor s-a desfășurat în cadrul a trei secțiuni:

- Cooperare interdisciplinară internațională în monitoringul complex de mediu al ecosistemelor acvatice și schimbării climei;

- Nevertebrate;

- Vertebrate terestre.

Lucrările Conferinței vor finaliza cu adoptarea unei rezoluții.

 

Eugenia Tofan,
Serviciul de Presă al AȘM

Categorie:
Cuvinte-cheie: