A avut loc ședința a VII-a a Adunării Generale a Academiei de Științe a Moldovei

19.03.2021
Vizitatori unici: 1385

La 18 martie 2021, a avut loc ședința a VII-a a Adunării Generale a AȘM, convocată prin Hotărârea Prezidiului din 2 martie 2021. Ședința s-a desfășurat în format online, pe platforma ZOOM, prezența fizică fiind asigurată de conducerea AȘM, inclusiv raportorii, acad. Mihai Cimpoi, membru al Consiliului consultativ al academicienilor al AȘM, mem. cor. Alexandru Stratan, președinte al Consiliului directorilor organizațiilor din domeniile cercetării și inovării.

 

De asemenea, la lucrările Adunării Generale au fost prezenți online reprezentanți ai mediului de cercetare și inovare și de administrare a științei – directorul general al Agenției Naționale de Cercetare și Dezvoltare, dr. hab. Olga Tagadiuc, președintele Agenţiei Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare, dr. Andrei Chiciuc, acad. Grigore Belostecinic, președinte al Consiliului Rectorilor, ș.a.

 

Sesiunea a fost prezidată de președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu. Președintele AȘM a anunțat lista personalului scriptic al sesiunii curente, numărul membrilor Adunării Generale care lipsesc motivat, care se află în concediu medical, peste hotare sau alte motive ce nu permit conectarea la ședință. Conform datelor de înregistrare online, în total, la ședință au fost prezenți 70 de membri ai Adunării Generale, ceea ce constituie peste 2/3 din personalului scriptic al membrilor Adunării Generale.

 

Adunarea Generală a avut pe agendă subiectul privind audierea și aprobarea rapoartelor conducătorilor Secțiilor de Științe ale AȘM, vicepreședinți ai Academiei de Științe a Moldovei, privind activitatea Secțiilor de Științe în anul 2020.

 

În contextul agendei privind audierea și aprobarea rapoartelor conducătorilor Secțiilor de Științe ale AȘM, vicepreședinți ai Academiei de Științe a Moldovei, privind activitatea Secțiilor de Științe în anul 2020, președintele AȘM a informat că în data de 25-26 februarie curent au avut loc adunările generale ale secțiilor de științe, în cadrul cărora conducătorii secțiilor au raportat asupra activității desfășurate în anul 2020, iar rapoartele au fost audiate și aprobate. De asemenea, președintele Tighineanu a precizat că rapoartele pe secții au la bază rapoartele membrilor titulari și membrilor corespondenți privind activitatea în anul 2020, care au fost audiate în cadrul adunărilor pe secții și publicate pe site-ul AȘM. În conformitate cu subpunctul 3 punctul 29 al Statutului AȘM, aprobat de Adunarea generală din 24 ianuarie 2019, „Adunarea generală aprobă rapoartele secțiilor de științe privind dezvoltarea științei în domeniile de competență”.

 

Ordinea de zi a Adunării Generale, regulamentul de lucru și comisia de redactare a proiectului de hotărâre au fost aprobate în unanimitate.

Din componența comisiei de redactare au făcut parte:

acad. Mihai Cimpoi, Secția Științe Sociale, Economice, Umanistice și Arte (președinte),

dr.hab. Liliana Condraticova, secretar științific general al AȘM,

dr.hab. Veaceslav Ursachi, Secția Științe Exacte și Inginerești,

dr.hab. Aurelian Dănilă, Secția Științe Sociale, Economice, Umanistice și Arte,

dr. Leonid Cîșlaru, Secția Științe ale Vieții,

dr. Gabriela Romanciuc, Secția Științe ale Vieții.

 

Pentru prezentarea rapoartelor la tribună au fost invitați conducătorii celor trei secții de științe ale AȘM – Secția Științe ale Vieții, Secția Științe Exacte și Inginerești și Secția Științe Sociale, Economice, Umanistice și Arte:

- acad. Boris Gaina, vicepreședinte al AȘM, Conducător al Secției Științe ale Vieții, domeniul științe agricole, biologie, științe ale mediului;

- acad. Eva Gudumac, adjunct al Conducătorului Secției Științe ale Vieții, domeniul științe medicale;

- mem. cor. Svetlana Cojocaru, vicepreședinte al AȘM, Conducător al Secției Științe Exacte și Inginerești;

- mem. cor. Victor Moraru, vicepreședinte al AȘM, Conducător al Secției Științe Sociale, Economice, Umanistice și Arte. De precizat, că la ședința Prezidiului AȘM din 11 martie s-a decis de comun acord prezentarea a două rapoarte în cadrul Secției Științe ale Vieții.

 

Raportorii au prezentat realizările cele mai relevante obținute pe parcursul anului de grație și au răspuns la întrebări. S-a decis ca dezbaterile asupra rapoartelor, precum și întrebările să fie adresate nemijlocit după audierea fiecărui raport în parte. În sesiunea de dezbateri au luat cuvântul acad. Ion Toderaș, dr. Larisa Andronic, directorul Institutului de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor, m.c. Viorel Prisăcari, acad. Ion Bostan, dr.hab., prof. Rodica Sturza, dr.hab., prof. Victor Juc ș.a. Vorbitorii nu doar au adresat întrebări, dar au dat aprecieri rapoartelor prezentate și au formulat și anumite propuneri cu solicitarea de a se ține cont la elaborarea proiectului de hotărâre al Adunării Generale. Pe marginea celor patru rapoarte prezentate s-a pronunțat m.c. Alexandru Stratan, președinte al Consiliului directorilor organizațiilor din domeniile cercetării și inovării.

 

Pentru a da citire proiectul hotărârii a fost invitat acad. Mihai Cimpoi. Adunarea Generală a aprobat în unanimitate Rapoartele de activitate a secțiilor de științe ale AȘM.

 

La compartimentul diverse, președintele AȘM a prezentat o informație cu referire la alegerile membrilor titulari, membrilor corespondenți și membrilor de onoare ai AȘM. În context, s-a menționat că la sesiunea a VI-a a Adunării Generale, care a avut loc în data de 16 februarie 2021, au fost aprobate câteva modificări în Statutul AȘM, mai exact, au fost modificate articolele ce țin de alegerea membrilor AȘM nu după domenii/specialități, dar după profiluri, după cum a aprobat Adunarea Generală.

În ședința din 16 martie 2021, Prezidiul AȘM a aprobat componența nominală a grupului de lucru pentru modificarea Regulamentului alegerii membrilor titulari, membrilor corespondenți și membrilor de onoare. Astfel, din componența nominală a acestei comisii fac parte:

- mem. cor. Svetlana Cojocaru, vicepreședinte al AȘM, conducător al Secției Științe Exacte și Inginerești – conducător al grupului

- acad. Mihai Cimpoi, Secția științe Sociale, Economice, Umanistice și Arte

- acad. Eva Gudumac, Secția Științe ale Vieții

- acad. Teodor Furdui, Secția Științe ale Vieții

- acad. Alexandru Roșca, Secția științe Sociale, Economice, Umanistice și Arte

- acad. Aurelian Gulea, Secția Științe Exacte și Inginerești

- mem. cor. Elena Zubcov, Secția Științe ale Vieții

- mem. cor. Constantin Gaindric, Secția Științe Exacte și Inginerești

- dr. hab., prof. univ. Valeriu Cușnir, Secția științe Sociale, Economice, Umanistice și Arte

Angela Belinschi, șef Secție Juridică și Resurse Umane a AȘM, secretar al grupului.

 

Președintele Ion Tighineanu a exprimat speranța că, în pofida condițiilor pandemice, comisia respectivă va iniția procedura de modificare a Regulamentului alegerii membrilor titulari, membrilor corespondenți și membrilor de onoare ai AȘM.

 

Adunarea Generală a aprobat, totodată, un APEL ce vizează situația gravă, generată de pandemia Covid-19 și pericolul existent (https://asm.md/apel-al-adunarii-generale-academiei-de-stiinte-moldovei-din-18-martie-2021).

 

Eugenia Tofan,

Serviciul de Presă al AȘM

Categorie:
Cuvinte-cheie: