„Imunodeficiențele primare, comorbidități respiratorii și infecția COVID-19 la copii”, eveniment științific internațional găzduit de Academia de Științe  a Moldovei

01.07.2021
Vizitatori unici: 2183

Tradiția bunei colaborări a Academiei de Științe a Moldovei cu Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” continuă, iar astăzi au organizat un eveniment important ce se încadrează în platforma de cercetare medicală și biomedicală și anume - Conferința națională științifico-practică cu participare internațională „Imunodeficiențele primare, comorbidități respiratorii și infecția COVID-19 la copii”. Evenimentul s-a desfășurat în format mixt și a reunit specialiști din domeniu, academicieni, profesori, medici pediatri, medici de familie, pneumologi, alergologi, imunologi, geneticieni, medici rezidenți.  

Manifestarea științifică a fost moderată de acad. Eva Gudumac, dr. hab. în medicină,  prof. univ., Catedra de chirurgie, ortopedie și anesteziologie pediatrică „Natalia Gheorghiu”, USMF „Nicolae Testemiţanu”, adjunct al coordonatorului Secției Științe ale Vieții, AȘM. Acad. Gudumac a subliniat importanța evenimentului, în contextul SARS-CoV-2 și impactul nefast al pandemiei care a cuprins întreaga planetă. Savantul a menționat că, conferința în cauză are scopul de a atrage atenția asupra rolului imunității oamenilor și ce se întâmplă cu cei care au imunodeficiență primară de la naștere, ce îi așteaptă pe viitor pe acești copii atunci când vor fi adulți. „Eu cred că această întrunire de astăzi va deschide foarte multe paranteze, dar în același timp va deschide noi direcții de cercetare în domeniul dat, deoarece nimeni nu s-a gândit că vor fi așa mari schimbări în știință, anume legate de sechelele COVID-ului. Toți considerau că trebuie să lucrăm în cu totul altă direcție, direcția tumorilor, modificărilor neurologice, dar acum s-a văzut că a apărut această pandemie, care lasă atâtea consecințe grave, care au modificat patologiile cronice și au apărut altele noi”, a declarat acad. Eva Gudumac, fiind sigură că sunt necesare noi studii în aprecierea acestor mecanisme fiziologice privind dezvoltarea acestor procese și formarea noilor tehnici de tratament. Prof. Gudumac consideră că familiarizarea medicilor din Republica Moldova, a medicilor de familie cu tematica dată va deschide noi orizonturi pentru a conștientiza rolul medicului în combaterea sechelelor COVID-ului.

Prof. Svetlana Șciuca, dr. hab.în medicină, șef Clinică Pneumologie, Departamentul Pediatrie USMF „Nicolae Testemițanu”, a subliniat că evenimentul de astăzi este o conferință cu participare internațională în cadrul unui proiect european pentru Europa de Est și Europa Centrală, cu cercetări în domeniul imunodeficiențelor primare. „Astăzi, noi aducem la cunoștință comunității medicale din Republica Moldova, medicilor de familie, pediatri, imunologi noi informații despre diagnosticul imunodeficiențelor primare la noi în țară, despre colaborarea noastră în acest domeniu cu specialiștii din țările care astăzi vor veni cu informație din partea lor, cum ar fi Ucraina și Belarus”, a mențioant prof. Șciuca, cu precizarea că în fruntea acestui proiect este profesorul László Maródi, originar din Ungaria, care actualmente este stabilit în SUA și ghidează aceste activități. Dna prof. Sciuca a evidențiat și faptul că în cadrul proiectului participă 32 de țări și Republica Moldova vine cu aportul său în procesele de cercetare, diagnostic, dar și cu activități educaționale, de extindere a informației despre imunodeficiențe primare, în special, diagnosticul precoce, metode de tratament, conduita medicală la diferite etape de asistență medicală primară. Profesorul a exprimat mulțumiri Academiei de Științe pentru găzduirea acestei conferințe și contribuție la realizarea acestui proiect și acestui eveniment științific important. Subiectele abordate în cadrul conferinței au vizat afectarea sistemului bronhopulmonar în imunodeficiențe, la manifestările precoce, precum și la evoluția semnelor de afectare respiratorie și complicații. „Sunt cele mai frecvente manifestări în imunodeficiențe, de aceea, astăzi ne-am axat în special pe această problemă, care va fi foarte importantă pentru medicul de familie, acel care are misiunea de a suspecta aceste maladii și deja de a le referi la instituțiile terțiare, acolo unde sunt posibilități diagnostice și specialiști care sunt cu competențe în domeniul imunodeficiențelor”, a rezumat prof. Svetlana Sciuca. 

Cu un cuvânt de salut la eveniment a participat președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu. „Prin colaborarea dintre Proiectul de susținere a țărilor din Europa Centrală și de Est (JProiect), USMF „Nicolae Testemițanu” și Academia de Științe a Moldovei, prin implicarea profesorului universitar Svetlana Sciuca, Coordonator național al Proiectului, anual au loc evenimente de susținere și amplificare a cunoștințelor în domeniul imunodeficiențelor primare pentru comunitatea medicală din Republica Moldova”, a menționat președintele AȘM, precizând că astăzi activitățile de promovare a cunoștințelor în acest domeniu vor continua în cadrul conferinței „Imunodeficiențele primare, comorbidități respiratorii și infecția COVID-19 la copii”, eveniment ce întrunește nume de rezonanță din domeniu din Republica Moldova, Ucraina și Belarus, dar și tineri cercetători, care vor oferi informații  recente relevante pentru conștientizarea dimensiunilor genetice, aspectelor clinice, celulare și biochimice. În context, președintele Tighineanu a accentuat că Prezidiul AȘM a aprobat recent a 5-a Platformă de comunicare cu genericul „Coronavirusul de tip nou SARS-CoV-2 și interferența cu alte maladii”, coordonatorul căreia a fost desemnată acad. Eva Gudumac, dr. hab. în medicină,  prof. univ., Catedra de chirurgie, ortopedie și anesteziologie pediatrică „Natalia Gheorghiu”, USMF „Nicolae Testemiţanu”, adjunct al coordonatorului Secției Științe ale Vieții, AȘM.

Președintele a exprimat mulțumiri pentru colaborare moderatorilor evenimentului – acad. Eva Gudumac, prof. Svetlana Sciuca, dr. hab.în medicină, șef Clinică Pneumologie, Departamentul Pediatrie USMF „Nicolae Testemițanu”, profesor Аnastasia Bondarenco, Departamentul Boli Infecțioase Pediatrice și Imunologie Pediatrică ale Universității Naționale de Protecție a Sănătății din Ucraina „ P.L. Shupika”. Academicianul Tighineanu le-a mulțumit și coordonatorilor naționali ai Proiectului din Ucraina și Belarus, care participă la evenimentul științific – dr. Svetlana Șarapova (Belarus), prof. Alla Voloha (Ucraina). Președintele AȘM a ținut să specifice că o contribuție științifică semnificativă, dar și aplicativă, în realizarea cercetărilor în domeniul imunodeficiențelor revine Laboratorului de Genetică Moleculară Umană, Institutul Mamei și Copilului, sub conducerea dnei Victoria Sacară, dr.hab. în medicină care va prezenta informații actualizate din acest domeniu. În numele Prezidiului AȘM, președintele Tighineanu a dorit tuturor sănătate și succes în realizarea agendei conferinței, exprimând certitudinea că evenimentul respectiv va permite medicilor pediatri, medicilor de familie, pneumologi, alergologi, imunologi, geneticieni, medicilor rezidenți de a aborda metode de tratament pentru pacienții cu imunodeficiențe primare și a amplifica colaborarea multidisciplinară între specialiști.

Dr.hab prof. Mihai Todiraș, șef Centru de cercetare în domeniul sănătății și biomedicinei, USMF „Nicolae Testemițanu” a transmis un mesaj de salut din partea acad. Stanislav Groppa, prorector pentru activitate de cercetare la USMF „Nicolae Testemițanu”. Prof. Todiraș a menționat că USMF, în calitate de flagman al științei medicale din țară, este axată actualmente pe implementarea Strategiei de fortificare a domeniului Cercetare și Inovare pentru anii 2020-2030, motto-ul de bază al cărei este „Educație prin cercetare, cultură și inteligență în cercetare”, iar conferința de astăzi se înscrie perfect în acest context și reprezintă un prilej excepțional de a familiariza specialiștii de practică generală, medicii pediatri, specialiștii geneticieni și toți cei care s-au arătat interesați de subiect cu această clasă de entități clinice. Domnia Sa a salutat prezența la conferință a colegilor de peste hotare, din Ucraina, Belarus, care vor împărtăși aspecte de abordare managerială a cazurilor de imunodeficiențe primare în țările lor.  

Un mesaj de salut, de încurajare și susținere tuturor celor care participă la întâlnirea a 8-a a JProject din Chișinău a transmis online fondatorul și directorul JProiect, László Maródi. Directorul JProject a prezentat un scurt istoric al Programului de colaborare în domeniul educației și cercetării clinice al medicului JProject, precizând că acesta a demarat în 2004, în Ungaria, pentru a spori gradul de conștientizare a bolilor primare de imunodeficiență din Europa Centrală și de Est, în ultimii 16 ani, proiectului s-au alăturat 32 de țări. Fondatorul László Maródi a ținut să specifice că Republica Moldova a înregistrat mult mai multe performanțe decât unele țări JP, iar aceasta oferă un bun exemplu despre cum o nouă disciplină poate fi îmbunătățită și dezvoltată de echipe devotate, fapt pentru care îi mulțumește prof. Svetlana Sciuca care este un bun doctor și a reușit împreună cu colegii săi să dezvolte o relație de lucru eficientă cu conducerea instituțională SUMPh, Programul imunopedia din România, iar acum organizează întâlniri comune cu țările vecine în beneficiul pacienților cu PID. Mai mult, a subliniat directorul JProject-ului, echipa PID din RM a contribuit în mare măsură la succesul global al JProiect-ului. A dorit succes echipei din RM care activează în beneficiul pacienților cu PID, exprimând speranța într-o întâlnire excelentă împreună cu experții remarcabili și proeminenți din PID din Ucraina și Belarus.

Un mesaj de salut a adresat și prof. Anastasia Bondarenko, Departamentul Boli Infecțioase Pediatrice și Imunologie Pediatrică ale Universității Naționale de Protecție a Sănătății din Ucraina „P.L. Shupika”, care a mulțumit pentru invitația de a participa la acest important for, adresând felicitări tuturor colegilor care își dedică activitatea acestui domeniu științific important.

Subiectele care au făcut agenda Conferinței au vizat:

- Infecțiile pulmonare în imunodeficiențele primare la copii - Svetlana Șciuca, profesor universitar, dr.hab.șt.med., șef Clinică Pneumologie Departamentul Pediatrie USMF „Nicolae Testemițanu;

-Infecția SARS-CoV-2 la copii cu imunodeficiențe primare - Rodica Selevestru, asistent universitar, dr.șt.med., Svetlana Șciuca, profesor universitar, dr.hab.șt.med., șef Clinică Pneumologie Departamentul Pediatrie USMF „Nicolae Testemițanu”;

-Diagnosticul molecular-genetic în Republica Moldova (realități, perspective) – Victoria Sacară, dr.hab.șt.med., Șef Laborator Genetică Moleculară Umană, Institutul Mamei și Copilului;

-Sindromul DeGeorge la copii – particularități diagnostice – Alexandr Dorif, colaborator științific, Laborator Genetică Moleculară Umană, Institutul Mamei și Copilului;

-Complicații purulente la copii cu imunodeficiențe umorale - Cristina Tomacinschi, doctorand Departamentul Pediatrie USMF „Nicolae Testemițanu”, pediatru Clinica Pneumologie, IMC;

-Infecția cu Pneumocystis la copii cu imunodeficiențe primare - Rodica Selevestru, asistent universitar, dr.șt.med., Departamentul Pediatrie USMF „Nicolae Testemițanu” etc.

Evenimentul a finalizat cu sesiunea de discuții, întrebări, răspunsuri.

Înregistrarea video a evenimentului poate fi accesată la link-ul

https://rlive.md/conferinta-nationala-stiintifico-practica-online-cu-participare-internationala-imunodeficientele-primare-comorbiditati-respiratorii-si-infectia-covid-19-la-copii/

 

 

Eugenia Tofan,

Serviciul de Presă al AȘM

Categorie: