Despre

Academia de Stiinte a Moldovei

Academia de Ştiinţe a Moldovei  (denumită în continuare Academia de Ştiinţe – AȘM) este o instituție publică de interes național, autonomă şi independentă de autoritățile publice, apolitică, constituită pe o durată nedeterminată și succesoare de drept a Academiei de Ştiinţe a RSS Moldovenești, fondată la 2 august 1961, reorganizată în baza Codului cu privire la știință şi inovare nr. 259-XV din 15 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare. Academia de Științe își desfășoară activitatea în conformitate cu Constituţia Republicii Moldova, Codul cu privire la știință şi inovare nr. 259-XV din 15 iulie 2004, republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 58-66/131 din 23.02.2018, cu alte acte normative, cu tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte şi cu Statutul Academiei de Științe a Moldovei (în redacție nouă), aprobat prin Hotărârea Adunării Generale a AȘM nr. 1/2 din 24 ianuarie 2019.

Academia de Ştiinţe întrunește personalități cu realizări deosebite în domeniile cercetării, inovării şi culturii: membri titulari (academicieni), membri corespondenți, membri de onoare şi cercetători științifici, aleși în calitate de membri ai Șecțiilor de științe. Membrii titulari şi membrii corespondenți ai Academiei de Ştiinţe sunt oameni de știință şi cultură de o înaltă ținută civică, specialiști notorii în domeniu, cetățeni ai Republicii Moldova, care s-au distins prin lucrări de mare valoare teoretică sau practică şi au contribuit considerabil la dezvoltarea științei şi culturii naționale. Membrii de onoare ai Academiei de Ştiinţe sunt personalități de prestigiu din țară şi din străinătate, care au obținut rezultate remarcabile în știință şi cultură, susțin Academia de Ştiinţe, participă activ la cooperarea tehnico-științifică cu organizații din domeniile cercetării şi inovării din Republica Moldova.

Atribuțiile principale ale AȘM:

- exercită rolul de consultant strategic al Guvernului la stabilirea priorităților în domeniul cercetării fundamentale și aplicative;

- consultă, la solicitare, proiectele de acte normative în domeniile cercetării, inovării și culturii;

- elaborează previziuni asupra dezvoltării domeniilor cercetării și inovării;

- elaborează şi prezintă anual Guvernului Raportul asupra stării științei, care să reflecte politicile elaborate şi modul de implementare a acestora la nivel național;

- prezintă anual Guvernului Raportul privind activitatea sa;

- consultă Guvernul la crearea și dezvoltarea infrastructurii publice în domeniile cercetării și inovării;

- consultă organul central de specialitate al statului, responsabil de elaborarea politicii naționale în domeniile cercetării și inovării, la stabilirea denumirii domeniilor, ramurilor, profilurilor şi specialităților ştiinţifice;

- organizează audieri publice pe probleme de interes național;

- organizează evenimente științifice naționale și internaționale;

- organizează alegerile membrilor titulari, membrilor corespondenți, membrilor de onoare în conformitate cu Statutul AȘM și cu alte acte normative;

- susține și mediatizează rezultatele cercetării și dezvoltării;

- determină partenerii și formele optime de cooperare, stabilind relații de colaborare cu instituții și organizații din tară şi de peste hotare;

- elaborează şi realizează proiecte de cercetare științifică naționale şi internaționale, independent sau în parteneriat cu instituții din țară și de peste hotare;

- acordă premii, conferă distincții și titluri onorifice instituite de Academia de Ştiinţe;

- contribuie la internaționalizarea cercetărilor şi promovarea integrării în spațiul european de cercetare;

- exercită alte atribuții în domeniile cercetării, inovării și culturii, care decurg din prevederile cadrului normativ.

Organul reprezentativ suprem al Academiei de Științe este Adunarea Generală a Academiei de Științe, care întrunește membrii Secțiilor de științe.

Academia de Științe colaborează cu universitățile, institutele de cercetare, asociațiile obștești şi cu alte structuri de profil din domeniile cercetării și inovării. Academia de Științe promovează aderarea la platforme tehnologice regionale, europene și internaționale de utilizare a infrastructurii de cercetare şi inovare. În scopul participării în programele din domeniile cercetării și inovării, Academia de Științe, membrii Secțiilor de științe pot crea, prin asociere, grupuri de cercetători științifici și consorții în domeniile cercetării şi inovării cu persoane fizice şi persoane juridice cu orice tip de proprietate şi formă juridică de organizare, inclusiv din afara Republicii Moldova.

Finanțarea instituțională a Academiei de Științe se efectuează conform Legii bugetului de stat în baza regulamentului aprobat de Guvern. Mijloacele bugetului public național, destinate Academiei de Ştiinţe, se utilizează conform actelor normative în vigoare. Distribuirea și folosirea mijloacelor financiare se efectuează în conformitate cu decizia Prezidiului AȘM, care este responsabil de utilizarea eficientă a mijloacelor financiare, conform devizului de venituri şi cheltuieli aprobate.

Patrimoniul AȘM este constituit din toate bunurile materiale şi nemateriale, necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de lege şi de Statutul AȘM.

Academia de Ştiinţe are simboluri corporative: stemă; drapel; imn; însemne faleristice; insigne ale membrului titular; membrului corespondent și membrului de onoare al AȘM; uniformă; alte embleme vizuale sau auditive cu caracter de identificare a Academiei de Științe.

Academia de Științe colaborează cu universitățile, institutele de cercetare, asociațiile obștești şi cu alte structuri de profil din domeniile cercetării și inovării. Academia de Științe promovează aderarea la platforme tehnologice regionale, europene și internaționale de utilizare a infrastructurii de cercetare şi inovare.

Sediul Academiei de Ştiinţe – bd. Ștefan cel Mare şi Sfânt, nr. 1, mun. Chişinău.