Acad. Bogdan C. Simionescu: „Știința ne va oferi soluții la problemele și provocările viitorului. Cu o condiție: să fim înțelepți”

18.09.2020
Vizitatori unici: 1040

Acad. Bogdan C. Simionescu: „Nu putem ignora amenințările viitorului – în special șomajul, dinamica amețitoare a informațiilor, analfabetismul, așteptările sociale nerealiste, radicalizarea opiniilor, dispariția vieții private, ascensiunea meritocrației…

Alegerea drumului pe care îl vom urma ne aparține, dar nu avem voie să greșim și să uităm lecțiile trecutului”

Lucrurile și acțiunile bune revin și dacă spunem că sunt bune, ele trebuie continuate. Academicianul Bogdan C. Simionescu, vicepreședintele Academiei Române, a revenit la Academia de Științe a Moldovei, a revenit cu deosebită plăcere, de data aceasta, ce-i drept, virtual și motivul este arhicunoscut. Ambasadorul științific al Academiei Române la Chișinău, cum avea să spună, în cuvântul său introductiv, președintele Academiei de Științe a Moldovei, acad. Ion Tighineanu, a venit să vorbească despre provocările științei și tehnicii în secolul al XXI-lea, dar și semnificația acestora.

Vom remarca în context, că academicianul Bogdan Simionescu a fost prezent la AȘM, cu o prelegere publică extrem de importantă și actuală, chiar în prima lună a anului în curs, atunci când nici nu bănuiam de nenorocirea care avea să se abată asupra omenirii. Academicianul Bogdan Simionescu, profesor la Universitatea „Gheorghe Asachi” din Iași, a susținut atunci prelegerea publică intitulată „Cercetarea în Academia Română”, care a avut un impact deosebit, luând în considerare contextul reformelor în cercetare care au loc în Republica Moldova. Prelegerea a venit ca o gură de apă pe timp de secetă pentru comunitatea științifică de la noi, savantul amintind că și Academia Română a fost cândva deposedată de institutele sale de cercetare și doar, în anul 1990, a reușit să le întoarcă în subordinea sa.

La evenimentul, desfășurat la 17 septembrie 2020, în Sala Azurie a AȘM, a fost prezentă conducerea forului științific suprem, precum și membri ai Consiliului Consultativ al AȘM, acad.  Mihai Cimpoi, acad. Mitrofan Ciobanu, DHC al AȘM, compozitorul Constantin Rusnac,  doritorii de a audia prelegerea distinsului savant având posibilitatea de a se conecta și interveni cu întrebări și aprecieri prin intermediul platformei ZOOM.

„Astăzi avem onoarea să fim prezenți la un eveniment de o importanță majoră – academicianul Bogdan Simionescu, vicepreședinte al Academiei Române, vine cu prelegerea publică „Provocările științei și tehnicii în secolul al XXI-lea”. În decursul primilor două decenii ale Secolului XXI ne-am convins de mai multe ori pe cât de vulnerabili suntem noi pe mica noastră planetă. Să ne amintim de erupția unui vulcan relativ mic în aprilie 2010 în Islanda, care a cauzat întreruperi serioase ale traficului aerian în țările europene, cutremurul urmat de tsunami la 11 martie 2011 în Japonia care a generat probleme majore chiar și pentru o țară dezvoltată precum este Țara Soarelui Răsare și, pentru a fi succint, voi mai face referință doar la răspândirea rapidă a coronavirusului de tip nou SARS-CoV-2, care a pus pe jar întreaga planetă și actualmente, la figurat vorbind, încă nu se vede lumină în capătul tunelului. Toți sunt în așteptarea soluțiilor salvatoare și ele pot veni doar din laboratoarele de cercetare. Oamenii de știință se sacrifică muncind pentru a identifica soluții, astăzi atenția principală fiind focusată asupra elaborării unui vaccin eficient contra coronavirusului de tip nou. În context menționez că studii ce țin de impactul coronavirusului și pandemiei asupra noastră sunt în curs de realizare în România și Republica Moldova și chiar câteva zile în urmă am primit o donație de carte de la colegii noștri de la Academia Română – este vorba în primul rând de monografia colectivă „Pandemia COVID-19 în România: Aspecte clinice și epidemiologice”, coordonatori – academicianul Victor Voicu, vicepreședinte al Academiei Române, academicianul Costin Cernescu și membrul corespondent, profesorul Irinel Popescu. Monografia este în curs de diseminare la toate instituțiile de cercetare din domeniul medicinii și utilizez această ocazie pentru a aduce mulțumiri colegilor noștri de la Academia Română pentru donație și susținerea acordată”, a remarcat președintele AȘM.

Revenind la lecția publică, acad. Tighineanu a menționat că ea a fost mult așteptată de comunitate, acad. Bogdan Simionescu fiind un savant recunoscut în toată lumea. „Domnia Sa a reușit să dezvolte știința la scară internațională, a reușit să ridice Institutul de Chimie Macromoleculară din Iași la înălțimi cu adevărat europene, noi, în Republica Moldova, am învățat din experiența academicianului Bogdan Simionescu și cred că vom învăța încă multe lucruri bune”, a punctat președintele AȘM, oferind cuvântul vicepreședintelui Academiei Române.

Academicianul Bogdan C. Simionescu a menționat, la rândul său, că a răspuns cu mare plăcere invitației conducerii AȘM de a veni cu o prelegere publică, mărturisind că și-ar fi dorit să fie prezent la Chișinău, cum ar fi frumos și firesc, dar așa sunt vremurile și trebuie să trecem și prin acestea.

Prezentarea distinsului savant Bogdan Simionescu a debutat cu o succintă trecere în revistă a celor patru revoluții industriale pe care le-a cunoscut omenirea, subliniind efectele și importanta lor. Se insistă asupra celei de a patra revoluții industriale, începută în deceniile VIII și IX ale secolului trecut, în curs de desfășurare, contribuțiilor ei concrete în progresul calculatoarelor, senzorilor, internetului, telecomunicațiilor, în medicină, robotică, transport, asupra evoluției inteligenței artificiale și se discută efectele negative ale descoperirilor științifice și progresului tehnic, ale fluxului permanent de informații asupra societății viitorului. „Întotdeauna, omenirea, când a avut probleme de energie, sănătate, schimbările climatice, poluare, alimentație, transport, noi materiale, rezerve de apă, probleme sociale, educație etc., s-a adresat științei și tehnicii, cerând să rezolve aceste probleme. Evident, în antichitate sau cu multe secole în urmă, întrebările nu erau directe, dar nu mai puțin adevărat, e că până la urmă și, în general, după un număr mare de ani, știința reușea să răspundă la întrebările care erau puse”, a relevat acad. Simionescu. Omul de știință a precizat că așa au apărut primele revoluții industriale, făcând trimitere la diferite personalități, genii ale tuturor timpurilor, începând cu Leonardo Da Vinci, pictor, sculptor, arhitect, muzician, matematician, inventator, anatomist, considerat cel mai inteligent om care a trăit vreodată, cu un IQ estimat – 220.

Un aspect care merită a fi menționat este că acad. Bogdan Simionescu a trecut în revistă și importanța cercetărilor efectuate de către academicianul ieșean George Emil Palade, primul savant român Laureat al Premiului Nobel (pentru medicină și biologie, 1974),  care a dus faima științei românești în lume, considerat cel mai influent biolog celular care a existat vreodată, de la ideile lui, pornind cercetările altor savanți, deveniți ulterior și ei Laureați ai Premiului Nobel. Este cel care a exemplificat foarte bine relația dintre știință și cultură, incursiunile culturii în știință și invers. Un alt personaj care l-a fascinat a fost și Jules Verne, scriitor și precursor al literaturii science-fiction, care a spus că „Ceea ce un om este capabil să conceapă, un alt om va fi capabil să realizeze”.  A continuat cu Albert Einstein, care spunea la vreme sa: „Mi-e teamă de ziua în care tehnologia va fi mai importantă ca relațiile interumane. În lume va exista o generație de idioți”, exemplificând în context că jumătate din oameni sau trei sferturi din oameni, mai mereu sunt cu telefonul la ureche, fie în stradă, fie în localuri... Unde sunt relațiile interumane atunci, se întreabă savantul.

 

Progresul rapid al noilor tehnologii are consecințe atât pozitive, cât și negative, susține acad. Simionescu, impactul lor social se manifestă prin provocări cărora trebuie să le facem fată. Știința nu este nici bună, nici rea – utilizarea descoperirilor ei poate fi benefică sau malefică, este de părere autorul prezentării. „Nu putem ignora amenințările viitorului – în special șomajul, dinamica amețitoare a informațiilor, analfabetismul, așteptările sociale nerealiste, radicalizarea opiniilor, dispariția vieții private, ascensiunea meritocrației… Alegerea drumului pe care îl vom urma ne aparține, dar nu avem voie să greșim și să uităm lecțiile trecutului. Ca întotdeauna, știința ne va oferi soluții la problemele și provocările viitorului. Cu o condiție: să fim înțelepți!”, și-a încheiat vicepreședintele Academiei Române, acad. Bogdan Simionescu.

Președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu, i-a mulțumit academicianului Bogdan Simionescu pentru că a dat curs invitației și pentru oportunitatea unei noi întâlniri, prin intermediul acestei prestații deosebite, proprii academicianului de altfel, chiar dacă și în spațiul virtual. Președintele Ion Tighineanu a exprimat speranța că va veni și ziua cea mare, când ne vom putea întâlni ca altădată, important  până atunci să avem convingerea că vom ieși cu bine de sub acest asediu.

Evenimentul a fost transmis online și poate fi accesat la link-urile:

https://www.youtube.com/watch?v=Ds9SWyvmVa8&feature=youtu.be și

https://www.privesc.eu/Arhiva/91962/Lectia-publica--Provocarile-stiintei-si-tehnicii-in-secolul-al-XXI-lea---sustinuta-de-acad--Bogdan-C--Simionescu--vicepresedinte-al-Academiei-Romane?fbclid=IwAR38NSzxvMcNBwI-3TSeiF_gS_90KJzCSwzDwf53OEyGXcXKCPQiyYWlJOE#photo69908

 

Eugenia Tofan,

Serviciul de Presă al AȘM

Categorie: