Eugen DOGA: „Muzica, acest suport spiritual care pătrunde direct în inima ascultătorului, este un avantaj foarte puternic al zilelor noastre”

16.01.2021
Vizitatori unici: 1824

Anul acesta, de 15 ianuarie, Eminescu nu a putut fi acasă la compozitorul Eugen Doga, iar noi n-am putut fi acasă la Maestru, care ani buni găzduiește în această zi un eveniment unic în Republica Moldova, numit Salonul Muzical Eugen Doga. Îndrăgitul compozitor Eugen Doga, acest Om cât o Țară, acest Om cât un Neam,  adună an de an cei mai frumoși și sensibili oameni, care îi iubesc și apreciază muzica, lume bună și frumoasă, îndrăgostită de creația inegalabilului Eminescu, pe versurile căruia compozitorul a scris cele mai frumoase piese și cu care celebrul artist are, de ceva ani, o relație specială.

Pandemia și restricțiile sanitare infinite au îngrădit găzduirea tradițională a Salonului Muzical, atât de mult așteptat de Artist, dar nimic nu l-au putut opri pe Maestru să ne ofere cea mai frumoasă Zi a Culturii Naționale și anume un Salon Muzical, online, în premieră. Și dacă Timpul i-a dăruit un Soare în suflet, în această zi și-a dorit să-l împartă neapărat și cu noi. Avându-l pe Eminescu în suflet, ne-a înnobilat sufletele răvășite de atâta tristețe și ne-a încântat simțurile, aproape amorțite de incertitudinea apăsătoare, arătându-ne, a câta oară, cât de frumos și onorabil îl poate cinsti pe Eminescu, în pofida tuturor neputințelor. Și-a dorit cu tot dinadinsul să adune și astăzi, chiar dacă și virtual, oameni plăcuți și uniți cu spirit, pentru că, spune Maestrul, suntem prea dezbinați, iar starea sufletească comună este capabilă să reunească.

Pentru a fi împreună cu iubitorii frumosului în această remarcabilă zi, compozitorul și-a invitat admiratorii la un spectacol de zile mari, online, oferindu-le o prezență prin cele mai frumoase săli de concerte din Sankt- Petersburg, Moscova, București, Chișinău, dar aici, la el de acasă, din Salonul Muzical. „Mă numesc  Eugen Doga. Astăzi e o mare sărbătoare pentru toată românitatea. Este ziua de naștere a lui Mihai Eminescu. În semn de omagiu pentru cel mai mare Poet Național Român și cu ocazia Zilei Naționale a Culturii, vă propun să urmăriți un program muzical din creațiile mele pe versurile poetului, fragmente din baletul Luceafărul, arii și romanțe: Ochiul tău iubit, Floare albastră, O, rămâi, Ștefan cel Mare. Am inclus și câteva lucrări pe versurile marii iubiri a lui Eminescu, talentatei poete Veronică Micle. Vom trece prin cele mai frumoase săli de concerte din Sanct- Petersburg, Moscova, București, Chișinău, dar aici, la mine acasă, în Salonul Muzical”, a scris compozitorul.

Evenimentul-premieră a avut drept generic: „De Ziua Culturii Naționale, de Ziua lui Mihai Eminescu. Omagiu din creațiile lui Eugen  Doga”.

Programul a început cu un fragment din baletul Luceafărul, pe motivele poemului omonim de Mihai Eminescu. A răsunat și piesa instrumentală Sonet, inspirată din sonetele lui Eminescu. Și, deoarece e și Ziua Culturii Naționale, pe final, compozitorul le-a propus admiratorilor să se deplaseze la Teatrul Verde din Chișinău și să urmărească momentul culminant al acestei serbări grandioase.

Programul a inclus creațiile:

Luceafărul, tabloul V - Teatrul

Sonet - colaj: E. Doga la diferite etape de viață

Ochiul tău iubit – colaj: M. Bieșu, Acord, V. Naforniță

Te știam numai din nume- V. Naforniță

Pasăre cu pene albastre – V. Naforniță

Dialoguri – Cristina Grigoraș - Sandu Manciu

Să țin încă o dată – Dumitru Mâțu

Nu plânge – Mariana Bulicanu

Am urât această lume – Mariana  Bulicanu

Și te urăsc – Cristina Pintilie

Floare albastră – Ion Timofti – Ana Morari

Ștefan cel Mare – Valeriu  Cojocaru

Ah, du-te! – Ana Maria Donose

De-aș avea și eu o floare – Tatiana  Costiuc

O, rămâi – Tatiana  Costiuc

Luceafărul -  fragment, p.I – Teatrul Verde

Final – de la  Teatrul Verde  (de Ziua Culturii).

 

Spectacolul a putut fi vizionat pe      https://www.youtube.com/watch?v=ivFa8Np2iVU&feature=youtu.be.

 

Iată că și în acest an trist și durut, compozitorul academician Eugen Doga a găsit calea de a ne cuceri prin autenticitatea sa, a ne îmblânzi sufletele asediate și a ne răsfăța simțurile, ridicându-ne la rang de noblețe. Iar despre aceasta mărturisește și afirmația sa despre rolul suprem pe care îl poate avea muzica în viața noastră: „Avantajul muzicii e că nu avem nevoie de traducere. În special azi, când sunt atâtea mijloace tehnice, noi vorbim şi se poate auzi chiar şi în Cosmos. Muzica e cea mai perfectă formă de expresie. Muzica, acest suport spiritual care pătrunde direct în inima ascultătorului, este un avantaj foarte puternic al zilelor noastre”.

 

Nimic mai adevărat și mai actual!

 

Eugenia Tofan,

Serviciul de Presă al AȘM

 

Categorie:
Cuvinte-cheie: